Bill Mollison, Permacultura. Manualul proiectantului, partea I (note de lectură)

Lumea nu mai poate susţine dezastrul cauzat de agricultura modernă, pădurile monoculturale, şi proiectarea necugetată a aşezărilor umane, iar în viitorul apropiat vom vedea sfârşitul risipei de energie, sau sfârşitul civilizaţiei aşa cum o cunoaştem, din cauza poluării cauzate de om şi a schimbărilor climatice.

Prefaţă

Permacultura (agricultura permanentă) este proiectarea conştientă şi întreţinerea unor ecosisteme agricole productive care au diversitatea, stabilitatea şi elasticitatea ecosistemelor naturale. Este integrarea armonioasă a peisajului şi a oamenilor care-şi furnizează singuri mâncarea, energia, adăpostul şi răspund altor nevoi materiale şi non-materiale într-un mod sustenabil.

Capitolul 1. Introducere

1.1 Filosofia proiectării permaculturale

Realitatea tristă este că suntem în pericol de a pieri din cauza propriei noastre stupidităţi şi a lipsei de responsabilitate în viaţă.

Oamenii sunt sunt singura resursa indispensabila oamenilor.

Prima directivă a permaculturii: Singura decizie etică este să fim responsabili pentru propria existenţă şi pentru cea a copiilor noştri.

Principiul cooperării: Cooperarea, nu competiţia, este baza însăşi a sistemelor vii existente şi a supravieţuirii viitoare.

1.2 Etica

Baza etică a permaculturii:
1) Ai grijă de pământ, pentru ca toate sistemele vii să persiste şi să se înmulţească.
2) Ai grijă de oameni, să ajungă toţi la resursele necesare existenţei lor.
3) Stabileşte limite pentru populaţie şi consum, dominându-ţi nevoile.

Ideea permaculturii este :
a) să lucrezi împreună cu şi nu împotriva naturii;
b) să observi îndelung şi cu grijă mai degrabă decât să acţionezi îndelung şi fără grijă;
c) să apreciezi sistemele şi oamenii în funcţie de toate funcţiile lor, mai degrabă decât să soliciţi una dintre ele ;
d) să permiţi sistemelor să evolueze.

Regulile utilizării unui ecosistem în vederea conservării lui:
a) Reducerea risipei, deci a poluării.
b) Înlocuirea în întregime a mineralelor pierdute.
c) Contabilizarea atentă a energiei.
d) Evaluarea pe termen lung a efectelor acţiunii asupra societăţii.

Metode de a obţine permanenţa în agricultură:
a) îngrăşarea constată a pământului;
b) păşuni permanente;
c) pădurile.

Ceea ce este caracteristic pentru agricultura permanentă este faptul că necesarul sistemului pentru energie este furnizat de acel sistem. Agricultura modernă este dependentă de inputuri energetice externe.

1.3 Permacultura pe teren şi în societate

Permacultura se concentrează pe proiectul benefic, poate fi adăugată tuturor competenţelor etice, şi are potenţialul de a-şi face loc în toate îndatoririle umane.

În grădină trebuie creat în mod activ sol, lucru care se petrece în mod firesc într-un ecosistem. Apa trebuie capturată prin cât mai multe metode.

Capitolul 2. Concepte şi teme în proiectare

Toate organismele vii sunt sisteme deschise, cu alte cuvinte îşi menţin formele şi funcţiile complexe prin schimburi continue de energie şi materiale cu mediul. Spre deosebire de mecanisme, care disipă energia prin frecare, organismele vii "construiesc" substanţe complexe din substanţele cu care se hrănesc, forme de energie mai complexe din energia pe care o absorb.

2.1 Introducere

Ipoteza Gaia – pământul este mai puţin un ansamblu material, şi mai mult un proces de gândire. Pământul reacţionează pentru a reface echilibrul distrus de om.

Culturile aborigenilor australieni utilizează mitul pentru a arăta în ce mod actele inutile şi distrugerea necugetată a elementelor aduce catastrofe şi suferinţă.

2.2 Ştiinţa şi cele 1000 de nume ale lui Dumnezeu

Deşi putem observa natura, sistemele vii nu permit definiţia ştiinţifică strictă, întâi de toate pentru că sunt în permanent proces de schimbare, apei pentru că viaţa reacţionează la investigaţie sau experimente.

Imediat ce începi să studieze sisteme deschise, devii parte a sistemului studiat.

2.3 Aplicarea legilor şi a principiilor în proiect

Principiul intervenţiei vieţii : În haos se află oportunitatea impunerii ordinii creative.

Legea întoarcerii: Tot ce iei, trebuie să dai înapoi. Sau: Natura cere ceva în locul fiecărui cadou. Sau: Utilizatorul plăteşte.

