vineri, 9 decembrie 2011

Roaba (de Joël Carbonnel)


(Imaginea 1: Utilizare corectă)

Mergeţi şi căutaţi-vă roaba, apoi încărcaţi-o cu uneltele de grădinărit preferate. Cum veţi "conduce" roaba? Am în faţa ochilor un decupaj dintr-un foarte cunoscut magazin de grădinărit, care ilustrează cu ajutorul a două fotografii modul corect şi modul prost de a ridica o roabă. Fotografia din stânga arată o persoană, cu mânerele în mână, picioarele drepte, spatele aplecate, capul pe spate... totul greşit, evidente. Cealaltă, care se presupune că ar reprezenta metoda corectă, arată aceeaşi persoană cu genunchii flexaţi. Plierea genunchilor este bună... însă nu suficientă, căci dacă privim partea superioară a corpului acestei persoane cu roaba, vedem imediat că are capul înclinat înspre spate! Şi dacă privim mai de aproape, se mai poate vedea (şi ne aşteptam la asta) că gâtul şi partea superioară a spatelui formează o adâncitură, în vreme ce partea inferioară a coloanei este puţin curbată. (Este regretabil, dar trebuie mărturisit că cele mai multe dintre fotografiile care ilustrează magazinele de grădinărit arătându-ne grădinari la lucru ar trebui să poarte avertismentul următor: "Atenţie: această postură poate dăuna grav sănătăţii spatelui dumneavoastra!")


(Imaginea 2: Utilizare incorectă)

Sper că nu veţi face la fel. [...] Deci da, flexaţi genunchii, dar nu uitaţi mai ales poziţia capului dumneavoastră. De altfel, indicaţiile privitoare la mijloacele potrivite acestei acţiuni, sau oricare alta, trebuie să vizeze mai întâi “triumviratul” cap-gât-coloană.

În timp ce vă încărcaţi roaba, nu uitaţi să puneţi mai multă sarcină “pe roată”, adică înainte, va fi mai uşor de ridicat şi de deplasat. Când împingeţi roaba, făceţi-o cu braţele drepte şi fără să înclinaţi spatele, mergeţi cu capul sus. Dacă trebuie să înclinaţi corpul, atunci să fie în bloc, de la nivelul gleznei, sau la nivelul şoldurilor, dar spatele trebuie să rămână drept. Mergeţi de preferinţă cu picioarele paralele. Şi gata, daţi-i drumul spre grădină.

[Fragment din lucrarea Joël Charbonnel, Le bon geste. Manuel du jardinnier]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu