Subtitlu: Manualul grădinarului
Introducere
Grădinăritul este antidotul perfect la viaţa modernă a ţărilor noastre industrializate, mecanizate dincolo de cele ale firii, poluate şi betonate.
Grădinăritul nu este o activitate nocivă şi periculoasă. Dimpotrivă, este o activitate care procură o excelentă formă de exerciţiu fizic în aer liber, făcut din mişcări variate şi utilitare. Nu grădinăritul în sine este cauza acestor “pene” corporale. Durerile de spate şi alte tulburări ale sistemului musculo-scheletic nu sunt o fatalitate. Pentru a le evita, grădinarul trebuie să ştie să-şi utilizeze corpul înainte de a şti cum să mânuiască instrumentele şi tehnicile de grădinărit.
Oricare ar fi sarcina îndeplinită, oricare ar fi instrumentul utilizat, grădinarul se serveşte înainte de orice de el însuşi. Atunci când grădinarul sapă, prăşeşte, se apleacă înainte, ridică braţele, îngenunchează, se serveşte de el însuşi. Dar, din cauza unui mod de viaţă industrializat şiurbanizat, şi din cauza unei întreruperi a transmiterii, competenţa privind utilizarea proprie, dobândită cu răbdare de străbunii noştri, s-a pierdut progresiv de-a lungul generaţiilor.
Teorie
I. Utilizarea sinelui
De la om la instrument
Deşi forma generală a unui instrument poate varia ad infinitum, forma sa este în raport direct cu acţiunea foarte specifică aşteptată de la acel instrument. Lege : forma condiţionează funcţionarea.
De la instrument la om
Dacă o enzimă îşi pierde forma, îi dispar concomitent şi proprietăţile sale catalitice. Iar ceea ce este valabil la nivel microscopic, este valabil şi la nivel macroscopic. Există o legătură între forma corpului nostru şi funcţionarea sa.
Frumuseţe şi sănătate
În latină, normal vine de la norma (echer), instrument utilizat de tâmplari şi de zidari pentru a măsura unghiurile drepte. Astăzi, cuvântul este adesea utilizat pentru a denumi ceea ce este comun, curent, obişnuit. Aceasta este o răsturnare a sensului, căci ceea ce este curent este adesea contrariul normalului: cu alte cuvinte, normalitatea este rară.
Există o formă normală, garantă a funcţionării corecte, iar această formă anume constituie frumuseţea.
Frumuseţea fizică naturală nu are nimic în comun cu diferitele mode care adesea impun oamenilor o idee falsă şi dăunătoare în privinţa frumuseţii. Canonul natural este organic, dinamic, elastic şi se poate acomoda cu toate felurile de talii şi constituţii. Paradoxal, frumuseţea poate lua forme variate, dar trebuie întotdeauna să fie circumscrisă în limite foarte precise.
Veriga lipsă: utilizarea
De ce este frumuseţea atât de rară? Ştiinţa actuală genocentrică se risipeşte în studiul genelor, uitând să studieze utilizarea corpului. Şi nu doar structura şi forma contează în cazul unui organism, mai contează şi utilizarea.
Un instrument folosit necorespunzător se va deforma până în punctul în care va deveni inutil. Se spune că bunul artizan poate fi recunoscut după cum arată instrumentele lui. Fără doar şi poate, bunul meseriaş are instrumente bune pentru că ştie să le aleagă, ştie să le utilizeze şi ştie să le păstreze.
Lege: utilizarea condiţionează forma, iar forma condiţionează funcţia.
Noi suntem utilizatorii corpului nostru
Să reînvăţăm să ne utilizăm, pentru că trebuie să admitem că am pierdut aceste cunoştinţe de bază, nu este un lux sau o falsă nevoie, ci pur şi simplu o nevoie de primă necesitate. Preocupat de fabricarea multelor sale instrumente, omul a uitat că primul lucru pe care-l utilizează este el însuşi. Foarte savant în domeniul tehnic, a devenit ignorant în mecanismele proprii “maşinii" sale biologice, şi se sprijină pe alte şi alte maşini care-i reduc utilizarea corpului la mai nimic.
Utilizarea proprie: definiţie
Vrem sau nu, suntem utilizatorii corpului nostru, iar cei care o fac prost vor fi primii care se vor uza, sau vor intra în grevă. Utilizarea priveşte totul şi nu părţile, omul total şi nu omul parţial, fragmentat. Concret vorbind, nu putem diviza "sinele”, căci nu este posibil să utilizezi o parte a corpului fără să afectezi totalitatea, la fel cum nu este posibil să utilizezi corpul şi să laşi deoparte mintea, sau invers.
Lege: nu ne utilizăm corpul, ne utilizăm în întregime pe noi înşine.
II. Anatomia utilizării greşite
Zvâcniri şi tresăriri
În postura tipică a tresăririi (din cauza unei panici de moment), capul şi gâtul sunt proiectate înainte (dar capul este mai în spate în raport cu gâtul), umerii sunt ridicaţi, braţele tensionate, pieptul lăsat şi genunchii flexaţi. Atitudinea finală este una nefirească, a cuiva care "nu stă bine". Din păcate, în zonele urbanizate suntem adesea supuşi unor multitudini de stimulări senzoriale, stresului, precipitării, unui mediu artificial, angoasei, chiar panicii. În faţa unor asemenea stimuli reacţionăm prin tresăriri, iar cu timpul se acumulează efecte care ne cristalizează în poziţia caracteristică provocată de acest reflex.
Gâtul, sau mai exact poziţia capului, a gâtului şi a spatelui constituie cheia comportamentului nostru muscular, a coordonării noastre motrice şi a reflexelor noastre posturale.
Reflecţii despre reflexe
Reflexul de tresărire este unul evident, efectele sale producându-se în mod clar din punct de vedere exterior. Însă există şi reflexe "tăcute", a căror acţiune este discretă.
Să avem tonus – dar nu prea mult
Tonusul muscular este starea de tensiune lejeră în stare de repaus. Un muşchi hipertonic exercită o tracţiune anormală asupra inserţiilor, frânând mişcarea şi deformându-ne corpul.
La animale
Animalele trec dintr-o poziţie într-alta în mod suplu şi armonios, fără eforturi inutile. Toate schimbările de postură cer o redistribuire continuă şi echilibrată a tonusului muscular.
Pisica întotdeauna cade pe picioare datorită reflexului de redresare. Raţa poate sta 16 minute în apnee datorită unei anume poziţii a capului.
La oameni
Ca şi la animale, deşi într-un mod mai puţin evident, poziţia la om a capului în raport cu trunchiul controlează o bună parte din reflexele sale de atitudine şi de redresare şi, în consecinţă, exercită o influenţă considerabilă asupra posturii.
Nivelul lichidului din urechea noastră internă
Canalele semicirculare din urechea internă conţin un lichid numit pendolimfă, a cărui deplasare, provocată de mişcările capului, informează creierul în privinţa orientării capului în spaţiu şi permite contracţiile musculare necesare obţinerii echilibrului corpului în repaus şi-n mişcare.
La animale, poziţia firească presupune orizontalitatea canalului semicircular orizontal. Pentru ca omul să obţină orizontalitatea aceluiaşi canal (deci poziţia corectă), capul său trebuie să fie înclinat înainte în unghi de 30 de grade. Aşadar, poziţia capului înclinată pe spate este nefirească.
Dacă gâtul e bun, spatele e bun
Ceafa este un segment cheie al corpului, la care va trebui să ne gândim atunci când învăţăm gesturile corecte din grădinărit.
Simptomatologia utilizării greşite
Proasta utilizare a sinelui este contrarie bunăstării şi sănătăţii organismului. Aceasta este cauza primă şi principală a durerilor de spate şi a multor alte patologii. Aşa cum picătura face gaură în piatră, proasta utilizare ne uzează prematur, ne deformează. Credinţa că cutare durere provine de la o vertebră deplasată devine nocivă atunci când ne face să ignorăm şi să neglijăm importanţa imediată a utilizării noastre.
Conflict muscular
Muşchii posteriori domină, ca număr şi ca forţă, muşchii anteriori. Dezechilibrul se instalează atunci când muşchii din spate devin scurţi, rigizi şi contractaţi. Concomitent, muşchii din faţă devin moi şi slabi. Cei din spate ne comprimă articulaţiile, cei din faţă permit slăbirea corpului şi coborârea viscerelor. Atunci apar durerile.
Împotriva opiniei curente, nu bătrâneţea este cea care aduce dureri, ci anii în care s-au acumulat erorile propriei utilizări. Şi nu doar sistemul locomotor suferă din cauza abuzului: poziţia greşită a capului este însoţită de o succesiune de mişcări compensatorii care ne îndepărtează de la norma morfologică. Respiraţia este stopată de o cutie toracică fără tonus, inima este comprimată de cutia toracică îngustată şi o diafragmă contractată. Digestia, absorpţia, asimilaţia şi tranzitul intestinal sunt perturbate de căderea viscerelor. Circulaţia sanguină şi limfatică sunt încetinite din cauza diafragmei blocată în poziţie joasă.
Imperiul simţurilor
Cu toţii ştim că omul posedă cinci simţuri: văzul, auzul, pipăitul, mirosul şi gustul. Cel de al şaselea simţ este cel al mişcării şi al poziţiei. Este deci un “simţ dublu”, alcătuit din kinestezie (simţul mişcării, provenind de la receptorii din articulaţiile şi muşchii noştri) şi proprioceptare (simţul poziţiei, provenind de la urechea noastră internă şi de la receptorii din articulaţiile şi muşchii noştri). Graţie acestui simţ, creierul nostru îşi poate reprezenta imaginea corpului pe care-l locuieşte.
Iluzia kinestezică
Este mult mai curentă şi cu efecte mai importante decât iluzia optică, de care toată lumea a auzit. Cei mai mulţi dintre oameni au o falsă percepţie asupra realităţii, din cauza dereglării acestui simţ.
Cu un simţ kinestezic falsificat, poţi fi aplecat precum Turnul din Pisa şi să te simţi drept precum Turnul Eiffel. Un simţ kinestezic dereglat este ca o oglindă internă deformată.
Plini de obiceiuri
Dificultatea de a ne dezbăra de proastele noastre obiceiuri vine de la dereglarea sensului kinestezic, căci cu timpul, posturile greşite sunt percepute ca fiind juste, iar ceea ce este corect e perceput ca fiind anormal, fals.
Utilizarea greşită devine o a doua natură care contrariază mecanismele corporale, deformând gesturile simple şi naturale de zi cu zi, făcându-ne concomitent să credem că aşa e bine.
III. Metoda lui F.M. Alexander
Frederick Matthias Alexander (1869-1955) a făcut nişte descoperiri foarte utile pentru cel care vrea să înveţe cum să grădinărească fără dureri.
Controlul primar, cheia de boltă a bunei utilizări proprii
În relaţia dinamică dintre cap, gât şi spate există un mecanism care condiţionează toate gesturile şi reacţiile, iar F.M. Alexander a numit acest mecanism "control primar".
Un pic de bun simţ... muscular
Odată dereglat, al şaselea simţ nu ne mai ajută să adoptăm posturile corecte. Ceea ce este incorect este perceput ca fiind corect, şi viceversa. Pentru a schimba un obicei prost trebuie să ne eliberăm de dominaţia exersată de senzaţiile noastre şi să dobândim un control conştient şi raţional al utilizării proprii, chiar dacă aceasta înseamnă să facem ceva care este resimţit ca incorect, fals.
Inhibiţia reacţiei
F.M. Alexander a decis să interpună un răgaz între simulul de a vorbi şi reacţia sa obişnuită la acest stimul, sperând astfel să ţină în şah automatismele responsabile de tulburările sale laringeale. A numit acest stimpul "inhibiţie". În timpul acestei suspendări îşi repeta mesaje preventive: "ţine gâtul relaxat", "nu lăsa capul pe spate", "nu slăbi torsul". Alexander a descoperit valoarea pozitivă a inhibiţiei.
Credem prea adesea, în mod greşit, că sistemul nostru nervos are doar funcţia excitaţiei. Uităm însă funcţia fundamentală a inhibiţiei. Cele două mari funcţii trebuie să se găsească într-un echilibru. Distrugerea inhibiţiei fiziologice are funcţii tragice pentru organism.
Conduita noastră psiho-corporală este cel mai adesea rezultatul unor obiceiuri, condiţionări şi manii contractate de-a lungul vieţii. Ea nu are decât aparenţa spontaneităţii.
A nu face ceva cere multă atenţie. A face şi a nu face înseamnă fiecare a lucra.
A schimba, adică a renunţa la obiceiurile noastre, implică să trecem de la cunoscut (proasta utilizare) la necunoscut (buna utilizare).
Este eronat să crezi că pentru a scăpa de o eroare ajunge să faci contrariul erorii. Acest contrariu s-ar putea să nu fie decât o variantă, un hibrid, o simplă schimbare în continuitate. De exemplu, contrariul lui "capul pe spate şi jos" este "capul înainte şi jos", ambele poziţii fiind responsabile de o scurtare a rahisului.
La relele scopurilor, remediul mijloacelor
Cu cât progresul avansează mai mult, cu atâta ne lipseşte timpul. Trebuie să mergem mai repede şi imediat ce o sarcină s-a isprăvit, trebuie să ne înhămăm la următoarea. În conduita noastră psihofizică suntem toţi vinovaţi de exces de viteză! Această cursă nebună în care vrem de fiecare dată să facem mai mult şi mai repede ne răpeşte scopul, şi ne face să uităm mijloacele - atunci când nu ne face să le pierdem complet. Că scopul ocultează mijloacele este regretabil, căci scopul este în mijloace, altfel spus mijloacele condiţionează scopul, cum spune înţelepciunea populară, cine vrea scopul vrea mijloacele.
Este interesant să notăm că expresia “oameni cu grumazul încordat” revine adesea în Vechiul Testament. Această figură retorică desemnează omul încăpăţânat, care, din cauza unui câmp de conştiinţă limitat la nivel mental, nu ştie să întoarcă capul, de unde expresia "grumaz încordat". Însă ce înseamnă încăpăţânarea, dacă nu cumva a fi orbit de un scop pe care vrei să-l atingi cu orice preţ, fără să te preocupi de mijloace?
Când va trebui să îndoiţi genunchii sau când, cu o cazma în mână, veţi simţi nevoia irezistibilă de a lucra pământul, va trebui să practicaţi arta "non-acţiunii", să fiţi atent la ce se petrece la nivelul gâtului, să uitaţi pentru o clipă de scop şi să vă interesaţi de mijloace, dacă vreţi să reuşiţi în ucenicia bunei utilizări a sinelui. Dând mijloacelor toată importanţa pe care o merită veţi învăţa să trăiţi în prezent. Aici şi acum, iată secretul fericirii! Cu atenţia îndreptată spre mijloace, sarcinile şi corvezile cele mai plictisitoare îşi pierd caracterul monoton, maşinal şi rutinier pentru a deveni interesante. Atunci, precum călugărul Chuan Teng Lu, veţi spune poate: "Ce putere miraculoasă şi ce activitate minunată e să scoţi apa din fântână şi să despici lemne."
Discurs asupra metodei
Tehnica F.M. Alexander are ca scop transmiterea bunei utilizări a sinelui.
Practica
I. Poziţii şi mişcări fundamentale
F.M. Alexander a scris lucrarea “Man’s Supreme Inheritance".
Exerciţiile propuse sunt destinate dezvoltării în ucenic a funcţiei inhibiţiei, aptitudinii de "a nu face" şi reeducării celui de-al şaselea simţ, prealabil necesar bunei execuţii a mişcărilor fundamentale.
Debutul pe pământul sacru
Este important de ştiut că, în ciuda unei opinii curente, omul n-a fost niciodată în patru picioare. De aceea opinia conform căreia multe dintre suferinţele noastre (lumbago, artroză, sciatică, varice, hemoroizi etc.) s-ar datora unei proaste adaptări la postura verticală este cât se poate de falsă. Dacă staţiunea bipedă ar fi cauza durerilor noastre, atunci toate animalele care o pot adapta (pinguinul, ursul, maimuţele, kangurii, marmotele etc.) ar trebui să aibă aceleaşi probleme.
Originalitatea bipediei noastre ţine de faptul că, în poziţia în picioare, corpul nostru este vertical. Membrele noastre inferioare sunt tensionate, şi nu semi-flexate cum este cazul la animalele bipede. Suntem perfect adaptaţi la o poziţie în picioare verticală, dar ne servim rău de ea.
Gravitaţia: prieten sau duşman?
Majoritatea experţilor sunt de acord asupra faptului că a sta în picioare nu este o chestiune odihnitoare, căci necesită o luptă continuă împotriva gravitaţiei. Ca şi cum această din urmă forţă ne-ar trânti de pământ, ne-ar închirci, ne-ar tasa. Muşchii spatelui ar rezista eroic împotriva acestei forţe ucigaşe, făcându-ne în timp tot soiul de probleme. Însă există 2 fapte care infirmă această teorie: direcţia centrului de greutate este verticală, iar curbura rahisului face ca masa corpului să se distribuie de manieră egală între faţă şi spate. Nu există mai multe riscuri să cădem cu nasul în pământ decât există să ne ciocnicm cu fundul de iarbă. Rolul muşchilor dorsali nu este de a lupta cu gravitaţia.
Din fizica de liceu: “Un obiect oarecare se află în echilibru atunci când linia sa de gravitate cade în interiorul bazei sale de susţinere.”
Greutatea din călcâie
În mers, greutatea corpului cade aproape exclusiv pe călcâi. Din această cauză osul calcaneu are 33% din lungima tălpii, în vreme la maimuţe doar 20%.
Dat fiind faptul ca baza noastră de susţinere se reduce la suprafaţa celor 2 călcâie, nu e de mirare că echilibrul nostru este inferior celui al patrupedelor. Însă în ciuda precarităţii echilibrului de care dispunem, suntem capabili să rămânem în piciorare datorită simţului echilibrului.
Unde găsim proasta utilizare
Imediat ce un segment corporal îşi părăseşte poziţia normală şi se aventurează spre înainte sau spre înapoi, declanşează o serie de de deplasări compensatorii în alte segmente. Aşa începe procesul de deformare.
[Nota de lectură se termină aici, la jumătatea cărţii. De aici încolo, este inutil să continui aşa, ar fi superficial şi ineficace. Trebuie tradus totul, cu fiecare instrument în parte. În săptămânile care urmează, cele vreo 70 de pagini dedicate practicii vor fi reproduse deci aşa cum le-a scris autorul, în traducerea mea.]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu