James Howard Kunstler, Lunga Urgenţă (note de lectură)

Subtitlu: Surviving the Converging Catastrophes of the Twenty-First Century

Lumea industrializată este construită pe energie ieftină. Numai că fiesta energetică ia sfârşit, iar modelul industriei, comerţului şi producţiei globale de hrană nu vor supravieţui.

Globalismul se va veşteji, iar viaţa va deveni preponderent locală. Economia de consum va deveni o amintire ciudată. Suburbiile vor fi nesustenabile. Ne îndreptăm spre un teritoriu al istoriei pentru care nu avem repere.


Unu. Înaintând ca somnambulii spre viitor

Americanii nu pricep că se îndreaptă spre un abis al dezordinii economice şi politice la o scară pe care nimeni nu a mai văzut-o deja. Această perioadă poate fi numită "Lunga Urgenţă".

Carte conţine prevestiri despre ce crede autorul că se va întâmpla, despre ce se va întâmpla şi despre ceea ce este foarte posibil să se întâmple, nu despre ceea ce speră sau doreşte să se întâmple.

Este foarte posibil ca SUA să nu supravieţuiască ca naţiune, ci să se separe în mai multe regiuni autonome.

Înainte de toate ne confruntăm cu sfârşitul epocii petrolului ieftin. Toate necesităţile, confortul, luxul şi miracolele timpului nostru se bazează pe petrol (încălzire centrală, aer condiţionat, maşini, avioane, lumină electrică, haine ieftine, suporturi audio, filme, supermarketuri, apărare naţională etc.). Ne-am obişnuit atât de mult cu beneficiile aduse de petrol şi gazele naturale, încât am uitat că sunt resurse finite, neregenerabile.

Ideea că vom avea o tranziţie lină de la petrol la hidrogen, energie solară sau orice altceva este o fantezie periculoasă.

Oamenii nu pricep că lumea dezvoltată va începe să sufere cu mult înainte de terminarea combustibililor fosili. Modul de viaţă american (sinonim cu suburbia americană) depinde 100% de combustibili ieftini şi în mari cantităţi. Amplitudinea suferinţei va depinde de tenacitate cu care americanii vor încerca să păstreze obiceiuri de viaţă nesustenabile.

Atunci când reflectează asupra epuizării resurselor de combustibili fosili, cei mai mulţi dintre americani îşi spun că abilităţile tehnice ale umanităţii vor surclasa situaţia geologică. Unii cred chiar că petrolul nu este fosilizat, ci o substanţă naturală care există într-o abundenţă infinită în interiorul pământului, precum crema într-o bomboană. Cei mai mulţi pur şi simplu nu pricep ideea că civilizaţia industrială nu va fi salvată de inovaţia tehnologică.

Cel mai probabil omenirea va supravieţui terminării petrolului, dar cu nişte pierderi majore (în populaţie, speranţa de viaţă, standard de viaţă, păstrarea cunoaşterii şi a tehnologiei, comportament decent). Cel mai probabil existenţa presupune cicluri lungi de expansiune şi contracţie, succes şi eşec, lumină şi întuneric, strălucire şi stupiditate.

Multitudinea

S-a estimat că la 1800 umanitatea număra aproximativ un miliard de oameni. Cam atunci a început lumea industrială.

În momentul în care petrolul va înceta să fie ieftin ne vom trezi cu un surplus de populaţie imposibil de susţinut. Vom descoperi că hipercreşterea populaţiei a fost un efect al epocii petrolului.

Planeta tomberon

Risipa combustibililor fosili s-a transformat într-o devastare a mediului înconjurător. Încălzirea globală nu este o teorie, ci un consens ştiinţific. Efectele ei ar putea fi:
a) deşertificarea celor mai multe terenuri agricole din lume;
b) invadarea zonelor temperate cu boli cândva specifice doar tropicelor;
c) pierderea celor mai multe dintre oraşele cu deschidere la mare din lume.

Din cauza schimbării climatice, apa va deveni o resursă şi mai preţioasă.

Răzbunarea pădurii şi alţi distrugători mai mici

Valul de petrol ieftin coincide cu momentul din istoria lumii în care umanitatea a dominat bolile. Însă oamenii de ştiinţă recunosc acum că victoria asupra microbilor a fost de scurtă durată. Micro-organisme care păreau eradicate se întorc în forţă, mult mai rezistente.

În Lunga Urgenţă bolile vor juca un rol mai important decât ne imaginăm.

Adio globalizare

Globalizarea nu este o instituţie permanentă, ci o sumă de circumstanţe:
a) o piaţă a petrolului la scară mondială, operând într-o perioadă de relativă pace;
b) forţă de muncă hiper-ieftină;
c) un sistem de transport capabil să acopere întreg globul.

Piaţa financiară speculativă s-a îndepărtat de sensul cuvântului investiţie, devenind un imens cazino financiar global.

Cum de americanii şi-au distrus economia locală pentru marile lanţuri de supermarketuri rămâne una din marile enigme ale istoriei. Refacerea reţelelor locale de interdependenţă economică va fi una din temele acestei cărţi.

Costul transportului nu va mai fi neglijabil în epoca postpetrolieră. Multe produse agricole vor trebui obţinute cât mai aproape de locul unde se vor consuma, probabil cu foarte multă muncă manuală. Viaţa va deveni locală.

Sfârşitul utopiei automobilistice

Suburbiile reprezintă o alocare greşită de resurse la o scară greu de imaginat. Deficienţele ei sociale, spirituale şi ecologice sunt colosale. Multe vor deveni în viitor cartierele cele mai sărace cu putinţă.

Perioada următoare va fi una de contracţie generalizată şi cronică. Pentru America trebuie vorbit de un proces de downscaling (diminuare). Criza din agricultură va însoţi Lunga Urgenţă. Ea va începe atunci când agricultura industrială, dependentă de injecţii de petrol, nu va mai putea fi susţinută economic. Implicaţiile asupra modului în care ne raportăm la pământul agricol vor fi copleşitoare.

În general va trebui să ne întoarcem la un model de existenţă format din oraşe mici înconjurate de terenuri agricole intens cultivate. Construcţiile vor fi dependente de materiale locale, asamblate manual.

Lunga Urgenţă va fi o traumă cumplită pentru omenire. Oamenii pur şi simplu nu vor crede că 200 de ani de civilizaţie pot fi îngenuncheaţi de o pană de benzină. Mulţi se vor sinucide. Supravieţuitorii vor trebui să cultive speranţa că umanitatea merită să meargă înainte.

Doi. Modernitatea şi dilema combustibililor fosili

Fiecare caracteristică a ceea ce noi numim viaţă modernă a fost cu putinţă datorită petrolului ieftin. Chiar şi tehnologia fisiunii atomului ar fi fost cu neputinţă fără petrol, şi nu va continua mult timp în absenţa petrolului.

Vârsta petrolului ieftin este pe punctul să ia sfârşit. Nu există înlocuitor pentru această energie. Realitatea faptelor este greu percepută de către americani.

Momentul de vârf mondial

Global oil production peak – punctul în care s-a extras jumătate din petrolul care a existat vreodată în lume, jumătatea cea mai uşor de extras, jumătatea de cea mai bună calitate şi cea mai ieftină.

Petrolul rămas se află în zone greu de procesat. Sau este extrem de costisitor (dacă e nevoie de un baril de petrol pentru a extrage un baril de petrol, atunci e inutil). O bună parte din jumătatea rămasă nu va fi niciodată extrasă.

S-ar părea că am trecut de peak oil undeva în perioada 2000-2008. Fenomenul se manifestă prin instabilitatea pieţei produselor petroliere, şi s-ar putea să fie perceput timp de câţiva ani ca un platou (stagnare economică). De-a lungul acestei perioade este posibil ca ţările industrializate să îndepărteze naţiunile în curs de dezvoltare.

Cum se face că oameni educaţi, din ţări libere, cu mass-media şi instituţii transparente să ignore complet problema? Cel mai probabil este vorba despre inerţie culturală, agravată de iluzii colective, hrănite de mediul confortabil. Erik Davis vorbeşte despre “transă consensuală”.

Mulţi oameni se gândesc că petrolul este superabundent, sau nesfârşit. Alţii cred că noi tehnologii vor face miracole, prelungind viaţa câmpurilor de petrol. Companiile petroliere nu vorbesc despre terminarea resurselor pentru a nu avea probleme de imagine, şi pentru că nu sunt obligate s-o facă.

Economiştii consideră că “semnalele pieţii” despre rezerva de petrol vor duce la apariţia inovaţiilor, care în contrapartidă vor duce la apariţia unor noi tehnologii care vor permite în continuare creşterea economică. Fireşte, acesta este un sofism, dar nu e nimic mai confortabil decât un sofism atunci când problema nu are nici o soluţie.

Totuşi, de ce contează combustibilii fosili atât de mult ?

Combustibilii fosili sunt o înzestrare unică făcută de istoria geologică, ce a permis fiinţelor omeneşti să-şi extindă artificial şi temporar habitatul pe planeta Pământ. Perioada în care am beneficiat de combustibili (petrol, cărbuni, gaze naturale) a fost o anomalie. A durat suficient de mult ca oamenii care trăiesc în ţările industrializate s-o considere normală.

Petrolul este o substanţă formidabilă. Conţine cantităţi enorme de energie în unităţi de volum şi greutate nesemnificative. Este uşor de transportat. Se păstreză uşor la temperaturi ale aerului obişnuite în tancuri de metal nepresurizate, şi poate sta nedefinit fără să se degradeze. Poate fi pompat, şi trimis peste tot în lume în vapoare, poate fi transportată cu camioane, trenuri şi maşini, poate fi chiar ridicat în văzduh de o cisternă cu aripi care alimentează alte avioane. Este inflamabil dar poate fi manipulat cu o minimă grijă de oameni relativ modest dotaţi intelectual. Poate fi rafinat în: benzină, motorină, kerosen, păcură, sau transformat în: mase plastice, vopsea, medicamente, lubrifianţi, ţesături.

Nimic nu se apropie de petrol în materie de putere, versatilitate, transportabilitate, sau uşurinţă în stocare. Este toate acestea, plus ieftin şi abundent. Lipsa acestor calităţi este una din problemele legate de combustibilii alternativi propuşi pentru epoca post-energie-ieftină.

Petrolul şi industria

Industria modernă petrolieră a început în august 1859, în Pennsylvania, cu puţul lui Edwin L. Drake. La momentula cela epoca industrială era deja în forţă, arzând lemn, cărbune.

Al doilea război mondial a fost purtat cu petrol, şi pentru petrol. Atât Germania cât şi Japonia au pierdut războiul în bună măsură pentru că şi-au pierdut aprovizionarea cu petrol.

Liderul mondial

Dintre toate naţiunile industrializate, SUA a avut cel mai mult petrol. Peak discovery pentru SUA a fost în 1930. A fost prima naţiune care a exploatat petrol în cantităţi comerciale, făcând aplicaţii ale petrolului în toate industriile. Producţia americană de petrol a crescut până în 1970.

În 1950, americanii au reluat proiectul suburbiilor, întrerupt din cauza Marii Crize. Din punctul lor de vedere, era vorba despre zone rurale fermecătoare. S-a dovedit destul de curând că viaţa rurală din suburbie era o butaforie. Prin amploare, decizia a fost epocală.

A doua decizie epocală a fost creara autostrăzilor interstatale. Ambele decizii au în comun fundamentarea lor pe petrol ieftin.

Prima curbă a lui Hubbert

Geologul King Hubbert a anunţat în 1949 că limita rezervelor de petrol poate fi calculată matematic. Nimeni n-a vrut să-l creadă. Expertiza geologică a lui Hubbert nu era totuşi un subiect de pus la îndoială. A prezis că peak oil va fi în SUA undeva între 1966 şi 1972. A mai spus că rata descoperirilor va parcurge o linie paralelă, însă cu câteva decenii mai înainte.

Americanii şi-au dat bine seama de scăderea capacităţii lor de producţie cu ocazia embargoului petrolier al OPEC din 1973. Cu doar câţiva ani înainte, în 1967, un embargou similar fusese o simplă furtună într-un pahar cu apă, pentru că producţia SUA fusese dirijată cu generozitate şi spre ţările europene.

Primul şoc petrolier real

În anii '70, cererea mondială de petrol s-a dublat. Europa îşi revenise după război. Arabia Saudită s-a trezit una din cele mai mari producătoare de petrol.

Embargoul din 1973 a fost un răspuns la Războiul de Yom Kippur dintre Egipt, Syria şi Israel.

Efectele embargoului

Embargoul n-a fost total, cam 5% din petrolul care venea înainte din Golful Persic a ajuns totuşi în SUA.

Transportul public aproape lipsea în acel moment. Cozile la benzinării au devenit imense, iar preţul combustibilului a crescut de patru ori. Preţurile la alimente şi produse au explodat. Creditele s-au scumpit şi ele. A început peste tot în lume o recesiune mai mare decât cea din 1930. În America s-a vorbit despre stagflaţie (stagnare + inflaţie). Economiştii au fost surprinşi, pentru că în teoriile lor inflaţia era asociată unei creşteri economice viguroase.

Preşedintele Jimmy Carter a încercat să coaguleze energia americanilor într-un vast proiect de independenţă energetică. N-a mers.

A doua curbă a lui Hubbert

King Hubbert a adus în atenţia publicului a doua curbă, cea a vârfului momentului de vârf mondial. Ca idee, predicţiile lui presupuneau compararea consumului cu rezervele cunoscute, urmând nişte anticipări ale ratelor viitoare ale consumului. Cea mai dificilă parte era evaluarea rezervelor, ţinute secrete de principalii actori de pe piaţa petrolieră. Numai că în cercurile de specialitate ştirile despre descoperiri majore nu pot fi ascunse.

King Hubbert a afirmat că momentul de vârf al descoperirilor mondiale a avut loc în 1960.

Bogăţia de petrol a planetei a fost evaluată la 2000 de miliarde de barili. La peak oil s-a extras jumătate. Conform calculelor, dacă s-ar pompa până la ultima picătură de petrol, iar consumul ar rămâne constant, lumea mai are 37 de ani din epoca petrolului înainte. Fireşte, tehnic vorbind va fi imposibil să extragem absolut tot petrolul din subteran.

O suspendare iluzorie

Ultima mare descoperire pe teritoriul SUA este rezerva de petrol din Alaska. Aceasta a atins peak oil în 1988. În 2003 producţia ei era la jumătate. În Marea Nordului s-a mai descoperit un mare zăcământ, aparţinând Marii Britanii. Zăcămintele din Alaska şi Marea Nordului sunt ultimele mari descoperiri ale epocii petrolului. Au ajutat Vestul să amâne estimarea finitudinii petrolului cu aproape un deceniu.

Rezervele de petrol din Marea Nordului au făcut mai mult pentru industria engleză decât doctrina thatcherismului.

Al doilea şoc petrolier

Revoluţia islamică din Iran l-a alungat pe şahul pro-occidental. De-a lungul anului 1979, guvernul revoluţionar iranian a scăzut producţia de petrol pentru a răspunde nevoilor interne. Iranul era a doua ţară producătoare de petrol pe plan mondial, după Arabia Saudită. Preţurile la pompă s-au triplat.

Criza diplomaţilor americani luaţi ostateci la Teheran şi războiul dintre Iraq şi Iran au înrăutăţit şi mai tare lucrurile.

Saţietatea

Ca urmare a creşterii preţurilor, una din urmări a fost un bum al explorării şi al forării, în special în ape adânci.

Peak oil pentru URSS a fost în 1986.

Preţul la petrol a scăzut în 1985, în urma unei aprovizionări foarte consistente. Au urmat 15 ani de abundenţă petrolieră mondială.

Atacarea Iraqului şi marele somnambulism

Punând mâna pe Kuweit, Iraqul a produs un embargou al petrolului, iar preţul s-a dublat în câteva săptămâni.

Prin intervenţiile repetate ale Arabiei Saudite s-a putut menţine aproximativ constant preţul petrolului în anii '90, în ciuda creşterii cererii.

Anii de relativ calm 1992-2001 au alungat cu totul din atenţia publică problemele energetice.

Timpul şocului

Ken Deffeyes a afirmat în 2003 că peak oil a avut loc în 2001. Preţul petrolului a început să crească, trecând dincolo de 20 de dolari barilul, preţul ideal al anilor ’90.


Trei. Geopolitica şi global oil peak

Confruntările începutului de secol XXI fac ca antagonismul dintre capitalism şi comunism să pară un simplu meci de fotbal. Statele Unite au o dependenţă bolnavă de bogăţia petrolieră a ţărilor islamice.

Vârful de producţie a petrolului şi soarta naţiunilor

Petrolul este cea mai critică resursă a lumii. Fără el, nimic nu merge în civilizaţia industrială, aşa cum este ea concepută acum. Toată lumea este de acord că petrolul se va termina, cândva, în timpul acestui secol, dar pentru cei mai mulţi nu este clar ce anume va urma după.

La peak oil încă mai există petrol, chiar jumătate din petrolul care a existat vreodată. Însă este vorba despre jumătatea cea mai în adâncuri, cel mai greu şi cel mai costisitor de extras, aflată în părţi greu accesibile ale lumii, în posesia unor popoare care nu agreează SUA.

Pentru cei mai mulţi dintre americani, care nu au cunoscut niciodată o civilizaţie fără petrol ieftin, este pur şi simplu inimaginabilă o viaţă fără asta.

Poate că este în natura crizelor să fie ignorate până când este prea târziu să se mai intervină în soluţionarea lor.

După peak oil, cererea lumii va depăşi capacitatea de producţie petrolieră. După peak oil, scăderea producţiei va fi de 2-6% anual, răstimp în care populaţia va mai creşte o vreme.

Platoul hârtoapelor

Global peak oil va dura câţiva ani, şi va fi o perioadă de confuzie şi negare. După care toate sistemele care depind de petrol (fabricarea de bunuri, comerţul, transportul, agricultura, pieţele financiare) vor începe să se destabilizeze. Creşterea economică va continua în anumite locuri în detrimentul altora, dar per ansamblu va înceta.

Punctul de fierbere

Fără petrol, Arabia Saudită n-ar putea hrăni decât o fracţie redusă din populaţia actuală. Fără petrol, statul Israel n-ar fi arătat cum arată azi. O soluţie negociată a problemei palestiniano-israeliană nu va exista atât timp cât statele înconjurătoare se vor bucura de bogăţia artificială oferită de petrol. S-ar putea ca statul Israel, creaţie a epocii industriale, să nu supravieţuiască epuizării resurselor energetice.

Evenimentul principal

Arabia Saudită deţine 25% din restul rezervelor mondiale de petrol. Însă rezervele sale reale sunt necunoscute, fiind considerate secret de stat. Câmpul petrolifer Ghawar, cea mai mare rezervă petrolieră din lume, are o cădere a producţiei evaluată la 8% anual.

Alt hegemon

SUA ar putea încerca să ocupe întreaga Peninsula Arabica, inclusiv Kuweit şi Emiratele Arabe Unite, însă este greu de crezut că ar putea să-şi impună prezenţa pe termen lung. Lecţia Iraqului este că e uşor să cucereşti o ţară, dar nu e prea facil s-o domini ulterior.

Ultima economie industrială a lumii petrolului este China, venită prea târziu la masa resurselor. Necesităţile ei sunt însă copleşitoare. China ar putea proteja Arabia Saudită împotriva SUA, "furându-i” practic furnizorul de petrol.

Iraq şi Iran

Scopul războiului din Iraq a fost amplasarea unei staţii de poliţie americane în mijlocul resurselor de petrol.

Nu este sfârşitul necazurilor

În 2004 a început insurgenţa iraquiană. Iranul şi-a reînceput programul nuclear, sfidând prezenţa americană învecinată.

Dar Afghanistanul?

Rusia este acum al doilea mare producător mondial de petrol.

Europa are câteva avantaje în faţa SUA. Oraşele europene încă mai au dimensiuni umane (nu toate), iar suburbiile nu reprezintă norma de viaţă. Mulţi europeni se pot deplasa la muncă folosind servicii publice. Agricultura nu a fost toată sufocată de monştrii industriali. Memoria rurală nu a fost complet ştearsă. Europenii s-ar putea să se poată hrăni singuri.

Turbulenţa globală

Este foarte posibil ca puterile lumii să se bată pe rezervele de petrol existente. Acesta ar putea fi ultimul război mondial. Totuşi, indiferent dacă se vor bate sau nu, toate naţiunile vor cunoaşte problemele Lungii Urgenţe:
a) sfârşitul creşterii industriale;
b) căderea standardelor de viaţă;
c) disperare economică;
d) scăderea producţiei de mâncare;
e) lupte politice interne.

Naţiunile se vor confrunta fie cu autarhia, fie cu anarhia. Multe se vor transforma în entităţi mai mici, intens locale.


Patru. Dincolo de petrol : de ce combustibilii alternativi nu ne vor salva

Alternativele cunoscute sunt :
a) gaze naturale ;
b) cărbunele şi nisipurile petrolifere ;
c) petrol obţinut din şisturi bituminoase ;
d) etanol ;
e) fisiune nucleară ;
f) energie solară ;
g) vânt ;
h) apă ;
i) energia valurilor ;
j) hidraţi de metan.

Prima problemă este aceea că toate aceste energii depind de petrol. Nu poţi construi turbine pentru producerea energiei eoliene utilizând energie eoliană.

Pseudo-combustibilul hidrogen trebuie trimis undeva în zona nerealismului.

Credinţa că “piaţa” va produce automat un înlocuitor al combustibililor fosili este de sorginte magică. Tendinţa oamenilor de a crede în soluţii magice şi de a dori un final fericit a fost agravată de triumfurile tehnologice pe care epoca petrolului le-a făcut posibile.

Oamenii tind să amestece energia cu tehnologia.

Gaze naturale

Peak natural gas a fost în SUA în 1970. Atunci când gazul se epuizează, procesul se termină brusc. Puţurile de petrol îşi scad întâi debitul, apoi mai produc foarte puţin, adesea în două cu apă. Gazul natural se termină fără avertisment.

Cele mai multe dintre îngrăşămintele folosite pentru agricultură provin din gaze naturale.

Pentru a se exporta petrol din nisipurile petrolifere din Alberta este nevoie de cantităţi semnificative de energie (gaze naturale, apă încălzită). Rezultatul acestei exploataţii care este mai degrabă minieră se traduce printr-o decopertare masivă la suprafaţă, distrugându-se ireversibil mediul înconjurător.

Există o formulă care se supune legii fizice “nu poţi obţine ceva din nimic”. Este formula energiei obţinute din energia investită. Întotdeauna fracţia trebuie să fie supraunitară (să obţii o cantitate mai mare de energie decât investeşti). Iniţial, ecuaţia a fost 20:1. După peak oil, vorbim de 2:1.

Nu există energie care să înlocuiască gazul natural pentru încălzirea locuinţei.

Economia bazată pe hidrogen

La baza motorului cu hidrogen se află celulele cu hidrogen care produc, cu mare eficienţă, curent electric şi apă. Numai că hidrogenul nu este chiar o energie, ci un “suport” pentru energie. Ia mai multă energie să fabrici hidrogen decât poate produce hidrogenul însuşi. Practic, hidrogenul are nevoie de alte forme de energie.

O problemă a hidrogenului este manipularea. Ocupă foarte mult spaţiu, de aceea trebuie comprimat. Un automobil obişnuit chiar şi în condiţii de compresie excelente, ar trebui să ducă o cisternă după el. În caz de accident, hidrogenul explodează devastator. În plus, se scurge foarte uşor şi este coroziv. Cisterna s-ar deteriora rapid. Pentru a alimenta cisterna, ar fi nevoie de multă energie, pentru că hidrogenul se mută greu dintr-un vas într-altul.

Hidrogenul este greu transportabil. O cisternă care încărcată cântăreşte 40 de tone duce 24 de tone de petrol. Dat fiind faptul că hidrogenul are nevoie de mult spaţiu, o cisternă similară ar putea duce doar 500 de kg de hidrogen. Hidrogenul este neeconomic pe orice distanţă.

Sistemul de conducte folosit acum pentru gaze naturale nu poate fi reciclat pentru hidrogen.

Cărbunele

Combustibilul cu care a demarat revoluţia industrială. Aparent, America încă mai are mari cantităţi de cărbune. Cărbunele este şi cel mai mare poluator, dar este posibil să fie folosit masiv în anii următori dacă vrem dă mai ţinem becurile aprinse.

Energia hidroelectrică

Una din cele mai vechi şi mai corecte metode de produs electricitate. Nu produce dioxid de carbon.

Lacurile de acumulare trebuie întreţinute periodic, din cauza acumulărilor sedimentare.

Întrebare fundamentală : se pot construi noi hidrocentrale în absenţa petrolului ieftin?

Electricitate din soare şi vânt

Prin energie solară înţelegem construcţii tehnice care permit clădirilor să captureze lumină solară sub formă de căldură şi lumină, sau conversie a radiaţiei solare în electricitate prin intermediul celulelor fotovoltaice.

Energia solară pasivă este extraordinară. O clădire construită corect foloseşte cu mare randament energia solară. Din păcate, în timpul epocii petrolului ieftin au fost abandonate multe dintre achiziţiile intelectuale ale construcţiilor tradiţionale.

Cele mai multe dintre casele imense ale americanilor vor deveni nesustenabile în anii de austeritate energetică care vor veni. Au fost construite pornind de la presupunerea că gazul natural ieftin va dura o veşnicie.

Utilizarea activă a energiei solare pentru producerea de curent electric există, însă e greu de crezut că instrumentele necesare pentru aceasta pot fi produse fără combustibili convenţionali.

Există o opinie populară eronată conform căreia sistemele de energie regenerabilă precum energia solară, energia eoliană, şi altele asemenea sunt gata să înlocuiască sistemul nostru bazat pe combustibili fosili, că sunt nepoluante şi lipsite de probleme, ceva de genul unui perpetuum mobile. Este adevărat că un panou solar nu poluează, însă producerea lui da. Bateriile, panourile, firele, şi plasticul necesar cer combustibili fosili. Transportul materialului până la beneficiar cere şi el petrol. Iarăşi ne întoarcem la întrebarea dacă putem avea sisteme de energie regenerabilă fără petrol.

Conflictele în jurul rămăşiţelor de petrol ar putea duce la alte conflicte pornind de la metalele rare.

Modernitatea a condus la o enormă pierdere de cunoştinţe legate de practicile sustenabile care au fost respectate timp de mii de ani.

Combustibilii fosili au permis omenirii să opereze sisteme complexe la scară gigantică. Sursele de energie regenerabilă nu sunt compatibile cu aceste sisteme şi scările lor. Energiile regenerabile nu vor fi capabile să ia locul petrolului şi a gazului în aceste sisteme. Insăşi sistemele ar trebui să fie înlocuite. Mulţi “ecologişti” şi “verzi” din zilele noastre par să creadă că tot ceea ce trebuie să facem este să schimbăm sursele de energie. În loc să utilizăm electricitate provenită din petrol sau gaz, vom utiliza ferme de morişti eoliene, sau masive panouri solare. Sau că vom avea maşini cu combustibili super-eficienţi şi vom continua să ne plimbăm pe autostrăzi interstatale. Nu se va întâmpla. Dorinţa de a continua să folosim aceleaşi sisteme gigantice utilizând energii regenerabile este în miezul iluziilor noastre legate de energia solară, eoliană şi hidro.

Petrolul sintetic

Din cărbune se poate scoate un combustibil lichid foarte bun. Au făcut-o germanii în timpul lui Hitler, pentru că n-au avut de ales. În ultimii 30 de ani, această tehnologie foarte scumpă nu a fost folosită în SUA.

Depolimerizare termală

TDP a fost promisiunea unei companii care a afirmat că poate face din toate gunoaiele trei lucruri: 1) petrol; 2) gaz hidrocarbon şi 3) minerale utile.

Problema este că ceea ce TDP vrea să recicleze vine dintr-o industrie bazată pe petrol. Poate fi o metodă foarte bună de operat cu deşeuri produse în condiţiile curente, dar nu are viitor.

Hidraţii de metan

Se consideră că există molecule de metan în ocean, la mare adâncime, înconjurate de molecule de apă, sub formă de hidraţi gazoşi. Foarte greu şi foarte periculos de exploatat.

Energie punct-zero

Este o teorie privind utilizarea energiei potenţiale a "materiei negre” a universului. Deocamdată este în stadiul de simplă teorie, fără vreo aplicaţie practică.

Energie nucleară

Cam 20% din energia electrică a SUA provine din centrale nucleare. În Franţa este cam 70%. Poate fi o soluţie foarte bună pentru următoarea perioadă de timp în materie de produs energie electrică. O unitate de uranium produce de 2 milioane de ori mai multă energie decât o unitate de petrol. Singura problemă, masivă, este aceea a stocării uraniului utilizat în reactoare.

S-ar putea să avem curent electric pentru a aprinde becurile sau pentru a conecta un frigider, dar cu certitudine nu vom avea îngrăşăminte chimice din gaze naturale, petrol pentru transport, deci va trebui să reorganizăm masiv agricultura, ceea ce va implica regândirea sistemului în care trăim în întregime.


Cinci. Natura muşcă: Schimbările climatice, epidemiile, diminuarea apei, distrugerea habitatului, şi latura întunecată a Epocii Industriale

Există un trend indubitabil de creştere a temperaturii globale. Nu contează dacă e un efect al activităţii omeneşti sau nu. Rezultatul nu face decât să înrăutăţească schimbările care ne aşteaptă.

Surpriză!

Există voci care susţin că schimbările climatice sunt normale în istoria planetei. Cicluri mai mare decât anotimpurile ar antrena perioade de sute de ani mai calde cu altele mai reci.

Dispariţia Gulf Stream-ului

Fără Gulf Stream, care transportă mase de aer cald din Golful Mexicului către Europa Occidentală, ţări precum Marea Britanie, Franţa şi ţările scandinave ar avea un climat rece precum Canada.

Climatul şi producţia de hrană

În punctul în care ne aflăm n-avem nici o idee despre cum se va desfăşura încălzirea globală: ce puncte vor fi mult mai calde, care vor fi puţin mai calde, care nu se vor încălzi deloc. Nu ştim nici ce efecte sunt în regimul pluviometric, sau în abilitatea solurilor de a reţine umezeala.

Nu ştim foarte bine nici cum se vor acomoda plantele cu creşterea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă.

Irigaţiile contribuie la scăderea dramatică a rezervoarelor fosile de apă, care nu se regenerează în ritmul în care se consumă. În plus, prin irigaţie se acumulează săruri în sol, efect secundar negativ.

Revoluţia Verde din a doua jumătate a sec. XX a dus la creşterea producţiei mondiale de hrană cu 250%. Creşterea poate fi atribuită în mod direct infuziei de petrol: îngrăşăminte făcute din gaze naturale, pesticide din petrol, irigaţie pe bază de combustibili.

Încălzirea globală creează condiţii pozitive pentru bolile şi dăunătorii recoltelor.

În America, oamenii se află în faţa sarcinii reorganizării modului în care se face agricultură, pe măsură ce modelul industrial devine irelevant iar combinele gigantice nu mai brăzdează fermele corporatiste. Sunt condiţii ca în cele ce urmează America să fie provocată să producă suficientă mâncare pentru necesităţile sale domestice, renunţând la hrănirea maselor flămânde din altă parte.

Distrugerea mediului înconjurător

Rata de dezgheţare a Antarcticii şi a gheţarilor alpini este îngrijorătoare.

Banca Mondială: “Războaiele secolului XXI se vor purta pentru apă."

Bill McKibben: “Am creat o economie a producţiei nesustenabile de alimente."

Nimic nu este mai greu de evitat în istorie decât războaiele pentru resurse. Atunci când regiunile sunt lovite de lipsa hranei şi a apei, de secete, de inundaţii, de alte calamităţi bazate pe schimbările climatice care distrug case şi comunităţi, toţi cei care dispun de capacitate militară vor fi tentaţi să se lupte pentru supravieţuire.

Multe populaţii vor migra. Altele vor avea şi migraţie, şi anarhie.

Cea mai mare parte a sistemului de aprovizionare cu apă din SUA este extrem de uzată. Multe dintre conducte datează de la începutul sec. XX. Chiar dacă va există apă, autorităţile nu vor avea posibilitatea să o trimită pe conducte, din cauza lipsei petrolului şi a gazelor naturale care pun în mişcare pompele.

Coasa necruţătoare

50 de ani de viaţă uşoară datorită miracolului antibioticelor constituie contributorul cel mai important la trufia care a cuprins principalele naţiuni industrializate. Un fals simţ al securităţii s-a propagat în public. În anii ’60 a apărut inclusiv visul învingerii morţii.

Asta nu a împiedicat apariţia SIDEI şi întoarcerea tuberculozei, malariei, stafilococilor, de data asta rezistenţi la minunatele noastre medicamente. Ne-am bucurat de câteva decenii de triumfalism medical. În Lunga Urgenţă mortalitatea se va întoarce ca o răzbunare.

Fermajul industrializat al animalelor a fost în spatele înfiorătoarei probleme a vacilor nebune. Efortul hiperraţionalizării economice a producţiei de carne la o scară gigantică a condus la utilizarea resturilor de abator în mâncarea vacilor, în scopul creşterii randamentului proteic. Insă aceste animale nu sunt carnivore.

Iarna întunecată

A fost un experiment numit Dark Winter, al cărui scop a fost să verifice capacitatea SUA de reacţie la un atac terorist biologic. Concluziile au fost crâncene.

Consecinţele sociale şi economice ale bolii

Lovirea populaţiei globale de boală poate fi inevitabilă. Experienţele epidemiilor anterioare ne arată că există consecinţe sociale şi economice foarte profunde.

Dacă există ce la care am fost uimitor de proşti în secolul trecut, este recunoaşterea câştigurilor reduse pe care ni le-au adus minunile noastre tehnologice.

Criza petrolului şi a gazelor naturale ce stă să vină va fi suficient de rea pentru producţia de mâncare a Americii, şi suficient de amplă încât să constituie o ameninţare gravă la adresa societăţii. Ameninţarea suplimentară a schimbărilor climatice nu poate decât să mărească dificultatea reformării agriculturii americane în direcţia unor ferme mici, locale, libere de dependenţa de petrol şi gaz. Toate sectoarele economiei americane (şi contextul ei global) vor fi profund afectate de starea negativă a petrolului şi schimbările climatice.

Infrastructura dependentă de maşini a suburbiilor va deveni curând inutilizabilă, şi împreună cu ea multe dintre activităţile economice. Relaţiile comerciale bazate pe presupunerea că globalizarea nu se va termina niciodată se vor nărui. Serviciile electricitate nu vor mai funcţiona la parametrii la care ne-am obişnuit. Ocupaţiile de nişă vor dispărea, şi împreună cu ele surse de venit. Vor apărea noi clase şi noi perdanţi. Guvernele ar putea deveni din ce în ce mai neputincioase, mai ales la nivel naţional, iar domnia legii ar putea dispărea în anumite locuri.

Pare destul de evident că sistemele şi subsistemele sociale, precum şi instituţiile necesare pentru a menţine o societate avansată vor fi slăbite, probabil iremediabil, de multiplele calamităţi ale Lungii Urgenţe.


Şase. Economia spectrală

Dezordinea economiei noastre este ultimul suflu al industrializării târzii bazate pe petrol. Practicile distrugătoare cunoscute ca "globalizarea pieţei libere" izvorăsc din energia dezlănţuită a petrolului. Sunt apogeul logic al "poveştii" petrolului. Au nevoie de distrugerea tuturor constrângerilor anterioare (logistice, politice, morale, culturale) pentru a maximiza prezentul pe cheltuiala viitorului, pentru beneficiul câtorva pe cheltuiala multora. În momentul în care lumea va admite că a trecut de vârful de producţie al petrolului globalizarea va fi moartă atât în teorie cât şi în practică.

Cine are nevoie de viitor?

Globalizarea a fost mai întâi de toate o metodă de privatizare a profiturilor din afaceri mână în mână cu socializarea costurilor. Globalizarea a fost pusă în operă de corporaţii oligarhice la scară gigantică, graţie petrolului ieftin.

Sub steagul globalizării pieţei libere, principalul efect secundar al corporatismului oligarh a fost distrugerea sistematică a economiilor locale şi deci a comunităţilor locale. În felul acesta, cea mai bogată naţiuni a lumii de la începutul secolului XXI a devenit un peisaj uimitor de oraşe în ruine cu instituţii sfărâmate şi populaţii demoralizate.

Economia cu înaltă entropie

De-a lungul tumultosului secol XX, economia Americii s-a deplasat insiduos de la sustenabil la terminal, de la energia solară la stocurile neregenerabile, de la autentic la virtual, de la actual la abstract. Fiecare pas a însemnat o pierdere.

A doua lege a termodinamicii, numită şi legea entropiei, spune că schimbarea stării unei cantităţi de energie o face să alunece într-o anumită direcţie, de la concentrare spre împrăştiere, de la stare de ordine spre stare de dezordine. Ex: o ceaşcă de cafea se răceşte, niciodată nu se încălzeşte spontan; un pneu se dezumflă, niciodată nu se umflă spontan. Entropia explică de ce lemnele ard, fierul rugineşte, tornadele se întâmplă şi animalele mor.

Creşterea a devenit caracteristica cea mai importantă a economiei noastre industriale. În comentariile simpluţe ale noilor economişti, creşterea este bună, iar necreşterea este rea. Mai multă creştere, mai multe afaceri, mai multă bunăstare, şi viceversa. Cei care vorbesc despre această noţiune particulară de creştere preferă să nu vorbească despre limitele ei. Tocmai pentru că este evident: există limite.

Finanţele, sau economia abstractă

În lumea preindustrială circula relativ puţină bogăţie monetară. Bogăţia se găsea ca atare: palate, păduri, câmpuri, terenuri agricole, grâne, cirezi de vite, cherestea etc. Experimentul industrial a dus ideea de bani la următorul nivel de abstracţie: dacă metalele rare reprezintă bunuri, banii din hârtie reprezintă metale rare şi bunuri.

Societăţile pe acţiuni s–au născut împreună cu Lumea Nouă, pentru că oportunităţile apărute depăşeau nivelul unui simplu individ. Aşa s-au născut corporaţiile, entităţi care au doar drepturi, şi nici o datorie.

Industrializare şi entropie

Noua viaţă a suburbiilor a fost axată pe privatizarea confortului. Concomitent, fermele americane au început să falimenteze din cauza supraproducţiei aduse de utilizarea tractoarelor. Sistemul bancar a însemnat pentru fermieri parierea fermelor pentru o producţie bună de grâne. Spre surpriza tuturor, mecanizarea agriculturii a însemnat distrugerea solului.

Virtual, toate economiile industriale alunecă în crize teribile, iar crizele acestea sunt bazate, într-un fel sau altul, pe distorsiunile din ce în ce mai ample între economia ecologică şi economia finanţelor abstracte - cunoscută sub numele de capitalism.

După Marea Depresiune începută în 1929, militarizarea economiei a fost un tonic pentru America.

Entropia produsă de al doilea război mondial a fost mult mai profundă decât cea produsă de primul. În primul război mondiale multe dintre lupte s-au dat în câmp, terenuri de bătălie clasice. În al doilea, cele mai multe lupte s-au dat în oraşe. Victimele primului război au fost întâi de toate soldaţi. În al doilea, victimele au fost mai ales civili.

Fiesta finală

În America, globalizarea a însemnat promovarea mitului unei economii a serviciilor, capabilă să înlocuiască vechea economie a producţiei. În fapt, putem vorbi doar despre una din manifestările proteice ale entropiei produse de petrolul ieftin. Un alt mit a fost cel al "economiei digitale".

Economia în expansiune şi banii distractivi

În anii ’90, economia Americii a fost subjugată de expansiunea suburbiilor. Americanii nu au pus niciodată la îndoială validitatea acestui tip de economie.

Casa: ultimul refugiu al valorii

În SUA există o credinţă populară conform căreia la fiecare nivel al vieţii poţi obţine ceva pentru nimic.

Atmosfera pe piaţa americană a creditelor a fost una de cazinou, ajungându-se la credinţa că nimeni nu poate pierde într-o economie de tip ceva-pentru-nimic. Boom-ul suburbiei americane a fost cea mai mare alocare greşită de resurse din istoria mondială.

Realitatea muşcă dar entropia devorează

Peak oil va schimba complet viaţa economică în SUA şi în lume, în special valoarea lucrurilor considerate ca fiind investiţii, inclusiv hârtiile de valori şi banii.


Şapte. Cum să trăieşti în Lunga Urgenţă

Întrebări:
a) Fără petrol ieftin, cum vor conduce cetăţenii risipiţi pe arii imense câte 30, 40, 50 km până la slujbă şi înapoi?
b) Ce fel de slujbe vor mai fi în aceste condiţii ?
c) Vor trebui să-şi abandoneze casele risipite pe arii vaste şi să se mute în oraş?
d) Cum îşi vor vinde aceste case ?
e) Cum îşi vor încălzi locuinţele fără gaz ieftin?
f) Cum se vor duce copiii lor la şcoală, şi cum va fi încălzită aceasta?
g) Care va fi scopul şcolii într-o economie post-petrol-ieftin ?
h) Ce fel de cariere şi vocaţii va cultiva aceasta ?

Ce trebuie să facem: să micşorăm dimensiunile (downscaling), să mutăm activităţile noastre (relocating), deci să reorganizăm modul în care trăim în cele mai importante dimensiuni. Nimic altceva nu ne va permite să continuăm ceva care să semene cu viaţa civilizată, mai ales nu trebuie să aşteptăm ca "ei" să ne furnizeze o energie miraculoasă care să înlocuiască zestrea noastră de petrol şi gaze naturale astfel încât să ne putem continua utopia.

Următoarea economie

În perioada următoare viaţa va deveni din ce în ce mai locală şi la scară din ce în ce mai redusă. Scara tuturor activităţilor omeneşti se contractează în funcţie de energia disponibilă. Producerea hranei va fi o problemă de extremă urgenţă. Economia SUA va fi centrată pe fermaj, nu pe “informaţii”, sau “servicii”, sau călătorii în spaţiul cosmic, sau finanţe.

