Pierre Aristide Adolphe Lefour, Calul, măgarul şi catârul (note de lectură)

Paris, Librairie Agricole de la Maison Rustique, 1868.

Calul

Capitolul I. Specie, varietate şi origine

Există două subspecii :
a) măgarul (absenţa excrescenţelor cornoase de pe faţa interioară a membrelor anterioare, coada cu păr doar la extreminate, bandă transversală pe spinare), zebra;
b) calul (coada cu păr pe toată lungime ei, excrescenţe cornoase pe faţa interioară a membrelor anterioare, culoare uniformă), hemionul.

În urma studiului exteriorului putem afla:
a) frumuseţea animalului;
b) calităţile;
c) defectele;
d) starea de boală/sănătate;
e) temperamentul;
f) aptitudinile.

Capitolul II. Exteriorul calului

Întotdeauna se merge în stânga calului, stăpânul având deci calul în dreapta sa.

Este preferabil ca urechile să fie mai degrabă mici decât mari.

Dacă în timpul mersului urechile sunt foarte mobile, una înainte şi alta înapoi, se poate presupune că vederea calului este slăbită. Dacă culcă urechile brusc pe spate, se pregăteşte să muşte sau să lovească. Dacă în mijlocul zgomotului urechile sunt imobile, calul e surd.

Fosele nazale trebuie să fie prin interior fine şi roze. Excoriaţiile, şancrele, pot anunţa prezenţa unor boli grave. În nări se mai pot afla tumori şi polipi accidentali.

Vârsta cailor se apreciază în funcţie de incisivi. Aceştia cad şi sunt înlocuiţi de alţii în perioada 3-5 ani. Incisivii maxilarului inferior, mai uşor de explorat şi a căror uzură este mai regulată, sunt examinaţi de preferinţă.

Apariţia dinţilor dă semne sigure până la vârsta de 5 ani.

Gâtul fin şi de lungime medie este favorabil vitezei. Dacă gâtul e fixat prea jos, calul e lipsit de soliditate. Dacă e prea ridicat, trage rău.

În general armăsarii au gâtul arcuit, spre deosebire de caii castraţi şi de iepe. Caii arabi au aproape toţi acest tip de gât, foarte potrivit pentru viteză. Caii andaluzi au gâtul asemănător celui al lebedei.

Coama este fină şi suplă la caii fini. Este foarte bogată la caii de tracţiune.

Greabănul uscat, bine conturat, indică o constituţie mai rezistentă.

Calul deşelat (cu coloana vertebrală căzută) pierde din forţa de tracţiune pentru a-şi susţine viscerele. Calul cu curbura inversă (spinare de crap) are mai multă forţă în coloana vertebrală, dar pierde din supleţe.

Cu cât şalele sunt mai scurte, cu atâta coloana vertebrală e mai solidă. Însă e o calitate care contează doar pentru şa.

Crupa este sediul celor mai puternici muşchi implicaţi în locomoţie. Dacă este dublă, indică puterea, cu condiţia să nu ascundă doar grăsime.

Rezistenţa cozii, atunci când este ridicată cu mâna, este semn de vigoare. Caii focoşi ridică şi deplasează coada când se află în mişcare.

Lărgimea pieptului este o calitate de căutat la calul de tracţiune. Calul rapid are nevoie de o dezvoltare a pieptului în înălţime.

Un abdomen prea voluminos nu dăunează unui cal de tracţiune, dar e un defect eliminatoriu pentru un cal de viteză. Abdomenul de ogar este potrivit pentru calul de călărie, dar volumul mic nu este totuşi prea bun pentru refacerea după perioadele intensive de efort.

Lungimea şi poziţia oblică a umerilor sunt calităţi esenţiale, mai ales pentru calul de viteză.

Secţiunea a II-a. Ansamblul calului

Dimensiunile calului variază după vârstă, rasă, sex, condiţii de creştere şi regim.

Înălţimea se măsoară de la sol la greabăn. Unii ponei au doar 1 m, iar unii cai de tracţiune ajung la 1,80 m la greabăn.

Greutatea unui cal obişnuit este de la 400 la 600 kg.

Grăsimea unui cal, dacă n-a fost provocată în mod expres pentru vânzare, sau dacă n-are la bază un temperament limfatic, este un semn bun. Arată un cal care se hrăneşte bine, şi care a fost îngrijit corespunzător.

Semne proaste :
a) părul fără strălucire;
b) pielea aderentă pe coaste;
c) aerul ursuz, abătut sau neliniştit;
d) flancul supt ;
e) extremităţile reci sau prea calde ;
f) membranele injectate sau foarte palide.

Temperamentul muscular, puţin limfatic şi sangvin, convine calului de tracţiune, al cărui efort trebuie să fie puternic şi susţinut. Temperamentul sangvin nervos va predomina la calul de viteză.

În anumite limite, crescătorul poate avea un impact asupra temperamentului, favorizând grăsimea, sângele sau nervul (excitabilitatea nervoasă).

Calul are memoria locurilor, putând recunoaşte şi după 10 ani un drum pe care l-a parcurs, locurile unde s-a oprit, sau a fost tratat rău sau bine. Calului îi sunt accesibile cele mai multe dintre trăsăturile bune sau rele: se ataşează fie de om, fie de alte animale ; este iubitor, sincer, generos sau rău, capabil de ură, meschin, răzbunător.

Există cai:
a) blânzi, docili, fără voinţă, cu un caracter complet pasiv;
b) delicaţi, sensibili, dificili, încăpăţânaţi, retivi, neîmblânziţi ;
c) activi, tenaci, curajoşi ;
d) leneşi, timizi, poltroni.

Defectele şi calităţile pot fi modificate sub influenţa creşterii şi a dresajului.

Castrarea încetineşte creşterea părţii anterioare a calului, în beneficiul părţii posterioare. Calul castrat are gâtul mai subţire, crupa mai dezvoltată, este mai predispus îngrăşării, dar are şi caracterul mai suplu şi mai blând. Armăsarul este mai viguros, are mai multă rigiditate în fibra musculară, este capabil de un efort mai energic. Însă se lucrează mai greu cu el. Este adesea răutăcios pentru vecinii săi din grajd, şi mai periculos pentru om. Foarte greu lucrează alături de iepe.

Iapa posedă cele mai multe dintre avantajele unui cal castrat. Nu e capabilă de eforturi energice. Mănâncă mai mult decât un cal castrat.

Nu există conexiune între culoare şi capacitatea de lucru a unui cal.

Calul se culcă puţin. Dacă o face des, e semn de epuizare sau de slăbiciune. Calul doarme în picioare cu uşurinţă.

Calul se cabrează atunci când se ridică pe picioarele din spate. Este foarte periculos mai ales pentru calul aflat sub şa, pentru că poate cădea pe spate, peste călăreţ. Această mişcare se poate evita dacă împiedicăm capul calului să se dezlipească de piept.

Calul aruncă cu picioarele din spate. Înainte de a face asta, de regulă îşi duce picioarele din spate mai înainte, şi-şi apleacă capul. Dacă ridicăm puternic capul, atunci calul nu mai poate arunca.

Mersul înapoi este foarte dificil pentru cal, pentru că el este construit să meargă înainte. Este o mişcare care trebuie folosită doar în condiţii extreme, şi niciodată în sarcină.

Mersurile naturale sunt:
a) pasul;
b) trapul;
c) galopul.

Trapul îmbină viteza cu rezistenţa. Diligenţele obţin rezultate apreciabile cu cai care se deplasează la trap susţinut.

Calul nu se poate deplasa mult timp în galop, mai ales dacă este foarte rapid.

Capitolul III. Reproducerea

Există trei mari tipuri de cai :
a) calul de tracţiune grea ;
b) calul de tracţiune uşoară ;
c) calul de şa.

Calul de tracţiune grea acţionează prin greutate, masă şi forţă musculară. Pentru acest tip de cal viteza şi eleganţa sunt calităţi secundare. Temperamentul său trebuie să fie limfatic sau sanguin. Energia şi vigoarea trebuie să depăşească excitabilitatea.

Iapa poate face mânz în fiecare an, cu condiţia să fie bine hrănită, mai ales atunci când alăptează.

Armăsarii pot efectua până la 2 salturi pe zi. Procentul de fecundare este de 45-50%.

Mânzul se înţarcă la şase luni.

Pentru ca să obţină efectul dorit, castrarea trebuie să se facă înainte de vârsta de 2 ani.

Creşterea calului în înălţime se face până la vârsta de 5 ani. Creşterea în greutate până la 4 ani.

Dresajul calului de atelaj sau de şa începe spre vârsta de 4 ani. Calul de tracţiune obişnuit începe să fie dresat la vârsta de 2 ani. În prima etapă mânzul trebuie doar îmblânzit şi obişnuit cu prezenţa omului şi cu obiectele.

Capitolul IV. Întreţinerea calului

Calul este întreţinut fie pe păşune, fie în grajd. Cubajul de aer necesar unui cal variază de la 20 la 30 m.

O iapă care alăptează dar nu munceşte se poate mulţumi cu iarbă. Însă calul care lucrează, fie tracţiune, fie sub şa, are nevoie de supliment alimentar concentrat. Ovăzul, orzul, paiele tocate sunt foarte bune. Morcovul este singura rădăcinoasă care-i conservă vigoarea. Păstârnacul şi napul porcesc se apropie de morcov. Cartofii îngraşă.

Capitolul V. Utilizarea calului

Cea mai importantă utilizare este forţa sa de tracţiune.

Cu o viteză de 20 km/h, un cal poate parcurge într-o zi aproximativ 40 km. Cu o viteză de 6 km/h, poate parcurge 50-60 km.