John Seymour, Ghidul complet al autosuficienţei (III), note de lectură

Produsele grădinii

Grădina hrănitoare

Cândva, grădinile erau un amestec de legume, de flori, de fructe, şi adesea iepuri sălbatici, aproape întotdeauna un cocoş cu găinile lui, uneori porumbei şi câţiva dihori. Astăzi, avem suprafeţe inutile semănate cu gazon, straturi idioate şi buruieni ultra-rezistente.

Dacă terenul este acid, atunci trebuie stropit cu var. Mazărea şi fasolea adoră pământul care a fost stropit cu var.

Fără bălegar, recolta de cartofi va fi destul de mediocră.

Scopul grădinăritului bio este răspândirea unei cantităţi cât mai mari de humus pe teren:
a) bălegar;
b) compost;
c) alge;
d) frunze moarte;
e) excremente omeneşti;
f) fân vechi;
g) urzici;
h) iarbă cosită de pe marginea drumului.

Principiul compostului: materia vegetală trebuie să fie descompusă de către micro-organisme aerobice, adică de către bacterii şi ciuperci care au nevoie de oxigen pentru a trăi. Pentru un compost reuşit, aceste bacterii au nevoie de: aer, umiditate şi azot.

Materia tradiţională pentru obţinut compost este gunoiul de grajd, produs de animale şi amestecat cu paiele din aşternut, evacuat odată pe lună din adăpostul animalelor. După câteva luni de stat sub cerul liber, plouat şi amestecat periodic, se poate răspândi în grădină ca atare.

Numim îngrăşământ verde procedeul care constă în cultivarea unei culturi care ulterior este îngropată în lucrările agricole sau este pur şi simplu secerată şi lăsată la suprafaţă. Îngrăşămintele verzi ameliorează calitatea solului pentru că plantele se transformă în humus.

Scopul unui bun grădinar este să aibă cât mai mult timp solul acoperit de vegetaţie. Dacă e gol, trebuie să fie pentru cât mai puţin timp, şi pentru un motiv valabil.

Buruienile trebuie să fie smulse şi lăsate la suprafaţa terenului, pe cât posibil înainte de a avea seminţe. Singurele buruieni care ar trebui chiar cultivate într-un colţişor sunt urzicile şi ferigile, care aduc diverse servicii.

Există îngrăşăminte verzi de primăvară şi de toamnă, leguminoase şi non-leguminoase.

Există două metode pentru a planta legumele:
a) direct în amplasamentul rezervat creşterii plantei;
b) altundeva, urmând ca planta să fie transplantată mai târziu (uneori sunt chiar 2 astfel de transplantări).

Deşi pare fastidios şi ilogic, transplantările legumelor sunt justificate:
a) înainte de transplantarea unei legume care a crescut într-o răsadniţă, terenul serveşte unei culturi timpurii;
b) plantele se dezvoltă mai bine în medii protejate, înainte de a ajunge la amplasamentul final.

Răsadniţele reci (acoperite cu sticlă) sau calde (pe paturi de bălgar de cal cu paie, acoperite cu compost, şi protejate cu sticlă) sunt locuri bune pentru încolţirea seminţelor de legume.

Clopotele de sticlă au marele dezavantaj că se sparg când te aştepţi mai puţin. Solariile acoperite cu folie de polietilenă au nevoie periodic să li se schimbe foliile, sfâşiate de vânt.

Lupta împotriva paraziţilor

Deja rotaţia culturilor şi îngrăşămintele de natură animală asigură o bună protecţie împotriva dăunătorilor. Aceştia vor exista întotdeauna într-o grădină, dar nu vor lua proporţii neliniştitoare. Un mediu a cărui floră şi faună este foarte variată contribuie şi el enorm la protejarea împotriva dăunătorilor.

Totuşi, în ciuda tuturor măsurilor preventive, paraziţii sau bolile pot invada grădina. Pesticidele chimice sunt de evitat, pentru că odată cu invadatorii distrug şi formele de viaţă utile.

Arborii pot fi unşi cu grăsime, astfel încât predatorii să nu se mai poată căţăra. Însă mulţi zboară.

Musca morcovului nu mai apare dacă în stratul cu morcov sunt cepe. Sau invers, morcovi în stratul cu ceapă.

Decoctul cu rubarbă face minuni.

Limacşii pot fi capturaţi cu un castron plin cu bere îngropat parţial într-un strat. Sau un castron plin cu lapte îndoit cu apă (pentru economie).

Legumele

Anghinarea nu este chiar cultura ideală pentru a hrăni o societate înfometată. Însă cel care trăieşte în autarhie trebuie să caute o dietă bogată şi variată. Plantă perenă, dă roade din al doilea an.

Sparanghelul are nevoie de 3 ani până ajunge la maturitate, dar efortul merită din plin.

La castraveţi trebuie îndepărtată floarea mascul. În caz contrar, florile femele sunt fecundate, iar castraveţii vor fi amari.

Cultivarea tomatelor în aer liber este o adevărată loterie. Pentru a ajunge la maturitate au nevoie de un sezon uscat şi călduros, practic 100 de zile de soare.

Ierburi aromatice

Au atât valoare culinară cât şi medicinală. Se păstrează prin uscare. Ideal este să fie culese dimineaţa, după ce s-a uscat roua, apoi făcute bucheţele, şi amplasate într-o atmosferă extrem de uscată, între 21 şi 27 grade Celsius.

Se împart în:
a) anuale;
b) perene.

Sera

În regiunile reci, o seră chiar şi neîncălzită este indispensabilă pentru a demara culturile de legume. Vara, sera poate fi utilizată pentru tomate, vinete şi ardei. E adevărat că sera neîncălzită nu este de mare utilitate iarna.

Sera încălzită în timpul iernii permite accesul la toate fructele şi culturile mediteraneene: piersici, pere, caise, struguri, ananas, kiwi, lămâi, portocale etc. Peretele serei trebuie vopsit în negru pentru a atrage căldura soarelui în timpul zilei, dându-i drumul treptat în timpul nopţii.

Solul serei trebuie să fie de cea mai bună calitate: cantităţi egale de compost, pământ de suprafaţă şi nisip.

Arbuştii

De departe, cel mai rentabil arbust este coacăzul negru. Rezistent, prolific, cu fructe uşor de conservat. Coacăzele roşii nu dau nici pe departe recolte atât de abundente. Căpşunile produc mult, iar dulceaţa e bună. Afinele sunt cultivate de către gurmanzi, fiind dificil de recoltat.

Arborii fructiferi

Plantaţi specii cu talie mare, dar plantaţi şi varietăţi pitice, care dau producţii mari destul de repede după plantare. Arborii pitici îşi vor încheia ciclul de producţie în 20-25 de ani, în vreme ce arborii de talie mare vor produce până la sfârşitul zilelor voastre.

Locul lămâiului este în seră, iar un lămâi dă suficiente fructe pentru toată familia.

Măslinul şi roşcovul au rădăcini care pătrund foarte adânc în sol, ceea ce permite cultivarea de legume în preajma lor. Un măslin adult dă 40-70 kg de fructe şi 10 l ulei.

Merii şi perii se altoiesc relativ uşor. Prunii ceva mai greu, şi numai dacă este strict necesar.

Varietăţile precoce de mere şi de pere se conservă prost, sau deloc. Trebuie consumate pe măsură ce se coc, urmând ca soiurile tomnatece să fie lăsate pe iarnă.