Joseph Jenkins, Toaleta uscată (note de lectură)

[Nota de lectură care urmează a fost prilejuită de o lectură foarte importanta: The Humanure Handbook. Cum suportul lecturii a fost în original, traducerea titlului, precum şi traducerea titlurilor de capitol, îmi aparţine. Mărturisesc că n-am putut, aşa cum fidelitatea mi-ar fi impus, să echivalez The Humanure Handbook prin Cărticica despre caca. Probabil că ar fi trebuit.

Câteva secţiuni au şi ele nume dintre cele mai amuzante - am râs câteva zile amintindu-mi despre Something's about to hit the fan. De aceea, acolo unde mi s-a părut necesar, am menţionat în paranteză şi formularea exactă a autorului. Dincolo de aceste mici dileme traductologice (epuizate, vai, cu atâta viteză!), lucrarea lui Joseph Jenkins merită toată atenţia. Spre deplină lămurire, de consultat neapărat şi site-ul autorului, de văzut filmuleţele lui de pe youtube!]


Capitolul I. Tragediile nu sunt excluse (Crap Happens)

Ceva (oare ce?) e pe punctul de a lovi ventilatorul (Something’s About to Hit the Fan)

Se pare că la acest moment, comportamentul speciei umane prezintă asemănări stranii cu comportamentul organismelor patogene. Dacă schimbăm perspectiva, şi Pământul îl vom privi ca pe un organism, iar pe oameni ca pe microorganisme, specia umană se prezintă ca o ameninţare pentru planetă. Este tipic pentru agenţii patogeni să-şi omoare gazda.

Specia noastră prezintă comportament de tip maladiv: ne înmulţim fără limite, consumăm resurse naturale ca şi cum nu ar exista vreo generaţie viitoare, producem deşeuri care tulbură natura de a cărei supravieţuire depindem. Spre deosebire de patogeni însă, pentru noi nu există gazde suplimentare pe care să le infectăm. În plus, comportamentul nostru atrage dispariţia multor specii.

Să fie încălzirea globală echivalentul febrei cu care reacţioneză un om atacat de agenţi patogeni?

Una din cauzele pentru care distrugem Terra este consumismul. Credem sincer că mai mult înseamnă mai bine.

Subiectul reciclării excrementelor omeneşti este tabu, nici măcar nu face subiectul unor discuţii.


Capitolul II. Nu fă risipă de refuzuri (Waste not want not)

America produce între 12 şi 14 miliarde de tone deşeuri anual. Cea mai mare parte a lor sunt resturi organice, care pot fi compostate şi returnate solului.

Excrementele şi urina sunt resurse benefice secretate de corpurile animalelor după completarea proceselor digestive. Vorbim de deşeuri doar atunci când aruncăm excrementele şi urina. Dacă le compostăm şi le folosim, acestea devin resurse.

În realitate, noi nu reciclăm deşeuri, la mijloc este o eroare semantică să spui că deşeurile sunt, sau trebuie să fie, reciclate. Resursele materiale sunt reciclate, deşeurile – niciodată. Tocmai de aceea se numesc “deşeuri”. Noi, oamenii, suntem atât de obişnuiţi să producem deşeuri încât conceptul de eliminare a deşeurilor sunt străine pentru noi.

Excrementul unui organism este mâncarea altui organism. Sistemele naturare reciclează, necunoscând noţiunea de deşeu. Oamenii creează deşeuri pentru că ignoră sistemul de care depind. Pentru a trăi în armonie de cu natura, trebuie să renunţăm la conceptul de “deşeu”.

Excrementele omeneşti nu sunt câtuşi de puţin deşeuri. Se pot întoarce în sol după ce sunt convertite în humus după procesul de compostare.

« Deşeurile » omeneşti creează probleme de mediu semnificative, constituie o cale de transmitere a bolilor, şi privează umanitatea de o sursă de fertilitate a solului. Este una din sursele cele mai importante de poluare a apelor.

