Cică în nu ştiu care documentar, un nene isteţ cu acces la cameră video şi ceva fonduri ar fi spus că, dacă toţi oamenii de pe pământ ar dispărea, vegetaţia ar acoperi toate realizările civilizaţiei noastre în aproximativ 500 de ani. Dar toate-toate, adică şi zgârie-norii americani pe lângă care trec teroriştii şi jinduiesc să le dea un nou look, şi autostrăzile etern neterminate ale României, şi magazinul din colţ care-mi vinde pâine expirată deşi cer invariabil pâine-de-azi. Eu zic că nenea cu camera video e un mic dobitoc. Şi asta pentru că nu este nevoie ca oamenii de pe pământ să dispară, vegetaţia se va întoarce frumuşel cu mult mai devreme, să zicem atunci când pompele cu petrol or să înceapă să ne ofere nisip.
Oricum, zilele trecute am avut ocazia să constat practic, deşi ştiam teoretic, că între natură şi tehnologie, natura iese câştigătoare la puncte chiar fără să aibă nevoie de patent sau baterii. Pe la şase dimineaţa, fără vânt fără furtună, o superbă salcie plângătoare (Salix babylonica) a decis să-şi sfârşească viaţa pe capota maşinii mele. În trecere a mai şters o lunetă şi un far spate de la maşina unui vecin. Frumos, discret, fără zgomot, salcia a murit cu frunzele încă verzi, pe pat de cioburi, îndoind caroseria unei maşini care numai moale nu s-ar putea spune că este. Moment inedit, numai bun de tras în poză.
Pentru cei care s-ar putea într-o zi să se trezească, aşa ca mine, cu maşina sub copac (la propriu!), adaug că am chemat Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă, aflat în subordinea Primăriei. Oamenii au venit cât de repede au putut, şi au chemat la rândul lor un buldozer care a degajat frumos trunchiul salciei, permiţându-mi să scot maşina. Nimic de zis, operaţiunea de salvare a fost o reuşită, nici nu încerc să mă gândesc ce s-ar fi putut întâmpla dacă scăpau trunchiul acela din nou, ar fi putut sparge geamuri, parbriz... m-ar fi putut răni şi pe mine. Un nene funcţionar s-a grăbit să-mi spună că Primăria nu are nici o datorie faţă de mine, pentru că nu parcasem pe un loc amenajat. Se făcea să-l contrazic?
Paguba vecinului ar fi undeva pe la 1500 lei. Paguba mea cam dublă. La care adaug 2 săptămâni fără maşină, răstimp în care nu voi putea să mă duc la ţară. Stau şi mă gândesc după ce-mi pare mai rău, după bani sau după faptul că treburile îmi vor sta în loc? Banii cred că se vor rezolva, pentru că în Codul civil există instituţia răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, de edificii şi de lucruri în general: articolul 1000 alin. (1) Cod civil statuează că "suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră." Un copac aflat pe domeniul public al administraţiei locale este în paza juridică a Primăriei, iar un prejudiciu cauzat de el trebuie despăgubit de această autoritate.
Atât jurisprudenţa, cât şi doctrina juridică admit că articolul 1000 alin. (1) Cod civil face referire la lucruri neînsufleţite, atât mobile, cât şi imobile, fără distincţie dacă acestea, prin natura lor, sunt sau nu potenţial periculoase, fără distincţie dacă au dinamism propriu sau nu, dacă au produs prejudiciul fiind în mişcare sau aflându-se în staţionare. Pornind de aici, instanţele au acordat despăgubiri pentru cazuri foarte variate: accidente de circulaţie, accidente legate de folosirea energiei electrice, explozia cazanelor sau a conductelor de gaz, spargerea conductelor de apă, căderea într-o groapă de canal neacoperită, surparea unui mal, căderea gheţii de pe acoperiş sau a unei glastre cu flori aşezate pe pervazul unei ferestre. Sau, cazul care mă interesează pe mine acum, căderea unui copac.
Desigur, nenea şeful nu putea să-mi spună mie ceea ce am aflat din cursul de obligaţii al lui Constantin Stătescu. În primul rând pentru că, lucrând la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei, nu avea cum să ştie ce despăgubeşte administraţia locală. Iar apoi pentru că, cine s-ar fi gândit?, nu era Constantin Stătescu în persoană. Dar nu-i problemă, fain îi când cetăţeanul este informat şi aduce lumina în cotloanele obscure ale administraţiei locale. Pe moment, m-am dus şi le-am explicat tărăşenia, prilej cu care au făcut şi ei un raport pentru acţiunea respectivă, nu ştiu de ce am senzaţia că, dacă n-aş fi apărut cu pretenţii de despăgubire, acel raport n-ar fi fost făcut, şi-i mare păcat, pentru că oamenii chiar au avut activitate, cinste lor.
Partea frumoasă a acelei dimineţi a fost aceea că am aflat şi eu că salcia plângătoare nu trăieşte mai mult de 30 de ani. Venerabila care mi-a pleznit maşina a fost plantată în 1986, deci a decedat la 25 de ani. În treacăt fie spus, modul în care se toaletează copacii, prin tăierea totală a crengilor de către Dorel, specialistul-primăriei-calificat-în-de-toate, este cauza pentru care cei mai mulţi dintre copaci vor muri mult mai repede decat scrie la carte, şi asta tot de la Dorel o ştiu: în loc să alunece pe ramuri şi pe frunze, apa de ploaie loveşte direct trunchiul fără protecţie şi se infiltrează în inima arborelui. Şi uite aşa copacul e din ce în ce mai fragil, pentru că nu există un horticultor care să impună anumite limite când se bagă drujba în crengile copacilor sub pretextul toaletarii.
Nu în cele din urmă, din salcia culcată la pământ şi încă alte două sălcii la fel de putrede, am secţionat câţiva butaşi verzi cu gândul să-i plantez pe pământul meu, şi-am mai colectat şi patru saci de lemn putred ca să fac şi eu la primăvară un răzor ca Gab şi Irina. Chiar dacă lemnul salciei nu este bun pentru foc, având o putere calorică debilă, copacul este foarte potrivit pentru soluri cu exces de apă, are o valoare meliferă deosebită şi o frumuseţe pe care puţine alte specii i-o pot disputa. Nu în ultimul rând, atunci când moare şi se intinde pe maşini produce incomparabil mai puţine pagube ca un stejar sau un brad, ca să dau doar două exemple.
În cele din urmă, trebuie să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru atenţia delicată pe care a avut-o, alegând să culce venerabila salcie peste maşina mea făcută din tablă, plastic şi piele, la o oră la care piticuţii vecinilor şi ai mei dormeau ca de obicei îngereşte în pătucene, care învelit, care dezvelit, care pe o parte, care cu faţa în sus, cu degetul în gură sau nu, după posibilităţi. Mai adaug faptul că respectul meu pentru Ford a crescut direct proporţional cu noile cunoştinţe despre Salix babylonica, un mecanic de treabă va avea de lucru undeva cam două săptămâni, iar dacă Primăria se face că nu-i pasă de art. 1000 alin. (1) Cod civil, un avocat va mai avea un proces pentru următorii doi ani. Avem deci activitate. Undeva în fundalul acestui post, PIB-ul României toarce ca un motan care scoate toată industria textilă din criză.
Citeşte mai mult!
