Will Hooker, Introducere în permacultură (cursul 3)

Cursul 3 poate fi downloadat de aici.

Discuţie cu studenţii despre rezultatele la testul Ecological Footprint Quiz. Cei care călătoresc, în special cu avionul, scot punctajele cele mai defavorabile. Alte comentarii despre Carbon Footprint Calculator.

Video recomandat: The Global Gardner

Permacultura nu este o evanghelie, ci un mod de a gândi.

Ecologia se ocupă cu relaţiile dintre organisme şi mediu.

Toată viaţa de pe Pământ se desfăşoară pe un strat subţire, numit biosferă.

Omul este în vârful piramidei trofice, dar face totuşi parte din ecosistem. A-l situa în afara sistemului e totuna cu a-l transforma într-un predator iresponsabil. În permacultură, imperativul ecologic este să înţelegem că omul este parte din sistem.

Modelul cooperării este superior modelului competiţiei.

Ce este o buruiană ? O plantă care creşte în locul în care noi n-am vrea să crească. O parte din plantele ce trec drept buruieni sunt cele mai hrănitoare plante pe care le avem.

O sursa majora de energie pe planetă : lumina soarelui.

David Holmgren a lansat conceptul de « embodied energy » (energie incorporată). Problema la care încearcă să răspundă acest concept este : Cum anume putem măsura ceea ce facem şi ceea ce suntem, în termeni de unităţi energetice ? Numele acestei unităţi este « emergy ». Deciziile trebuie luate calculând nu banii, ci emergies. În momentul în care energia bazată pe petrol devine hiperscumpă, orice contabilitate financiară îşi pierde sensul.

A proiecta înseamnă a face coregrafia unui flux energetic.

Peluza are semnificaţii culturale. În UK, peluza însemna la origini că ai multe oi, care pot s-o pască.

La momentul actual de devastare ecologică, avem nevoie de plante anuale ca să ne hrănim. Unul din primele lucruri pe care îl face un proiectant în permacultură este să introducă plante perene, schimbând accentul de la agricultura anuală la agricultura perenă.

Atunci când creezi o grădină ecologică, trebuie să urmăreşti:
a) ameliorarea solului;
b) plante perene vs. plante anuale;
c) straturi (niveluri) suprapuse de plante;
d) comunităţi de plante;
e) grupuri de funcţii.
Citeşte mai mult!

Will Hooker, Introducere în permacultură (cursul 2)

Cursul 2 poate fi downloadat de aici.

Întrebare: De ce este importantă sustenabilitatea acum?

Pământul poate susţine în mod natural 2 miliarde de oameni.

Lectură recomandată: John Lyle, Regenerative Design for Sustainable Development

Atunci când primii colonişti europeni au ajuns în America, pe continentul America de Nord trăiau cam 600.000 - 18.000.000 de oameni (evaluările nu au ajuns la o cifră unanim acceptată). Acum sunt 300.000.000.

Civilizaţia noastră a dezvoltat un sistem linear: luăm ceva dintr-un loc (numit sursă), îl transformăm, îl utilizăm, apoi îl aruncăm într-o hazna. Evident, are sens să reciclezi. Însă începem să fim lipsiţi de resurse.

Lectură recomandată: Donella Meadows, Beyond the Limits

Criză de mediu şi criză socială?
Mediu:
- Încălzirea globală
- Degradarea solurilor
- Epuizarea resurselor (peak oil).

Social:
- Distrugerea familiei şi a comunităţii
- Comportamente care creează dependenţă.

Economic & politic:
- Îndatorare financiară fără precedent
- Capitalism sălbatic
- Iluzie şi dezamăgire.

Lectură recomandată: Jane Straus, Enough is Enough

Umanitatea se îndreaptă spre o paragmă a sărăciei resurselor. Suntem deja la vârful de producţie a petrolului, sau poate dincolo de acest moment. Permacultura permite o viaţă în abundenţă alimentară, în condiţiile în care combustibilii fosili devin din ce în ce mai scumpi.

Trebuie să gândim în termeni de sisteme ciclice.

Etica permaculturii:
1. Ai grijă de pământ
2. Ai grijă de oameni
3. Imparte surplusul (produse, timp, energie)

Pământul este viu, iar această credinţă îţi schimbă percepţia.

Lectură recomandată: Wendell Berry, Questionnaire, în volumul Livings (am găsit poemul pe net şi l-am redat în partea finală a acestui post)

Principiile permaculturii (aşa cum au fost formulate de Bill Mollison):
1. Utilizarea proximităţii
2. Fiecare element îndeplineşte mai multe funcţii
3. Fiecare funcţie importantă este suplinită de mai multe elemente
4. Planificarea energetică eficientă
5. Utilizarea resurselor biologice
6. Reciclarea energetică
7. Sisteme intensive la scară mică
8. Succesiune şi evoluţie accelerată
9. Diversitate
10. Efecte de lizieră

Principiile permaculturii (aşa cum au fost formulate de David Holmgren):
1. Observă şi interacţionează
2. Capturează şi stochează energia
3. Obţine o recoltă
4. Fii cumpătat şi acceptă reacţii
5. Utilizează şi pune în valoare resurse regenerabile şi servicii
6. Nu produce deşeuri
7. Proiectează de la model la detalii
8. Integrează mai degrabă decât să segreghezi
9. Utilizează soluţii mici şi lente
10. Utilizează şi pune în valoare diversitatea
11. Utilizează liziere şi pune în valoare elementele marginale
12. Utilizează în mod creativ şi reacţionează la schimbări

Grădinile cele mai productive au între 1250 mp şi 5000 mp.

Dacă vei sa salvezi lumea, începe de la pragul uşii.


“Questionnaire” (a poem by Wendell Berry)

1. How much poison are you willing
to eat for the success of the free
market and global trade? Please
name your preferred poisons.

2. For the sake of goodness, how much
evil are you willing to do?
Fill in the following blanks
with the names of your favorite
evils and acts of hatred.

3. What sacrifices are you prepared
to make for culture and civilization?
Please list the monuments, shrines,
and works of art you would
most willingly destroy.

4. In the name of patriotism and
the flag, how much of our beloved
land are you willing to desecrate?
List in the following spaces
the mountains, rivers, towns, farms
you could most readily do without.

5. State briefly the ideas, ideals, or hopes,
the energy sources, the kinds of security,
for which you would kill a child.
Name, please, the children whom
you would be willing to kill.

Sursa poemului este aici.
Citeşte mai mult!

Will Hooker, Introducere în permacultură (cursul 1)

Pe blogul Permaculture Media Download, la secţiunea Documentare, se află cursul de introducere în permacultură susţinut de Prof. Will Hooker la NC State University. Mai bine de 40 de ore video, un material universitar foarte complex (predare + activităţi practice) susţinut cu pasiune şi umor de un profesionist desăvârşit.

În perioada următoare mi-am propus să folosesc cu mare atenţie această oportunitate oferită de Permaculture Media Download, notând câte ceva pentru cei care nu au suficientă vreme să parcurgă pe îndelete prelegerile profesorului. Desigur, nici aceste notiţe, nici altele, nu pot înlocui studierea materialelor-sursă.


Cursul 1 poate fi downloadat de aici.

Curs predat la NC State University în 2010. Autorul predă la universitate de 35 de ani, este de formaţie arhitect peisagist, şi este instructor permacultural de 14 ani.

Permacultura este înainte de toate o metodă interdisciplinară de a trăi sustenabil, pentru casă, grădină şi comunitate.

Bill Mollison: Permacultura (cultură permanentă) este un proiect conştient de ecosistem agricol care mimează ecosistemul natural.

Permacultura este o revoluţie deghizată în grădinărit.

Permacultura nu proiectează fundul grădinii, sau parcări, sau pieţe publice. Permacultura proiectează sisteme, iar studenţii sunt invitaţi să gândească în termeni de sistem.

Sistemul natural este cel mai bun profesor.

Survol asupra întregului curs. Recomandări (imperative) de lectură. Fiecare student se prezintă.

Lecturi:
a) Bill Mollison şi David Holmgren – Permaculture One
b) Bill Mollison şi David Holmgren – Permaculture Two
c) Toby Hemenway – Gaia’s Garden (a doua ediţie)
d) Bill Mollison – Introduction to Permaculture
e) Bill Mollison – Permaculture. A Designer’s Manual
f) Albert Bates – The Post-Petroleum Survival Guide and Cookbook
g) Stephen and Rebecca Hren – The Charbon-Free Home
h) David Holmgren – Permaculture. Principles & Pathways Beyond Sustainability

Site-uri recomandate:
http://www.holmgren.com.au/
http://www.patternliteracy.com/

Video recomandat:
Bill Mollison, In Grave Danger of Falling Food
Citeşte mai mult!

Bill Mollison, David Holmgren – Permaculture (vol. 2), note de lectură

[În raport cu primul volum, Permaculture 2 este mult mai analitic, mult mai detaliat, mult mai practic. Lipsesc paginile care expun eşecul agriculturii moderne, subiect epuizat în apariţia anterioară, apar însă nenumărate scheme de organizare a unei exploataţii permaculturale, a unei sere, a unei case autosuficientă energetic, a unor forme de aquacultură. Lectura este foarte instructivă, iar cititorul european poate găsi surse de inspiraţie pentru climatul riguros de pe acest continent.]

Permacultura este un sistem energetic complet, sigur şi durabil.

Filosofia din spatele conceptului de permacultură a fost enunţată de Masanobu Fukuoka în lucrare sa The One-Straw Revolution. Diferenţa dintre sistemul agricol monocultural şi permacultură este similară cu cea dintre fermier şi aborigenul industrial: primul spintecă pieptul mamei pentru a obţine mai mult lapte, cel de-al doilea nu ia decât ceea ce i se dă, şi asta cu respect.

Toate sistemele naturale dau mai mult dacă sunt lăsate să producă liber decât dacă sunt organizate şi lucrate după metode moderne. În Africa producţia de carne per suprafaţă a scăzut la 1/60 după ce au fost tăiaţi arborii, s-au făcut garduri şi s-au introdus rase exotice. Toată energia depusă pentru modernizarea agriculturii africane a fost fără sens, şi a avut efecte distrugătoare asupra naturii.

Fermierul întreabă: „Ce pot cere acestui pământ?” Permacultivatorul va spune: "Ce-mi poate da acest pământ?" Prima întrebare duce la un violul pământul prin intermediul maşinilor. A doua conduce la o ecologie armonioasă controlată inteligent.

Principiile lui Fukuoka stau la baza permaculturii. Respectarea lor conduce la o strategie agricolă care are nevoie de puţină energie:
a) fără pregătirea terenului prin arătură;
b) fără îngrăşăminte chimice sau compost;
c) fără eliminarea ierburilor indezirabile;
d) fără dependenţa de produse chimice.

Caracteristica sistemelor permaculturale este că tot necesarul lor de energie este produs autonom. Agricultura modernă este dependentă de tehnologie şi petrol.

Nu există societate stabilă fără o agricultură permanentă. Îndepărtându-ne de sistemele de producţie permanentă, în care pământul este utilizat în comun, pentru a se ajunge la o agricultură anuală şi comercială, în care pământul este bun de consum, înlocuim o societate cu consum energetic redus cu o societate care risipeşte energia, sau exploatează pământul şi acaparează surse energetice exterioare, în principal din Lumea a Treia.

Permacultura este un sistem de agricultură conştient planificată. Raţiunile principale ale planificării sunt:
a) economisirea energiei noastre în interiorul sistemului;
b) mobilizarea energiilor care penetrează sistemul din exterior (soare, vânt, foc);
c) aranjarea plantelor de aşa manieră încât să se ajute mutual pentru a trăi sănătos;
d) dispunerea în mod optim a tuturor elementelor (plante, terase şi construcţii, case) în peisaj;
e) adaptarea la climat şi la topografie;
f) integrarea omului şi a societăţii, economisirea combustibilului pentru gătit şi încălzit;
g) furnizarea a tot ceea ce omul are nevoie astfel încât necesarul să fie realizabil pentru fiecare.

O analiză în permacultură trebuie să ia în consideraţie mai mulţi factori:
a) producţia şi randamentul intrinsec (varietatea şi cantitatea de recoltă);
b) randamentul planificării (canalizare şi conservare a energiei);
c) interacţiunea permaculturii cu alte sisteme (locuinţă) în materie de transfer şi conservare a energiei;
d) randament în domeniul social şi al sănătăţii.

Ordinea priorităţilor:
a) prima prioritate este planificarea;
b) a doua priveşte nevoile umane;
c) a treia este conservarea energiei;
d) toate acestea conduc la modificarea mediului conform planurilor.

Ce trebuie făcut dacă vântul ne împiedică să cultivăm?
a) de plantat arbori şi arbuşti locali, utili sau nu, gratuiţi sau ieftini, care cresc repede, care pot fi butăşiţi şi suntem siguri că vor supravieţui;
b) de amplasat în grădină diferite structuri, îndeosebi ziduri de piatră, taluzuri şi mici garduri vii;
c) de plantat pe scară mare vegetale rustice, garduri vii permanente.

Ce trebuie cultivat?
1) culturi care necesită puţină grijă după semănare (cartofi, porumb, dovleac);
2) culturi uşor de recoltat, de stocat şi de utilizat;
3) culturi care pot furniza o parte importantă a alimentaţiei;
4) culturi interesante d.p.d.v. economic, chiar dacă dificil de recoltat (fragi, căpşuni);
5) culturi dificil de conservat (pepeni, piersici);
6) culturi rare dar foarte căutate (ginseng, sparanghel).

Ce arbori să cultivăm?
1) pruni, fructe rustice şi plante agăţătoare;
2) nuci, alune, fructe uşor de uscat;
3) fructe cu înaltă valoare nutritivă;
4) cireşe, şofran;
5) fructe locale cu pulpă (coacăze);
6) condimente şi plante medicinale.

Regula principală este să începi cultivarea pământului de lângă casă, îndepărtându-te progresiv. Niciun arbore, nicio plantă, nicio structură, nicio activitate nu trebuie amplasate în afara planului.

De cât teren este nevoie pentru a deveni autosuficient? De atâta teren cât poţi controla. Dacă ai mai mult, nu eşti autosuficient, şi scad şansele să obţii surplus.

De unde trebuie să începi să-ţi cultivi terenul? De la uşă.

Dimensiunea ideală a grădinii familiale este de 750-1000 mp.

Nu este dificil de conceput şi de realizat grădini care să fie mai intensive decât sistemele naturale, dacă respectăm câteva metode:
a) diminuarea pierderii de apă, construirea de structuri destinate oferirii de umbră, de garduri vii sau de ziduri care să reducă evaporarea datorată vântului;
b) introducerea de specii foarte rezistente la secetă, care rezistă mai bine decât plantele utile obişnuite, în vederea construirii de perdele împotriva vântului;
c) utilizarea de folii de plastic îngropate vertical între grădină şi pământul dimprejur, în vederea reţinerii umidităţii.

Plantele, cu rare excepţii, nu sunt făcute să trăiască singure:
a) servesc drept suport altor plante;
b) filtrează soarele şi fac umbră altor plante;
c) furnizează hrană pentru alte plante;
d) permit polenizarea încrucişată;
e) trăiesc în simbioză cu alte plante;
f) furnizeză altoi.

Interacţiuni între plante:
a) anumite plante găzduiesc predatorii care atacă insectele dăunătoare altor plante (reciproc, anumite plante transmit boli altor plante);
b) plantele resping animalele care vor să se hrănească cu ele (prin mijloace mecanice – spini, sau chimice – fenoli);
c) plantele-capcană pot atrage paraziţii care dăunează altor plante.

Varietatea este cheia stabilităţii. Monoculturile sunt invitaţii la festin pentru dăunători. Atunci când plantele sunt alternate pe aceeaşi suprafaţă, riscul invaziilor dăunătoare este incomparabil redus.

Solul gol, neacoperit, este un sol agresat, care nu poate fi întâlnit decât acolo unde omul sau animalele au distrus echilibrul ecologic.

Cele trei demersuri principale care permit pierderi minimale în agricultură sunt:
a) plantarea de păduri şi de tufişuri pentru a proteja solul;
b) utilizarea instrumentelor care nu întorc solul;
c) încurajarea formelor de viaţă care aerează solul (râmele).

Stratul protector (din paie, frunze, hârtie tocată, rumeguş, haine vechi, cartoane, ace de răşinoase, aşchii de lemn etc.) economiseşte multă muncă utilizând materiale pe care de obicei le aruncăm. Sistemul suprimă toate buruienile.

Grădina nu se udă decât dacă este nevoie. Dacă sub stratul protector pământul este umed, nu e nevoie de irigaţie.

Daca pe pământul unei ferme se plantează arbori în proporţie de 25%, restul de 75% îşi dublează producţia. Nu există pierdere de randament în urma plantării de arbori, câştigurile depinzând de o planificare corectă. Dacă acest sistem ar fi pus în practică la scară mare, seceta şi inundaţiile ar fi atenuate de pădure, iar întreaga regiune ar beneficia de pe urma unei policulturi bazată pe păşunat şi pădure.

Efectele permaculturii arboricole:
a) furnizează un loc protejat unde animalele pot depune ouă şi-şi pot creşte puii;
b) permite încă de la început producţia de miere şi polen;
c) permite mai târziu obţinerea unei mari varietăţi de produse animale şi vegetale, recoltarea de nuci etc.;
d) temperează efectele climatice, îndeosebi cel al secetei;
e) furnizează combustibili;
f) împiedică eroziunea solului, îndeosebi cea produsă de vânt;
g) reduce nevoile de carburanţi, pentru că suprafaţa dedicată culturilor anuale s-a micşorat;
h) face să coboare pânza freatică şi împiedică depunerea de săruri la suprafaţă;
i) furnizează hrană concentrată pentru animale, rezistentă la secetă şi la frig, în perioadele în care păşunea este slab productivă.

Importanţa critică a cerealelor, a rădăcinoaselor, a roşcovelor, a sfeclei de zahăr şi a prunelor este că toate aceste plante pot fi puse la fermentat şi se poate produce alcool. Fiecare fermier îşi poate produce astfel un combustibil curat pentru bucătărie, iluminat şi transporturi.

În permacultură, livezile sunt planificate pentru a servi drept domeniu păsărilor de curte.

Rezultatul planificării unei case climaterice este reducerea sau eliminarea nevoii unui aport exterior de energie pentru a controla temperatura interioară. Dacă energia soarelui este regularizată şi înmagazinată în masa pereţilor, a acoperişului şi a rezervoarelor de apă, cea mai mică producţie de căldură corporală, de căldură degajată din încălzirea alimentelor sau eventual de la o sobă este suficientă pentru ca ambianţa să fie confortabilă.

Fundamentele unei case climaterice sunt:
a) protecţie împotriva vânturilor reci, de unde plantarea de bariere împotriva vântului;
b) orientare pe axa est-vest, cu faţa spre soare (sud), de unde integrarea unei sere;
c) puţine ferestre pe pereţii spre est şi spre vest, sau doar nişte foarte mici deschideri fixe; aceşti pereţi pot servi drept suport pentru plantele agăţătoare care servesc drept izolaţie;
d) fără ferestre sau uşă în zidul dinspre nord;
e) întreaga casă şi fiecare deschidere în parte este etanşă faţă de curenţii de aer; numai câteva orificii la baie şi la toaletă trebuie lăsate deschise;
f) pereţii sunt izolaţi; acoperişul este izolat cu gazon.

Dacă trebuie modificată o casă deja existentă, criteriile sunt:
a) o seră la sud;
b) o „casă a umbrei” la nord;
c) plante agăţătoare pe pereţii de la est şi de la vest;
d) adăugarea de masă termică sub forma de dale de beton, de rezervoare de apă, de cărămizi sau de pietre în seră sau în camerele călduroase izolate.

Caracteristicile unei sere adiacente sunt următoarele:
a) orientată până la 60 de grade spre sud;
b) zidurile spre est şi vest trebuie să fie izolate, şi construite solid;
c) baza trebuie să fie izolată, îndeosebi la fundaţie;
d) trebuie utilizate cadre din lemn, pentru a evita pierderea prea rapidă a temperaturii, ca în cazul metalului;
e) panourile de sticlă simplă constituie vitrajul cel mai durabil şi cel mai eficient;
f) dacă se sapă o gaură sub panta de la bază se pierde mai puţină căldură în sol în exterior;
g) un orificiu de aerisire etanş trebuie amplasat spre partea cea mai superioară a serei;
h) pentru stocarea de căldură se amplasează apă în recipiente mici; la fel de utilă este o baltă de mici dimensiuni;
i) dacă este înclinată la 45 de grade, sticla este cel mai eficace;
j) zidul trebuie colorat alb, pentru a reflecta corect căldura.

Acoperirea casei cu iederă face să reducă pierderile de căldură cu până la 30% şi să respingă căldura verii cu până la 70%.

Nu există altă soluţie, pe plan politic şi economic, la problemele omului, decât formarea de mici comunităţi responsabile, implicate în permacultură şi în tehnologiile potrivite, pentru că întreprinderea individualistă şi competitivă, precum şi energia supraabundentă n-au răspuns aşteptărilor.

Zilele energie centralizate sunt numărate, iar „re-tribalizarea” societăţii este o evoluţie inevitabilă.
Citeşte mai mult!

Bill Mollison, David Holmgren – Permaculture (vol. 1), note de lectură

Subtitlu: O agricultură perenă pentru autosuficienţă şi exploataţii de toate dimensiunile

Permacultură înainte de apariţia conceptului: pajiştile permanente, gardurile vii, cultura unei osaturi de plante permanente printre care se inserează horticultura plantelor anuale.

Permacultura – un mod de cultivare a pământului economic pentru munca umană şi energia exterioară, capabil să obţină mult de la natură fără s-o supraexploateze, să furnizeze o mare varietate de alimente de calitate şi de produse utile, răspunzând îndeosebi autosuficienţei dar aplicabil fermelor de toate dimensiunile, autorizând cel mai adesea o activitate non-agricolă în trei sferturi din timp.

Permacultivatorul lucrează în primul rând pentru el şi pentru a satisface un grup foarte apropiat, nu vinde surplusul decât în satele şi în oraşele înconjurătoare. El este independent de constrângerile pieţelor comerciale, este foarte puţin tributar furnizorilor moderni ai agriculturii.

Conceptul de bază al permaculturii este cel spaţial: trebuie să gândeşti în termen de zonă, sector, unghi, elevaţie. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să utilizezi corect energia solară gratuită - permacultura este înainte de toate o agricultură a fotosintezei.

Al doilea principiu constă în privilegierea plantelor perene şi a celor care se autoînsămânţează.

Al treilea principiu este asocierea tuturor animalelor fermei, fără a uita peştii, şi desemnarea pentru fiecare a unor sectoare precise.

Rezultatul este:
- un sistem echilibrat, adică autonom energetic, nu fix, ci evoluând lent, sub influenţa omului, spre stări din ce în ce mai performante;
- un mod de utilizare care solicită puţin timp, cu condiţia să observi, să controlezi şi să corectezi constant;
- un sistem care asigură nu doar alimente cu o mare valoare dietetică, ci şi numeroase substanţe utile: lemn, reziduuri organice, materii prime diverse.

