Dragi prieteni ai Agriculturii Sustenabile,
Suntem tare bucuroși să
anunțăm apariția în limba română, în traducerea gratuită a grupului TEI, a
splendidei cărți a lui Ianto Evans și Leslie Jackson despre
"sobele-rachetă" - "o carte despre un sistem unic de încălzire,
care va deveni nepreţuită şi fascinantă pentru oricine doreşte să se
încălzească cu lemne şi să-şi menţină confortul 24 de ore pe zi."
Dar, înainte de a vă
îndruma către linkul cărții, am dori să vă spunem câteva lucruri foarte
importante din "culisele" TEI.
La acest moment, avem
traduse integral sau în proporție de peste 90% nu mai puțin de 10 cărți (!)
(estimăm că în aproximativ o lună, la acestea se vor adăuga încă 4. Și peste
încă o lună, încă 4. Știm, e absolut îngrozitoare această perspectivă :)
).
Aceste cărți aparțin
următoarelor domenii: agricultură sustenabilă și permacultură (3 cărți),
economie alternativă (2 cărți), arhitectură ecologică (o carte), sere și unelte
gospodărești pe care le poți construi singur (2 cărți), Peak Oil și efectele
acestuia (o carte), pedologie și microfauna solului (o carte). Toate, fără
excepție, sunt cărți esențiale, multe dintre ele devenite deja clasice.
Înainte de a ajunge la
public, fiecare dintre aceste cărți trebuie să fie citită și corectată paragraf
cu paragraf, frază cu frază, de un redactor - adică de un om care cunoaște
foarte bine și limba română, și limba-sursă (engleza sau franceza). O muncă
dificilă, care cere mult timp, multă atenție și foarte multă răbdare. În acest
moment, mica noastră echipă de redactori nu poate acoperi decât o mică parte
din cantitatea de pagini traduse. Așadar, pentru ca cele 10 cărți despre care
spuneam mai sus să poată ajunge să fie distribuite liber, ca și celelalte cărți
TEI, avem o imperioasă nevoie de noi redactori.
Nu putem oferi bani,
fiindcă TEI e un grup de voluntari. În schimb, oferim o echipă mai motivată
decât orice multinațională, accesul la cărți superbe care vor fi citite
ulterior de câteva mii de oameni, mândria de a fi contribui la un proiect
fantastic de frumos și certitudinea că lucrând bine și cu folos împreună, vom
face din România un petec de pământ mai bun și mai respirabil.
Aceia dintre voi care pot
să-și asume această sarcină pe cât de dificilă, pe atât de nobilă, sunt rugați
să ne scrie la carti.din.tei [a rond] gmail.com .
Firește, avem în
continuare nevoie și de traducători (amatori sau profesioniști) din limbile
engleză și franceză. Ne pot găsi la aceeași adresă: carti.din.tei [a rond]
gmail.com
În final, vă rugăm să
distribuiți linkul de mai jos însoțit și mesajul de mai sus.
Și acum, în aplauzele
Dvs., Ianto Evans și Leslie Jackson: :)
Chiar am salvat cate ceva despre soba asta de pe niste site-uri straine.
RăspundețiȘtergereMultumim pentru materiale!
Buna, am preluat acest articol si pe blogul 1traducator. Va felicit si va admir (https://1traducator.wordpress.com/). Adina
RăspundețiȘtergereAm distribuit si eu. Multumesc!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereIa priviti aici ce a facut omul acesta: cite intrebuintari ale lemnului pornind de la un model de wood stove facut de el...combustibil, gaz sintetic pt generator, caldura pentru locuita....http://www.youtube.com/watch?v=arbXj9R6ZXw o ora de detalii in limba engleza cu demonstratii practice....
RăspundețiȘtergerehttp://ovidiubolfan.blogspot.ro/2013/10/soba-racheta.html Soba Racheta la Bucuresti.
RăspundețiȘtergereUn om cu suflet mare,care nu a tinut numai pentru el,ci a spus si altora.Felicitari pentru traducere.http://www.scribd.com/doc/132185105/Ianto-Evans-Leslie-Jackson-Inc%C4%83lzitoare-cu-mas%C4%83-termic%C4%83-TEI
RăspundețiȘtergereO Sr. Benjamin foi acima e além de suas exigências para me ajudar com meu empréstimo, que eu usei para expandir meus negócios de farmácia. Eles eram joias amigáveis, profissionais e absolutas para trabalhar. Eu recomendo quem procura empréstimo para contato por e-mail. Lfdsloans@outlook.com.WhatsApp ... + 19893943740 ........
RăspundețiȘtergere