1. Introducere
Cantitatea de carne furnizată de un iepure este suficient de mare încât să fie consumată de o familie, şi suficient de mică încât să fie consumată la o masă, fără să solicite vreun mijloc de conservare.
Bălegarul de iepure poate fi folosit în grădină.
Masculii şi femelele se separă imediat ce este posibil, după înţărcare.
Iepurele este animal de noapte şi are nevoie de odihnă în timpul zilei.
2. Rasele de iepuri
Rasele locale par să fie rase uşoare (2-3 kg la vârstă adultă). Însă adesea iepurii rămân mici în ciuda unui potenţial genetic care le-ar permite să fie mari. Cauzele sunt: alimentaţia deficitară, bolile, înmulţirea precoce şi prea frecventă, lipsa de îngrijire. Înainte de a încerca să importăm iepuri mari şi frumoşi, este preferabil să dăm raselor locale hrana şi îngrijirile de care au nevoie.
Iepurii raselor mari nu sunt întotdeauna avantajoşi. Se înmulţesc târziu (9 luni), în condiţiile în care rasele medii încep de la 6 luni. Sunt rare familiile care pot consuma la o masă 4 kg de carne (produsul unui iepure de 9 kg). De exemplu, Uriaşul de Flandra are o aparenţă fizică foarte bună, însă fecunditatea şi prolificitatea sa sunt scăzute, este sensibil la boli şi conţine mai mult os şi intestine decât rasele medii (neo-zeelandez şi californian).
Aceste din urmă rase sunt recomandate creşterii în regim familial pentru producţia de carne.
3. Selecţia iepurilor reproducători
Starea de sănătate a iepurilor se recunoaşte după mai mulţi parametri:
a) piele fină, urechi drepte, ochi vii, respiraţie calmă;
b) fără cruste în jurul ochilor şi a nasului, pe marginea şi în interiorul urechilor ;
c) picioarele trebuie examinate pentru a fi siguri că nu prezintă malformaţii ;
d) anusul nu trebuie să prezinte urme de diaree;
e) abdomenul trebuie să nu fie buretos, ci moale şi fin la pipăit ;
f) nasul şi lăbuţele dinainte murdare ar putea indica o afecţiune a căilor respiratorii.
Determinares sexului la iepurii tineri: plasaţi animalul pe spate şi puneţi câte un deget de fiecare parte a organului său genital (unul spre coadă şi unul spre abdomen). Apăsaţi încetişor şi alungiţi organul: dacă este iepuroaică, va apărea o fantă lungă; dacă este mascul, un mic penis curbat.
4. Împerecherea şi fătarea
Maturitatea sexuală a masculilor survine la vârsta de 4-5 luni pentru rasele uşoare şi 9-12 luni pentru rasele grele. O reproducţie bună are nevoie de 1 mascul pentru 10 femei. Iepuroaicele sunt mai precoce decât iepurii. O iepuroaică sănătoasă poate fi folosită ca reproducător până la 2,5 - 3 ani.
Împerecherea trebuie să se efectueze pe răcoare (devreme dimineaţa sau seara târziu). Iepuroaica este dusă la iepure şi nu invers. Împerecherea a avut cu adevărat loc dacă masculul cade lateral sau pe spate. Adesea scoate un strigăt caracteristic.
Dacă monta nu are loc în primele minute este preferabil ca cei doi să nu fie lăsaţi împreună şi să se reînceapă operaţiunea mai târziu.
După două săptămâni de la montă, femela îşi smulge părul de pe burtă şi pregăteşte cuibul de fătare. Dacă este o sarcină falsă, poate fi dusă la iepure în vederea repetării montei.
Durata gestaţiei este de aproximativ 4 săptămâni. Fătarea are loc în general dimineaţa. Canibalismul are loc dacă mama este înspăimântată, îi lipseşte apa sau mineralele. Dacă la a doua fătare o iepuroaică mănâncă sau muşcă noii-născuţi, este preferabil să se renunţe la ea.
Iepuroaica le dă micuţilor să sugă doar o dată pe zi. Fraza “iepuroaica mea nu are grijă de pui" este pronunţată adesea de începători, fără nici un fundament. Puii părăsesc cuibul la 2 săptămâni, şi pot fi înţărcaţi la 4-6 săptămâni.
Chiar dacă biologic iepuroaica poate fi montată chiar în ziua în care a fătat, este mai bine ca între două monte intervalul să fie de 10-12 săptămâni. Rezultatul este mai bun, pentru că iepuroaica va făta mai mulţi pui şi mai sănătos.
5. Adăposturile
Pentru creşterea unui număr mai mare de iepuri, într-o clădire adăpostind mai multe cuşti, este mai bine ca aceasta să fie construită pe un teren nisipos şi bine drenat decât pe un teren umed. Iepurii produc şi ei aer umed. Pereţii deschişi favorizează aerisirea. Trebuie evitată acumularea de bălegar şi de urină în cadrul clădirii.
Cuştile iepurilor nu trebuie să-i expună direct la soare.
6. Cuştile individuale
Atunci când se ia decizia în favoarea unei cuşti, trebuie ţinut cont de mai mulţi factori:
a) microclimat favorabil;
b) bună protecţie împotriva prădătorilor;
c) utilizare facilă;
d) curăţare facilă.
Dăunătorii sunt o problemă foarte importantă. Şobolanii, pisicile, câinii, şi chiar copiii înspăimână iepurii.
Cuştile trebuie să aibă o adâncime de 0,75 cm. Pentru rasele medii lăţimea trebuie să fie de 1 m. Înălţimea trebuie să fie minim de 0,7 m.
7. Alimentaţie
Daţi hrana seara, pentru că iepurele este animal nocturn. Nu schimbaţi brusc hrana. Nu vă neliniştiţi dacă iepurele refuză o hrană bună. Acest animal este cunoscut pentru refuzurile sale imprevizibile.
Furajul verde nu trebuie să fie prea umed pentru a nu deranja stomacul, cauzând tulburări, diaree şi moarte. Cel mai bine este să se dea iarbă tăiată cu o zi înainte şi uscată pe acoperişul cuştii.
Iepurele practică pseudo-rumegarea (coprofagia), adică consumarea de excremente. Dimineaţa devreme produce bălegar moale care seamănă mai degrabă cu nişte cârnăciori lungi şi umede decât cu nişte biluţe uscate. Pe cel moale îl va mânca, neatingându-se de cel uscat.
8. Boli
Bolile intestinale sunt cele mai importante. După acestea vin bolile respiratorii.
Profilaxia bolilor este lucrul cel mai simplu, cel mai puţin costisitor şi cel mai logic. Câteva măsuri utile :
a) evitaţi să cumpăraţi iepuri de pe piaţă, preferând mai degrabă crescătorii şi ţăranii care au construcţii curate şi cu iepuri sănătoşi;
b) iepurii cumpăraţi trebuie ţinuţi în carantină 2 săptămâni ;
c) examinaţi nasul, pleoapele, marginea urechilor, interiorul urechilor (să nu aibă cruste) ;
d) examinaţi excrementele (sunt uscate sau uşor păstoase?);
e) examinaţi nasul şi lăbuţele dinainte (trebuie să fie curate);
f) controlaţi mirosul cuştii (diareea are un miros dezagreabil);
g) alegeţi un model de cuşcă uşor de curăţat;
h) aerul din clădire trebuie să fie curat.
Blăniţele care nu sunt de calitate pot fi puse în grămada de compost, unde aduc un important aport de azot şi fosfor.
Citeşte mai mult!
Se afișează postările cu eticheta iepuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iepuri. Afișați toate postările
miercuri, 14 decembrie 2011
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
Costăchescu Elena, Iepuri, animale de blană şi vânat, (note de lectură)
Partea I
Capitolul 1. Caractere morfologice şi fiziologice ale iepurilor de casă
1.1. Originea şi domesticirea
Aparent, domesticirea iepurelui s-a petrecut mai recent decât a celorlalte specii de interes zootehnic.
1.2. Ciclul de viaţă şi determinarea vârstei
Puişorii de iepure se nasc fără păr pe corp, cu ochii închişi şi cu greutatea de 45-70 g. La 4-5 zile după fătare, părul începe să crească pe cap, iar la 18-20 zile corpul este în întregime acoperit cu păr. Ochii se deschid la 10-12 zile. În primele 3 săptămâni puii se hrănesc numai cu lapte matern.
La vârsta de 7-8 zile apar incisivii posteriori care urmează să-i înlocuiască pe cei de lapte. La această vârstă vom întâlni în cavitatea bucală la iepure 6 incisivi superiori dispuşi pe trei rânduri spate în spate. Procesul de înlocuire durează aproximativ 10 zile, perioadă după care rămân doar 4 incisivi superiori. Schimbarea acestora are loc între vârsta de 7-17 zile. La vârsta de 18 zile, apar premolarii permanenţi care îi vor înlocui treptat pe cei de lapte; la 20 zile apar molarii care ajung la nivel la 30 zile; la 6 luni tabla dentară este eliptică devenind treptat ovală până la 18 luni, apoi rotundă.
Unghiile cresc continuu, fiind tot mai lungi odată cu vârsta. Până la 12 luni, unghiile nu se observă din blană, fiind acoperite cu păr. Acestea sunt subţiri, elastice şi ascuţite. La 12 luni au o lungime egală cu a părului de la extremitatea distală a membrelor, apoi devin lungi, groase şi tot mai curbate.
Oasele lungi cresc până la vârsta de un an.
1.3. Particularităţile anatomo-fiziologice
Spermatogeneza începe la vârsta de 40-50 zile, testosteronul începe să fie secretat la 42 zile, iar primii spermatozoizi apar în ejaculat după 85 zile, dar au o posibilitatea slabă de fecundare şi un mare procent de anomalii.
Primele încercări de comportament sexual se manifestă la vârsta de 60-70 zile, în schimb monta propiu-zisă cu fecunditate survine după 150 zile (105-120).
Animalele sunt pe deplin maturizate după 140 zile (20 săptămâni).
Capitolul 2. Comportamentul la iepure
2.1. Aspecte comportamentale la iepurele domestic
Iepurele sălbatic îşi marchează teritoriul în care trăieşte cu ajutorul urinii şi cu un feromon eliberat în acelaşi timp cu fecalele. Crotinele sunt repartizate pe întreg teritoriul astfel că toţi iepurii străini care pătrund în acest teritoriu sesizează mirosul şi recunosc locul ca fiind ocupat. Pentru a marca obiectele prezente în teritoriu: cum ar fi trunchi de arbori sau pietre, iepurele îşi freacă bărbia de aceste obiecte. Acest semnal reprezintă puncte de recunoaştere pentru cei din colonie şi semnal de avertizare pentru indivizii străini. Masculul posedă aceste glande situate sub bărbie, mai dezvoltate decât la femelă; de asemenea indivizii ce ocupă un loc important în ierarhia de grup au aceste glande mai dezvoltate decât ceilalţi.
2.2. Comportamentul social
Este un animal preponderent nocturn, evitând astfel o parte din duşmanii obişnuiţi. Sunt animale deosebit de fricoase şi sperioase cu reacţii psihice puternice. Reacţionează imediat chiar violent, faţă de prezenţa câinilor, a şobolanilor, la zgomote puternice şi neobişnuite.
Iepurele este un animal prietenos, se ataşează de personalul de îngrijire, dar manifestă frică şi rezervă faţă de persoanele străine.
Aglomeraţia determină şi creşterea agresivităţii, scăderea duratei de viaţă, efecte intim legate tot de activitatea glandei suprarenale.
2.3. Comportamentul teritorial
Adăpostul pentru iepurele domestic trebuie să fie durabil, prevăzut cu un refugiu sau astfel conceput încât iepurii să nu aibă motive să se ascundă, evitând orice fenomen care poate nelinişti iepurii. Atunci când iepurele se introduce într-o cuşcă nouă, el o explorează, apoi o marchează cu mirosul propriul.
2.4. Comportamentul sexual
Atunci când se introduce un mascul în cuşca unei femele, datorită comportamentului său teritorial mai accentuat, acesta începe prin explorarea şi
marcarea noului “teritoriu”, în timp ce femela încearcă să elimine intrusul. Dacă
invers, se introduce femela în cuşca masculului, ambele animale au reacţii imediate de tip sexual. Împerecherea trebuie supravegheată, pentru a şti dacă femela a acceptat monta.
2.5. Comportamentul matern
Iepuroaica domestică trebuie să aibă o cuşcă de fătare, care reproduce aproximativ galeria de fătare, cu dimensiuni care să permită fătarea şi alăptarea. Ea trebuie menţinută minim 15 zile şi se scoate ţinând seama de dezvoltarea coordonării motrice şi capacitatea de termoreglare a iepuraşilor.
2.6. Comportamentul alimentar
Iepurele tinde să bea şi să mănânce pe tot parcursul celor 24 ore, cu o predominanţă nocturnă. Din această cauză, hrana şi apa trebuie să se găsească în permanenţă la dispoziţia animalelor, iar hrănitorile trebuie să fie astfel concepute încât să protejeze alimentele de murdărire, care se va produce sigur dacă hrana se aşează pe sol.
Începând din a treia săptămână de viaţă, iepuraşii încep să mănânce din nutreţul mamei lor. Fiind mici, ei pot intra cu uşurinţă în hrănitor, unde le place foarte mult să stea, murdărind furajul.
Iepurele sugar este alăptat o singură dată pe zi, timp de 2-3 minute, arareori de 2 ori/zi.
Iepurele adult poate supravieţui lipsei complete de apă, fără alterarea ireversibilă a funcţiilor vitale 4-8 zile, timp în care îşi reduce greutatea cu 20-30%.
2.8. Consideraţii asupra gustului şi mirosului la iepure
Perceperea gustului depinde şi de temperatură. Sensibilitatea gustativă este “dublată” între 10-20°, este constantă între 20-30° şi diminuează între 30-40°. Sensibilitatea pentru gustul “amar” şi “sărat” scade când creşte temperatura. Perceperea pentru gustul acid şi dulce creşte odată cu temperatura.
Mirosul emanat de membrii unui grup constituie un semnal de avertizare pentru alţi indivizi. Când iepurele nu are activitate socială dejecţiile lui sunt slab odorate. În perioada de reproducere, masculii depistează femela în călduri şi după miroul lăsat de
aceasta pe locurile pe unde a trecut. Intensitatea mirosului oscilează de la un iepure la altul funcţie de vârstă, sex şi la schimbarea anotimpurilor.
2.9. Stresul şi implicaţiile lui în creşterea iepurilor
Iepurele are o sensibilitate exagerată la factorii de stres. Orice modificare începând cu mediul, mirosurilor străine, teama şi alte modificări ambientale fie ele cât de mici şi aparent fără importanţă, constituie pentru iepuri factori de stres ce adeseori pot să-i cauzeze moartea.
Capitolul III. Alimentaţia iepurilor
O iepuroaică de 4,5 kg care alăptează 7 pui, consumă în jur de 520 g furaj/zi.
O particularitate a suptului la iepuri este faptul că iepuraşii nu-şi păstrează locurile fixe, în timpul suptului, ei schimbând locurile; astfel o femelă poate alăpta mai mulţi pui decât îi permite numărul de sfârcuri (8-10).
Se remarcă la femelele cu mulţi pui, tendinţa de a consuma mai de timpuriu şi alte furaje decât laptele matern, comparativ cu femela cu pui puţini. Puii rămaşi orfani se pot alăpta cu ajutorul unei pipete sau cu o sticluţă cu lapte de vacă, capră sau înlocuitori.
Capitolul IV. Reproducţia iepurilor
La masculi - la naştere testiculele sunt coborâte în cavitatea abdominală. Ele coboară în scrotum în apropierea maturităţii sexuale şi rămân acolo cât timp animalul este în reproducţie. Iepuroiul are posibilitatea să-şi retragă testiculele în cavitatea abdominală în cazul întreruperii activităţii sexuale de frică sau în timpul bătăilor cu alţi masculi.
Masculii sunt pe deplin maturi sexual după 140 zile (20 săptămâni).
Căldurile se manifestă la iepuroaică, cel mai intens, la 1-3 zile; 9-12 zile şi 28-30 de zile de la fătare. Semnele caracteristice estrului sunt şterse. Un crescător cu experienţă sesizează câteva aspecte de comportament modificate, cum ar fi: femela răscoleşte aşternutul, simulează construcirea cuibului şi stau întinse în cuşcă mai mult timp. Duse în cuşca masculului, acceptă monta. O femelă ce nu este în călduri, nu acceptă masculul, fiind agitată.
La iepure, actul montei se desfăşoară rapid, durând câteva secunde. Reflexele sexuale se succed rapid, însămânţarea fiind de tip vaginal cu dop vaginal incomplet. Finalul actului sexual se remarcă prin faptul că masculul scoate un sunet specific şi cade în lateral.
Maturitatea sexuală apare la vârste diferite în funcţie de rasă. Vârsta optimă pentru prima împerechere este de 5-6 luni pentru rasele mijlocii, 8-9 luni pentru rasele mari şi 4-5 luni pentru rasele mici. În general împercherea (monta) se face dimineaţa între orele 6-7 şi seara între orele 18-20 în timpul verii şi între orele 10-15 în timpul iernii. Actul montei durează 2 minute. Unui mascul i se pot repartiza pentru montă 8-10 femele. În perioada împerecherii un mascul poate monta de 3-4 ori pe zi. După montă se face obligatoriu un repaus de 24 ore.
Pentru ca reproducătorii să fie exploataţi raţional, vârsta maximă de folosire la reproducţie este de 3-4 ani pentru iepuroaice şi 4-5 ani pentru masculi.
Întrucât gestaţia şi alăptarea în acelaşi timp epuizează organismul femel, se recomandă împerecherea la 28 zile după fătare.
Gestaţia durează 31-31 zile.
Până la vârsta de 2-3 luni este foarte greu de deosebit sexul puilor după caracterele exterioare. În aceste condiţii sexul se poate determina apreciind distanţa dintre orificiul anal şi genital, care este de două ori mai mare la masculi faţă de femele.
Capitolul V. Sisteme de creştere
Sistemele tradiţionale de creştere sunt:
a) extensiv;
b) semiintensiv;
c) intensiv.
În ultimii 5-6 ani a fost emisă ideea amplasării fermelor de iepuri în “aer liber”, deoarece se reduc cheltuielile cu investiţiile, iar condiţiile de creştere sunt apropiate de condiţiile ecologice în care s-a format şi dezvoltat această specie.
Pentru gospodăriile populaţiei se recomandă amenajarea crescătoriei lângă locuinţă, într-un spaţiu semideschis cu cazare în cuşti din diferite materiale, utilizând diferite sisteme de umbrire.
Sistemul semiintensiv - este cunoscut şi sub denumirea de sistem gospodăresc, este cel mai răspândit în crescătoriile de tip familial, necesitând totuşi o serie de amenajări în funcţie de numărul de iepuri ce se cresc. În acest sistem se pot creşte iepuri pentru producţia de carne, lână şi blăniţe. Iepurii se înmulţesc în aceste condiţii în spaţiul unei cuşti. Creşterea se poate face în cuşti individuale sau colective.
Probleme speciale în creşterea iepurilor
Zgomotele obişnuite, cum ar fi cele produse de aparatele de ventilaţie, personalul de deservire, manipularea utilajelor, distribuirea furajelor, care se repetă zilnic nu provoacă stres. În schimb, variaţiile de temperatura, umiditate, ventilaţie, zgomotele bruşte şi neobişnuite duc la puternice tulburări.
În perioada căldurilor mari este necesar să se menţină temperaturi mai scăzute, pentru a evita scăderea peformanţelor pierderilor şi reducerea mortalităţilor legate de excesul de căldură. Aceasta se menţine prin ventilaţie şi stropire cu apă a aleilor de acces între rândurile de cuşti.
Citeşte mai mult!
Capitolul 1. Caractere morfologice şi fiziologice ale iepurilor de casă
1.1. Originea şi domesticirea
Aparent, domesticirea iepurelui s-a petrecut mai recent decât a celorlalte specii de interes zootehnic.
1.2. Ciclul de viaţă şi determinarea vârstei
Puişorii de iepure se nasc fără păr pe corp, cu ochii închişi şi cu greutatea de 45-70 g. La 4-5 zile după fătare, părul începe să crească pe cap, iar la 18-20 zile corpul este în întregime acoperit cu păr. Ochii se deschid la 10-12 zile. În primele 3 săptămâni puii se hrănesc numai cu lapte matern.
La vârsta de 7-8 zile apar incisivii posteriori care urmează să-i înlocuiască pe cei de lapte. La această vârstă vom întâlni în cavitatea bucală la iepure 6 incisivi superiori dispuşi pe trei rânduri spate în spate. Procesul de înlocuire durează aproximativ 10 zile, perioadă după care rămân doar 4 incisivi superiori. Schimbarea acestora are loc între vârsta de 7-17 zile. La vârsta de 18 zile, apar premolarii permanenţi care îi vor înlocui treptat pe cei de lapte; la 20 zile apar molarii care ajung la nivel la 30 zile; la 6 luni tabla dentară este eliptică devenind treptat ovală până la 18 luni, apoi rotundă.
Unghiile cresc continuu, fiind tot mai lungi odată cu vârsta. Până la 12 luni, unghiile nu se observă din blană, fiind acoperite cu păr. Acestea sunt subţiri, elastice şi ascuţite. La 12 luni au o lungime egală cu a părului de la extremitatea distală a membrelor, apoi devin lungi, groase şi tot mai curbate.
Oasele lungi cresc până la vârsta de un an.
1.3. Particularităţile anatomo-fiziologice
Spermatogeneza începe la vârsta de 40-50 zile, testosteronul începe să fie secretat la 42 zile, iar primii spermatozoizi apar în ejaculat după 85 zile, dar au o posibilitatea slabă de fecundare şi un mare procent de anomalii.
Primele încercări de comportament sexual se manifestă la vârsta de 60-70 zile, în schimb monta propiu-zisă cu fecunditate survine după 150 zile (105-120).
Animalele sunt pe deplin maturizate după 140 zile (20 săptămâni).
Capitolul 2. Comportamentul la iepure
2.1. Aspecte comportamentale la iepurele domestic
Iepurele sălbatic îşi marchează teritoriul în care trăieşte cu ajutorul urinii şi cu un feromon eliberat în acelaşi timp cu fecalele. Crotinele sunt repartizate pe întreg teritoriul astfel că toţi iepurii străini care pătrund în acest teritoriu sesizează mirosul şi recunosc locul ca fiind ocupat. Pentru a marca obiectele prezente în teritoriu: cum ar fi trunchi de arbori sau pietre, iepurele îşi freacă bărbia de aceste obiecte. Acest semnal reprezintă puncte de recunoaştere pentru cei din colonie şi semnal de avertizare pentru indivizii străini. Masculul posedă aceste glande situate sub bărbie, mai dezvoltate decât la femelă; de asemenea indivizii ce ocupă un loc important în ierarhia de grup au aceste glande mai dezvoltate decât ceilalţi.
2.2. Comportamentul social
Este un animal preponderent nocturn, evitând astfel o parte din duşmanii obişnuiţi. Sunt animale deosebit de fricoase şi sperioase cu reacţii psihice puternice. Reacţionează imediat chiar violent, faţă de prezenţa câinilor, a şobolanilor, la zgomote puternice şi neobişnuite.
Iepurele este un animal prietenos, se ataşează de personalul de îngrijire, dar manifestă frică şi rezervă faţă de persoanele străine.
Aglomeraţia determină şi creşterea agresivităţii, scăderea duratei de viaţă, efecte intim legate tot de activitatea glandei suprarenale.
2.3. Comportamentul teritorial
Adăpostul pentru iepurele domestic trebuie să fie durabil, prevăzut cu un refugiu sau astfel conceput încât iepurii să nu aibă motive să se ascundă, evitând orice fenomen care poate nelinişti iepurii. Atunci când iepurele se introduce într-o cuşcă nouă, el o explorează, apoi o marchează cu mirosul propriul.
2.4. Comportamentul sexual
Atunci când se introduce un mascul în cuşca unei femele, datorită comportamentului său teritorial mai accentuat, acesta începe prin explorarea şi
marcarea noului “teritoriu”, în timp ce femela încearcă să elimine intrusul. Dacă
invers, se introduce femela în cuşca masculului, ambele animale au reacţii imediate de tip sexual. Împerecherea trebuie supravegheată, pentru a şti dacă femela a acceptat monta.
2.5. Comportamentul matern
Iepuroaica domestică trebuie să aibă o cuşcă de fătare, care reproduce aproximativ galeria de fătare, cu dimensiuni care să permită fătarea şi alăptarea. Ea trebuie menţinută minim 15 zile şi se scoate ţinând seama de dezvoltarea coordonării motrice şi capacitatea de termoreglare a iepuraşilor.
2.6. Comportamentul alimentar
Iepurele tinde să bea şi să mănânce pe tot parcursul celor 24 ore, cu o predominanţă nocturnă. Din această cauză, hrana şi apa trebuie să se găsească în permanenţă la dispoziţia animalelor, iar hrănitorile trebuie să fie astfel concepute încât să protejeze alimentele de murdărire, care se va produce sigur dacă hrana se aşează pe sol.
Începând din a treia săptămână de viaţă, iepuraşii încep să mănânce din nutreţul mamei lor. Fiind mici, ei pot intra cu uşurinţă în hrănitor, unde le place foarte mult să stea, murdărind furajul.
Iepurele sugar este alăptat o singură dată pe zi, timp de 2-3 minute, arareori de 2 ori/zi.
Iepurele adult poate supravieţui lipsei complete de apă, fără alterarea ireversibilă a funcţiilor vitale 4-8 zile, timp în care îşi reduce greutatea cu 20-30%.
2.8. Consideraţii asupra gustului şi mirosului la iepure
Perceperea gustului depinde şi de temperatură. Sensibilitatea gustativă este “dublată” între 10-20°, este constantă între 20-30° şi diminuează între 30-40°. Sensibilitatea pentru gustul “amar” şi “sărat” scade când creşte temperatura. Perceperea pentru gustul acid şi dulce creşte odată cu temperatura.
Mirosul emanat de membrii unui grup constituie un semnal de avertizare pentru alţi indivizi. Când iepurele nu are activitate socială dejecţiile lui sunt slab odorate. În perioada de reproducere, masculii depistează femela în călduri şi după miroul lăsat de
aceasta pe locurile pe unde a trecut. Intensitatea mirosului oscilează de la un iepure la altul funcţie de vârstă, sex şi la schimbarea anotimpurilor.
2.9. Stresul şi implicaţiile lui în creşterea iepurilor
Iepurele are o sensibilitate exagerată la factorii de stres. Orice modificare începând cu mediul, mirosurilor străine, teama şi alte modificări ambientale fie ele cât de mici şi aparent fără importanţă, constituie pentru iepuri factori de stres ce adeseori pot să-i cauzeze moartea.
Capitolul III. Alimentaţia iepurilor
O iepuroaică de 4,5 kg care alăptează 7 pui, consumă în jur de 520 g furaj/zi.
O particularitate a suptului la iepuri este faptul că iepuraşii nu-şi păstrează locurile fixe, în timpul suptului, ei schimbând locurile; astfel o femelă poate alăpta mai mulţi pui decât îi permite numărul de sfârcuri (8-10).
Se remarcă la femelele cu mulţi pui, tendinţa de a consuma mai de timpuriu şi alte furaje decât laptele matern, comparativ cu femela cu pui puţini. Puii rămaşi orfani se pot alăpta cu ajutorul unei pipete sau cu o sticluţă cu lapte de vacă, capră sau înlocuitori.
Capitolul IV. Reproducţia iepurilor
La masculi - la naştere testiculele sunt coborâte în cavitatea abdominală. Ele coboară în scrotum în apropierea maturităţii sexuale şi rămân acolo cât timp animalul este în reproducţie. Iepuroiul are posibilitatea să-şi retragă testiculele în cavitatea abdominală în cazul întreruperii activităţii sexuale de frică sau în timpul bătăilor cu alţi masculi.
Masculii sunt pe deplin maturi sexual după 140 zile (20 săptămâni).
Căldurile se manifestă la iepuroaică, cel mai intens, la 1-3 zile; 9-12 zile şi 28-30 de zile de la fătare. Semnele caracteristice estrului sunt şterse. Un crescător cu experienţă sesizează câteva aspecte de comportament modificate, cum ar fi: femela răscoleşte aşternutul, simulează construcirea cuibului şi stau întinse în cuşcă mai mult timp. Duse în cuşca masculului, acceptă monta. O femelă ce nu este în călduri, nu acceptă masculul, fiind agitată.
La iepure, actul montei se desfăşoară rapid, durând câteva secunde. Reflexele sexuale se succed rapid, însămânţarea fiind de tip vaginal cu dop vaginal incomplet. Finalul actului sexual se remarcă prin faptul că masculul scoate un sunet specific şi cade în lateral.
Maturitatea sexuală apare la vârste diferite în funcţie de rasă. Vârsta optimă pentru prima împerechere este de 5-6 luni pentru rasele mijlocii, 8-9 luni pentru rasele mari şi 4-5 luni pentru rasele mici. În general împercherea (monta) se face dimineaţa între orele 6-7 şi seara între orele 18-20 în timpul verii şi între orele 10-15 în timpul iernii. Actul montei durează 2 minute. Unui mascul i se pot repartiza pentru montă 8-10 femele. În perioada împerecherii un mascul poate monta de 3-4 ori pe zi. După montă se face obligatoriu un repaus de 24 ore.
Pentru ca reproducătorii să fie exploataţi raţional, vârsta maximă de folosire la reproducţie este de 3-4 ani pentru iepuroaice şi 4-5 ani pentru masculi.
Întrucât gestaţia şi alăptarea în acelaşi timp epuizează organismul femel, se recomandă împerecherea la 28 zile după fătare.
Gestaţia durează 31-31 zile.
Până la vârsta de 2-3 luni este foarte greu de deosebit sexul puilor după caracterele exterioare. În aceste condiţii sexul se poate determina apreciind distanţa dintre orificiul anal şi genital, care este de două ori mai mare la masculi faţă de femele.
Capitolul V. Sisteme de creştere
Sistemele tradiţionale de creştere sunt:
a) extensiv;
b) semiintensiv;
c) intensiv.
În ultimii 5-6 ani a fost emisă ideea amplasării fermelor de iepuri în “aer liber”, deoarece se reduc cheltuielile cu investiţiile, iar condiţiile de creştere sunt apropiate de condiţiile ecologice în care s-a format şi dezvoltat această specie.
Pentru gospodăriile populaţiei se recomandă amenajarea crescătoriei lângă locuinţă, într-un spaţiu semideschis cu cazare în cuşti din diferite materiale, utilizând diferite sisteme de umbrire.
Sistemul semiintensiv - este cunoscut şi sub denumirea de sistem gospodăresc, este cel mai răspândit în crescătoriile de tip familial, necesitând totuşi o serie de amenajări în funcţie de numărul de iepuri ce se cresc. În acest sistem se pot creşte iepuri pentru producţia de carne, lână şi blăniţe. Iepurii se înmulţesc în aceste condiţii în spaţiul unei cuşti. Creşterea se poate face în cuşti individuale sau colective.
Probleme speciale în creşterea iepurilor
Zgomotele obişnuite, cum ar fi cele produse de aparatele de ventilaţie, personalul de deservire, manipularea utilajelor, distribuirea furajelor, care se repetă zilnic nu provoacă stres. În schimb, variaţiile de temperatura, umiditate, ventilaţie, zgomotele bruşte şi neobişnuite duc la puternice tulburări.
În perioada căldurilor mari este necesar să se menţină temperaturi mai scăzute, pentru a evita scăderea peformanţelor pierderilor şi reducerea mortalităţilor legate de excesul de căldură. Aceasta se menţine prin ventilaţie şi stropire cu apă a aleilor de acces între rândurile de cuşti.
Citeşte mai mult!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)