Inerente acestei din urmă legi sunt conceptele de replantare, recliclare, durabilitate, şi utilizarea corectă a deşeurilor. Natura îi penalizează foarte dur pe cei care ignoră această lege.

Prima lege a termodinamicii, reformulată de Watt: Întreaga energie care intră într-un organism, populaţie sau ecosistem poate fi considerată energie care se stochează sau pleacă. Energia poate fi transferată dintr-o forma într-alta, dar nu poate dispărea, sau să fie distrusă, sau creată. Nici un sistem de conversie a energiei nu este complet eficient.

Sau reformulată de Asimov: Întreaga energie din univers este constantă iar totalul entropiei este în creştere.

Entropia este energie pierdută, inutilizată de către sistem. Pentru proiectant se pune întrebarea: “Cum pot utiliza cel mai bine energia înainte ca aceasta să plece din sistemul meu ?"

Cuvântul-cheie în sistemele deschise este “schimb”. De exemplu, la nivel local, oraşele par să fie deschise, însă ele returnează puţină energie la sistemele care le alimentează, nefiind antrenate într-o relaţie de schimb, ci într-una de comerţ unidirecţional, returnând în schimb deşeuri sub formă de poluare. Oraşele încalcă clasica “lege a întoarcerii”.

Sistemele vii organizează în mod constant şi creează stocări complexe pornind de la energie şi materiale difuze, acumulând, descompunând, construind şi transformându-le pentru utilizări viitoare.

Birch a stabilit şase principii ale sistemelor naturale:
a. Nimic din natură nu creşte pentru totdeauna.
b. Continuarea vieţii depinde de menţinerea ciclurilor bio-geochimice globale de elemente esenţiale, îndeosebi carbon, oxigen, azot, sulf şi fosfor.
c. Probabilitatea dispariţiei unei populaţii sau a unei specii este cea mai mare când densitatea este foarte înaltă sau foarte mică.
d. Şansa pe care o au speciile de a supravieţui şi de a se reproduce depinde înainte de toate de unul sau doi factori cheie din reţeaua complexă de relaţii ale organismului cu mediu.
e. Abilitatea noastră de a schimba faţa pământului creşte în proporţie mai mare decât abilitatea de a anticipa consecinţele acestei schimbări.
f. Organismele vii nu sunt doar mijloace, ci şi scopuri. Pe lângă valoarea lor instrumentală pentru oameni şi alte organisme vii, mai posedă şi o valoare în sine.

Câteva consideraţii practice care trebuie respectate:
a) Sistemele pe care le construim ar trebui să reziste cât de mult se poate, cu cât mai puţină întreţinere.
b) Aceste sisteme, alimentate de soare, ar trebui să producă nu doar propriile lor nevoi, ci şi nevoile oamenilor care le creează şi le controlează. În felul acesta sunt sustenabile, şi îi ţin în viaţă şi pe cei care le construiesc.
c) Putem utiliza energie pentru a construi aceste sisteme, cu condiţia ca în timpul funcţionării acestora, să fie capabile să acumuleze şi să stocheze mai multă energie decât cheltuim pentru a le înfiinţa şi a le întreţine.

Principii de proiectare în permacultură:
1. Lucrează cu natura, mai degrabă decât împotriva naturii.
2. Problema este soluţia. Corolar: Orice este o resursă utilă.
3. Fă cele mai mici schimbări pentru cel mai mare efect posibil.
4. Recolta unui sistem este teoretic nelimitată.
5. Orice îşi face propria grădină.

2.4 Resurse

Resursele pot fi clasificate în:
a) acelea care sporesc prin utilizare modestă (ex: un arbust care dacă este tuns îşi păstrează capacitatea de a produce furaje);
b) acelea neafectate de utilizare (ex: un peisaj);
c) acelea care dispar sau se degradează dacă nu sunt utilizate (ex: o recoltă sau un fânaţ);
d) acelea reduse prin utilizare (ex: o pădure, un strat de argilă);
e) acelea care poluează sau distrug alte resurse dacă sunt utilizate (ex: autostrăzi, elemente radioactive).

Într-o fermă se produc mai ales resurse de tipul a), b) şi c). Într-o societate normală nu se face apel la resurse de tipul e). Principiul cheie al utilizării înţelepte a resurselor este principiul lui “suficient”.

Principiul dezastrului: Orice sistem sau organism poate accepta doar acea cantitate de resurse care poate fi utilizată productiv. Orice aport de resurse dincolo de acest punct aruncă sistemul sau organismul în dezordine. Suprafurnizarea de resurse este o formă de poluare cronică.

Suprafurnizarea şi subfurnizarea de resurse produc efecte identice. La rigoare, subfurnizarea de resurse poate fi contracarată scăzându-se creşterea şi mărindu-se spaţierea dintre organisme, însă suprafurnizarea unei resurse poate duce la creştere inflaţionistă, la supraaglomerare, şi la sociopatia organismelor.

2.5 Recolte

Există recolte impalpabile: sănătate, securitate, context social satisfăcător şi stil de viaţă plăcut.

În acest moment operează mai mulţi factori care reduc recolta naturală a sistemelor naturale. În cea mai simplă formă, este vorba despre suprautilizarea de energie în sisteme degenerative din cauza utilizării aberante a energiei provenite din combustibilii fosili. “Otrăvirea prin utilizare neproductivă” este observabilă şi larg răspândită. De aceea trebuie să ne concentrăm pe utilizare productivă, care trebuie să ducă la transformarea ei în creştere biologică şi să menţină materialul viu în ecosistemul global. Resursele inutilizate, risipite sau utilizate iresponsabil sunt energii care scapă de sub control, creează haos, distrug resurse fundamentale, şi în cele din urmă anulează recolta sau surplusul.

Definiţia recoltei din sistem: Recolta este suma totală a surplusului energetic produs, stocat, conservat, sau convertit prin proiect. Energia este un surplus din momentul în care sistemul însuşi are la dispoziţie tot ceea ce are nevoie pentru creştere, reproducere şi întreţinere.

Cărbunele şi piatra nu aduc fructe, ci producte. Recoltele aduse de minerale sunt finite. În afara vieţii, nu există fructe.

Rolul vieţii în producţie : Lucrurile vii, inclusiv oamenii, sunt singurele sisteme care pot captura resurse pe această planetă, producând fructe. Aşadar, suma şi capacitatea formelor de viaţă este cea care decide producţia şi surplusul din sistem.

STRATEGII CARE CREAZĂ RECOLTE
Strategii fizice şi de mediu:
- Crearea unei nişe în spaţiu. Furnizarea de resurse critice.
- Reabilitarea şi crearea solului.
- Integrarea structurilor şi a peisaj.

Strategii biologice:
- Selecţia cultivarurilor care solicită îngrijiri puţine şi a speciilor pentru un anumit amplasamant.
- Investigarea altor specii pentru recolte utile.
- Furnizarea nutrienţilor cheie. Reciclarea deşeurilor biologice (mulci, bălegar).
- Organizarea de ghilde benefice şi cooperative de plante şi animale.

Strategii spaţiale şi configuraţionale:
- Acumularea de unităţii, funcţii, şi specii.
- Îmbinarea de unităţii, funcţii şi specii.
- Geometrie spaţială inovativă de tip margine şi armonie.
- Îndreptarea materialelor sau a energiei către viitoarea lor utilizare.
- Zonă, sector, pantă, orientare, şi strategii (Capitolul 3).
- Utilizarea modelelor speciale care se potrivesc irigaţiei, sistemelor de recoltă sau conservării de energie.

Strategii temporale:
- Acumulare secvenţială (plantare intercalată, recolte intercalate).
- Creşterea frecvenţei ciclice.
- Îmbinarea ciclurilor şi a succesiunilor.

Strategii tehnice:
- Utilizarea tehnologiei potrivite şi cu efecte de reabilitare.
- Proiectarea structurilor eficiente energetic.

Strategii de conservare:
- Îndreptarea resurselor către viitoarea lor utilizare.
- Reciclarea la cel mai înalt nivel.
- Stocarea sigură a hranei.
- Recolte obţinute fără arătură sau cu arătură superficială.
- Crearea de sisteme şi obiecte foarte durabile.
- Stocarea apei pentru utilizări ulterioare.

Strategii culturale:
- Îndepărtarea barierelor culturale care stau în calea utilizării resurselor.
- Transformarea resurselor neobişnuite în resurse acceptabile.
- Mărirea câmpului de opţiuni culturale.

Strategii legal/administrative :
- Îndepărtarea impedimentelor socio-legale din calea utilizării resurselor.
- Crearea de structuri efective pentru gestionarea resurselor.
- Evaluarea costurilor şi adaptarea sistemelor pentru toate intrările şi ieşirile de energie.

Strategii sociale:
- Eforturi conjugate, punerea în comun a resurselor, partajarea.
- Circulaţia banilor în interiorul comunităţii.
- Acţiunea pozitivă pentru a îndepărta şi a înlocui sistemele stânjenitoare.

Strategii de proiectare:
- Conectări armonioase între componente şi sub-sisteme.
- Formularea de opţiuni în ceea ce priveşte amplasarea clădirilor şi a locuinţei.
- Observarea, gestionarea şi administrarea sistemelor.
- Punerea în practică a informaţiei.

Limitele producţiei: Producţia nu este o cantitate fixă în nici un sistem proiectat. Este măsura înţelegerii şi abilităţii proiectanţilor şi a administratorilor de proiect.

Producţii extinse
Concentrarea producţiei într-o perioadă scurtă este o strategie fiscală, nu una de mediu şi de subzistenţă, şi a dus la regimul de "ospăţ şi foamete" pe pieţe şi pe câmpuri, precum şi la costuri înalte de stocare. Scopul nostru ar trebui să fie acela al dispersării recoltelor în timp, astfel încât să existe mai multe produse în toate sezoanele.

Producţie şi stocare
Strategiile de stocare sunt critice.

Impedimente culturale în calea recoltelor
Mulţi citadini au dezvoltat zoofobii. Toate animalele utile le sunt profund respingătoare. Concomitent, cumpără şi întreţin aligatori, şerpi boa, şobolani, pisici şi câini.

Conceptul de producţie maximă : falsitatea « marelui dovleac »
Factorii care cresc producţia sunt :
a) selecţia genetică ;
b) creşterea fertilizării ;
c) creşterea irigării ;
d) descreşterea competiţiei făcută de speciile concurente ;
e) mai buna gestiune în utilizarea producţiei.
Este vorba până la urmă exact de factori de dezechilibru.

2.6 Ciclurile: nişe în timp

Ciclurile sunt orice evenimente sau fenomene recurente. Dacă nişele sunt oportunităţi în spaţiu, ciclurile sunt oportunităţi în timp, şi ambele adăpostesc multe evenimente şi specii.

Principiul oportunităţii ciclice: Fiecare eveniment ciclic creşte oportunitatea unei recolte. Creşterea ciclică este creşterea recoltei.

Timpul este o resursă care poate fi acumulată în ecosisteme.

2.7 Piramide, reţele de hrană, creştere şi vegetarianism

Conceptul de piramidă trofică este foarte util, dar şi foarte simplist şi are foarte puţine în comun cu realitatea de pe teren, şi poate fi aplicat doar atunci când este vorba despre hrana animalelor domestice.

Trebuie luaţi în considerare mai mulţi factori:
1. Natura este mult mai complexă decât arată piramida.
2. Piramida ignoră feedback-ul.
3. Lanţurile alimentare nu sunt foarte simple.

Întrucât piramida unidirecţională este foarte suspectă, la fel este şi argumentul conform căruia ar trebui să fim vegetarieni pentru a ameliora problemele legate de scăderea de rezerve alimentare ale omenirii.

2.8 Complexitate şi conexiuni

Numărul elementelor într-un agregat sau sistem afectează cu certitudine complexitatea potenţială, în cazul în care potenţialitatea depinde de numărul sau conexiunile funcţionale dintre elemente.

2.9 Ordine sau haos

Principiul dezordinii: Ordinea şi armonia produc energie pentru alte utilizări. Dezordinea consumă energie fără nici o utilitate.

2.10 Funcţii permise şi funcţii forţate

Orice element viu cheie poate îndeplini mai multe funcţii în sistem, dar dacă încercăm să forţăm prea multe funcţii, elementul intră în colaps.

Principiul stresului şi al armoniei: Stresul poate fi definit atât ca împiedicare a funcţiilor naturale, cât şi ca funcţie forţată. Armonia poate fi definită ca integrare a funcţiilor alese şi naturale, precum şi ca îndeplinire a nevoilor esenţiale.

2.11 Diversitate

Diversitatea este numărul componentelor sau al construcţiilor din sistem. Însă diversitatea nu are nici o legătură cu conexiunile dintre elemente. De aceea diversitatea în sine nu garantează stabilitatea recoltei.

O mare diversitate poate crea haos sau confuzie, în vreme ce funcţii multiple aduc ordinea şi dezvoltă resurse. Calea de mijloc constă în a include atâta diversitate într-un ecosistem cultivat cât poate menţine el însuşi, lăsându-l să se simplifice să devină mai complicat în funcţie de natura lui.

Principiul stabilităţii: Nu numărul elementelor diverse dintr-un proiect conduce spre stabilitate, ci numărul conexiunilor benefice dintre aceste componente.

Informaţia este resursa potenţial critică. Aceasta devine o resursă doar atunci când este obţinută şi cursul acţiunii se desfăşoară în acord cu ea.

2.12 Stabilitate

Sensul stabilităţii într-un ecosistem este auto-reglarea. Stabilitatea dintr-un ecosistem nu este stabilitatea unui stâlp de beton.

2.13 Timp şi recoltă

Anumite sisteme vechi compuse din indivizi gigantici (copaci sau animale) au nevoie de energie doar pentru a-şi menţine sănătatea, şi de aceea utilizează mai puţin din energia solară care le este pusă la dispoziţie, de aceea fluxul de energie prin sistem este mai redus. În consecinţă, recolta este mai redusă. Îmbătrânirea este o funcţie a timpului.

În economia actuală, risipim energie pentru a face bani. Dar în viitorul apropiat, sistemele care risipesc energie vor trebui să dispară.