Partea a treia. Cum să construieşti o grădină ecologică
Capitolul 8. Cum să creezi comunităţi pentru grădină
Cum să grupezi plantele
O asociere simplă pentru un strat de legume este: ceapă + morcov + varză. Nu se umbresc semnificativ una pe cealaltă. Rădăcinile lor nu-şi fac concurenţă.
Salvia, plantată lângă morcovi, alungă fluturele morcovului.
Grădinăritul policultural
Comunităţile de plante sunt dinamice. Policulturile sunt comunităţi de plante auto-organizate, compuse din mai multe specii. În policulturile sofisticate plantele îşi ameliorează mediul, tinzând spre ceea ce este mai bun pentru creşterea lor.
Pe măsură ce plantele care germinează primele cresc, creează habitat pentru ceilalţi membri ai ansamblului, atrăgând insecte benefice care polenizează şi luptând împotriva dăunătorilor. Plantarea deasă formează un mulci viu pentru sol, împiedicând evaporarea şi reducând nevoia de apă. Policultura oferă o recoltă puternică timp de câteva luni pe un spaţiu foarte redus.
Cum să proiectezi propria permacultură
Trebuie respectate câteva principii:
a) plantează câteva varietăţi ale aceleeaşi specii;
b) nu planta prea des;
c) începe culesul devreme;
d) combină familii de plante, nu doar specii;
e) includeţi multe specii care cresc rapid şi au rădăcini superficiale;
f) extinde perioadele de cules (folosind soiuri diferite din aceeaşi specie);
g) evită competiţia la nivel de rădăcini şi pentru lumină (tomatele şi cartofii nu par a fi potriviţi pentru policultură);
h) recoltează plante întregi (ca să faci loc pentru plantele rămase);
i) păstrează câteva plante pentru seminţe;
j) evaluează-ţi munca zilnic.
Chinezii spun că cel mai bun îngrăşământ este umbra grădinarului.
Cum să grupezi plantele
Într-un ecosistem se găsesc calităţi precum: succesiune, relaţii de tip predator-pradă, adaptare la foc, controlul climatului, lucruri care nu se găsesc într-o grădină convenţională. În mod fundamental, ecosistemele sunt locuri ale cooperării.
Comunităţile de plante din permacultură imită asociaţiile naturale de plante. Formal, o comunitate este un grup armonios de plante (şi insecte, animale), adesea centrat în jurul unei specii majore, care aduce beneficii oamenilor în timp ce creează habitat.
Cele Trei Surori (sau erau cumva patru?)
Pentru cei mai mulţi americani este familiară combinaţia: porumb, fasole şi dovleac (numită Cele Trei Surori). Porumbul oferă suport pentru fasole. Fasolea fixează azotul din aer, spre beneficiul celorlalte două plante. Dovleacul acoperă solul, păstrându-i umezeala şi împiedicând apariţia buruienilor.
A patra plantă, specifică Americi Latine, este o floare înaltă care atrage insectele polenizatoare.
Cum să construieşti o comunitate de plante în jurul unui măr
Rolurile acestei comunităţi sunt:
a) atragerea de insecte benefice pentru polenizare şi controlul dăunătorilor;
b) creşterea fertilităţii solului;
c) reducerea competiţiei dintre rădăcini;
d) conservarea apei;
e) echilibrarea populaţiei de fungi pentru a combate bolile specifice;
f) crearea habitatului, etc.
Elementul central. Un măr (deşi aproape orice copac ar putea servi).
Plante cu bulbi care îndepărtează iarba. Aceasta din urmă nu trebuie să se apropie de pom, pentru că intră în competiţie cu rădăcinile acestuia. Plantele cu bulbi trebuie plantate pe linia imaginară care uneşte marginile coroanei pomului cu pământul. Se pot utiliza : narcise galbene, usturoi, praz, cepe egiptene.
Plante care atrag insectele şi păsările. Aici pot fi plante comestibile, precum mărarul, chimenul dulce, coriandrul. Dar mai ales flori. Arbustul fucsia atrage şi el insectele.
Plante care furnizează mulci. Poate fi vorba despre : tătăneasă, anghinare, trifoi, care sunt cosite şi lăsate să se transforme în compost.
Acumulatori de nutrienţi. Exemple : cicoarea, păpădia, coada şoricelului, pătlagină. Cu rădăcinile lor profunde, extrag substanţele minerale de dincolo de humus, şi le lasă deasupra stratului productiv.
Plantele care fixează azotul. Lista este lungă. Probabil că trifoiul, ca plantă perenă, este una din cele mai bune opţiuni.
Plante care alungă dăunătorii. Gălbenelele.
Colţuri şi unghere. Dacă presărăm în grădină pietre, buşteni sau tufişuri, dacă vom crea mici heleşteie, vom atrage populaţii de şopârle, broaşte, şerpi şi păsări. Iar aceştia sunt aliaţi de nădejde împotriva dăunătorilor.
Câteva elemente, mai multe funcţii, o singură comunitate
Cele mai multe dintre elementele comunităţii mărului au mai multe funcţii. Proiectanţii unei astfel de comunităţi se vor strădui să aleagă elemente care exercită cât mai multe funcţii posibil.
Capitolul 9. Cum să proiectezi comunităţi de plante în grădină
O comunitate naturală de plante are propria viaţă, şi asta încercăm să imităm cu comunităţile proiectate de noi.
O metodă familiară de construit comunităţi de plante
Fiecare regiune are lista ei de plante dominante. O simplă plimbare în natură ne va arăta comunităţile locului. Observaţiile ne vor instrui în privinţa comunităţilor similare pe care am putea să le plantăm în grădina noastră.
Nu este foarte facil să găseşti companioni pentru un nuc, pentru că nucul este o plantă alelopatică, adică secretă o substanţă toxică ce suprimă plantele competitoare. Numai că există plante care nu se lasă impresionate de nuc. Una este ulmul american cu fructe ca cireşele (Celtis). Coacăzii cresc şi ei la umbra nucului. Ar mai fi şi arbustul Lycium. Ardeii şi tomatele de asemenea.
Comunităţi de plante pentru şoareci de bibliotecă
Metoda demarează cu căutarea celor mai importante comunităţi de plante din zona în care te afli. Anumite cărţi de ecologie sau articole din jurnale universitare pot fi utile în această direcţie.
Cum să creezi o super-comunitate
Un singur măr, sau nuc, nu va furniza o dietă grozavă, fie chiar şi atunci când e parte dintr-o comunitate. Niciun grădinar nu poate mânca o cantitate prea mare de mere, sau nuci. Însă câteva comunităţi ţesute în jurul unor copaci diferiţi pot forma o livadă foarte densă.
Însă orice livadă devine automat un punct de atracţie pentru dăunătorii fructelor. De aceea este imperios necesar ca într-o livadă să existe o cât mai mare diversitate, precum şi copaci nepurtători de fructe.
O comunitate ţesută în jurul unui măr nu va funcţiona foarte bine lângă o comunitate construită în jurul unui nuc. Între cele două forme de organizare trebuie să existe plante-tampon. O comunitate de plante-tampon trebuie să fie compatibilă cu ambele comunităţi pe care le conectează.
Lângă nuci se simt bine duzii. De asemena, cei mai mulţi dintre copacii care fixează azotul tolerează bine nucii.
Comunităţile nu sunt perfecte
Avantajele comunităţile sunt evidente:
a) reduc intervenţia umană;
b) mai puţine îngrăşăminte şi alte inputuri;
c) armonie între oameni şi viaţa sălbatică ;
d) sinergia magică a comunităţilor de plante.
Dezavantaje:
a) consumă mult spaţiu;
b) se construiesc cu dificultate;
c) dacă funcţionează prost, cauza e destul de greu de detectat;
d) adesea funcţionarea lor se asociază anumitor locuri, în vreme ce în alte locuri nu mai funcţionează la fel.
Anumite plante nu se potrivesc cu comunităţile, mai ales vegetalele, care au nevoie de soare din belşug.
Capitolul 10. Cum să cultivi o pădure comestibilă
Chiar şi comunităţile de plante sunt piese dintr-un întreg.
În esenţă, pădurea comestibilă are mai multe niveluri, ca orice pădure. Fireşte, copacii sunt elementul-cheie.
În materie de productivitate, nimic nu li se poate opune copacilor: jumătate de hectar de grâu produce 2 tone de boabe, în vreme ce jumătate de hectar de meri produce 7 tone de fructe, şi asta fără să necesite replantare anuală.
Întrebarea care se pune este dacă va exista producţie pe arbuştii umbriţi de arbori? Autorul cultivă coacăze şi agrişe, dispunând arbuştii atât în plină lumină cât şi la umbră. În mod evident, exemplarele luminate generos produc mai mult. Însă cele de sub pomi au nevoie de mai puţină apă, au frunzişul mai închis la culoare, şi suficient de multe fructe.
Pădurea celor şapte niveluri
Cele şapte straturi ale unei păduri comestibile sunt :
a) copaci înalţi ;
b) copaci scunzi ;
c) arbuşti ;
d) ierburi înalte;
e) covor vegetal ;
f) iedere ;
g) recolte de rădăcini.
1. Stratul copacilor înalţi. Nu sunt foarte apropiaţi, pentru a permite luminii să pătrundă până la straturile cele mai de jos. Copacii ca arţarul, smochinul sau fagul, a căror umbră este deasă, nu sunt potriviţi pentru pădurea comestibilă.
Cele mai bune opţiuni sunt : merii şi perii, pruni şi cireşi. Castanii comestibili sunt şi ei foarte buni. Nucii sunt excelenţi. Salcâmii fixează azotul din aer în sol.
Dat fiind că pădurea comestibilă se află în zonele 1 şi 2, copacii care furnizează cherestea nu sunt o alegere potrivită.
2. Stratul copacilor scunzi. Aproximativ aceleaşi specii, însă de dimensiuni pitice. În plus, se adaugă nectarini, piersic, cais, migdal, dud.
3. Stratul arbuştilor. Produc flori, fructe, atrag păsările şi insectele.
4. Stratul ierburilor înalte. Cuprinde flori, ierburi folosite în bucătărie şi ierburi medicinale, producătoare de mulci sau cu rol de îmbunătăţire a solului.
5. Covorul vegetal. În special trifoi, dar şi alte specii care împiedică apariţia buruienilor.
6. Stratul iederelor. Este vorba de kiwi, struguri, hamei, ş.a. Mai pot fi şi plante anuale gen: castravete, pepene.
7. Recoltele de rădăcini.
Am citit niste informatii foarte utile. De exemplu chiar nu stiam ca sub nuc poate vegeta cu succes coacazul. Pentru ca nu-i prea gasesc decat pe langa gard loc. Si ideea padurii comestibile imi place. Printre salcamii sa pun arbusti fructiferi.
RăspundețiȘtergereDa, nucul e un copac teribil din multe puncte de vedere. Pe langa faptul ca otraveste tot ce-l inconjoara, mai e si lacom la lumina, daca s-ar putea sa-l amplasezi unde-i mai cald si mai bine :-)
RăspundețiȘtergereSalcamul are o umbra foarte interesanta, cred ca merge sa-l pui si-n gradina cu zarzavat. Prin salcam trec razele soarelui ca si cum n-ar fi acolo, e numai bun sa aline legumele intr-o zi caniculara, fara sa le opreseze.
Ideea padurii comestibile, asa cum a fost expusa de Toby Hemenway, este excelenta. Insa este seducatoare mai ales pentru occidentali, care si-au distrus in buna masura flora spontana. Stiu tipi care au ajuns in Romania si cand au vazut ce creste la noi pe marginea drumului au izbucnit in lacrimi. La ei peste tot e gazon tampit.
Din punctul meu de vedere, daca vrei faci o livada complexa (asta e padurea comestibila), daca nu faci o livada si te asiguri ca la nivelul solului se afla o faneata de-a noastra, cu 100 de specii de plante. Nu cunosc nimic mai trist decat ogorul negru intr-o livada. Am cunoscut spatii care functionau dual, si cu productie de fructe, si cu productie de fan. N-are rost sa spun ca nu stropea nimeni cu chimicale, ca doar nu poti sa dai la doamna vaca fan in doua cu produse chimice.
Daca nucul nu era asa de "egoit" cu spatiul care il ocupa cred ca ar fi fost pe stema Romaniei. O sa incerc sa folosesc spatiul de pe langa nuci. Cred ca si murul s-ar descurca binisor in preajma lor, am mur salbatic crescut sub nuci dar nu am putut sa-l dezvolt ptr ca mi-a fost mai mereu cosit. O sa am grija. Deocamdata mica plantatie de salcami e la inceput, voi mai adaga si alte strate. Ma intreb cum i-ar merge mentei sub ei. Sti cumva ceva despre asta? Si trifoiul alb e bun dar menta ar fi si ptr ceai medicinal dar si pentru apicultura.
RăspundețiȘtergereAm citit de curand in cartea Arbori si arbusti meliferi (ti-o recomand cu caldura) ca salcamul siberian ar fi cel mai potrivit ptr gradini de zarzavat ptr ca are frunzisul rar si chiar in august si-l pierde pe tot astfel ca nu umbreste mai deloc.
Astept noi articole. :)
Am citit "Arbosti si arbusti meliferi". Cumpar cartile astea cu zecile, le citesc, le subliniez, apoi revin peste ele. Cum lucrez la proiectul gospodariei pe care vreau s-o infiintez, recitesc cu multa atentie, pentru ca in curand va trebui sa croiesc, si nu-mi permit erori fundamentale (insa erorile mici, asta e, le voi face...).
RăspundețiȘtergereSalcamul siberian si catina sper deja sa le pun intr-un loc cu eroziune prin spalare intensa, in ideea refacerii bucatii aceleia de teren.
Legat de menta, am observat ca e o planta iubitoare de umezeala, dar care suporta umbrirea partiala. Insa menta e o clasa intreaga de plante, am vazut-o in multe locuri, si nu toate speciile de menta seamana bine intre ele...