Aldin Hilbrands, Piscicultura la fermă (note de lectură)

1. Introducere

Producţia este mai mare într-o fermă integrată decât într-una în care activităţile sunt efectuate separat.

Avantajele agriculturii integrate sunt:
a) reducerea reziduurilor, ceea ce ameliorează mediul local;
b) diminuarea nevoilor de îngrăşăminte chimice, ceea ce creşte beneficiile diminuând costurile;
c) creşterea producţiei de peşte şi legume, ceea ce duce la creşterea consumului menajului şi a veniturilor sale;
d) diminuarea dependenţei vizavi de intranţi de producţie exterioară, ceea ce creşte stabilitatea fermei;
e) creşterea productivităţii şi eficacităţii fermei.

2. Principiile pisciculturii integrate

2.1. Ecologia unui iaz cu peşte

În iaz este disponibilă hrana naturală pentru peşte:
a) plante mici (alge sau fitoplancton);
b) animale foarte mici (zooplancton).

Când sunt prea multe alge, apa este verde. Anumite plante cresc pe fundul iazului, altele plutesc la suprafaţa apei.

2.2. Calitatea apei

Principalii factori care influenţează calitatea apei sunt:
a) temperatura apei;
b) cantitatea de oxigen dizolvată în apă.

Plantele care trăiesc în iaz produc oxigen sub acţiunea luminii solare. Cantitatea de oxigen din iaz diminuează în timpul nopţii. Nivelul de oxigen este cel mai scăzut dimineaţa devreme, şi cel mai ridicat la sfârşitul după-amiezii.

2.3. Aplicarea de îngrăşăminte

Cantitatea de îngrăşăminte adăugată în iaz depinde de numărul peştilor din iaz. Excesul de îngrăşăminte poate duce la lipsa oxigenului şi la moartea peştilor. Îngrăşămintele trebuie aplicate regulat, de preferinţă zilnic, exact în momentul în care nivelul de oxigen este cel mai ridicat.

Un iaz are nevoie de cantitatea de îngrăşăminte optimă pentru ca algele să producă suficient oxigen astfel încât peştii să nu vină dimineaţa la suprafaţa apei în căutare de oxigen.

Simptome ale lipsei de oxigen:
a) bule de aer urcă la suprafaţă;
b) apa este de culoare maro sau gri şi miroase urât.

În mod normal, apa trebuie să fie colorată în verde.

2.4. Fertilizarea fundului iazului

Se aplică înainte de umplerea iazului cu apă. Organismele vegetale şi animale microscopice care trăiesc în sol descompun îngrăşămintele.

2.5. Subprodusele vegetale şi bălegarul

Dacă în iaz nu sunt peşti ierbivori, subprodusele vegetale trebuie compostate. Găinaţul este superior tuturor tipurilor de bălegar, datorită conţinutului de bacterii.

2.6. Alegerea speciilor

Cum peşti din specii diferite mănâncă lucruri diferite, este normal să avem mai multe specii în acelaşi iaz. Este bine să avem specii omnivore, datorită plajei largi de hrănire. Excesul de carnivori poate duce la depopularea iazului.

2.7. Surplus alimentar pentru peşti

Subprodusele cerealiere precum tărâţea de grâu sau de orez, ori orezul măcinat, constituie excelente suplimente alimentare pentru iazurile fertilizate cu bălegar.

3. Material vegetal utilizat pentru alimentarea peştilor şi fertilizarea iazului

3.1. Introducere

Peştii ierbivori sunt capabili să consume direct material vegetal. Dacă plantele acvatice nu sunt disponibile decât în cantitate redusă şi neregulată, cel mai bine este să fie administrate direct peştilor. Dacă sunt din abundenţă şi perioada totală de creştere a peştilor este lungă, atunci este mai bine să fie compostate, sau să fie administrate sub formă de hrană animalelor de fermă al căror bălegar va fi utilizat pentru fertilizarea iazului.

3.2. Compostarea

Hrana compostată este mai stabilă, mai concentrată şi de mai bună calitate, şi conţine mai puţini germeni de boli. Adesea este preferabilă compostarea materialelor vegetale în locul administrării lor directe.

3.3. Plantele terestre

Subprodusele culturilor cerealiere, proaspete, măcinate cât mai fin posibil, sunt un bun aliment pentru speciile de peşti ierbivore şi omnivore. Adesea, plantele terestre utilizate pentru alimentaţia peştilor se cultivă în preajma iazurilor, sau chiar pe digurile iazurilor.

Există posibilitatea plantării de duzi, care sunt utilizaţi pentru hrănirea viermilor de mătase, care produc dejecţii şi piei uscate (după eclozare), care la rândul lor pot fi utilizate pentru hrana peştilor.

3.4. Plantele acvatice

Se cultivă lintea de apă (plantele aparţinând a trei genuri : Lemna, Spirodela şi Wolffia).

3.5. Valoarea nutritivă a plantelor

Conversia este de 30-40, ceea ce înseamnă că un peşte trebuie să mănânce 30-40 kg de plante pentru a obţine un spor de greutate de 1 kg.

4. Rizipiscicultura

Capitol destinat integrării dintre ogoarele de orez şi creşterea peştilor, greu aplicabil în România.

5. Producţie animală integrată pisciculturii

5.1. Bălegarul

Excrementele omeneşti nu se utilizează ca îngrăşământ pentru iazul cu peşte.

Hrana de bună calitate a animalelor va produce un bălegar de bună calitate, iar acesta va influenţa în mod pozitiv gustul peştelui.

În general se administrează cam 1 kg de bălegar uscat pentru 100 mp de iaz pe zi. Adică 2,5 kg de găinaţ proaspăt de găină sau raţă, 4 kg de bălegar proaspăt de porc, 6 kg de bălegar proaspăt de vacă.

După cantitatea de bălegar anual, notăm:
a) vaca produce 6.000-9.000 kg;
b) porcul produce 3.000-4.000 kg;
c) păsările produc 50 kg.

Cea mai bună compoziţie nutritivă (azot, fosfor şi potasiu) este din dejecţiile de pasăre, urmată descrescător de porc şi vacă.

Cantitatea optimă de îngrăşăminte este de 1 kg de bălegar uscat pentru 100 mp/zi.

Un sistem integrat de piscicultură la scară mică ce utilizează îngrăşământul animal va produce suficient pentru a hrăni familia. O fermă cu 30 de raţe pentru 200 mp de iaz obţine 110-290 kg de peşte anual.

5.2. Piscicultura integrată creşterii porcilor

Este bine de construit adăpostul porcilor lângă iaz, în partea superioară, astfel încât dejecţiile să alunece printr-un jgheab în apă. Construirea adăpostului deasupra apei expune porcii la curenţi de aer şi la tulburări respiratorii.

Ciclul de producţie al porcinelor (de la 20 la 100 kg) este de 6 luni. Cele mai multe specii de peşti au un ciclu similar. Dacă se racordează cele două perioade, producţia de gunoi a porcilor creşte în raport cu cererea de furaje a peştilor.

Se pot creşte 1-4 porci pentru 100 mp de iaz.

5.3. Piscicultura integrată creşterii păsărilor

Se utilizează găini, sau raţe, gâşte, curci etc. Coteţul poate fi deasupra apei.

Pentru un ciclu de peşti de 6 luni, se pot creşte 3 rânduri de pui de carne.

Raţele au nevoie de 2 luni pentru a atinge greutatea de sacrificare de 2-3 kg. Gâştele au nevoie de aceeaşi perioadă pentru a atinge 4-4,5 kg.

5.5. Piscicultura integrată creşterii altor animale

Într-o fermă prevăzută cu instalaţie de biogaz, recolta de peşte poate fi dublată plasând bălegarul de vacă în convertizor înainte de a fi utilizat pentru fertilizarea iazului de peşte.
Citeşte mai mult!

Eira Carballo, Piscicultura la scară mică în apă dulce (note de lectură)

Partea I: Piscicultura, principii de bază

1. Introducere

Termenul “acvacultură” este un termen generic care acoperă cultura animalelor şi a plantelor acvatice în apă dulce, apă sărăturoasă şi apă sărată.

“Piscicultura integrată" constă în combinarea la scară mică a pisciculturii cu agricultura, creşterea animalelor şi practica irigaţiei.

2. Practicile pisciculturii

2.1. Metode de piscicultură

Piscicultura extensivă – intranţi economici şi manoperă de slabă intensitate.

Piscicultura semi-intensivă – aporturi de intranţi în cantitate medie, producţie de peşte mărită.

Piscicultura intensivă – aporturi importante de intranţi, densitate ridicată a stocurilor de peşte. Cheltuieli de producţie importante, peştii trebuie vânduţi la preţ ridicat pentru recuperarea cheltuielilor.

2.2. Cultura în iaz

Majoritatea peştilor de apă dulce este cultivată în iaz. Apa provine dintr-un lac, dintr-un golf, dintr-un puţ sau altă sursă naturală.

Caracteristicile unui iaz adaptat la piscicultură
a) terenul de amplasare a iazului trebuie să fie în pantă dulce;
b) în timpul construcţiei, trebuie foarte bine tasate fundul şi pereţii;
c) adâncimea poate fi de 0,5-1 metru în partea mai puţin adâncă şi 1,5-2 metri în partea cea mai adâncă;
d) golirea iazului nu trebuie să se facă în mai mult de 3 zile;
e) umplerea iazului nu trebuie să se facă în mai mult de 3 zile;
f) pe diguri trebuie plantată iarbă.

3. Iazuri piscicole

3.1. Diferite tipuri de iazuri

Există două tipuri de iazuri :
a) iazuri de diversiune ;
b) iazuri de baraj.

3.2. Principii directoare pentru concepţia şi construirea de iazuri

Formele pătrate şi dreptunghiulare sunt cele mai uşor de construit. O suprafaţă de 300 mp este potrivită pentru un iaz familial. Este preferabil să ai două iazuri mai mici decât unul singur mai mare.

Diferitele etape ale construirii unui iaz piscicol sunt :
a) pregătirea terenului ;
b) construirea iazului şi construirea digurilor ;
c) construirea lucrărilor de captare şi de evacuare a apelor ;
d) protejarea digurilor iazului ;
e) fertilizarea iazului ;
f) împrejmuirea iazului ;
g) umplerea cu apă ;
h) popularea cu peşte.

Se decopertează solul fertil, care va servi la acoperirea digurilor. Vârful digului va trebui să se găseasca la 30-50 cm de nivelul iazului.

Fertilizarea iazului se face cu compost sau bălegar.

4. Întreţinere

Administrarea cotidiană include:
a) controlul calităţii apei (oxigen, culoare, transparenţă, pH, temperatură, etc.);
b) controlul iazului pentru a depista eventualele scăpări de apă;
c) curăţarea filtrelor alimentării şi evacuării apei;
d) observarea peştilor în timp ce aceştia mănâncă;
e) supravegherea predatorilor;
f) eliminarea algelor nedorite.

Oxigenul este produs de vegetaţia din iaz. Producţia de oxigen se desfăşoară doar în condiţii de lumină. Dacă peştii se ridică la suprafaţa apei pentru a lua oxigen, înseamnă că există o carenţă în iaz.

Apa trebuie să aibă o anumită aciditate (6,7 - 8,6 pH).

Duritatea apei este un indicator al totalităţii sărurilor solubile prezente în apă. O apă care conţine multe săruri este "dură", una care conţine prea puţine este "dulce".

Aciditatea, alcalinitatea şi duritatea apei se schimbă cu var.

Turbiditatea desemnează cantitatea de particule de pământ şi de alte impurităţi dizolvate, sau în suspensie în apă, care-i dau acesteia din urmă o culoare brună. Turbiditatea ridicată diminuează producţia de peşte, pentru că reduce penetrarea luminii în apă şi în consecinţă plantele acvatice vor produce mai puţin oxigen.

Partea a doua. Planificarea unei exploataţii piscicole

5. Introducere

Principalii factori care trebuie să fie examinaţi:
a) terenul ;
b) apa ;
c) condiţiile climatice.

6. Alegerea site-ului şi a tipului de exploatare

Pentru construirea unui iaz, trebuie ţinut cont de factorii următori:
a) tipul de sol ;
b) cantitatea şi calitatea apei disponibile.

Pământul cel mai potrivit pentru construirea unui iaz conţine multă argilă.

Există trei metode pentru a afla dacă un sol este pregătit pentru construirea unui iaz:
a) metoda "prin presiune”;
b) testul pânzei freatice;
c) testul permeabilităţii apei.

În ce constă metoda "prin presiune”?
a) stropiţi o mână de sol cu o cantitate de apă care o umezeşte puţin;
b) închideţi mâna exercitând presupune asupra solului;
c) dacă solul îşi păstrează forma atunci când deschideţi mâna, va fi bun pentru construirea unui iaz.

Testul pânzei freatice:
a) săpaţi o groapă de un metru adâncime;
b) acoperiţi-o în timpul nopţii pentru a limita evaporarea;
c) dacă a doua zi este plină de apă provenind din sol, se poate construi un iaz.

Dacă a doua zi groapa este goală, se poate trece la testul permeabilităţii apei:
a) umpleţi groapa cu apă până la buză;
b) acoperiţi groapa;
c) în ziua următoare, nivelul apei coboară datorită infiltraţiilor;
d) se umpele din nou groapa cu apă până la buză;
e) se acoperă din nou groapa;
f) dacă în ziua următoare nivelul apei este în continuare ridicat, solul este suficient de impermeabil şi deci potrivit pentru construcţia de iazuri;
g) dacă apa a dispărut, locul nu este nimerit pentru piscicultură; un iaz se poate construi numai dacă se acoperă fundul iazului cu plastic sau cu argilă.

Terenurile plate sau cu înclinaţie mai mare de 4% nu sunt bune pentru piscicultură.

Principalele surse de apă şi dezavantajele lor:
a) precipitaţii – dependenţa de fluctuaţiile sezoniere ;
b) scurgere de suprafaţă – turbiditate ridicată, eventual prezenţa pesticidelor;
c) ape naturale – risc de îmbolnăviri, pesticide;
d) izvoare – nivel scăzut de oxigen şi temperatură scăzută;
e) puţuri - nivel scăzut de oxigen şi temperatură scăzută.

7. Selecţionarea speciilor de peşte

Trebuie ţinut cont de principalele caracteristici biologice ale peştilor :
a) ritmul de creştere;
b) reproducţie ;
c) dimensiuni şi vârsta ajungerii la maturitate ;
d) obiceiuri alimentare ;
e) robusteţe şi vulnerabilitate la îmbolnăviri.

Se poate alege între :
a) specii ierbivore ;
b) specii omnivore ;
c) specii carnivore.

Dacă deţinem în acelaşi iaz diferite specii de peşte (policultură), producţia va fi mai mare decât dacă ne axăm pe o singură specie (monocultură).

7.1. Speciile cele mai cultivate

Tilapia (un fel de crapi exotici)

Specii tropicale (77 la număr) de peşti de apă dulce. Cel mai cunoscut este tilapia de Nil. Foarte rezistenţi la condiţii diferite de climă. Omnivori, mănâncă aproape orice. Ating foarte repede maturitatea sexuală, şi pot suprapopula iazul.

Pentru micul crescător care nu are timp prea mult pentru iaz, cea mai bună metodă de a lupta împotriva reproducţiei exagerate a peştilor tilapia este creşterea concomitentă a unei specii de predatori în acelaşi iaz.

Siluriformii

Cei mai cunoscuţi peşti aparţinând acestei grupe sunt : pangasius, ictaluridele, claridele. Toate speciile sunt lipsite de solzi.

Cultura crapilor

Crapii cultivaţi sunt împărţiţi în trei specii :
a) crapul comun ;
b) crapii indieni ;
c) crapii chinezeşti.

Crapun comun atinge maturitatea la 2 ani, când are 2-3 kg. Este un peşte robust, rezistent la cele mai multe dintre boli, atunci când condiţiile de mediu sunt gestionate corect.

8. Alimentaţie, aspecte sanitare şi reproducerea peştilor

8.1. Alimentarea peştilor

Două tipuri de alimente sunt la dispoziţia peştilor :
a) alimente naturale ;
b) alimente suplimentare.

Alimentele naturale sunt :
a) fitoplancton ;
b) zooplancton ;
c) perifiton ;
d) plante acvatice, etc.

Discul lui Secchi este utilizat pentru a măsura transparenţa apei, de unde se poate deduce fertilitatea iazului.

Atunci când se administrează alimente suplimentare, peştii mănâncă o parte pe loc. Restul devin fertilizanţi.

Exemple tipice de alimente suplimentare:
a) tărâţe de orez;
b) făină de orez;
c) cereale;
d) firimituri de pâine;
e) făină furajeră de porumb;
f) fructe;
g) legume;
h) turte de soia.

Câteva principii atunci când se hrănesc peştii:
a) în fiecare zi hrana se administrează în acelaşi loc şi la aceeaşi oră (preferabil sfârşitul dimineţii sau după-amiaza devreme);
b) nu supraalimentaţi peştii;
c) opriţi hrănirea cel puţin cu o zi înainte de reproducţie, recoltare sau înainte de transport.

8.2. Aspectele sanitare

Este mai uşor să previi decât să vindeci o populaţie piscicolă bolnavă.

Principalii factori care asigură o bună stare de sănătate a peştilor sunt o alimentaţie bună şi o calitate adecvată a apei. Trebuie să existe o abundenţă de oxigen în apă, valoarea pH-ului trebuie să fie corectă iar conţinutul de amoniac trebuie să fie slab.

Semne de îmbolnăvire:
a) peştii vin la suprafaţă pentru a lua oxigen;
b) peştii îşi freacă corpul şi capul de pereţii iazului;
c) peştii au aripioarele zdrenţuite şi răni pe corp;
d) peştii nu mai mănâncă.

Un peşte mort din când în când nu înseamnă mare lucru. Mai mulţi peşti morţi concomitent înseamnă un eveniment grav.

8.3. Reproducţia peştilor

Popularea unui iaz porneşte de la următoarele soluţii :
a) înmulţirea în crescătorie ;
b) cumpărarea de puiet de la un alt crescător;
c) obţinerea de puiet din natură.

9. Recoltarea şi post-recoltarea

9.1. Recoltarea peştilor

Are loc în general după 5-6 luni de la popularea bazinului cu puiet. Însă în mod normal se recoltează tot timpul perioadei de creştere peştii cei mai mari, iar în final se recoltează tot ce a rămas.

Ulterior, peştii se conservă prin :
a) sărare;
b) uscare;
c) afumare;
d) fermentare;
e) punere în conserve;
f) refrigerare şi congelare.

Anexa 1: Speciile de peşti cele mai cultivate şi preferinţele lor alimentare

Consumatori de fitoplancton :
a) Crap argintiu chinezesc (Hypophtalmichthys molitrix) ;
b) Crap indian « catla » (Catla catla) ;
c) Crap indian “rohu” (Labeo rohita);
d) Chanos sau peştele-lapte (Chanos chanos).

Consumatori de plante acvatice:
a) Crap ierbivor chinezesc (Ctenopharyngodon idella);
b) Crap de Wuchang (Megalobrama amblycephala);
c) Gurami gigant (Osphronemus goramy);
d) Tilapia (Tilapia rendalli).

Consumatori de plancton:
a) Crap gigant cu capul mare (Aristichthys nobilis).

Consumatori de melci :
a) Crapul negru chinezesc (Mylopharyngodon piceus).

Peşti omnivori :
a) Caras (Carassius carassius);
b) Crapul de mâl chinezesc (Cirrhinus molitorella);
c) Crapul comun (Cyprinus carpio).
Citeşte mai mult!