Ciclul nutrienţilor omeneşti

a) producem mâncare;
b) o mâncăm;
c) colectăm şi procesăm reziduurile organice (excremente, urină, materiale agricole);
d) returnăm materialul organic procesat înapoi în sol, îmbogăţindu-l şi permiţându-i să producă altă mâncare.

Practica premodernă a gestionării excrementelor omeneşti presupunea săparea unei gropi în pământ, şi umplerea ei de-a lungul timpului cu “deşeuri”.

Sub nici o formă nu pot fi utilizate în agricultură deşeurile urbane, care pe lângă excremente conţin deşeuri industriale, medicale şi chimice. Acolo unde acest lucru a fost încercat, rezultatul a fost dezastruos.

Pânzele freatice

Oamenii se împart în două categorii: cei care se cacă în rezervele lor de apă şi cei care nu. Noi, cei din Occident, facem parte din prima grupă. Defecăm în apă, de regulă apă potabilă. După ce o poluăm, o aruncăm, neştiind unde se duce, sau nepăsându-ne.

Sistemele care compostează produsele de toaletă încep să fie considerate la nivel mondial “sisteme sanitare corecte”, şi sunt din ce în ce mai atractive datorită costului lor relativ redus în comparaţie cu sistemele care folosesc apa şi staţiile centralizate de purificare a apei.

Deşeuri vs. compost

Aruncând nutrienţii solului la toaletă, creştem nevoia de îngrăşăminte chimice de sinteză. Astăzi, poluarea datorată eroziunii şi pierderii nutrienţilor din sol este cea mai mare sursă de poluare a apei din râuri, lacuri şi pânze de apă freatică.

Excremenetele omeneşti necompostate prezintă riscul împrăştierii agenţilor patogeni: paraziţi intestinali, hepatită, holeră, tifoidă. Toţi aceşti agenţi sunt distruşi prin compostare.

Reciclarea excrementelor omeneşti

Excrementele pot fi reciclate prin intermediul organismelor care le consumă, convertind materialul organic într-un material capabil să îmbunătăţească structura solului, în prezenţa oxigenului. În urma compostării rezultă un nou material, cu miros de pădure, plăcut, numit humus. Practic, bălegarul tuturor animalelor poate fi compostat în aceeaşi manieră.

Excrementele pot fi amestecate cu: resturi de bucătărie, iarbă cosită, frunze, resturi de grădină, hârtie şi rumeguş, în vederea unei compostări complexe.


Capitolul III. Microcreştere (Microhusbandry)

Valorificarea puterii organismelor microscopice

Există patru moduri generale de a rezolva problema excrementelor omeneşti:
a) tratarea ca deşeuri (defecarea în rezervele de apă, aşa cum se face în Occident);
b) folosirea în stare brută în agricultură (aşa-numitul "sol de noapte" din Asia, aplicat direct pe ogoare);
c) compostarea lentă de-a lungul unei perioade lungi de timp;
d) compostarea termofilă.

Compostarea termofilă este complet diferită de "solul de noapte".

Definirea compostului

Descompunerea biologică şi stabilizarea de straturi organice, în condiţii care permit dezvoltarea temperaturilor termofile ca rezultat al căldurii produse biologic, având ca rezultat apariţia unui produs biologic stabil, fără agenţi patogeni şi seminţe de plante, şi care poate fi administrat solului în mod benefic.

Compostul seamănă foarte puţin cu forma fizică a materialului original din care provine.

Chimia naturală

Compostarea (ca şi producerea berii, sau a vinului, sau a brânzei, sau a pâinii) este una din metodele prin care bacteriile pot fi utilizate pentru binele umanităţii.

Puterea soarelui într-o coajă de banană

Plantele convertesc energia solară în hrană pentru animale. Apoi, ceea ce animalele refuză, împreună cu animalele şi plantele moarte, cade la pământ, se compostează, şi urcă din nou în plante.

Regula spune că tot ceea ce putrezeşte poate fi compostat. Rezultatul se numeşte humus, o substanţă neagră sau maro, stabilă, care nu atrage insectele sau animalele dăunătoare, care poate fi manipulată şi stocată fără probleme.

Compostul poate reţine 900% din greutatea sa sub formă de apă. Nisipul - doar 2%. Argila - 20%.

Grămada de compost

Compostarea trebuie făcută în grămezi din mai multe considerente :
a) nivelul de umezeală se menţine mai uşor ;
b) căldura se pierde mai greu ;
c) dacă grămada are pereţi din lemn sau cărămidă, arată mai estetic ;
d) animalele sunt ţinute la distanţă.

Patru exigenţe ale unui compost bun

1) Umezeala

O grămadă uscată nu lucrează. Grămada este o masă biologică activă, care trăieşte, respiră, un burete organic care absoarbe destul de multă apă.

În mod firesc, cu excepţia unor ploi foarte puternice, grămada de compost nu prezintă scurgeri. Pierderile de umezeală pot fi semnificative. Este cu mult mai probabil să fie nevoie de apă suplimentară, decât să vă confruntaţi cu exces de apă şi scurgeri.

Dacă regimul pluviometric este adecvat, udarea grămezii de compost nu este necesară.

2) Oxigen

Compostul are nevoie de bacterii aerobe pentru a asigura descompunerea termofilă.

Descompunerea poate avea loc şi pe cale anaerobă, însă procesul este mai lent, se petrece la rece, şi emană mirosuri neplăcute. Compostarea aerobă nu produce miros. Totuşi, orice este adăugat grămezii de compost şi produce miros, trebuie acoperit cu un material curat, organic, care nu are miros.

Grămezile de compost sunt acoperite cu paie, fân, frunze, buruieni. În felul acesta sunt controlate mirosurile iar muştele sunt ţinute departe.

3) Temperatura

Dezhidratarea împiedică microorganismele să lucreze. Îngheţul are acelaşi efect. După dezgheţ, acestea îşi reiau lucrul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

4) Dieta echilibrată

Compostul trebuie să aibă o balanţă corectă de carbon/azot.

Cea mai bună sursă de azot o constituie bălegarul.

Proporţia carbon/azot

Nu se pune problema măsurării precise a acestei proporţii într-o grămadă de compost. Simplele aproximaţii sunt suficiente. Utilizând toate reziduurile pe care o familie le produce (urină, excremente, resturi de bucătărie, buruieni din grădină, iarbă cosită, ceva fân, rumeguş şi frunze), se poate ajunge la o proporţie carbon/azot destul de echilibrată.

Proporţia corectă este de 20/1 până la 35/1.

Dacă este prea mult azot, microorganismele vor elibera excesul în atmosferă sub formă de amoniac.

Excrementele şi urina singure nu vor composta, pentru că au un conţinut prea mare de azot. De aceea trebuie să li se adauge materiale care conţin carbon.

Rumeguşul uscat este inert. Înainte de a fi adăugat în grămada de compost, trebuie umezit foarte bine.

Greşelile cele mai frecvente se fac cu umiditatea şi cu azotul din grămada de compost.

Patru etape ale compostării

a) faza mezofilică;
b) faza termofilică;
c) faza de răcire;
d) faza de conservare.

O grămadă de compost prea fierbinte îşi poate distruge propria comunitate biologică şi se poate transforma într-o grămadă de material organic ce trebuie să fie repopulată pentru a-şi putea continua conversia în humus.

Mituri legate de compost

Să amestecăm sau nu?

Toată lumea recomandă amestecarea grămezii de compost. Realitatea e că nu-i nevoie de aşa ceva. Se spune că prin amestecare compostul este mai bine expus la oxigen. Se mai spune că astfel toate părţile grămezii sunt supuse căldurii interne, distrugându-se astfel toţi agenţii patogeni. Iarăşi, cu cât este mai amestecată, cu atât mai bine este mărunţită materia din interior. În cele din urmă, prin întoarcere se grăbeşte compostarea.

