John Seymour, Ghidul complet al autosuficienţei (I), note de lectură

Titlul original: The Complet Book of Self-Sufficiency

Titlul in limba franceza: Revivre à la campagne

Autarhia nu se referă la un trecut mitic în care oamenii îşi obţineau în mod chinuit subzistenţa de la sol cu nişte instrumente arhaice şi-i ardeau pe vecinii incomozi acuzându-i de vrăjitorie.

Dacă autarhia este posibilă, nimeni n-a pretins că e o chestiune de repaos. Dimpotrivă, mintea e pusă la contribuţie de dimineaţa până seara, corpul transpiră din plin, dar redescoperim sentimentul de satisfacţie oferit de munca bine făcută, savoarea unei hrane naturale şi durerea unei oboseli sănătoase.

În ziua în care vom fi extras tot, sau aproape tot petrolul, ne vom reevalua atitudinea faţă de singurul nostru bun adevărat şi durabil: pământul. Din ziua aceea va trebui să subzistăm din ceea ce pământul poate oferi fără produsele chimice derivate din petrol.

Distrugerea tuturor speciilor cu excepţia celor care ne sunt în mod direct utile contribuie la propria noastră distrugere.

Marile principii ale autarhiei

Singura manieră de a ne cultiva pământul corect şi intensiv constă în aplicarea unei variante a ceea ce strămoşii noştri aplicau în Europa secolului trecut (XIX). Aceştia izbutiseră să obţină un echilibru minuţios între animale, plante şi sol.

Natura are oroare de monocultură. Nu este posibil să menţii un sistem de cultură unică decât luând dintr-un sac de îngrăşăminte acelea de care cultura are nevoie şi distrugând cu ajutorul produselor chimice toţi rivalii şi inamicii acelei culturi.

Cel care vrea să trăiască la ţară va înlocui produsele chimice şi maşinile sofisticate cu munca mâinilor sale. Iar mintea lui va trebui să funcţioneze pentru a-şi economisi munca manuală.

Lanţul alimentar

Viaţa pe planeta noastră este comparabilă cu o piramidă, a cărei bază este incredibil de largă, şi al cărei vârf este foarte îngust.

La baza acestei piramide se află bacteriile fixatoare de azot.

Solul

În funcţie de dimensiunile particulelor componente, există soluri uşoare (compus din particule mari) şi soluri grele (din particule mici). Nisipul curat este cel mai uşor sol, argila este cel mai greu.

Ceea ce noi numim „sol” are o grosime de câţiva centimetri.

Argila grea – dacă este bine drenată şi lucrată corespunzător, poate deveni un sol foarte fertil pentru: grâu, stejar, bob, cartofi. Argila, sub efectul alcalinităţii, are tendinţa să-şi grupeze particulele microscopice în particule mai mari, caz în care drenează mai bine, face posibilă aerarea, permiţând rădăcinilor plantelor să penetreze mai adânc. Dacă, dimpotrivă, sub efectul acidităţii, se transformă într-o masă lipicioasă, devine dură precum cărămida, imposibil de lucrat.

Huma – este intermediară între argilă şi nisip. Huma medie este solul ideal pentru agricultură.

Nisip – bine drenat, adesea acid, duce lipsă de potasiu şi de fosfat. Sol precoce, uşor de lucrat, foarte bun pentru grădinărit. Foarte sensibil la secetă.

Turbă – cele mai rare soluri din lume. Acid şi umed, acest tip de sol nu este bun pentru cultură. Însă dacă este drenat corespunzător, devine solul perfect, care răspunde minunat la orice cultură.

Bălegarul

Plantele au nevoie în cantitate mare de:
a) azot;
b) fosfor;
c) potasiu;
d) calciu.

Lipsa de fosfor poate fi decelată prin colorarea violacee a plantelor tinere, urmată de o îngălbenire a acestora, o creştere timidă şi o întârziere în maturizare.

Lipsa de potasiu se manifestă prin îngălbenirea extremităţii frunzelor şi debilitatea tijei cerealelor.

Insuficienţa calciului provoacă aciditatea solului şi poate duce la anumite malformaţii ale plantelor. Calciul se poate aplica sub formă de var stins.

Un domeniu cu adevărat ecologic

În secolul XVIII se practica un sistem profund ecologic, numit asolamentul cvadrienal. Acesta funcţiona în modul următor:
a) sola primară – însămânţare provizorie de iarbă şi de trifoi; amestecul este păscut de animale, fixează azotul, este îngrăşat cu bălegar;
b) sola rădăcinoaselor – napi, cartofi, sfeclă furajeră şi varză (cultură curăţătoare, pentru că aceste specii sunt plantate în linie, şi sunt prăşite des); produsele acestei sole pot fi înmagazinate în vederea consumului de iarnă;
c) sola de cereale de toamnă - grâu, fasole, orz, ovăz şi secară semănate toamna (cultura pe care fermierul câştigă bani);
d) sola de cereale de primăvară – grâu, dar mai ales orz, concomitent cu iarbă şi trifoi (amestec furajer); atunci când orzul era secerat, iarba şi trifoiul erau păscute de animale, sau cosite pentru furaj în timpul iernii.

Principiile autarhiei:
I. trebuie renunţat la monocultură (an după an, aceeaşi specie vegetală pe acelaşi teren);
II. trebuie evitată creşterea unei singure specii animale pe acelaşi teren;
III. trebuie cultivate amestecuri furajere;
IV. trebuie cultivate „îngrăşăminte verzi”;
V. trebuie evitate lucrările pământului prea dese şi prea profunde;
VI. nu trebuie tolerat ca pământul să rămână gol şi expus intemperiilor;
VII. trebuie acordată atenţie drenajului;
VIII. toate reziduurile vegetale şi animale trebuie restituite pământului.

Domeniul de o jumătate de hectar

O vacă şi o capră, câţiva porci şi vreo zece găini. Cele mai multe furaje trebuie cumpărate din exterior. Trebuie cumpărate paiele, tot fânul, toată făina de orz, un pic de făină de grâu, făina de soia şi peştele. Se vor cultiva: sfecla furajeră, varza, cartofii furajeri, lucerna şi toate legumele.

Vaca este pivotul acestei gospodării, ea ţine familia, dar şi porcii şi păsările.

Domeniul de două hectare şi jumătate

Dacă pământul este de calitate, se poate cultiva toată hrana necesară unei familii numeroase: grâu pentru pâine, orz pentru bere, tot felul de legume; câteva tipuri de carne, ouă, miere.

Produsele câmpului

Defrişarea terenului

Defrişarea este o muncă dificilă, care se poate dovedi costisitoare şi poate lua mult timp. Cel mai bun instrument pentru defrişarea unui teren cu tufişuri este porcul. Nu îndepărtează arborii, dar mărăcinii şi tufişurile vor ceda.

Dacă trebuie îndepărtată o piatră foarte mare, cea mai simplă metodă de a o crăpa constă în aprinderea unui foc foarte mare deasupra, care s-o încingă cât se poate de mult. Apoi se aruncă apă rece pe ea.

Asanarea terenului

Terenurile cu un subsol impermeabil, terenurile foarte grele, sau cele care sunt prea plane încât apa nu se poate scurge, toate acestea au nevoie de drenaj. Un teren prost drenat este un teren tardiv, rece şi greu de lucrat.

Terenurile umede se trădează prin plantele care cresc pe ele: trestii, papură, stânjenei galbeni etc.

Irigarea terenurilor

Ţăranii cei mai fericiţi din lume sunt cei care trăiesc într-un climat cald şi uscat, dar dispun de multă apă pentru irigaţii.

În linii mari, există două tipuri de irigaţii:
a) prin stropire;
b) prin inundare.

În Europa se practică mai ales irigarea prin stropire, fapt care necesită energie pentru a împinge apa cu presiune. În ţările unde irigarea este cu adevărat indispensabilă, se practică inundarea.

Cum să utilizezi lemnul

Arborii cei mai utili sunt pentru dulgherie şi tâmplărie sunt: castanul, stejarul, frasinul şi zada. Se mai pot adăuga: nucul alb, arţarul şi cireşul sălbatic.

Copacii sunt caracterizaţi prin:
a) coeficientul de creştere;
b) duritate;
c) capacitatea de a se despica.

Este preferabil ca lemnul să fie despicat, în loc de a se utiliza un gater, lemnul rămâne mai solid şi durează mai mult. Gaterul taie o parte din fibrele lemnului, în timp ce despicare se face de-a lungul fibrelor, lăsându-le intacte.

Castanul se despică admirabil. Stejarul se despică şi el foarte bine. Frasinul creşte repede, dar nu rezistă la îngropare. Dintre toate coniferele, zada rezistă cel mai bine la îngropare. Cel mai bun lemn pentru sculptură este nucul, care însă nu trebuie tăiat înainte de 150-350 ani.

Jumătate de hectar, până la un hectar de pădure conferă suficient lemn pentru încălzirea unei familii. Frasinul e cel mai bun lemn de foc. Mesteacănul e bun doar pentru foc, cu condiţia să fie bine uscat.

Pentru a obţine o mai mare cantitate de lemn pe aceeaşi suprafaţă, arborii pot fi „tunşi”. Atunci când arborii au un diametru de peste 20 cm, se taie vârful, de unde vor ieşi câteva tije. Operaţiunea poate fi reluată din 12 în 12 ani, timp de câteva sute de ani.

Arborii pentru lemn trebuie plantaţi cât mai deşi, pentru a creşte drepţi şi înalţi. Când densitatea devine insuportabilă, se fac primele tăieri, obţinându-se prima recoltă.

Garduri vii şi împrejmuiri

Cea mai simplă barieră este gardul viu din arbuşti spinoşi (ex: păducel). În primii ani, gardul poate fi distrus de oi şi mai ales de capre. De aceea trebuie protejat. Un gard viu se face foarte greu, dar avantajele sunt enorme: barieră împotriva vântului, lemn de foc, fructe.

Dacă în zonă există pietre, acestea pot fi clădite, pentru a se obţine un zid din pietre fără ciment. E nevoie de enorm de multă muncă, şi din când în când trebuie întreţinut.

Leasa de nuiele ţese între stâlpişori ramuri de alun, răchită, iederă şi mure. Materialul ţesut se usucă şi putrezeşte foarte repede, de aceea soluţia este extravagantă acolo unde nu se găseşte din abundenţă.

Gardul din lemn este mult mai solid şi a fost foarte popular înainte gardurilor din fir metalic.

Firul metalic compune garduri sub următoarele trei forme:
a) fir simplu;
b) sârmă ghimpată;
c) plasă de sârmă.

Firul de fier corect întins creează o presiune foarte importantă asupra stâlpilor. Plasa de sârmă este foarte eficace dar foarte scumpă.

Gardurile electrice (6 volţi, cu acumulatori de 12 volţi) sunt foarte eficace pentru a îngrădi vaci şi porci, ceva mai puţin pentru oi (care de fapt au nevoie de plasă de sârmă electrică).

Cal sau cai putere

Există trei tipuri de tracţiune în agricultură:
a) tractoarele agricole;
b) motocultivatoarele;
c) animalele.

Tractoarele sunt foarte mari, extraordinar de scumpe, nepotrivite pentru terenurile mici şi grădini, pe care le tasează inutil.

Motocultorul e mai uşor ca un tractor, e uşor (deci nu tasează pământul), face foarte multe lucrări, dar în comparaţie cu un tractor sau un cal este excesiv de lent.

Pentru o simplă grădină, un motocultivator este preţios, mai ales dacă nu vreţi să faceţi muncile manual.

Pentru ceva mai mult de două hectare, un cal este în mod sigur foarte convenabil. Consumă producţia a 0,5 ha pe an, însă produce bălegar, lucru de pe urma căruia profită toată ferma. Ovăzul, orzul şi porumbul necesar se vor cumpăra.

Pentru 5-7 hectare, este necesar un tractor, dar doi cai pot face acelaşi lucru, însă de trei ori mai încet.

Alte animale de tracţiune sunt: boii, catârii şi măgarii.

Boii sunt teribil de lenţi, dar exercită o forţă de tracţiune formidabilă. Caii au tendinţa să smucească sarcina care trebuie trasă, boii cad în genunchi şi continuă să tragă o căruţă împotmolită.

Catârii sunt foarte rezistenţi şi adaptaţi climatelor calde şi uscate. Merg repede, trag dur, se mulţumesc cu o hrană mai puţin bună decât cea a cailor, însă au în general un caracter antipatic (muşcă, lovesc cu picioarele).

Măgarii duc sarcini mici şi este aproape imposibil să-i faci să meargă la trap.

Calul de tracţiune

Caii supergrei (Ardenez, Percheron) pot lucra câte jumătate de hectar pe zi, însă au nevoie de multe kg de ovăz şi de îngrijiri speciale. Puţin probabil să lucraţi atât de mult în mod constant.

Dacă volumul de lucru este mai mic, un Haflinger sau un poney s-ar putea să fie suficient, conferind toate plăcerile pe care le poate oferi un cal mare (tracţiune, călărie).

Calul paşte după vacă, pentru că în timp ce aceasta din urmă preferă ierburile lungi, calul va paşte foarte aproape de sol.

Iarba nu poate constitui în exclusivitate hrana cailor, pentru că îi face graşi şi moi. Pentru fiecare jumătate de zi de muncă, un cal are nevoie de 2,5 kg de ovăz.

Un cal care nu munceşte nu trebuie să mănânce decât fân, nicidecum cereale.

Cum să pregăteşti terenul şi să semeni

Pentru a semăna seminţe, trebuie făcute două lucruri:
a) de eliminat concurenţa;
b) de pregătit suprafaţa terenului astfel încât să poată grăunţele să penetreze.

Pentru a pregăti un teren în vegetaţie, există două metode: aratul sau hârleţul. Însă porcii se descurcă chiar mai bine decât orice plug. După care se poate trece cu grapa. Ulterior se poate semăna prin aruncare (dacă este vorba de păioase).

Cu cât seminţele sunt mai mici, cu atâta trebuie să fie mai aproape de suprafaţă. Practic, orice sămânţă trebuie să nu coboare în sol mai mult decât de trei ori diametrul ei.

Pentru a transforma o păşune înţelenită în teren de cultură, plugul sau porcii sunt indispensabili. Însă în al doilea an, o grapă sau orice aparat care lucrează superficial este suficient.

Vechea dogmă care spunea că trebuie arat cât mai adânc pentru a îngropa toate resturile vegetale, cade din ce în ce mai mult în desuetudine. Agricultura biologică preferă să lase compostul sau îngrăşămintele pe teren în loc să le îngroape.

Anumite culturi n-au nevoie de prăşit (cerealele).

Cum să recoltezi

Toate cerealele (mai puţin porumbul), sunt recoltate în acelaşi mod. Mânuită de un om cu experienţă, o coasă poate culca un hectar de grâu într-o zi.

Pentru uz personal, jumătate de hectar de grâu este suficient.

Cerealele

Constituie mijlocul de existenţă a aproape tuturor oamenilor din lume.

Mulţi dintre micii proprietari consideră că cerealele nu sunt făcute pentru ei: necesită maşini costisitoare şi nu sunt rentabilie pe suprafeţe mici. Nimic mai neadevărat. Se cultivă aruncând seminţele cu mâna. Pot fi recoltate cu coasa sau secera. Se separă cu mare uşurinţă de spice, se vântură cu ajutorul vântului. Pot fi măcinate cu o maşină de măcinat cafea şi pot fi coapte în orice cuptor.

Există câte o iarbă pentru fiecare tip de regiune:
a) orezul sub tropicele umede;
b) meiul sub tropicele uscate;
c) grâul pe un pământ greu şi temperat;
d) secara într-o regiune temperată dar uscată şi nisipoasă;
e) ovăzul într-o regiune rece şi ploioasă;
f) orzul într-un colţ temperat şi pe un teren uşor.

Grâul

Creşte cel mai bine în pământ lutos sau chiar argilos.

Există un grâu de toamnă, care este semănat toamna (cât mai devreme), încolţeşte şi creşte în pământul încălzit de vară, este acoperit de zăpadă, dar creşte rapid în primăvară şi constituie o recoltă precoce. Dacă toamna, grâul este prea mare, trebuie trecut cu oile peste el.

În zonele cu climă mai aspră, se cultivă grâul de primăvară, care este semănat primăvara, are nevoie de veri foarte calde, şi este recoltat mult mai târziu decât grâul de toamnă.

Modul industrial de a măcina grâul este extrem de complicat şi are ca scop extragerea tuturor elementelor, mai puţin amidonul pur, din făina destinată pâinii. Pe de altă parte, făina integrală se fabrică foarte simplu: tot ce trebuie este să măcinăm grăul, fără să adăugăm sau să îndepărtăm ceva. Iar pâinea integrală este mai bună pentru digestie decât pâinea albă.

Ovăzul

Creşte într-un climat mai umed decât grâul sau orzul şi pe un sol mai spongios şi mai acid.

Se recoltează când spicul mai este încă verde, se usucă şi mulţi fermieri tradiţionali îşi hrănesc caii fără să se chinuie să-l bată. Paiele de ovăz sunt furaje de bună calitate, preferabile fânului mediocru.

Secara

Este cereala regiunilor uscate şi reci, cu pământuri uşoare şi nisipoase. Tolerează bine aciditatea şi iernile reci. Se recoltează când este bine copt. Paiele sunt foarte bune pentru acoperişuri.

Orzul

Bun pentru hrănit animale şi pentru fabricat bere.

Dicton: „Grâul se seamănă în noroiu iar orzul în praf.” Orzul trebuie să fie foarte copt când se recoltează. Se spune că dacă vi se pare că-i foarte copt, mai trebuie să aşteptaţi încă 14 zile. Paiele de orz sunt un aliment mai bun pentru vite decât paiele de grâu, dar nu la fel de bun ca paiele de ovăz.

Se poate face bere cu oricare dintre cerealele care pot produce făină.

Mălţuirea presupune lăsarea boabelor de cereale să germineze, înainte ca amidonul să fermenteze sub acţiunea drojdiei de bere. Seminţele germinate poartă numele de malţ, iar cel mai bun malţ este cel de orz.

Porumbul

Alături de tutun şi de cartofi, porumbul este cea mai importantă contribuţie a Lumii Noi la prosperitatea Lumii Vechi. Excelentă sursă de hrană pentru oameni şi furaj pentru animale.

La semănat, este nevoie de 16 kg de boabe pentru jumătate de hectar. Porumbul dulce poate fi cultivat şi în grădină.

Orezul

Există două varietăţi majore de orez: orezul „umed” şi orezul „de munte”. Cu certitudine ar putea creşte în mai mare cantitate în Europa, dacă europenii nu ar fi mâncători înveteraţi de grâu. Este de preferat să se consume nedecorticat, altfel orezul e prea sărac, şi-i păcat ca cea mai bună parte din el să fie aruncată la porci.

Sorgul

Cel puţin patru varietăţi, foarte diferite una de cealaltă:
a) sorgul de zahăr, care serveşte la obţinerea zahărului, la fel ca şi trestia de zahăr;
b) sorgul comun, care e furaj;
c) sorgul cultivat pentru boabe, care e o cereală;
d) sorgul care serveşte la fabricarea măturilor.

Iarba şi fânul

Cea mai importantă şi cea mai răspândită cultură din lume. Însă prin iarbă trebuie înţeles un ameste de ierburi, dintre care poate cea mai importantă este trifoiul.

Dacă timp de ani de zile cosiţi o pajişte pentru a face fân şi aduceţi animale să pască otava, favorizaţi apariţia ierburilor grosolane, mari şi rezistente. Pe de altă parte, dacă o pajişte este păscută intens, sunt favorizate iarba şi trifoiul.

În general se obţin 2 tone de fân pe jumătate de hectar de iarbă. Dacă iarba este cosită de tânără, se obţine mai puţin, dar mai bun.

Rădăcinoase

Apariţia napilor a ameliorat lactaţia vacilor cu lapte pe timpul iernii. Odată cu cultivarea pe scară largă a rădăcinoaselor, animalele care trebuiau sacrificate odată cu venirea sezonului rece au putut fi hrănite şi în absenţa ierbii.

Sfecla furajeră poate produce 25 de tone pe jumătate de hectar.