Permacultura sau Grădina Paradisului (de Stéphane Groleau) - partea a II-a

Principii generale

În reacţia sa îndreptată împotriva consecinţelor supărătoare ale agriculturii convenţionale şi productiviste, sunt vizate trei scopuri principale : mai întâi, stabilizarea şi îngrijirea pământului ; în al doilea rând, îndeplinirea nevoilor propriei case şi a nevoilor locale ; şi abia mai la urmă, vânzarea şi schimbul surplusurilor. Permacultura vizează nici mai mult nici mai puţin decât conceperea unui ecosistem agricol în care omul este o parte dintr-un tot, şi nicidecum şeful suprem. De altfel, ar trebui încurajaţi grădinarii, căci ei sunt adevăraţii agricultori. Pe o simplă parcelă de teren, ei produc enorm. Mollison încurajează de altfel terenurile de o mărime între un sfert de acru şi un acru [1]. Aceasta ar fi metoda de a fi cel mai productiv. În 1981, grădinile de legume de pe lângă case furnizau deja 18% din hrana Statelor Unite, la un preţ aproape echivalent cu cel al întregii agriculturi [2].

Marile principii ale permaculturii sunt foarte simple : fără arătură, fără îngrăşăminte chimice, fără pesticide, fără plivit. În acest mod, « permacultura dă peste cap toate dogmele agronomiei tradiţionale pentru a propune un nou mod de producţie agricolă foarte economic cu energia (muncă manuală şi mecanică, carburanţi...) şi respectuos cu fiinţele vii şi relaţiile lor reciproce" [3] Aceste principii au fost formulate în urma a numeroase observaţii şi experienţe. Filosofia din spatele lor este aceea de a lucra împreună cu natura mai degrabă decât împotriva ei.

Trebuie să abandonăm ideea de luptă şi să realizăm că nu există buruieni. Pentru permacultură, orice organism aflat într-un mediu are o funcţie, şi aceasta ar trebui să fie scopul oricărei amenajări voluntare. Nici pământul nu este un suport mineral inert, el adăposteşte sute de milioane de microorganisme care nu sunt acolo fără un scop. Acestea pot prelucra în mod optim şi pot îmbogăţi pământul dacă nu sunt perturbate prin aporturi exterioare chimice sau arături. Munca pământului nu este deci exclusiv mecanică, mai este şi munca rădăcinilor plantelor, munca microorganismelor care descompun materia organică, munca viermilor care afânează pământul şi participă la restructurarea lui în permanenţă.

Principiile termodinamicii sunt şi ele luate în calcul: nimic nu se pierde, nimic nu se creează. Orice sistem fiind traversat de diferite energii (apă, vânt, ploaie, sol...), scopul este acela de a reuşi utilizarea acestei energii gratuite la maxim şi transformarea ei în resursa utilizabilă. Bineînţeles, atunci când se vorbeşte despre energie, trebuie luate în calcul toate formele sale (energie naturală, muncă omenească, auxiliare).

Astfel, aşa cum o ilustrează Bill Mollison, trecerea de la agricultura ţărănească la agricultura pozitivistă a crescut productivitatea cu 15%, dar cu preţul unui aport energetic de 800% [4]. Într-adevăr, trebuie să analizăm situaţia dincolo de condiţionările cu care ne este prezentată, şi să calculăm de asemenea energia implicată în extragerea şi rafinarea petrolului pentru tractoare, fabricarea îngrăşămintelor şi a produselor chimice, lucrul pământului cu maşini, etc. Trebuie să realizăm că totul poate fi resursă, de exemplu buruienile pot să ne informeze asupra tipului de sol sau ce plante să semănăm. În aceeaşi masură, trebuie să facem cele mai puţine schimbări posibile pentru cel mai mare beneficiu cu putinţă. Nu trebuie să recurgem la acte care nu sunt necesare.

Astfel, Mollison preconizează să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul, încercând doar să punem elementele în relaţie unele cu celelalte. Atunci când elaborăm o amenajare, ceea ce contează nu este să avem cea mai mare diversitate de plante, ci numărul de relaţii benefice care sunt între ele [5]. În această privinţă, Mollison povesteşte: Eram aşezat într-o seară şi studiam câte conexiuni erau cu putinţă prin simpla amplasare a două elemente împreună: o seră şi un coteţ de păsări. Cred că am ajuns pe la numărul de 129 de relaţii benefice. Astfel, ce ne preocupă cu adevărat aici nu este grandioasa complexitate pe care o constituie 3000 de specii aflate în acelaşi spaţiu [6].