Producerea hranei va solicită mult efort omenesc. Fără inputuri masive de petrol şi gaze naturale ieftine pentru lucrări agricole, irigaţii, transporturi, ierbicide şi pesticide, îngrăşăminte chimice, americanii vor fi obligaţi să reorganizeze radical modul în care produc hrană, sau vor flămânzi.

Profiturile foarte reduse aduse de tehnologie în fermaj au fost deosebit de teribile. Puţine alte activităţi omeneşti cer atât de mult respect pentru sistemul natural, iar abuzul sistemelor naturale a fost monumental sub regimul fermajului industrial. Modificarea genetică a monoculturilor este doar ultima (şi posibil cea din urmă) insultă tehnologică printre multe altele, şi se produce la apogeul prăbuşirii industriale. Profiturile reduse sunt modul în care natura se răzbună muşcând. "Câştigătorii" ultimelor decenii au fost corporaţiile care au putut să se bucure de economia la scară mare conferită de gigantism. Singurele lor beneficii sunt profitul bănesc. "Perdanţii" sunt viitorul şi locuitorii lui. Ei îşi pot pierde nu doar bunăstarea, ci chiar civilizaţia.

În Lunga Urgenţă, pământul va însemna bogăţie.

Animalele de lucru nu vor înlocui dintr-o dată activitatea făcută de maşini, dar prezenţa lor va creşte în vieţile noastre, şi vor veni vremuri când vom trăi cu mai puţine maşini şi mai multe animale de lucru.

Sfârşitul suburbiei

Suburbia are un destin tragic. Mai mult de jumătate din populaţia USA trăieşte în acest tip de urbanizare fără viitor. Îşi va pierde valoarea catastrofal, în momentul în care îşi va pierde utilitatea.

Oraşele şi ruralitatea

Cele mai viabile structuri vor fi cele formate din oraşe mici înconjurate de terenuri agricole fertile.

Oraşele industriale nu vor mai fi niciodată ceea ce au fost. Au nevoie de prea multă energie pentru a funcţiona iar activităţile industriale pentru care au fost concepute sunt deja defuncte. Ce e mai rău este că metroplexele suburbane hiperdinamice din jurul lor vor decădea încă şi mai rapid şi mai catastrofic în momentul în care începe Lunga Urgenţă, pentru că au fost construite în strictă dependenţă de maşini.

Dacă SUA nu porneşte un program de amploare a construcţiilor de centrale electrice nucleare, reţeaua electrică va avea foarte mai probleme. Alimentarea cu apă va înregistra căderi substanţiale. Bolile şi nelegiuirile se vor cuibări în oraşe.

Dificultăţile energetice ne vor aminti că zgârie-norii au fost un experiment arhitectural. Perioada megaproiectelor, a megafinanţelor, s-a terminat.

Infrastructura psihosocială a comunităţilor noastre se va schimba profund. Una dintre confuziile de bază inerente experimentului suburbiilor a fost aceea că oamenii vor putea trăi o viaţă urbană într-un mediu rural. În timpul Lungii Urgenţe cei care vor trăi în zona rurală trebuie să se pregătească pentru condiţii şi vocaţii rurale. Adică fermaj. Cei care vor trăi în orăşele se vor ocupa cu : comerţ, educaţie, medicină ş.a. Distincţia dintre oraş şi sat va fi mai puţin ambiguă.

Comerţul în Lunga Urgenţă

Marile reţele de supermarketuri, bazate pe transporturi ieftine, vor dispărea. În general, corporaţiile conduse de oligarhi se vor confrunta cu probleme înfiorătoare, şi în cele din urmă vor dispărea. Singura corporaţie care va supravieţui este Biserica, pentru că nu are nevoie de petrol.

Este greu de imaginat care va fi nivelul de confort al Lungii Urgenţe, dar după toate previziunile nu ne putem aştepta la mai mult de cel al sec. XVIII.

Unde ne aflăm

Este greu de zis cât anume din infrastructura sec. XX va putea fi reutilizat în reţelele economiei locale. Multe dintre structuri vor trebui refăcute, sau micşorate. Probabil că multe din materialele clădirilor abandonate vor fi reutilizate.

Transporturile în Lunga Urgenţă

Vor fi din ce în ce mai puţine maşini, folosind diferiţi combustibili, inclusiv înlocuitori pentru benzină şi motorină. Vor exista automobile electrice, deşi dependenţa de baterii le va scurta viaţa şi le va face foarte scumpe.

Este greu de crezut că actualul sistem de autostrăzi va putea fi conservat prea mult timp. Cetăţenii care nu-şi mai permit o maşină nu vor tolera să plătească taxe pentru străzi utilizate de elite. Concomitent, toate transporturile făcute cu camionul se vor prăbuşi ineluctabil.

Educaţia

Este greu de imaginat o activitate mai lipsită de scop ca cea a liceelor de tip american de azi. Tot ceea ce fac este day care cu copii, amestecată cu ceva noţiuni de valoare dubioasă. Aceste şcoli nu produc nici măcar oameni alfabetizaţi la limita acceptabilului, cu abilităţi sociale adecvate.

În lunga urgenţă, şcoala va cere mai puţini ani, iar copiii s-ar putea să lucreze o parte din zi sau o parte din an. În Lunga Urgenţă, aptitudini reale (fermaj, creşterea animalelor, tâmplărie) ar putea să câştige un statut superior, în timp ce alte profesii (avocatură, agenţie imobiliară) ar putea să-şi piardă statutul şi puterea de cumpărare. Anumite ocupaţii (relaţii publice, marketing, agenţie de voiaj, scriitor) ar putea dispărea. Vor fi foarte mulţi perdanţi economic.

O evaluare regională: apusul SUA

Este rezonabil să ne întrebăm dacă SUA vor continua să existe ca o singură entitate. Suferinţa diferitelor regiuni va fi în funcţie de cât au profitat acestea de condiţiile uşoare ale ultimilor 50 de ani.

Lunga Urgenţă va cauza o dislocare socială şi economică fără precedent, iar rezultatul ar putea fi o lume pe care cu greu s-o recunoaştem.