miercuri, 16 martie 2011

Franz Lampeitl, Albinăritul pentru începători (recenzie)


Autor: Franz Lampeitl
ISBN: 973-8011-28-0
Editura: M. A. S. T.
Anul publicării: 2002
Pagini: 224
Coperta: Brosata
Categoria: Apicultura

O lucrare cu adevărat introductivă, care reuşeşte să surprindă ampla problematică teoretică ce intră în câmpul apiculturii. Cititorul novice este familiarizat cu însemnătatea albinelor în natură, anatomia albinei melifere, colonia de albine, necesităţile vitale ale acesteia, produsele albinei şi bolile ei. Elaborată de un practician, lucrarea conţine răspunsul la o sumedenie de întrebări delicate: cum se poate porni activitatea de apicultură de către un începător?, unde trebuie amplasată prisaca?, cum se recunosc anomaliile în funcţionarea stupului? etc.

Printre minusuri, enumerăm: o insuficientă prezentare a tipurilor de stupi, cu comparaţii între acestea, prezentarea unor tehnici abuzive (împiedicarea roitului) ca fiind fireşti, absenţa detaliilor legate de tehnicile tradiţionale ale apiculturii preindustriale. Lucrarea merită însă citită, aduce foarte multe informaţii, chiar dacă sunt prezentate succint, izbuteşte să se adreseze nu doar începătorilor, ci şi avansaţilor, care vor găsi informaţii şi sugestii preţioase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu