John Seymour, Grădina dumneavoastră de legume (note de lectură)

Subtitlu: Cum să cultivi fructe şi legume în toate anotimpurile

Introducere

Până la al doilea război mondial, generaţiile precedente grădinăreau pentru subzistenţă. Grădinile de atunci erau de o fertilitate uimitoare.

Astăzi, asistăm la o întoarcere în forţă a grădinii de legume. Prin intermediul lor se fac economii importante, alimentele au un gust mai bun, efectul pentru sănătate este benefic.

Oamenii vor să producă organic. Ei redescoperă valoarea îngrăşămintelor de origine animală şi vegetală. Nici un grădinar n-ar trebui să uite că toate cuvintele terminate în "cid" (vezi: pesticid, ierbicid, insecticid, fungicid etc.) denumesc în fapt otrăvuri.

Tratarea solului cu nitraţi chimici duce la terenuri incapabile să reţină azotul.

Cele şase principii ale agriculturii organice sunt :
a) grădina trebuie să fie în acord cu natura, nu să i se opună;
b) natura este variată, grădinarul trebuie să practice şi el diversitatea;
c) grădinarul trebuie să cultive sau să întreţină alte forme de viaţă – animală sau vegetală - cât mai aproape de locul unde cultivă legumele;
d) grădinarul trebuie să înapoieze solului atât (sau aproape atât) cât îi ia;
e) grădinarul trebuie să hrănească solul, nu plantele;
f) el trebuie să studieze natura în ansamblu, şi nu diferitele sale aspecte izolate.

Chiar şi pe o bucată mică de pământ, grădinarul care nu e vegetarian îşi ca da seama că poate creşte iepuri, sau găini, sau ambele.

Principiul fundamental al culturii pe răzoare constă în amenajarea unui strat foarte profund care nu va fi niciodată călcat în picioare. Plantele se vor dezvolta într-un teren mai bogat, în profunzime, rădăcinile dezvoltându-se în jos mai degrabă decât lateral. Legumele obţinute astfel sunt mai mari, iar plantele vor fi mai dese.

Un răzor ar trebui să producă o recoltă de patru ori mai mare decât un strat obişnuit.

Ciclurile naturale

Plantele şi animalele sunt în interdependenţă. Animalele elimină dioxid de carbon şi consumă oxigen, plantele elimină oxigen şi consumă dioxid de carbon. Animalele manâncă plante şi elimină tot ceea ce nu pot digera. Iar bălegarul animalelor este util solului, de unde cresc plantele.

Ciclul apei

Apa râurilor, mării, lacurilor şi a solului, precum şi cea provenită din transpiraţia animalelor şi a plantelor se evaporă sub acţiunea soarelui. Este apoi transportată în atmosferă de vânturi, după care revine la nivelul solului sub forma ploii şi a zăpezii.

Ciclul azotului

Este o substanţă necesară tuturor plantelor şi animalelor. Anumite bacterii şi alge pot fixa azotul pur într-un element compus utilizabil de formele de viaţă mai elaborate.

Nici un chimist n-a putut explica faptul că animalele pot în câteva ore să transforme materii vegetale lipsite de azot într-un bălegar extrem de bogat în azot.

Orice ţesut vegetal sau animal mort, îngropat în sol, va elibera conţinutul său de azot care va putea fi utilizat de alte plante. Însă, dacă nu există suficient azot care să echilibreze carbonul care formează cea mai mare parte a oricărui organism viu, bacteriile care permit procesul de putrefacţie, adică care permit materiilor organice să se descompună şi să elibereze azotul, vor recurge la azotul care este deja conţinut în sol. Într-o primă etapă, solul va fi privat de azotul conţinut. Însă, în momentul în care procesul este terminat, este eliberat în sol nu doar azotul împrumutat, ci şi azotul obţinut din materiile organice descompuse.

Lucerna se descompune în câteva săptămâni. Paiele au nevoie de 1-2 ani pentru a se descompune. Materiile vegetale care se încorporează în pământ trebuie să fie foarte tinere. Dacă apucă a da seminţe, trebuie să treacă printr-o grămadă de compost.

Ciclul azotului ne spune că grădinarul trebuie să cultive atâtea specii aparţinând familiei leguminoaselor (fasole, mazăre etc.) câte poate.

Solul

Dacă pământul este bun, este plin de viaţă. Într-un hectar de teren bun se află de la 10 la 20 de tone de materie vie.

Originile solului

Fundamental, solul este constituit din roci pulverizate de agenţi precum: căldura, frigul, apa, vântul şi creaturile vii.

Diferitele tipuri de sol

Pentru grădinar este important să cunoască dacă solul său este uşor, adică format din particule de nisip. Sau dacă solul este greu, compus din particule minuscule, precum argila. Sau dacă este între aceste două extreme. Mai este important dacă solul este alcalin sau acid. Din fericire, orice sol poate fi ameliorat.

Humusul

Este compus din materii vegetale şi animale moarte, transformate de micro-organismele din sol într-o substanţă organică complexă care se integrează în acesta.

Humusul are numeroase efecte benefice:
a) protejează solul de eroziunea provocată de ploaie şi permite apei să se infiltreze încetişor şi în profunzime;
b) reduce eroziunea provocată de vânt;
c) permite particulelor de pământ să se aglomereze, transformând solurile fine şi prăfoase în soluri mai consistente;
d) hrăneşte organismele utile din sol;
e) scade temperatura solului vara şi o creşte iarna;
f) furnizează elemente nutritive plantelor pentru că conţin tot ceea ce acestea au nevoie;
g) reţine apa ca un burete şi minimizează transpiraţia;
h) împiedică transformările chimice să se producă prea rapid atunci când se incorporează în sol îngrăşăminte non-organice sau var;
i) degajează acizi organici care ajută la neutralizarea solurilor prea alcaline şi permite solului să degajeze minerale utile pentru plante;
j) reţine în sol amoniacul, precum şi alţi compuşi azotaţi sub o formă disponibilă.

Orice materie organică incorporată în sol poate produce humus:
a) compostul;
b) materiile vegetale uscate;
c) bălegarul din fermă;
d) excrementele omeneşti;
e) turba;
f) frunzele descompuse;
g) algele şi ierburile marine;
h) deşeurile rezultate din culturi.


Capitolul I. Indexul ilustrat al legumelor, al fructelor şi al plantelor aromatice

Părţile comestibile ale plantelor

Părţile componente ale plantelor pot fi clasificate în:
a) rădăcini;
b) tulpinile;
c) frunzele;
d) fructele;
e) florile;
f) grăunţele.

Rădăcinile

Numeroase legume au rădăcini pivotante comestibile: morcovii, păstârnacul, ridichile, napii şi sfecla.

Tulpinile

Cartofii nu sunt rădăcini, ci tulpini modificate.

Anumite tulpini nu au gust agreabil decât atunci când au fost albite, adică au fost sustrase luminii, împiedicându-se formarea clorofilei. De ex: cartofii, ţelina, andivele şi cardonul.

Frunzele

Multe legume au frunze comestibile : ceapa, prazul, usturoiul, haşma.

Florile

Nu constituie în general hrană importantă pentru om. Cele mai multe sunt fertilizate de albine, unele doar de vânt (ex: porumbul).

Sunt comestibile: conopida şi broccoli, anghinarea.

Fructele

Puful de păpădie este un fruct. Asemenea şi nuca. Tomatele, pătlăgelele vinete, ardeii iuţi, păstăile de fasole şi de mazăre sunt fructe şi ele. Căpşuna şi mura nu sunt fructe, ci grupuri de fructe (bace). Strugurii şi coacăzele sunt şi ele bace.

Fructele care conţin un singur sâmbure sunt drupe (ex: prunele).

Seminţele

Anumite seminţe pot fi consumate (cele ale cerealelor). În general seminţele sunt mai nutritive decât toate părţile componente ale unei plante.

Plantele aromatice

Seminţele lor parfumează alimentele.

Capitolul II. Cum să grădinăreşti tot anul

Grădinarul filosof spune : « Nu există timp rău. »

Iarna

Este momentul odihnei, al curăţeniei, al trasării căilor de acces, al unei noi sere, a reparării instrumentelor şi a pregătirii anului următor.

Atunci când solul este suficient de dur pentru a rezista greutăţii, cu ajutorul unei roabe, se transportă compostul şi se împrăştie pe teren.

Se caută aracii pentru fasole şi mazăre, şi se taie la 1,2 m.

În ianuarie se pun cartofii la germinat, într-un coş, în seră. Cartofii pentru sămânţă au nevoie de lumină, dar nu trebuie să sufere de frig.

Arborii fructiferi pot fi plantaţi toată iarna, cu condiţia să nu fie prea mare umezeala sau să nu fie îngheţat.

Este preferabil ca arborii să primească un strat generos de mulci la rădăcină, decât să fie prăşiţi cu sapa.

Primăvara

Dacă semănaţi prea devreme, gerul şi umezeala riscă să ducă la putrezirea seminţelor. Natura nu este prea grăbită primăvara. Nici grădinarul n-ar trebui să fie.

Anumite legume trebuie cultivate pe strat cald (ex: toată familia verzei).

Seminţele trebuie semănate într-un pământ la fel de uscat ca praful (pământul uscat este cald), apoi udate bine.

Aprilie este luna cea mai încărcată din an. Cele mai multe dintre semănăturile din grădina de legume au loc acum.

Vara

Continuaţi să semănaţi salată, ridichi, morcovi şi sfeclă în mici cantităţi, dar adesea. Veţi avea în acest fel legume proaspete toată vara şi toamna. Acesta este principalul privilegiu al celui care posedă o grădină de legume.

Iunie este o lună redutabilă în ceea ce priveşte insectele dăunătoare.

Sera trebuie deschisă în timpul zilei : tomatele au nevoie de mult aer. Castraveţii au nevoie de umezeală, însă nu le place să se sufoce.

În ceea ce priveşte retenţia de apă, cultura pe răzoare este excelentă. Este nevoie de jumătate de apă pentru un răzor în raport cu un strat obişnuit.

Imediat ce se recoltează nişte plante, altceva trebuie pus în loc. Nici un strat nu trebuie să rămână gol. Dacă nu aveţi nimic de pus, atunci semănaţi îngrăşăminte verzi. Dacă n-aveţi timp, atunci lăsaţi buruienile să crească, însă smulgeţi-le înainte să dea seminţe, şi lăsaţi-le pe loc. Vor îngrăşa pământul.

Un prăşit bun valorează mai mult decât o irigare.

Toamna

Recoltele se succed fără încetare, iar ceea ce nu se poate consuma trebuie conservat.

Toate fructele se culeg înainte de sfârşitul unii octombrie. Frunzele arborilor se strâng şi se incorporează grămezii de compost. În felul acesta, nici un dăunător al arborilor nu poate supravieţui.


Capitolul III. Organizarii grădinii de zarzavat

Cel care porneşte organizarea grădinii de la zero are mare noroc. Însă cel mai adesea se lucrează cu grădini deja utilizate, deci preconcepute.

Nevoile dumneavoastră specifice

Întâi de toate ar trebui făcută o listă cu ceea ce doriţi să aveţi în grădină.

Este greu de estimat producţia, doar experienţa vă poate spune cât puteţi obţine de pe o suprafaţă dată. Regula generală ar trebui să fie aceea de a cultiva cât de mult se poate. Răzoarele pot uimi cu cantitatea de legume obţinută de pe ele.

Topologia grădinii

Preocuparea pentru expoziţia sudică a grădinii nu trebuie să devină excesivă. Chiar şi terenurile cu expoziţie nordică sunt capabile să dea legume bune, cu o întârziere rezonabilă faţă de terenurile cu expoziţie sudică.

Umbra este mai importantă decât expoziţia. Unele plante nu merg la umbră, altele nu merg la soare.

Este prea puţin important dacă rândurile sunt orientate de la sud la nord, sau de la est la vest.

Dacă terenul este în pantă, e obligatoriu să faceţi terase. Construirea teraselor este epuizantă, dar efortul va fi răsplătit prin producţiile de legume şi absenţa eroziunii solurilor.

Clima

Este bine să ştiţi direcţia vântului dominant. Dacă aveţi necazuri cu acest factor, este bine să ridicaţi un gard cu interstiţii, mult mai eficace decât un gard compact (în ultima situaţia se pot crea vârtejuri în grădină, la ceva distanţă de gard). Este şi mai bine să plantaţi un gard viu, să puneţi arbuşti, arbori, însă vântul trebuie să fie încetinit, nu stopat.

Este bine să aveţi în apropiere o sursă de apă.

Dispunerea diverselor elemente

Grădina de legume ideală trebuie să aibă:
a) un strat pentru seminţe şi repicări;
b) un colţ pentru plante aromatice ;
c) un strat rezervat legumelor perene (sparanghel şi anghinare) ;
d) un strat pentru arbuşti fructiferi ;
e) patru straturi pentru legume anuale;
f) un loc rezervat pomilor fructiferi.

Construcţiile trebuie să cuprindă :
a) instalaţiile pentru compost;
b) un loc pentru creşterea animalelor ;
c) o căsuţă pentru unelte;
d) o seră.

Mai trebuie rezervat un spaţiu şi pentru un strat de flori.

Stupii se instalează la distanţă, eventual la înălţime. Nu e bine să fie nici aproape de alte animale, nici sub copaci.

Chiar şi în situaţia în care aveţi mai mult teren la dispoziţie, trebuie început cu suprafeţe mai mici. An de an se pot adăuga noi straturi. Terenul necultivat cu legume poate fi ameliorat.

Organizarea straturilor

Este necesar să dispuneţi de cel puţin patru straturi, în vederea unei minime rotaţii a culturilor pe patru ani. Dacă dispuneţi de mai multe straturi, este şi mai bine.

Aleile ar fi bine să fie pietruite.

Cartofii au nevoie de un sol foarte bine îngrăşat, în vreme ce rădăcinoasele plasate în acest tip de sol tind să-şi bifurce rădăcinile. De aceea este bine de distanţat cât se poate aceste două tipuri de culturi.

Mazărea, fasolea şi leguminoasele în general preferă solul plin de calcar, ceea ce nu este cazul pentru cartofi. Deci nu se pot succeda. În schimb, este foarte bine de cultivat varză după leguminoase.

Legumele « diverse » (tomatele, pepenii, bostanii, salatele, ridichile) se simt foarte bine pe un sol în care s-a incorporat un compost bine descompus.

Exemplu de ciclu pe acelaşi strat :
a) Anul I - Stratul se îngraşă abundent, şi se plantează cartofi. După recoltare se plantează secară de iarnă ca îngrăşământ verde. Secara se incorporează în sol la începutul celui de-al doilea an.
b) Anul II - Se incorporează var şi se plantează : mazăre, fasole şi alte leguminoase. După recoltare se seamănă varză.
c) Anul III - Se cultivă legume « diverse ».
d) Anul IV – Se seamănă legume cu rădăcini comestibile.

Dacă terenul este suficient de mare, în anul V se seamănă lucernă.

Organizarea unei livezi

Dimensiunea grădinii are o implicaţie majoră în privinţa arborilor plantaţi. Cu cât o grădină este mai mare, cu atât se pot planta arbori fructiferi cu tulpină mai înaltă şi mai groasă (nuci, pruni).

Arborii fructiferi nu trebuie să fie încurajaţi cu prea multe îngrăşăminte, pentru că rezultatul este în general o creştere a arborilor în detrimentul fructelor.

Pentru a se evita orice problemă legată de umbră, livada trebuie organizată ca o scară: arborii mai mari trebuie plasaţi spre nord, iar cei mai mici spre sud.

Popularea unei livezi trebuie să ţină cont de polenizarea arborilor.

Anumiţi dăunători ai arborilor sunt chiar cei din proximitatea omului: găinile mănâncă căpşuni, caprele rod coaja arborilor.


Capitolul IV. Ce este indispensabil pentru a grădinări bine

Cum să tratezi solul

Modul cel mai obişnuit de a pregăti un teren abandonat pentru grădinărit este săpatul cu hârleţul. Ulterior, se împrăştie un strat de compost pe noua suprafaţă. Viermii îl vor îngloba în sol.

Cel mai bun moment pentru a instala răzoare este al doilea an de grădinărit. În primul an, săpatul cu hârleţul este obligatoriu.

Metoda culturii fără lucrări

Principiul de bază al acestei metode este de a avea întotdeauna la suprafaţa solului un strat de cel puţin 5 cm de compost bine descompus care se reînnoieşte în fiecare an. În felul acesta se consumă cantităţi uriaşe de compost.

Plantele cultivate pe un sol bogat în compost sunt mai robuste şi rezistă mai bine la cele mai multe dintre boi şi paraziţi.

Cum să faci compost

Compostul poate fi făcut într-o cutie din lemn fără fund astfel încât primul strat de materie vegetală să fie în contact cu pământul. Straturile vegetale, şi de bălegar trebuie să alterneze. Grămada se acoperă cu un plastic negru. Amestecul se udă şi se întoarce periodic.

Nu contează din ce se fac cutiile pentru compost. Pot fi făcute din lemn, din cărămidă, din piatră. La rigoare, chiar şi un butoi din metal găurit poate servi pentru o grădină mică.

Îngrăşămintele verzi trebuie incorporate în sol înainte de a înflori.

Îngrăşăminte

Dezavantajele folosirii azotului de sinteză (din îngrăşămintele chimice):
a) producerea de nitraţi o operaţiune foarte costisitoare, care presupune o mare cheltuială de energie, iar preţul ei creşte odată cu preţul petrolului ;
b) azotul de sinteză stimulează creşterea plantelor, dar diminuează rezistenţa la maladii, insecte şi îngheţuri de primăvară;
c) creşte randamentul culturilor, dar scade calitatea plantelor;
d) în mod normal, azotul conţinut în aer este fixat cu ajutorul microorganismelor; dacă se adaugă azot de sinteză, microorganismele se văd private de funcţia lor şi mor; se distruge astfel capacitatea solului de a fixa el însuşi azot, iar obligaţia de a administra îngrăşăminte chimice se amplifică.

Îngrăşămintele de origine animală şi umană aduc toate elementele de care pământul are nevoie. Numai că trebuie obligatoriu să fie bine compostate înainte de a fi răspândite pe teren.

Înmulţirea plantelor

Se selectează doar cele mai bune şi mai tipice plante.

Plantele bianuale pot fi recoltate, păstrate la rece, apoi repicate în al doilea an. Prazul poate rămâne în pământ timp de 2 ani fără probleme. Ceapa e mai prudent să fie repicată.

Înmulţirea vegetativă

Principiul butăşirii este foarte simplu : prelevaţi o ramură de la o plantă adultă şi puneţi-o în pământ. Ceva mai târziu se vor forma rădăcini. Puteţi preleva un butaş din orice parte a plantei, dacă este plantat în condiţii ideale va forma o nouă plantă.

Cum să plantezi un arbore

Operaţiune dificil de realizat de către o singură persoană. E mai bine să fie doi oameni.

Se face o groapă cu dimensiuni duble faţă de cele ale rădăcinilor. Este greşit să se facă groapa cu câteva zile înainte de plantare (poate deveni la fel de dură ca betonul). Se pune o furcă bună de bălegar la fundul gropii. Se acoperă bălegarul cu pământ de la deasupra gropii. Se pune o proptea, care să sprijine copacul. Copacul se află la adâncimea potrivită atunci când punctul de grefă este la 15 cm deasupra nivelului solului. Rădăcinile se acoperă şi se tasează foarte bine. Se udă din abundenţă. Se mulceşte din abundenţă. Copacul se leagă de proptea cu un ciorap vechi (pentru a nu se răni coaja).

Altoirea

Constă în implantarea unei porţiuni vegetale numită grefă (altoi) pe un alt vegetal numit port-altoi, care devine suport şi-i conferă seva necesară dezvoltării.

Tăierea (curăţarea) arborilor

Arborii sunt curăţaţi de crengi pentru trei motive principale:
a) pentru a fi eliminate ramurile bolnave sau rău plasate;
b) pentru a da o formă precisă unui copac, după nevoile exploataţiei;
c) pentru a creşte randamentul arborilor şi a ameliora calitatea fructelor.

Bolile şi paraziţii

Insectele

Trebuie evitate insecticidele chimice, pentru că efectul lor depăşeşte uciderea insectelor vizate, distrugându-se întotdeauna şi alte forme de viaţă.

Puricii plantelor sunt uşor de eliminat cu o simplă stropire cu apă şi săpun.

Cultura pe răzoare

Metoda a fost adoptată în sec. XIX de grădinarii francezi din preajma marilor oraşe, care deţineau suprafeţe foarte mici de teren, dar aveau acces nelimitat la bălegarul de cal (mijlocul principal de transport). Independent, grădinarii chinezi aflaţi în situaţie similară au făcut acelaşi lucru.

Cum să faci un răzor

Suprafaţa se delimitează iniţial cu picheţi şi sfoară. Instrumentele de lucru sunt: hârleţul, furca, grebla şi roaba. Lăţimea răzorului trebuie să fie de 1,5 m. Lungimea de 6 m pare a fi potrivită (dar se poate şi mai scurt, dacă dimensiunile nu permit). Răzorul, odată pus în practică, nu va mai fi niciodată călcat. Ceea ce va deveni răzor se acoperă cu un strat de gunoi de grajd bine fermentat. Apoi răzorul se sapă bine cu hârleţul.

Unii partizani ai culturii pe răzoare consideră că răzoarele trebuie săpate anual. Însă, dacă cantitatea de bălegar este suficientă, sau compost, săpatul anual nu mai este o opţiune.

Pentru alei, cincizeci de cm sunt suficienţi.

Pe răzoare se pot semăna de patru ori mai multe plante decât pe un teren obişnuit.


Capitolul V. Cultura legumelor

Leguminoasele

Mazăre, bob, fasole, soia şi arahide – toate fac parte din familia Leguminoase. Conţinut mare de proteine. Fixează azotul.

Puse pe o grămadă de compost, leguminoasele eliberează azot.

Un sfert din grădină ar trebui anual cultivate cu leguminoase. Aceste plante nu apreciază aciditatea.

Boabele de mazăre recoltate proaspăt au un gust dulce foarte plăcut. Însă gustul se menţine doar câteva ore, timp în care zaharurile se transformă în amidon.

Lintea are o producţie foarte mică. Dacă nu dispuneţi de suprafeţe mari în grădină, nu se merită. Bobul, pe de altă parte, are o producţie foarte bună, şi este foarte hrănitor.

Crucifere

Varză, varză de Bruxelles, conopidă, brocoli, rutabaga (varză cu rădăcină-tubercul), nap, odolean, creson, ridiche de lună. Toate aceste plante seamănă cu plantele deşertului prin aceea că reţin apa ce li se oferă. Toate sunt bianuale, adică produc seminţe în al doilea an de viaţă.

Varza produce 100 tone la hectar. Dacă dorim să avem varză tot anul, trebuie s-o împărţim pe trei grupe: de primăvară, de vară, de toamnă.

Cruciferele sunt plante vorace, care apreciază un teren fertil, de pe care extrag multe substanţe nutritive.

Varza poate fi păstrată pe timpul iernii în beci, pe un pat de paie, acoperită cu paie.

Solanacee

Cartofi, tomate, ardei gras şi pătlăgele vinete. În aceeaşi clasă mai intră: tutunul, beladona şi ardeiul iute. Toate au nevoie de un sol foarte bogat, cât mai aproape de cel al junglei tropicale.

Cartofii au nevoie de un sol lejer acid. Azotul este mai puţin important, totuşi nu sunt de dorit carenţe puternice.

Ombelifere

Morcovi, păstârnac, ţelină, pătrunjel, mărar. Toate ombeliferele au ceva în comun : încolţesc foarte greu.

Morcovul este plantă bianuală. Se seamănă alternativ cu ceapa, pentru că se protejează reciproc de dăunător.

Liliacee

Ceapă, praz şi sparanghel.

Sparanghelul este o legumă formidabilă, care apare atunci când aproape niciuna nu este disponibilă, însă are nevoie de trei ani din momentul semănării până la acela al degustării.

Chenopodiacee

Sfeclă furajeră, sfeclă roşie, spanac.

Curcubitacee

Castraveţi, dovlecel, dovleac, pepene verde.

Dovleacul se conservă la o temperatură mai înaltă decât orice altă legumă: 10-16 grade Celsius.


Capitolul VI. Cultura fructelor

Rosacee

Mere, pere, gutui, cireşe, piersici, caise, prune, zmeură, căpşuni, nectarine. Din aceeaşi familie face parte: trandafirul, păducelul. Toate au florile polenizate de insecte.

Cei mai mulţi dintre arborii fructiferi nu se reproduc fidel prin seminţe, ci prin reproducere vegetativă (altoire, marcotaj, butăşire, drajonare). Port-altoiul este cel care determină dezvoltarea şi proporţiile arborelui. La momentul actual, cei mai mulţi dintre port-altoi provin de la varietăţi care dau forme mici, pitice.

Multe varietăţi de păr au nevoie de două grefe.

Caişii şi piersicii se pot cultiva în seră.

Rutacee

Portocale, mandarine, lămâi, grapefruit.

Saxifragacee

Coacăz negru, coacăz roşu, coacăz alb. Arbuşti excepţional de rustici. Coacăzele albe se pot consuma şi crude, celelalte mai cu seamă gătite.

Moracee

Smochini, duzi. Din aceeaşi familie mai fac parte : cânepa, hameiul, arborele de cauciuc.

Smochinul creşte şi în climat rece, dacă obţine foarte mult soare, iar solul este sărac. N-ar fi rău să fie cu spatele la un zid poziţionat spre sud. Rădăcinile smochinului trebuie ţinute aproape de copac, eventual într-o cutie de ciment. Dacă solul este bogat, rădăcinile se dezvoltă exploziv, iar arborele nu mai rodeşte înainte de 50 de ani.

Dudul cultivat lângă cireş face ca păsările iubitoare de fructe să cultive dude şi să lase cireşele.

Omul poate trăi mâncând în exclusivitate: pâine, vin şi măsline. Măslinul creşte în orice fel de sol, dar este foarte exigent la cădură.

Viţa-de-vie apreciază solul sărac, uscat, pietros.


Capitolul VIII. Cultura în seră

Există o multitudine de sere şi solarii. Dacă pereţii solariului sunt din folie de polietilenă, trebuie luat în calcul schimbarea lor odată la trei ani.

Cea mai mică seră este cea care se ataşează de geamul casei. Sera lipită de zidul sudic al casei este o soluţie foarte judicioasă, pentru că va permite inclusiv reglarea termică a locuinţei, încălzind-o în timpul iernii.

Pentru schelet trebuie ales între: aluminium, lemn şi plastic.

Pentru materialul transparent se alege între: sticlă şi trei tipuri de plastic (fibra de sticlă, PVC şi polietilenă).

Sticla lasă să treacă lumina, durează mult, se sparge rar din cauza vântului şi se înlocuieşte uşor. Însă este foarte scumpă şi foarte grea.

Plasticul din fibre este uşor de fixat şi nu are nevoie de un suport foarte important. Reţine ceva din căldura soarelui, ceea ce e bine vara, dar nu foarte bine iarna. Însă este inflamabil, şi nu durează decât vreo 20 de ani.

PVC-ul este mai ieftin decât cele două materiale anterioare, lasă bine să treacă lumina, dar nu durează mai mult de 5 ani.

Polietilena este foarte ieftină, lumina o traversează perfect, însă nu rezistă deloc la un vând violent.

Pentru cineva care cultivă în seră produse pentru familia lui, încălzirea serei este un lux nejustificat. Există numeroase plante care pot fi cultivate într-o seră neîncălzită de-a lungul anului, şi suficiente metode de conservare a plantelor care nu cresc pe timpul iernii.

Chiar şi în climatul cel mai rece, sera poate fi utilă pentru a cultiva plante mediteraneene : tomate, castraveţi, pepeni verzi, ardei, pătlăgele vinete ş.a. Iarna o seră neîncălzită poate fi utilizată pentru: salată, ridiche, spanac.

Cărările din seră pot fi din ciment, dar mai bine din pietriş sau piatră.

Ideal este ca solul serei să fie “artificial”, adică venit din afară şi preparat. Un amestec bun conţine: o parte turbă, o parte nisip grosier de rău, două părţi pământ bun de grădină. Oricum, dacă se cultivă ani la rând aceleaşi plante, pământul trebuie evacuat şi înlocuit cu altul proaspăt. Pământul introdus trebuie « pasteurizat », dar nu « sterilizat » !! Pentru pasteurizare, pământul se trece printr-un cuptor încălzit la 80-83 grade Celsius, dar nu mai mult.

Ventilarea este foarte importantă. Aerul nu trebuie să fie niciodată « mort », adică să stagneze.

Nu se udă niciodată frunzele într-o seră, doar rădăcinile. Nu se udă puţin şi des, ci rar şi mult, alternându-se perioadele de udat copios cu perioadele de secetă. Se udă dimineaţa, niciodată seara. Apa nu trebuie să aibă temperatura celei de la robinet, ci 21 de grade Celsius. Iarna apa trebuie să provină dintr-un butoi aflat în interiorul serei.


Capitolul IX. Conservarea de lungă durată a produselor grădinii

Metode de conservare pe termen lung :
a) sărare;
b) uscare;
c) scufundare în oţet;
d) conservarea propriu-zisă în borcan sau cutie de conserve;
e) prepararea de dulceţuri şi jeleuri;
f) congelare.

Arta sărării este utilizată în conservarea fasolei verde, care se păstrează atât de bine încât este imposibil s-o distingi de fasolea verde proaspătă. Se poate săra practic orice legumă crocantă şi dură, însă multe vor fi mai alterate decât fasolea verde, din cauza formării acidului lactic.

Uscarea este una din metodele cele mai simple de conservare a legumelor, fructelor şi a plantelor aromatice.

Aproape toate fructele se pretează uscării: merele, piersicile, caisele, strugurii, prunele, smochinele etc. Cele mai mari trebuie tăiate felii, cele mai mici trebuie pur şi simplu tăiate în două. Prunele şi altele mai mici pot rămâne intacte.

Numai câteva legume pot fi uscate: mazărea, fasolea, ardeii iuţi, sparanghelul şi porumbul.

Conservarea în oţet permite transformarea legumelor în condimente. E bine de ştiut că cel mai bun oţet este cel din vin, a cărui aromă este mai puternică decât cea a oţetului din cidru. Oţetul se aromatizează dacă se înmoaie condimentele în el timp de 2 luni. Toate legumele pot fi conservate în oţet. Durata de conservare n-ar trebui să depăşească 6 luni.


Capitolul X. Diverse

Găinaţul, prin conţinutul foarte mare de azot, activează minunat grămada de compost. Găinile trebuie să aibă acces la verdeaţă, fie printr-un parcurs liber, fie dacă li se oferă în cantităţi semnificative într-un ţarc pentru mişcare.

Raţele nu sunt mame bune. După ce scot boboci, raţele trebuie să rămână închise, altfel îşi duc bobocii prin iarbă umedă sau prin noroi.

Dacă aveţi o livadă mare, gâştele sunt păsările care pot paşte foarte bine, folosind verdeaţa din ea. Este bine de ştiut că gâştele, păsări monogame, se acceptă foarte greu, uneori ia săptămâni sau chiar luni până când se acuplează. Gâştele pot oua cam 10 ani, iar gâscanii pot fi folosiţi la reproducţie cam 5 ani. Gâsca rămasă cloşcă poate refuza să se hrănească, de aceea trebuie îndopată cu forţa.

Cinci perechi de porumbei sunt suficiente pentru a da o masă săptămânală unei familii formate din patru persoane. O pereche poate aduce zece pui anual.

Cu două iepuroaice-mame o familie poate avea o masă din carne de iepure săptămânal. Durata de viaţă a unei reproducătoare este de 2 ani. Excelenţi producători de compost, consumă practic toate resturile unei grădini.

Dacă plasăm stupul la înălţime, nimeni nu riscă să fie înţepat de albine. Mai există şi metoda plasării stupilor în spatele unui gard viu.

Gardurile vii sunt foarte frumoase, în plus sunt vii, deci întreţin viaţa multor făpturi, însă în contrapartidă consumă resursele care ar putea servi pentru alte plante. Pentru un grădinar “organic” insectele adăpostite de gardurile vii sunt inestimabile.

Gardurile clasice prezintă avantajul că oferă spalieri pentru numeroase legume : fasole, castraveţi, tomate, dovlecei şi pepene verde.

Pentru gardurile vii sunt preferabile plantele locale, simple, cum ar fi : păducel, fag, lemn câinesc, buxus.

Într-o căsuţă de grădină, tot ce poate fi pus pe pereţi trebuie pus pe pereţi. Locul fiecărui instrument de lucru poate fi marcat prin creionarea conturului. În felul acesta se vede imediat ce lipseşte.