O grădină de 70 mp poate furniza 40% din hrana unui cuplu pentru 5 minute de muncă pe zi (în medie), adică mai puţin timp decât cheltuim ca să mergem la supermarket.

Permacultivatorul este în cele din urmă creator de estetic, după ce a fost creatorul unui micro-climat. Şi creatorul propriei securităţi.

Permacultura este în esenţă un ecosistem agricol complet, evolutiv, integrat, de autoperpetuare a speciilor vegetale şi animale utile omului.

Permacultura admite şi permite reducerea subsidiilor energetice de natură fosilă din agricultură.

Caracteristicile de bază ale permaculturii:
a) posibilitatea de a pune în valoare terenul la scară redusă;
b) utilizarea solului mai adesea intensivă decât extensivă;
c) diversitatea speciilor vegetale, a varietăţilor utilizate, a producţiei, a microclimatului şi a habitatului;
d) accentul pus pe procesul evolutiv întinzându-se pe mai multe generaţii;
e) utilizarea speciilor sălbatice sau puţin selecţionate (plante şi animale) cu titlul de elemente ale sistemului;
f) integrarea agriculturii, a creşterii animalelor, a gestiunii pădurii;
g) permacultura poate fi dezvoltată pe terenuri stâncoase, mlăştinoase, sărăcăcioase, în pantă abruptă, care nu convin altor sisteme.

Productivitatea agriculturii este evaluată de randamentul pe unitate de suprafaţă. Acest randament este mai mic pentru fiecare dintre speciile aflate într-un sistem de tip permacultură. Însă suma randamentelor unui astfel de sistem este mai mare, în primul rând pentru că un sistem de monocultură nu poate utiliza toată energia disponibilă şi toate elementele nutritive existente.

În sistemele moderne de aprovizionare alimentară, nutriţia completă şi variată sunt obţinute graţie unei reţele de transport, de stockare şi de vânzare cu acoperire mondială. Această reţea fondată pe subsidii petroliere are deja costuri exorbitante, şi se repercutează asupra locurilor în care are loc producţia (fermele). Acestea din urmă sunt constrânse să adopte metode "eficace" în detrimentul prezervării pământului şi a calităţii produselor.

Permacultura este un sistem economic, care nu cheltuieşte cu transportul, distribuţia, aporturile industriale în agricultură (pesticide, tratamente chimice). Anumite cheltuieli sunt mari în primul an, dar devin nesemnificative raportate la ciclul de viaţă al plantelor (ex: înfiinţarea unei livezi de nuci este scumpă, însă dacă ţinem cont că arborii pot fi exploataţi peste 70 de ani, cheltuiala iniţială îşi diminează drastic ponderea).

Permacultura solicită mână de lucru pentru înfiinţare şi recoltare, însă renunţă la cele mai multe dintre lucrări. Favorizează totuşi observaţia şi controlul mai mult decât forţa fizică.

Dezvoltarea sistemelor de tip permacultură este un proces lung şi costisitor. Amortizarea cheltuielilor durează, însă profitul apare din primul an. În mod evident, aplicarea stratului protector, butăşirea arborilor, înfiinţarea plantaţiilor, protecţia culturilor, pot cere eforturi considerabile, însă nu la fel de mari ca efortul cerut anual de culturile agricole moderne. În contrapartidă, întreţinerea unui sistem de tip permacultură este facilă, iar anumite elemente, ajunse la maturitate, nu mai solicită efort.

A forţa plantele spre maximum de randament productiv este premiza eroziunii solului şi a proliferării paraziţilor.

Permacultura poate fi implantată în orice tip de peisaj.

Structura unui sistem permacultural este dominată de arbori. Pădurea luminoasă este structura cea mai utilă în permacultură. Efectul de lizieră permite folosirea cea mai productivă a pământului. Utilizarea la maxim a efectului de lizieră are un important efect estetic.

Punerea în operă a unui sistem permacultural durează o viaţă de om sau mai mult. Planificarea unui sistem în funcţie de atingerea rapidă a „produsului finit” nu este doar sterilă, ci antiproductivă.

Conceptul de plantă-pionier: anumite plante sunt cultivate până când altele cresc, le umbresc şi le iau locul. De exemplu, se cultivă pe acelaşi teren puiet de nuci şi coacăz negru. Cât timpul nucii cresc şi se dezvoltă, dar nu produc nimic, coacăzul îşi îndeplineşte menirea. Când nucii sunt mari şi încep să fure soarele, coacăzul e spre finalul ciclului de producţie (aproximativ 20 de ani). În acest exemplu, coacăzul negru este plantă-pionier.

Este bine de început sistemul permacultural prin plantarea de lucernă sau trifoi roşu.

Este mai productiv să gândeşti în termeni de „situaţii dăunătoare” decât să consideri că anumite specii sunt inamicii imuabili ai omului.

Se admite în general că monocultura conduce la creşterea dramatică a efectivelor speciilor parazite, în vreme ce mediul monocultural poate fi defavorabil prădătorilor care ar putea stăpâni proliferarea dăunătorilor. Într-un sistem comportând specii variate de plante şi de animale, cu habitaturi şi microclimate diverse, apariţia parazitismului este mai puţin probabilă.

Pentru ca rezultatul să fie atât productiv cât şi estetic, elementele care trebuie cunoscute şi luate în consideraţie în cazul amenajării unui spaţiu pentru sistemul de permacultură:
a) climat;
b) configuraţie topografică;
c) aprovizionare cu apă;
d) drumuri de deservire;
e) ansambluri vegetale;
f) microclimat;
g) clădiri permanente;
h) garduri;
i) sol.

În agricultura extensivă pe scară mare, ceea ce se cultivă corespunde condiţiilor climatice, însă microclimatul este în mod deliberat neglijat.

Stratul protector (mulch) este utilizate printre altele pentru a reţine mult timp umiditatea în sol. Totuşi, primăvara nu permite încălzirea corespunzătoare a solului.

Vegetaţia îmblânzeşte clima: îngheţul e mai rar în pădure iarna, în timp ce primăvara e mai răcoare în pădure. Solul se usucă mai rar, iar ploaia pătrunde mai blând până la pământ.

Masele de apă (iazuri, rezervoare de baraj) sunt foarte importante pentru microclimat, căci reflectă lumina.

Zidurile negre, din pietre rugoase, înmagazinează o cantitate considerabilă de lumină, care este iradiată în timpul nopţii. Zidurile fără asperităţi, în culori luminoase, reflectă cea mai mare parte a luminii şi a căldurii care îi atinge.

Pentru a se înfiinţa un sistem de tip permacultură se va proceda la zonarea spaţiului disponibil, în scopul delimitării categoriilor energetice sistemului. Diviziunea sectorială permite controlul energiilor exterioare sistemului (soare, vânt, foc). Ideal, ar trebui creat un amfiteatru de copaci, cu ochiuri de apă şi suprafeţe înierbate alături de structuri dedicate îndeplinirii mai multor funcţii.

În amplasarea zonelor dintr-un sistem de tip permacultură unul dintre criterii este intensitatea utilizării. Cu cât o suprafaţă este mai des vizitată (ex: grădina de zarzavat), cu atât este mai aproape de casă. Invers, o suprafaţă care necesită un volum de lucru mai mic (ex: livada de nuci) se găseşte la mai o mai mare distanţă de casă.

Zona I (0,1-0,3 ha) este originea sistemului. Cuprinde: casa, grajdurile, sera, atelierele, grădina de legume. Animalele nu sunt libere în această zonă.

Zona II este pentru permacultura intensivă. Cuprinde: terase, ziduri de piatră, garduri vii, heleşteie şi spalieri. Arborii mari sunt puţini numeroşi, însă sub-etajul este dezvoltat. Speciile care au nevoie de griji speciale ar trebui să se găsească aici. Zburătoarele precum bibilica, raţa, găina, porumbelul ar putea să se găsească aici în libertate.

Zona III este pentru permacultura rustică. Producţia este destinată în special animalelor, atât prin păscut cât şi prin recoltat. Structura vegetală cuprinde garduri vii, boscheţi, perdele de vânt. Nucile, alunele, jirul şi ghinda sunt principalele fructe. Animalele care trăiesc aici în libertate sunt gâştele, curcile, iepurii, oile.

Zona IV este o silvicultură extensivă şi păşuni libere, cu plante adesea spinoase, cu rol de protecţie. Vacile, caii, măgarii, cerbii, şi porcii ar fi animalele pentru care este destinată această zonă.

Apa este foarte importantă în punerea în operă a unui sistem permacultural.

Orice sol poate rodi, niciunul nu este în întregime lipsit de valoare.

Punerea în operă a permaculturii priveşte următoarele aspecte:
a) plante;
b) structuri şi îngrădiri;
c) animale;
d) ciuperci;
e) permacultura în mediul urban.

Plantele trebuie abordate prin plantarea cât mai multor specii. Informaţiile ulterioare vor implica mai târziu selecţia fondată pe informaţiile de primă mână.

Factori de care trebuie ţinut cont în alegerea speciilor de plante:
a) obiceiurile alimentare;
b) capitalul şi forţa de muncă;
c) suprafaţa cultivabilă;
d) influenţa fiecărei plante asupra diversităţii celorlalte;
e) spaţiul ocupat de plantă;
f) producţia plantei pe unitatea de suprafaţă;
g) caracterul unic sau foarte specializat a unor plante pentru anumite utilizări;
h) constrângerile zonale sau climaterice.

O plantaţie de arbori spaţiaţi la 5 metri are nevoie de 400 de arbori la hectar. Una de arbuşti spaţiaţi la 2,5 m are nevoie de 1600 de plante la hectar.

Cei mai mulţi dintre copacii care produc nucifere au nevoie de altoi pentru a avea o producţie abundentă, precoce.

Structurile precum pereţii, gardurile, structurile vegetale precum gardurile vii şi perdelele de arbori împotriva vântului sunt elemente importante în permacultură. Acestea pot modifica climatul în multe feluri.

Cele mai bune garduri vii sunt alcătuite din mai multe plante: unele cu creştere lentă, altele cu creştere rapidă, unele cu spini, altele fără spini, unele mai înalte, altele mai joase.

Un sol supraexploatat sau foarte sărăcit poate fi refăcut prin intermediul permaculturii în 5-10 ani, prin intermediul stratului protector (mulch) format din deşeuri vegetale şi animale.

Deşi animalele sunt indispensabile în permacultură, acestea nu trebuie introduse în prima perioadă a instalării sistemului. Tipic pentru acest sistem este creşterea animalelor în regim de semilibertate (omul le mută dintr-o parcela într-alta). Tendinţa de a furniza în exclusivitate furaje concentrate trebuie evitată.

Păsările de curte consumă deşeuri şi recuperează ceea ce risipesc alte animale. În plus, controlează forme de viaţă inoportune (viermi, larve, muşte).

Raţele şi porcii furnizează excremente pentru hrana peştilor.

O familie formată dintr-un gâscan şi trei gâşte de 4 ani pot face până la 50 de boboci anual, pe care-i îngrijesc foarte bine. N-au nevoie de adăpost, cuibăresc sub cerul liber fără probleme. Bobocii care eclozează în primăvară pot fi sacrificaţi în decembrie.

Creşterea curcilor presupune mult efort, pentru că se îmbolnăvesc uşor. Pot fi lăsate în libertate sub stejari şi fagi, fiind mari consumatoare de ghindă şi jir. Se sperie uşor. Trebuie îndepărtate de găini, de la care se molipsesc de boli.

Bibilicile nu scurmă, fiind mai puţin distrugătoare decât găinile. Se adăpostesc în copaci, neavând nevoie de adăpost. Ouă până la 100 de ouă pe an, dar nu se ocupă de boboci.

Unele raţe zboară cu uşurinţă, de aceea trebuie să li se taie vârfurile aripilor, sau să fie hrănite din abundenţă.

Creşterea caprelor în număr mare este incompatibilă cu permacultura, fiind prea distrugătoare. Capra valorifică mai bine nutreţul decât vaca, laptele fiind mai bun şi mai sănătos decât al celorlalte ierbivore. Se hrăneşte uşor, consumând ceea ce alte ierbivore refuză.

Utilitatea albinelor într-un sistem permacultural este considerabilă. Albinele îşi elaborează produsele pornind de la surse care altfel ar rămâne neutilizate. Producţia de miere a unui stup este de 10-50 kg per sezon.

Există potenţial permacultural în periferiile oraşelor.

În fiecare generaţie câteva persoane întorc spatele modurilor de viaţă convenţionale şi încearcă să stabilească un nou mod de a trăi - de regulă un mod de viaţă fondat pe cooperare şi acord, mai degrabă decât pe ambiţie şi apropriere. Ultimii douăzeci de ani au văzut creşterea mişcării comunitare, în care bărbaţi şi femei au încercat să se dezvolte ca indivizi şi să trăiască în grup. Responsabilitatea faţă de comunitate dă membrilor acesteia sentimentul de control asupra propriului viitor. Oamenii încearcă asta în ciuda absenţei sprijinului statului în zonele rurale, în ciuda deteriorării şoselelor rurale, în ciuda nivelului din ce în ce mai ridicat al taxelor şi impozitelor locale.

Una din cauzele cele mai importante ale migrării spre sat este dezamăgirea oamenilor cu un nivel profesional superior faţă de politica actuală, dominată de afacerism, şi în raport cu scăderea dramatică a calităţii vieţii.

În prezent, oraşele sunt „gropi energetice”, fapt care le face risipitoare şi vulnerabile. Existenţa lor este pusă sub semnul întrebării într-un viitor al energiilor scumpe şi al transporturilor costisitoare. Oraşele se află faţă de sate în stadiul de dependenţă parazitară.
Citeşte mai mult!