Agricultura permanentă este mai mult decât un simplu sistem de aprovizionare alimentară. Ea influenţează mediul de viaţă, raportul dintre natură şi calitatea mediului. Ceea ce este la fel de interesant este că permacultura este accesibilă tuturor. Cu principiile de bază în cap, se poate dezvolta propria cunoaştere a ecosistemului. Fiecare poate deveni expert în mediul lui. Nu există nicio centralizare a cunoştinţelor, fiecare poate contribui şi totul se partajează. Astfel, în afara principiilor sale generale, permacultura acumulează o sumă colosală de sfaturi practice, de trucuri, de idei, de experienţe, etc.


Ecosatele

Una dintre punerile în practică cele mai reuşite ale principiilor permaculturii este probabil în cadrul satelor ecologice. Acestea formează la ora actuală o reţea mondială de comunităţi şi de indivizi partajând aceleaşi idealuri şi aceeaşi viziune globală asupra mediului. "În esenţă, termenul de sat ecologic înseamnă o comunitate putând grupa până la mai multe sute de persoane răspunzând nevoilor materiale, economice, sociale, emoţionale, culturale şi spirituale ale locuitorilor, totul fiind în armonie cu mediul înconjurător." [7]

În ultimii ani, mai mult de 800.000 de australieni au părăsit marile centre urbane pentru a scăpa de crime, violenţe şi poluare [8]. În aceste comunităţi, oamenii dezvoltă un puternic sens de apartenenţă la grup. Acesta este suficient de mic pentru ca fiecare să poată să se simtă apreciat, văzut şi înţeles. Oamenii sunt deci capabili să participe în mod transparent la luarea de decizii care le afectează viaţa şi cea a comunităţii [9]. O caracteristică a ecosatelor este că membrii încearcă să aibă o calitate înaltă a vieţii fără să ia de la Terra mai mult decât pot da. Ei încearcă atunci să integreze un mediu înconjurător incluzând un suport social şi un mod de viaţă cu impact scăzut. Pentru a-şi atinge scopurile, satele ecologice se construiesc pe diferite variante: comunitară, ecologică şi spirituală.

Există mai multe forme de ecosate: comunităţile intenţionale, comunităţile în coabitare, kibbuţurile, satele africane şi cartierele urbane. Niciunul nu poate încă pretinde că îndeplineşte toate criteriile unui sat ecologic, dar mai multe aspiră la asta. Mai mult de 150 de comunităţi se declară oficial ecosate şi sunt înscrise în Reţeaua Globală a Ecosatelor.

Dimensiunea ecologică înseamnă:

- Să faci să se producă o cât mai mare cantitate de alimente în interiorul unei bioregiuni;
- Să susţii producerea de alimente biologice în aceste locuri;
- Să construieşti case pornind de la materiale locale adaptate;
- Să utilizezi sisteme integrate de energie reînnoibilă ;
- Să protejezi biodiversitatea;
- Să încurajezi principiile comerţului ecologic ;
- Să evaluezi ciclul de viaţă al tuturor produselor utilizate în sat d.p.d.v. social, spiritual precum şi ecologic;
- Să protejezi solurile, apa şi aerul propriu prin gestionarea adecvată a energiei şi a reziduurilor;
- Să protejezi natura şi să salvezi zonele sălbatice.

Dimensiunea comunitară înseamnă:

- Să-i cunoşti şi să comunici cu ceilalţi;
- Să pui în comun resurse şi să ajuţi comunitatea;
- Să pui accent pe practicile de sănătate holistice şi preventive ;
- Să aduci un ajutor semnificativ şi susţinut tuturor membrilor;
- Să integrezi grupurile marginale;
- Să promovezi educaţia continuă;
- Să încurajezi unitatea prin respectul arătat diferenţelor;
- Să manifeşti expresie culturală.

(va urma)

Note:

[1] Un acru este echivalentul a 0,404686 ha. Bill Mollison încurajează agricultura de tip grădină, făcută pe 1000 - 4000 mp.

[2] Bill Mollison, Id., Introduction to permaculture, p. 7.

[3] La permaculture, (AgriPerma, p.1).

[4] Bill Mollison, op. cit., p. 9.

[5] Ibid., p. 8.

[6] Ibid., p. 8.

[7] Malcom Hollick şi Christine Connelly, « Learning from ecovillages worldwide », p. 1.

[8] Crystal Waters, « Overview »

[9] Ecovillage Network, « What is an Ecovillage? »

Vezi aici partea a III-a.