Bill Mollison, Permacultura. Manualul proiectantului, partea a II-a (note de lectură)

Capitolul 3. Metode de proiectare

3.1. Introducere
Orice proiect este compus din: concepte, materiale, tehnici şi strategii. Permacultura, ca sistem proiectat, încearcă să integreze părţi fabricate, părţi naturale, părţi spaţiale, părţi temporale, părţi sociale, părţi etice, în vederea ajungerii la un întreg. Pentru aceasta, se concentrează nu doar pe componente, ci şi pe relaţiile dintre ele.

Definiţia proiectului permacultural: Este un sistem de asamblare a componentelor conceptuale, materiale şi strategice într-un model ale cărui funcţii aduc beneficii vieţii în toate formele sale. Scopul este furnizarea unui loc sustenabil şi sigur pentru toate fiinţele vii de pe acest pământ.

Fiecare componentă a proiectului trebuie să funcţioneze în multe feluri. Fiecare funcţie esenţială trebuie să fie suportată de mai multe componente.

Proiectarea permaculturală este un proces continuu, ghidat în evoluţia sa de informaţia şi abilităţile dobândite prin observaţie.

O tehnică înseamnă “cum să" facem ceva. Strategiile adaugă tehnicilor dimensiunea temporală.

Căi de a dezvolta un proiect:
a) analiză;
b) observaţie;
c) deducţie din natură;
d) opţiuni şi decizii;
e) informaţii punctuale;
f) combinare aleatoare;
g) diagrame de fluxuri;
h) analiză zonală şi sectorială.

3.2. Analiza. Proiectare prin enumerarea caracteristicilor componentelor

Principiul auto-reglementării
Scopul proiectului funcţional care se auto-reglementează este de a plasa elemente sau componente astfel încât fiecare să servească nevoile, şi să accepte rezultatele altor elemente.

Un element poluator este un produs al unui component al sistemului care nu este utilizat în mod productiv de nici un alt component al sistemului.

Pentru ca o componentă a proiectului să funcţioneze, trebuie amplasată în locul potrivit. Înainte de asta, trebuie să răspundem la mai multe întrebări:
a) Care este utilizarea produselor acestui component anume, în raport cu nevoile altor componente?
b) Ce nevoie a acestui component este îndeplinită de alte componente ?
c) În ce este acest component incompatibil cu alte componente ?
d) Care sunt beneficiile aduse de acest component altor componente?

Răspunsurile acestea vor furniza amplasamentul relativ sau vor asista accesul unui component la celelalte.

Componentele unei mici ferme familiale sunt :
a) Structuri : casă, hambar/grajd, seră, coteţ de găini ;
b) Construcţii : iaz, gard viu, împletitură de nuiele, garduri ;
c) Animale domestice : găini, vaci, porci, oi, peşti ;
d) Destinaţiile terenului : livadă, păşune, cultivarea cerealelor, grădină, crâng;
e) Context: piaţă, muncă, finanţe, abilităţi, oameni, terenuri disponibile, limite culturale;
f) Ansambluri: tehnologii, maşini, drumuri, sistem de canalizare.

Cele mai multe dintre ferme nu se bucură de multiplele beneficii a amplasării corecte a componentelor, sau de accesul unui component la celălalt. Din această cauză cele mai multe dintre ferme sunt în mod corect privite ca fiind locuri de muncă grea, şi sunt ineficiente energetice.

Fără să inventezi nimic nou, poţi reproiecta componentele existente astfel încât fiecare să servească altora.

Proiectarea analitică poate opera fără experienţa vreunui spaţiu concret. Însă implementarea va ţine cont de condiţiile specifice locului.

3.3. Observaţia. Proiectare prin dezvoltarea observaţiei directe pe teren

Observaţia nu poate fi reglementată ştiinţifică, de aceea este dispreţuită de către teoreticieni. Niciodată însă o hartă, sau un model computerizat, nu vor putea înlocui analiza terenului.

3.4. Deducţie din natură. Proiectare prin adoptarea lecţiilor învăţate din natură

Exemplul lui Masanobu Fukuoka, care a văzut orez crescând spontan în natură, şi şi-a pus întrebarea: dacă orezul poate creşte fără arătură, atunci noi de ce muncim atâta? În timp, a ajuns la producţii bune de orez fără lucrări agricole, fără biocide şi fără să utilizeze maşini.

3.5. Opţiuni şi decizii. Proiectarea ca selecţie de opţiuni sau căi bazate pe decizii

Pot fi făcute alegeri între:
a) Produse sau recolte.
b) Abilitaţi sau ocupaţii.
c) Oportunităţi de procesare locală sau la distanţă.

Singurul scop real al unui proiect iniţial este de a dezvolta un anumit tip de plan în funcţie de care să se demareze într-o situaţie confuzie şi complexă.

3.6. Informaţii punctuale. Proiectare pornind de la hartă

Destul de abstract şi nu poate înlocui contactul cu terenul. Printre avantaje, trebuie menţionat că proiectarea în funcţie de peisaj este astfel foarte vizuală.

3.7. Asamblarea la întâmplare. Proiectare prin analizarea rezultatelor asamblărilor la întâmplare

Această metodă este un generator de creativitate. Este amuzant, şi se poate ajunge la rezultate inovatoare.

Rezolvarea creativă a problemelor: Reformulează o problemă în multe feluri, bulversează abordările convenţionale, şi permite fiecărei soluţii să fie luată în considerare. În acest proces se pot găsi soluţii simple şi neaşteptate.

3.8. Diagramele fluxurilor. Proiectare pentru muncă

Este de preferat ca cineva care cunoaşte procesul de muncă să fie consultat la această abordare.

3.9. Analiza zonelor şi a sectoarelor. Proiectare prin aplicarea modelului fundamental

Zonele sunt serii ce cercuri concentrice, în care cercul cel mai interior este cel mai frecventat şi cel mai intensiv gestionat. Scopul zonelor este conservarea energiei.

Zona 0 este casa.

Zona 1 cuprinde grădina, crescătoria de iepuri, porcuşorii de guinea, porumbeii, tancuri de colectat apa, spirala cu ierburi.

Zona 2 cuprinde livada propriu-zisă, adăposturile pentru animale domestice, straturile cu culturile principale.

Zona 3 cuprinde culturi comerciale sau animale care urmează să fie vândute sau schimbate în trocuri.

Zona 4 cuprinde păşune.

Zona 5 este colţul sălbatic (pădure).

Însă această zonare cu greu se potriveşte unui loc concret. Zonarea concretă trebuie făcută în funcţie de:
a) numărul de vizite pe care-l face la o plantă, un animal sau o structură;
b) numărul de vizite de care are nevoie o plantă, un animal sau o structură.

Regula de aur este să dezvolţi perimetrul cel mai apropiat mai întâi, să-l controlezi, apoi să te extinzi. În cele din urmă întreaga suprafaţă va răspunde nevoilor tale.

Cum să evaluezi amplasarea zonală: Plasează un component în relaţie cu alte componente sau funcţii, şi pentru o mai eficientă utilizare a spaţiului şi a nutrienţilor. Caută rezultate care servesc unor nevoi speciale care nu pot fi altfel obţinute local.

Regulile conservării energiei: Fiecare element (plantă, animal sau structură) trebuie să fie amplasat astfel încât să servească cel puţin două sau mai multe funcţii. Fiecare funcţie (ex: colectarea apei, protecţia împotriva incendiilor) este îndeplintă în două sau mai multe feluri.

Principiul amplasării: Dacă modelul general de ansamblu este corect analizat, şi deciziile de amplasare sunt corecte, mult mai multe avantaje decât am proiectat devin evidente. Sau, dacă pornim bine, alte lucruri bune vor urma în mod firesc cu titlu de rezultat neplanificat.

Aspectul descrie orientarea unei pante faţă de soare. Pantele sudice sunt cele mai însorite. Pantele nordice sunt cele mai umbroase.

Dacă elementele proiectului sunt zonate cu grijă, dacă sectoarele energetice sunt analizate corect, dacă unghiul soarelui şi beneficiile aduse de pante sunt maximizate pentru utilizare, iar construcţiile sunt orientate spre funcţii, atunci baza proiectului este funcţională.

3.10. Zonarea informaţiei şi etică

Atunci când vorbim despre dominarea naturii, vorbim în realitate despre distrugere. Nu avem nici dreptul, nici vreo justificare etică pentru a defrişa sau a modifica profund zonele sălbatice, ca să creem peluze, eroziune, şi să utilizăm ineficient terenurile.

Zonele noastre sunt zone de distrugere, informaţie, energie disponibilă, dependenţă umană.

Rezumat:
1. Orice este util. Nu e în mod necesar util pentru oameni, dar este util pentru viaţa în general din care noi suntem o părticică.
2. Nu putem ordona funcţii complexe. Acestea trebuie să evolueze singure.
3. Nu putem cunoaşte decât o fracţiune din ceea ce există. Întotdeauna vom fi o parte minoră a întregului sistem informaţional.

Suntem profesori doar în grădinile noastre, şi elevi oriunde altundeva.

Eroare tipică: Atunci când ajungem în natura sălbatică, suntem în conflict cu atât de multe forme de viaţă încât credem că trebuie să le distrugem ca să existăm noi.

3.11 Proiectare progresivă

Cele mai multe dintre proiectările inginereşti sunt bazate pe schimbări mici la proiecte deja existente, până când limite superioare ale eficienţei sau performanţei sunt atinse.

3.12. Sumarul metodelor de proiectare

Proiectarea unui spaţiu nu are nevoie de demersul unui singur specialist, ci mai degrabă o abordare multi-disciplinară şi bio-socială care ia în calcul efectele pe care mediul le are asupra ocupanţilor.

3.13. Conceptul de ghilde în natură şi proiect

Metodologiile proiectării policulturale se folosesc mai mult de interacţiunea dintre specii decât de configuraţie, deşi ambele sunt necesare proiectului.

Ghildele sunt ansambluri de plante şi animale din specii diferite care îşi aduc beneficii reciproce în urma unei convieţuiri. Există un element central (plantă sau animal).

Motive de asociere a speciilor :
a) să beneficieze în urma reducerii competiţiei rădăcinilor;
b) să acorde sprijin împotriva dăunătorilor;
c) să creeze mulci;
d) să furnizeze nutrienţi (în special azot);
e) să ofere adăpost împotriva îngheţului, arşiţei sau vântului.

Între plante relaţiile pot fi de:
a) simbioză ;
b) indiferenţă ;
c) conflict.

Un exemplu de vecinătate potrivită : dacă punem un măr lângă un nuc, mărul va suferi şi în cele din urmă va muri. Pe de altă parte, dudul nu suferă dacă se află în apropierea nucului, şi aduce beneficii mărului. Aşadar, între măr şi nuc este bine să se afle un dud.

3.14. Succesiunea: evoluţia unui sistem

Putem remarca în natură existenţa plantelor-pionier, care ocupă spaţiile cele mai vitrege, şi care mor făcând loc plantelor mai pretenţioase. Cele mai multe dintre buruieni sunt astfel de plante-pionier, iar existenţa lor într-un loc arată cât de vitregit este acel spaţiu d.p.d.v. ecologic.

3.15. Stabilirea şi menţinerea sistemelor

Prioritatea în stabilirea unui sistem constă în găsirea locului şi calcularea costului.

Cele mai bune surse pentru seminţe şi plante sunt întotdeuna împrejurimile, pepinierele publice şi pădurile. Contează foarte mult să acumulezi seminţe, să colectezi materiale de construcţie în vederea refolosirii.

Planificarea este un moment critic.

Activităţile precursoare sunt:
a) împrejmuirea (cu gard sau gard viu);
b) reabilitarea solului;
c) controlul eroziunii;
d) alimentarea cu apă.

Sistemele dezvoltate trebuie să fie compacte. Sistemele la scară mare au pierderi şi ineficienţe la scară mare.

Succesiunea implementării unei ferme de subzistenţă :
a) stabilirea unui mic cap de pod ;
b) stabilizarea unei arii de dimensiuni reduse ;
c) dezvoltarea subzistenţei ;
d) căutarea unor produse comercializabile.

Chiar şi într-o grădină comercială, nu ne putem baza pe mai mult de 3-10 specii, în condiţiile în care putem avea peste 25-75 de specii sau chiar mai multe.

Este mai normal să proiectezi singur sistemul în care vei trei, decât să apelezi la experţi care nu au nici o legătură de viaţă cu spaţiul proiectat.

3.16. Proceduri practice generale în proiectarea proprietăţii

Înainte de orice se evaluează necesităţile clientului. O idee clară despre finanţele ocupanţilor este necesară pentru ca planul să fie viabil financiar.

Se aleg locurile pentru:
a) căi de acces şi alte lucrări similare ;
b) casă şi cladiri anexe;
c) alimentare cu apă şi purificarea apei, irigaţii;
d) sisteme energetice;
e) păduri, recolte şi amenajări pentru animale.

Proiectul este îmbinarea dintre peisaj, oameni şi abilităţi în contextul unei societăţi regionale. Dacă proiectul se termină cu aspectele fizice şi omeneşti, rămâne incomplet. Luarea în calcul a aspectelor financiare şi legale, plus o introducere la resursele zonei, cu o idee clară privind marketingul şi venitul din servicii şi produse (luând în calcul şi noile trenduri) sunt de asemenea esenţiale.

Iată ce ar trebui să obţină un proiect bun pe o perioadă de 3 până la 6 ani:
a) reducerea nevoilor de câştig (prin conservarea mâncării şi micşorarea costurilor cu energia);
b) repararea şi conservarea peisajelor degradate, a clădirilor, a solurilor, şi a speciilor cu grad de risc;
c) produse sustenabile pe termen scurt, mediu şi lung;
d) un produs unic, de preferabil esenţial, pentru regiune ;
e) trai corect (muncă bună) pentru ocupanţii, în domeniul serviciilor sau a bunurilor;
f) statut legal clar şi sigur pentru ocupanţi;
g) un peisaj armonios şi productiv, fără deşeuri sau otrăvuri ;
h) o participare cooperantă şi bogată în informaţii cu societatea regională.

Capitolul 4. Înţelegerea modelelor

Modelul unui copac poate fi întâlnit în multe structuri naturale sau nu:
a) explozie
b) eveniment
c) eroziune
d) idee
e) germinare
f) ruptură.

Simbolurile yin-yang, svastica, infinitul şi mandala descriu şi ele multe căi. Spirala pare să fie modelul fundamental al universului.

4.1. Introducere

Totul în natură se supune unor modele care pot fi abstractizate: valurile, dunele de nisip, peisajele vulcanice, copacii, chiar şi comportamentul animalelor. Dacă obţinem înţelegerea fenomenelor naturale fundamentale, dobândim un instrument foarte puternic pentru proiectare, şi găsim o cunoaştere aplicabilă în multe discipline.

Modelarea este modul în care ne încadrăm proiectul, cadrul în care introducem informaţia, entităţile şi obiectele asamblate, în vederea observării analitice a conexiuniilor, şi selectării materialelor şi tehnologiilor specifice.

Natura se comportă dincolo de rigoarea regularităţilor euclidiene iubite de tehnocraţi şi arhitecţi. Natura se prezintă sub forma unor cercuri imperfecte, niciodată plană şi niciodată sub formă de pătrat. Liniile apar doar pe distanţe infinitezimale. Natura vine în valuri, se furişează, zboară, plânge, este dincolo de măsurători precise şi este inteligibilă doar ca senzaţie şi ca sistem.

Nimic din ceea ce observăm nu este regulat, parţial din cauză că suntem observatori imperfecţi. Pentru noi, lucrurile regulate sunt acelea produse pe cale mecanică pornind de la punctul nostru de vedere restricţionist.

A învăţa un model fundamental este totuna cu a învăţa un principiu: poate fi aplicabil unui mare număr de fenomene, unele complexe, altele simple.

Nu trebuie să facem confuzie între înţelegerea formei şi cunoaşterea substanţei (harta nu este teritoriul). Totuşi, înţelegerea formei ne aduce o mai bună înţelegere a funcţiei, şi ne sugerează strategii potrivite pentru proiectare.

4.2. Un model general al evenimentelor

Ce vedem atunci când ne uităm în lume ?
a) valuri ;
b) linii de curgere ;
c) forme pufoase (nori, coroanele arborilor) ;
d) spirale (galaxii, floarea soarelui, vârtej de apă;
e) lobi;
f) ramuri;
g) împrăştieri;
h) reţele (faguri, crăpături în noroi).

Modelul fundamental este acela al copacului, dar luându-se în considerare atât partea lui vizibilă (tulpină şi coroană), cât şi cea invizibilă (rădăcini simetrice coroanei). Acest model mai poate fi numit "cotorul de măr". Tornadele ilustrează acelaşi model.

4.3. Matrici şi strategii de compactare şi complexitate a componentelor

Un set de valuri sinusoidale care se intersectează, dezvoltat după o matrice pătrată sau hexagonală, va oferi imaginea unei suprafeţe compusă din forme rezultate din modelul fundamental. În felul acesta, matricea este o mozaicare. Pentru acest model Bill Mollison inventează termenul "teselare” (din latinescul “tesserae” – placă de ţiglă).

Dacă privim tulpina unui copac de sus în jos, creşterea acestuia se face prin succesiunea de forme din ce în ce mai mici, în cadrul aceloraşi dimensiuni. Această matrice se numeşte anidare (stivuire de tip matrioşka). Pentru acest model Bill Mollison inventează termenul “anidare” (din latinescul “nest” – cuib).

Dacă suprapunem două spirale care se mişcă în sensuri opuse, obţinem modelele petalelor de la cele mai multe dintre flori, sau vârtejurile frunzelor. Aceasta este matricea suprapunerii.

Teselarea, anidarea şi suprapunerea ne oferă strategii potrivite pentru dezvoltarea entităţilor complexe şi compacte, sau pentru analizarea peisajelor complexe.

4.4. Proprietăţile mediului

Distingem datorită proprietăţilor lor specifice: aerul, apa, pământul şi stânca. Fiecare diferenţă are definită un hotar, suprafaţă sau interfaţă cu alt mediu.

Strategia proiectării hotarelor/marginilor: Crearea trăsăturilor complexe ale hotarelor este o strategie fundamentală de proiectare pentru crearea nişelor temporale şi spaţiale.

4.5. Trăsăturile hotarelor

Hotarele sunt, în natură, locuri foarte potrivite pentru localizarea organismelor, din mai multe cauze:
a) particulele se pot acumula în mod natural sau se pot depozita aici (hotarul însuşi acţionează ca o reţea sau ca o barieră);
b) nişe speciale sau unice sunt disponibile în spaţiu sau în timp în cadrul ariei hotarului ;
c) resursele a două (sau mai multe) medii sunt disponibile în hotar sau în apropiere.

Orice hotar (falie, faleză, lizieră) are o anumită profunzime, constituind un al treilea mediu, diferit de cele pe care le separă.

« Efectul de lizieră » este un factor important al permaculturii.

4.6 Armonia şi geometria hotarelor

Gardurile în zig-zag rezistă vânturilor puternice mult mai bine decât barierele drepte. Lizierele dinţate permit adăposturi şi micro-climate mai umede, mai uscate, mai fierbinţi pentru o varietate de specii.

Fără a modifica suprafaţa unui iaz, putem dubla numărul plantelor aflate la hotarul dintre iaz şi uscat crenelând acest hotar.

Efectul de lizieră se explică prin aceea că diferenţele duc la schimburi. Hotarele sunt conexiuni.

4.7 Hotare şi componente compatibile şi incompatibile

Efectele posibile la întâlnirea între două medii sunt:
a) nici o diferenţă în recolte, stabilitate sau creştere (0,0)
b) unul beneficiază în detrimentul altuia (+,-) (-,+)
c) ambele beneficiază (+, +)
d) ambele pierd în recoltă şi vitalitate (-,-)
e) unul beneficiază, celălalt nu este afectat (+,0) (0,+)
f) unul pierde, celălalt nu este afectat (-,0) (0,-).

În culturile intercalate se lucrează intens cu efectul de lizieră, putându-se obţine dublul producţiei care ar putea fi preluată de pe suprafeţe monoculturale.

Plasează un component mutual-compatibil între două sisteme incompatibile.

Selectează şi plasează componentele aşa încât incompatibilitatea să fie anulată, iar interdependenţa maximizată.

Este stupid să încerci să subliniezi diferenţele, în loc să le valorifici creativ.

Regula de aur a proiectării: lucrează la scară mică, şi lucrează variat.

Între medii există un fenomen de difuziune.

4.8. Sincronizarea şi modelarea evenimentelor

Suntem noi înşine parte dintr-o ghildă de specii aflate înăuntrul şi înafara corpului nostru. Popoarele aborigene şi practicienii medicinei Ayurvedice ai vechii Indii au nume pentru aceste ghilde, sau fiinţe formate din două sau mai multe specii care trăiesc ca un singur organism. Cea mai mare parte a naturii este compusă din grupuri de specii care lucrează interdependent, iar această complexitate are la rândul ei regulatori de sincronizare.

4.9. Spirale

Ca atâtea fenomene “reale”, spiralele naturale nu sunt perfecte, ci arată o progresie uşoară, şi o fază de disipare după o lungă perioadă.

Spiralele se găsesc acolo unde este nevoie de:
a) flux armonios;
b) formă compactă;
c) mulţime eficientă;
d) schimb în creştere;
e) transport sau ancorare.

4.10 Flux peste peisaj şi obiecte

Temperatura, presiunea şi viteza vântului sunt adesea legate:
a) presiune scăzută – viteză înaltă – temperatură rece – (tendinţă expansivă);
b) presiune înaltă – viteză scăzută – temperatură caldă - (tendinţă constrictivă).

4.11. Flux deschis şi modele de flux

Creaturile care trăiesc în condiţii de flux deschis sunt astfel încât se prezintă adaptate fenomenelor de mare presiune şi pot dezvolta "burlane” pentru a orienta fluidele şi gazele de-a lungul corpurilor lor.

4.12. Fenomene toroidale

Torusul este un fenomen natural foarte răspândit. În formă de gogoaşă, îl întâlnim la exploziile atomice, la gazele ieşite din motoarele diesel, la cerculeţele din fumul de ţigară. Un torus este un vortex tridimensional închis.

4.13. Dimensiuni şi potenţiale; generatori

Pe teren plat, atunci când forţele nu acţionează cu putere, se produc modelele lobulare. Pe teren colinar, energia este în general o combinaţie de flux şi gravitaţie.

4.14. Modele închise (sferice); creştere şi expulzare

Atunci când materia se acumulează în jurul obiectelor cosmice, acestea au 3 tipuri de reacţii
a) devin mai dense;
b) să se umfle şi să intre în expansiune;
c) să ejecteze materialele spre poli.

4.15. Ramuri şi efectele lor; conducte

Fractalii sunt la fel de comuni în natură ca şi în gândirea abstractă. Exemple: zone devastate, nori, fulgere, reţele neuronale şi semnalele lor, proceduri de căutare pe calculator, fulgi de zăpadă, ramurile şi rădăcinile arborilor.

4.16. Ordini de magnitudine în ramuri

Acolo unde există ramuri, funcţionează mai multe modele :
a) modelul asimetric al bazinelor hidrografice;
b) modelul împletiturii de nuiele;
c) modelul reţelei de îmbinări a rocilor;
d) modelul clasic al copacului.

4.17. Niveluri şi dimensiuni

La fiecare punct de îmbinare (branşament), totul se schimbă: presiune, flux, viteză, schimburi gazoase, forme de viaţă asociate cu dimensiuni specifice ale ramurilor.

4.18. Clasificarea evenimentelor

A. Clasificare după natura evenimentelor:
a. Exploziv, dezintegrare, eroziune, impact, percutare.
b. Creştere, integrare, construcţie, translatare.
c. Conceptual, idee, gândire creativă, intuiţie.

B. Stagiu
a. Strict potenţial (sămânţă negerminată, idee neexplorată, bombă nedetonată).
b. În curs de evoluţie.
c. Completat (creştere şi expansiune epuizată), articulat.
d. Degenerare (dezintegrare, înlocuire sau invadare de către noi evenimente), dezarticulare.

C. Dimensiune
a. unu (fenomene lineare), curbe.
b. doi (fenomene de suprafaţă), mozaic.
c. trei (fenomene solide), copaci.
d. patru (fenomene solide în mişcare), incluzându-se dimensiunea temporală.
e. mai multe (fenomene conceptuale), modele ale particulelor de forţă, stare şi energie.

D. Locaţie
a. Generând în jur suprafeţe echipotenţiale (furtuna pe mare).
b. În mediu (sisteme meteorologice “frontale”).
c. În unghi de 90 de grade cu suprafeţele (copaci).
d. Înglobări (anumite explozii şi organisme).
e. O idee, localizată în afara dimensiunilor normale spaţiale şi temporale.

4.19. Timp şi relativitate în model

Există o credinţă buddhistă conform căreia tot timpul e închis în prezent, la fel cum toţi copacii, trecuţi şi viitori, stau închişi într-o minusculă sămânţă.

4.20. Lumea în care trăim ca mozaicare de evenimente

Înţelegerea (chiar şi parţială) a modelurilor de bază care conectează fenomenele crează un foarte puternic instrument abstract pentru proiectanţi. În fiecare moment al procesului de proiectare, modelarea corectă poate asista obţinerea de recoltă sustenabilă pornind de la fluxuri, forme de creştere şi informaţie. Modelele impuse în construcţia unui ansamblu domestic pot duce la economie de energie, estetică satisfăcătoare şi funcţie, susţinând acele organisme care locuiesc în habitatul proiectat.

Modelele ne spun că toate particulele, toate valurile, sunt grupate în fluxuri. Fiecare îl defineşte pe celălalt. Toate împreună alcătuiesc un plan. Nu există organisme individuale sau evenimente separate. Toate se află într-un câmp de evenimente sau ca expresie a forţei vieţii.

4.21. Introducere în aplicarea modelelor

Modelarea are două aspecte : perceperea modelelor care există deja şi cum funcţionează, urmată de impunerea modelelor în scopul obţinerii unor rezultate specifice.

4.22 Utilizările tribale are modelărilor

Dezvoltând numerele şi simbolurile alfabetice, am abandonat învăţarea modelelor în educaţia civilizaţiei noastre. Civilizaţiile premoderne îi învaţă pe copii enorm de multe lucruri despre univers prin cântec şi dans, iar hermeneutica acestor forme artistice el este dată mai târziu, atunci când sunt capabili s-o înţeleagă.

4.23. Mnemonica sensului

În multe dintre credinţele lumii (ex : Aum mani padme hum - Diamantul din inima lotusului) apare un nucleu esenţial.

4.24. Modelele societăţii

Clasele ocupaţionale din societate sunt:
a) lucrătorii urbani manuali sau fără competenţe (penurie de resurse materiale, statut social inferior, se nasc mai mulţi băieţi decât fete, familii numeroase, poliandria este acceptabilă);
b) clasa “de mijloc” (resurse adecvate, slujbe normă întreagă, se nasc cam tot atâţia băieţi cât şi fete, familii de dimensiuni medii, monogamie, adesea monogamie serială);
c) nivelurile superioare (resurse abundente, perioade flexibile de lucru, se nasc mult mai multe fete decât băieţi, familii mici, bărbaţii au amante şi concubine);
d) niveluri foarte înalte (mai multe fete decât băieţi, căsătoriile sunt alianţe economice, facilitate de şcoli şi cluburi exclusiviste).

4.25. Artele în serviciul vieţii

În societăţile tribale, cea mai mare parte a artei este mnemonică în slujba modelelor fundamentale. Funcţia decorativă este incidentă, în vreme ce educaţia sacră funcţionează în cadrul modelelor. "Decoraţia" este doar un aspect trivial al artei.

Cea mai mare parte din arta modernă este individualistă şi decorativă. Chiar şi atunci când un “motiv” plagiază ceva din vechile origini, funcţia sa educativă şi sacră este ratată. Distracţia şi decoraţia sunt funcţii valide şi importante ale artei, totuşi sunt funcţii minore.

Arta aparţine oamenilor, nu este un mod de a risipi energia pentru câţiva dintre ei. Arta popoarelor tribale închisă în muzee este o formă de genocid cultural, cunoaşterea fiind dizlocată din contextul ei, obiectele fiind trivializate în scopuri decorative.

4.26. Aplicaţii adiţionale la modelare

Spirala plantelor, cu diametrul bazei de 2 metri, iar înălţimea în punctul maxim de 1-1,3 m.