Gheorghe Emil Bandici, Ecoagricultura, partea a III-a, (note de lectură)

Capitolul VIII. Agroecosistemul viticol. Viticultura în contextul agriculturii biologice

8.1. Solul în viticultura ecologică

Plantaţia viticolă ocupă terenul circa 30 de ani.

8.1.1. Structura solului

Solurile bine structurate înmagazinează multă apă, aer, căldură şi elemente nutritive, asigurând viţei de vie dintre cele mai bune condiţii creşterii şi fructificării. Înierbarea intervalurilor între rândurile de viţă de vie îmbunătăţeşte structura solului şi favorizează înmulţirea microorganismelor. Mulcirea solului contribuie la formarea şi menţinerea unui sol curat.

8.1.2. Biologia solului

Întreţinerea solului prin înierbare permanentă sporeşte conţinutul de materie organică şi sunt îmbunătăţite proprietăţile fizice ale solului, fapt ce favorizează intensificarea activităţii lor biologice.

8.1.3. Conţinutul în humus

Sursele de materie organică pot fi proprii plantaţiei (frunze, buruieni, vârfuri de lăstari, coarde tocate), dar şi adăugate de om (gunoi de grajd, îngrăşăminte verzi, composturi, diferite materiale folosite ca mulci).

Sărăcia în humus a solurilor din diferite podgorii nu este considerată un defect prea mare, deoarece plantaţiile viticole de pe solurile humifere dau vinuri mediocre.

8.1.4. Problemele nitriţilor în viticultura biologică

Ca urmare a folosirii pe scară largă a îngrăşămintelor chimice cu azot, contaminarea apelor freatice cu nitraţi a sporit în ultimele decenii. Se recomandă următoarele măsuri pentru reducerea poluării cu nitraţi:
a) asigurarea unui covor vegetal pe timpul iernii (îngrăşăminte verzi, înierbare);
b) administrarea cu precădere a gunoiului de grajd, a composturilor, ţinând seama de restituţiile organice ale plantaţiei.

8.1.5. Eroziunea solurilor în viticultura biologică

Dat fiind faptul că viţa de vie ocupă în mare parte terenurile în pantă supuse fenomenului de eroziune a solului, se produc fenomenele de infiltraţie şi scurgere a apei.

Vegetaţia acţionează în prevenirea eroziunii solului. Terasele fac ca eroziunea să devină practic neglijabilă. Mulcirea solului cu paie sau cu composturi forestiere reduce considerabil eroziunea.

8.1.6. Umiditatea solului

În condiţiile înierbării terenului şi a păstrării ca mulci a masei vegetale rezultate, s-a constatat o pierdere mai redusă a apei în profunzime şi o evapotranspiraţie mai intensă.

8.2. Întreţinerea solului în viticultura biologică

Lucrările solului sunt cele care perturbă cel mai puţin activitatea microbiană a solului şi asigură menţinerea structurii acestuia.

Înierbarea determină, în general, o îmbunătăţire a calităţii strugurilor, prin acumularea unor cantităţi sporite de zaharuri în boabe, ca urmare a diminuării, într-o anumită măsură, a vigorii butucilor şi a producţiei de struguri.

8.3. Fertilizarea plantaţiilor viticole

Se folosesc, în principal, îngrăşăminte organice provenite din fermă.

După defrişarea unei plantaţii de viţă-de-vie se recomandă o pauză de 10 ani până la înfiinţarea uneia noi.

8.3.1. Fertilizarea cu îngrăşăminte organice

Materia organică provine din încorporarea de reziduuri ale plantelor: fruze, vârfuri de lăstari, coarde tocate etc. Humificarea este accelerată dacă se adaugă solului azot organic provenit din gunoi de grajd, composturi, îngrăşăminte verzi, etc.

Cel mai răspândit îngrăşământ organic folosit în viticultură este gunoiul de grajd.

Tescovina necompostată are un efect de acifiere a solului.

Coardele tocate asigură un aport de humus durabil, împiedică eroziunea solului, asigurând un drenaj intern mai bun al apei, evitând scurgerile de suprafaţă. În acelaşi timp, sunt reduse pierderile de apă prin evaporaţie şi este favorizată creşterea rădăcinilor. Incorporate în sol, au efect ierbicid.


Capitolul IX. Factorii cosmici care influeanţează creşterea şi productivitatea plantelor

9.1. Generalităţi

Pe primul plan stă energia luminoasă produsă de Soare.

Luna influenţează în mod esenţial viaţa de pe Terra. Lumina Lunii este fundamentală ciclului vieţii.

9.2. Utilizarea efectelor cosmice

Se recomandă amplasarea culturilor pe un plan perpendicular razelor Lunii (expoziţie ideală), chiar dacă aceasta oferă o expoziţie mediocră faţă de soare.

Cele mai sensibile la influenţele lunare şi astrale sunt plantele legumicole.

Semănatul celor mai multor specii sub adăposturi trebuie să se facă între primul pătrar şi luna plină (cât mai aproape de luna plină în cazul ridichilor şi castraveţilor).

În sere sau răsadniţe, rândurile de tomate trebuie plantate cu 3 zile înainte de luna plină, dublându-le astfel vitalitatea şi productivitatea). Plantarea tomatelor timpurii în câmp se recomandă la sfârşit de lună ascendentă, iar copilitul plantelor se va face la început şi la sfârşit de lună descendentă.

Este bine să se ude la căderea nopţii, regulă generală pentru orice legume.

Cireşii nu leagă bine fructele decât pe lună plină.

Reuşita maximă se obţine dacă arborii sau arbuştii sunt transplantaţi, tăiaţi sau altoiţi la începutul Lunii ascendente.