Totuşi, dacă nu vreţi să vindeţi compostul, nu contează cât este de mărunţit. Iarăşi, dacă nu vă grăbiţi, nu este foarte important cât de rapid avem parte de compost. O aerare corespunzătoare se obţine şi fără amestecare, dacă straturile de paie, sau frunze, sau fân, alternează cu straturile de bălegar. Experienţele au arătat că nu există un impact al amestecării grămezilor asupra agenţilor patogeni.

Trebuie inoculată grămada de compost?

Nu.

Varul

Nu trebuie adăugat var în grămada de compost. Nici alte minerale. PH-ul unei grămezi de compost este neutru, în jur de 7.

De ce să NU compostezi? Poţi composta aproape orice

Există o listă întreagă de materiale care chipurile n-ar trebui compostate :
a) carne;
b) peşte;
c) unt;
d) brânză şi alte produse lactate;
e) oase;
f) grăsime;
g) maioneză;
h) ulei;
i) unt de arahide;
j) sos pentru salată;
k) frişcă;
l) buruieni cu seminţe;
m) plante bolnave;
n) coji de citrice;
o) frunze de rubarbă;
p) excrementele animalelor de companie;
q) excremente de oameni.

În realitate, toate materialele din lista de mai sus se pot composta fără probleme.

Miracolele compostului

Compostul poate degrada chimicale toxice

Chimicalele descompuse în molecule mai simple, benigne, sunt:
a) benzina;
b) motorina;
c) kerosen;
d) petrol;
e) vaselină;
f) deşeuri de cărbune;
g) deşeuri de rafinărie;
h) insecticide;
i) ierbicide;
j) explozivi.

Petrolul dintr-o grămadă de compost este complet consumat de microorganisme până la finalul procesului.

Totuşi, există compuşi chimici care pot traversa perioada de compostare păstrându-şi consecinţele profund toxice.

Compostul poate filtra aerul poluat şi apa

Compostul apără plantele împotriva bolilor

Microorganismele din compost produc antibiotice care suprimă bolile plantelor.

Compostul poate recicla cadavrele

Procesul de compostare se întinde de la câteva zile pentru păsări mici, până la câteva luni pentru vite mature. Carcasele sunt pur şi simplu îngropate în compost, unde se descompun fără a polua pânzele de apă freatică, fără muşte, fără mirosuri neplăcute.

Compostul reciclează excrementele animalelor de companie

Excrementele de câine aduc un aport important de fosfor în compost, mai ales dacă animalul a fost hrănit corect cu oase.

Ziarele pot fi compostate, însă problemele sunt puse de cerneala tipografică, care poate conţine substanţe foarte periculoase.

Cocenii de porumb nu se compostează foarte bine. De asemenea, rezistă compostării: cojile de ou, oasele, părul şi lemnul.

Practica face compostul


Capitolul IV. Chestii adânci (Deep shit)

Cuvintele ‘humble’ şi 'humus' vin din aceeaşi rădăcină, care înseamnă ‘pământ’. Exerciţiul spiritului poate îmbrăca multe forme, precum simplul act de a face curat în urma ta. Risipirea deşeurilor este un act de aroganţă, şi de ignoranţă.

Ego vs. eco

Există numeroase explicaţii teoretice legate de faptul că am părăsit condiţia de fiinţe care trăiesc simbiotic cu natura, în favoarea unui comportament de patogeni planetari.

Atunci când ego este în echilibru cu eco, persoana trăieşte în armonie cu natura.

Sistemul nostru educaţional ne învaţă să idolatrizăm intelectul, adesea în dauna dezvoltării noastre morale, etice şi spirituale. Instituţiile noastre economice ne împing să fim consumatori, şi toţi cei care acumulează bogăţii materiale sunt glorificaţi. Instituţiile noastre religioase adesea nu sunt mai mult decât sisteme în care divinitatea este antropomorfizată şi doar construcţiile omeneşti (clădiri, cărţi etc.) sunt considerate sacre.

Reciclarea asiatică

Asiaticii reciclează excrementele omeneşti de mii de ani. Occidentalii însă, nu.

Un lucru ignorat de agricultura occidentală este acela că pământul agricol trebuie să producă mai mult de-a lungul timpului, nu mai puţin. Departamentul american pentru Agricultură a ajuns la concluzia că 61% din suprafaţa terenurilor destinate agriculturii a fost parţial sau complet distrusă, sau şi-a pierdut cea mai mare parte din fertilitate.

Progresul ştiinţei

Pe la sfârşitul secolului XIX, după o dispută care a durat cam 30 de ani, oamenii de ştiinţă occidentali au admis ca fiind demonstrat faptul că leguminoasele fixează azotul în sol. Secole de practică i-au învăţat pe orientali că prezenţa leguminoaselor cu titlu de îngrăşăminet verzi este esenţială pentru conservarea şi ameliorarea fertilităţii solului.

Când căcatul se propteşte în ventilator


Capitolul V. O zi din viaţa unui căcat (A Day in the Life of a Turd)

Cea mai simplă metodă de a scăpa de excremente este câinele vagabond mexican.

Ceva mai complexă este metoda latrinelor din afara caselor: gropi umplute cu excremente, care ulterior sunt acoperite cu pământ. Acest nivel de sofisticare n-a fost depăşit de sistemele moderne care până la urmă fac acelaşi lucru: îngroapă produsul în pământ. Acest tip de latrine creează probleme de sănătate, de mediu şi estetice.

Ceva mai complexă este metoda fosei septice, care este golită periodic. Şi acest sistem poluează.

Să ne imaginăm că toată umanitatea ar adopta scenariul occidental: defecare în apă apoi purificare a apelor uzate. N-ar ajunge toată apa de pe pământ pentru deservirea acestui sistem. Această metodă va trebui abandonată.


Capitolul VI. Toaletele compostor

Tehnic vorbind, toaleta compostor este o toaletă care compostează. Restul toaletelor doar colectează.

Unele toalete produc compost termofil, altele compost rece.

Cea mai simplă metodă de a composta excremente omeneşti este colectarea lor într-o toaletă apoi adăugarea la o grămadă de compost. Toaleta acţionează ca un instrument de colectare, în vreme ce compostarea are loc în altă parte.

Toaleta compostor trebuie administrată. Nu-i acelaşi lucru cu a apăsa un buton care face să curgă apa. Desigur, în sistemele “clasice”, trebuie să plăteşti pentru apă, pentru electricitate, pentru purificarea apelor uzate. În compensaţie, toaleta compostor nu presupune costuri asociate, şi în plus se produce compostul util pentru agricultură. Deci în acest din urmă sistem, nu plăteşti nimic, şi eşti plătit pentru efortul depus. Plata este sub formă de compost.

Toaleta compostor presupune adăugarea de material după fiecare utilizare:
a) turbă;
b) rumeguş;
c) pleavă de cereale;
d) frunze;
e) paie.

În loc de tras apa, trebuie adăugat material cu conţinut ridicat de carbon.

Ideea că excrementele omeneşti sunt nepotrivite pentru agricultură se numeşte fecofobia.

Toaleta compostor presupune separarea urinei de excremente, altfel amestecul devine prea bogat în azot, prea umed, şi emană mirosuri neplăcute. Însă se poate lucra şi fără separarea urinei de excremente, cu condiţia de a adăuga cantităţi mai mari de materiale bogate în carbon, care acumulează umezeala.


Capitolul VII. Viermi şi boli

Fecofobia este o realitate care nu trebuie ignorată. Una dintre concepţiile cele mai des întâlnite este aceea că fecalele, după compostare, rămân tot fecale. Ei bine, nu-i aşa. Excrementele vin din pământ, iar după compostare se transformă în pământ. După ce procesul compostării ia sfârşit, produsul final este humus, nu căcat.

Excrementele omeneşti nu sunt periculoase, nu mai periculoase decât corpul omenesc din care provin. Pericolul stă în ceea ce facem cu ele, nu în materialul însuşi. Este periculos să le împrăştiem pe ogor ca atare, pentru că îşi păstrează capacitatea de a transmite boli. Dar este inofensiv să le compostăm, alături de alte materiale, şi să utilizăm produsul final.

Populaţia Hunzas de la poalele Munţilor Himalaya reciclează fecalele omeneşti, iar concomitent reprezintă un exemplu remarcabil de longevitate a membrilor săi, care aproape fără excepţie depăşesc 100 de ani.

Patogenii care există în excrementele omeneşti sunt de patru feluri:
a) viruşi;
b) bacterii;
c) protozoare;
d) viermi.

Doi factori conduc la distrugerea patogenilor din excremente:
a) temperatura;
b) timpul.

Cu cât mai mică este temperatura, cu atât va fi nevoie de mai mult timp. Se recomandă ca grămada de compost să stea 1 an înainte de a fi folosită. Pentru mai multă precauţie, este nevoie de 2 ani.


Capitolul VIII. Metoda perfectă pentru compostare (The Tao of Compost)

Materia organică ar trebui să fie reciclată de fiecare persoană, iar reciclarea ar trebui să fie la fel de banală ca spălatul pe dinţi.

Cea mai ieftină şi cea mai simplă metodă este aceea a utilizării unei toalete colector, urmată de compostarea conţinutului într-o grămadă aflată în exteriorul casei. Neutilizată, toaleta trebuie să fie acoperită cu un capac. Însă capacul nu împiedică nici mirosul neplăcut, nici muştele: materialele bogate în carbon asigură acest gen de protecţie.

Un foarte bun material este rumeguşul de gater, care este parţial umed, şi este un excelent biofiltru. Rumeguşul de tâmplărie, foarte uscat, trebuie parţial rehidratat pentru a servi acestui scop.

O familie de patru persoane foloseşte ca materiale bogate în carbon: 10 baloţi de paie, la care se adaugă conţinutul unei mici camionete cu rumeguş. În cazul în care se folosesc frunze uscate, sau alte deşeuri similare, cantităţile pot varia.


Capitolul IX. Sisteme de reciclare a apelor menajere

Două axiome stau la baza acestei cărţi:
a) secreţiile unui organism sunt hrana altui organism;
b) în natură nu există deşeuri.

Apele menajere (de la robinet, nu din toaletă) sunt şi ele materiale organice pe care le descărcăm în mediul înconjurător. Conţin îndeobşte azot, fosfor şi potasiu. Dacă sunt reciclate corespunzător, sunt benefice. Conţin, fără excepţie, resturi de mâncare şi săpun.

Trebuie eliminate toate chimicalele toxice şi nebiodegradabile din bucătărie. Produsele care conţin bor fac rău plantelor. Detergenţii lichizi sunt preferabili detergenţilor solizi. Dedurizatoarele de apă nu trebuie utilizate. Înălbitoarele pe bază de clor sunt otrăvuri potenţiale.

Apele menajere pot fi utilizate pentru irigaţie în grădină sau în seră. Eventual, dacă sunt purificate corect, pot fi reutilizate în acelaşi scop.

Obiectul reciclării apelor uzate este transferul nutrienţilor organici din apă către plante şi microorganisme. Acestea consumă nutrienţii, reciclând sistemul natural.

Evapotranspiraţia

Plantele pot absorbi apele uzate prin rădăcini, transpirând apoi umezeala în aer. Un astfel de sistem de reciclare se numeşte evapotranspiraţie.

Zona umedă

Sistemul care foloseşte plante acvatice pe un substrat umed se numeşte "zona artificială umedă". Cel mai adesea, plantele folosite sunt: papură, pipirig, rogoz, stuf.