J.B. Schiere, Creşterea iepurilor (note de lectură)

1. Introducere

Cantitatea de carne furnizată de un iepure este suficient de mare încât să fie consumată de o familie, şi suficient de mică încât să fie consumată la o masă, fără să solicite vreun mijloc de conservare.

Bălegarul de iepure poate fi folosit în grădină.

Masculii şi femelele se separă imediat ce este posibil, după înţărcare.

Iepurele este animal de noapte şi are nevoie de odihnă în timpul zilei.

2. Rasele de iepuri

Rasele locale par să fie rase uşoare (2-3 kg la vârstă adultă). Însă adesea iepurii rămân mici în ciuda unui potenţial genetic care le-ar permite să fie mari. Cauzele sunt: alimentaţia deficitară, bolile, înmulţirea precoce şi prea frecventă, lipsa de îngrijire. Înainte de a încerca să importăm iepuri mari şi frumoşi, este preferabil să dăm raselor locale hrana şi îngrijirile de care au nevoie.

Iepurii raselor mari nu sunt întotdeauna avantajoşi. Se înmulţesc târziu (9 luni), în condiţiile în care rasele medii încep de la 6 luni. Sunt rare familiile care pot consuma la o masă 4 kg de carne (produsul unui iepure de 9 kg). De exemplu, Uriaşul de Flandra are o aparenţă fizică foarte bună, însă fecunditatea şi prolificitatea sa sunt scăzute, este sensibil la boli şi conţine mai mult os şi intestine decât rasele medii (neo-zeelandez şi californian).

Aceste din urmă rase sunt recomandate creşterii în regim familial pentru producţia de carne.

3. Selecţia iepurilor reproducători

Starea de sănătate a iepurilor se recunoaşte după mai mulţi parametri:
a) piele fină, urechi drepte, ochi vii, respiraţie calmă;
b) fără cruste în jurul ochilor şi a nasului, pe marginea şi în interiorul urechilor ;
c) picioarele trebuie examinate pentru a fi siguri că nu prezintă malformaţii ;
d) anusul nu trebuie să prezinte urme de diaree;
e) abdomenul trebuie să nu fie buretos, ci moale şi fin la pipăit ;
f) nasul şi lăbuţele dinainte murdare ar putea indica o afecţiune a căilor respiratorii.

Determinares sexului la iepurii tineri: plasaţi animalul pe spate şi puneţi câte un deget de fiecare parte a organului său genital (unul spre coadă şi unul spre abdomen). Apăsaţi încetişor şi alungiţi organul: dacă este iepuroaică, va apărea o fantă lungă; dacă este mascul, un mic penis curbat.

4. Împerecherea şi fătarea

Maturitatea sexuală a masculilor survine la vârsta de 4-5 luni pentru rasele uşoare şi 9-12 luni pentru rasele grele. O reproducţie bună are nevoie de 1 mascul pentru 10 femei. Iepuroaicele sunt mai precoce decât iepurii. O iepuroaică sănătoasă poate fi folosită ca reproducător până la 2,5 - 3 ani.

Împerecherea trebuie să se efectueze pe răcoare (devreme dimineaţa sau seara târziu). Iepuroaica este dusă la iepure şi nu invers. Împerecherea a avut cu adevărat loc dacă masculul cade lateral sau pe spate. Adesea scoate un strigăt caracteristic.

Dacă monta nu are loc în primele minute este preferabil ca cei doi să nu fie lăsaţi împreună şi să se reînceapă operaţiunea mai târziu.

După două săptămâni de la montă, femela îşi smulge părul de pe burtă şi pregăteşte cuibul de fătare. Dacă este o sarcină falsă, poate fi dusă la iepure în vederea repetării montei.

Durata gestaţiei este de aproximativ 4 săptămâni. Fătarea are loc în general dimineaţa. Canibalismul are loc dacă mama este înspăimântată, îi lipseşte apa sau mineralele. Dacă la a doua fătare o iepuroaică mănâncă sau muşcă noii-născuţi, este preferabil să se renunţe la ea.

Iepuroaica le dă micuţilor să sugă doar o dată pe zi. Fraza “iepuroaica mea nu are grijă de pui" este pronunţată adesea de începători, fără nici un fundament. Puii părăsesc cuibul la 2 săptămâni, şi pot fi înţărcaţi la 4-6 săptămâni.

Chiar dacă biologic iepuroaica poate fi montată chiar în ziua în care a fătat, este mai bine ca între două monte intervalul să fie de 10-12 săptămâni. Rezultatul este mai bun, pentru că iepuroaica va făta mai mulţi pui şi mai sănătos.

5. Adăposturile

Pentru creşterea unui număr mai mare de iepuri, într-o clădire adăpostind mai multe cuşti, este mai bine ca aceasta să fie construită pe un teren nisipos şi bine drenat decât pe un teren umed. Iepurii produc şi ei aer umed. Pereţii deschişi favorizează aerisirea. Trebuie evitată acumularea de bălegar şi de urină în cadrul clădirii.

Cuştile iepurilor nu trebuie să-i expună direct la soare.

6. Cuştile individuale

Atunci când se ia decizia în favoarea unei cuşti, trebuie ţinut cont de mai mulţi factori:
a) microclimat favorabil;
b) bună protecţie împotriva prădătorilor;
c) utilizare facilă;
d) curăţare facilă.

Dăunătorii sunt o problemă foarte importantă. Şobolanii, pisicile, câinii, şi chiar copiii înspăimână iepurii.

Cuştile trebuie să aibă o adâncime de 0,75 cm. Pentru rasele medii lăţimea trebuie să fie de 1 m. Înălţimea trebuie să fie minim de 0,7 m.

7. Alimentaţie

Daţi hrana seara, pentru că iepurele este animal nocturn. Nu schimbaţi brusc hrana. Nu vă neliniştiţi dacă iepurele refuză o hrană bună. Acest animal este cunoscut pentru refuzurile sale imprevizibile.

Furajul verde nu trebuie să fie prea umed pentru a nu deranja stomacul, cauzând tulburări, diaree şi moarte. Cel mai bine este să se dea iarbă tăiată cu o zi înainte şi uscată pe acoperişul cuştii.

Iepurele practică pseudo-rumegarea (coprofagia), adică consumarea de excremente. Dimineaţa devreme produce bălegar moale care seamănă mai degrabă cu nişte cârnăciori lungi şi umede decât cu nişte biluţe uscate. Pe cel moale îl va mânca, neatingându-se de cel uscat.

8. Boli

Bolile intestinale sunt cele mai importante. După acestea vin bolile respiratorii.

Profilaxia bolilor este lucrul cel mai simplu, cel mai puţin costisitor şi cel mai logic. Câteva măsuri utile :
a) evitaţi să cumpăraţi iepuri de pe piaţă, preferând mai degrabă crescătorii şi ţăranii care au construcţii curate şi cu iepuri sănătoşi;
b) iepurii cumpăraţi trebuie ţinuţi în carantină 2 săptămâni ;
c) examinaţi nasul, pleoapele, marginea urechilor, interiorul urechilor (să nu aibă cruste) ;
d) examinaţi excrementele (sunt uscate sau uşor păstoase?);
e) examinaţi nasul şi lăbuţele dinainte (trebuie să fie curate);
f) controlaţi mirosul cuştii (diareea are un miros dezagreabil);
g) alegeţi un model de cuşcă uşor de curăţat;
h) aerul din clădire trebuie să fie curat.

Blăniţele care nu sunt de calitate pot fi puse în grămada de compost, unde aduc un important aport de azot şi fosfor.