Bill Mollison, Permacultura. Manualul proiectantului, partea a II-a (note de lectură)

Capitolul 3. Metode de proiectare

3.1. Introducere
Orice proiect este compus din: concepte, materiale, tehnici şi strategii. Permacultura, ca sistem proiectat, încearcă să integreze părţi fabricate, părţi naturale, părţi spaţiale, părţi temporale, părţi sociale, părţi etice, în vederea ajungerii la un întreg. Pentru aceasta, se concentrează nu doar pe componente, ci şi pe relaţiile dintre ele.

Definiţia proiectului permacultural: Este un sistem de asamblare a componentelor conceptuale, materiale şi strategice într-un model ale cărui funcţii aduc beneficii vieţii în toate formele sale. Scopul este furnizarea unui loc sustenabil şi sigur pentru toate fiinţele vii de pe acest pământ.

Fiecare componentă a proiectului trebuie să funcţioneze în multe feluri. Fiecare funcţie esenţială trebuie să fie suportată de mai multe componente.

Proiectarea permaculturală este un proces continuu, ghidat în evoluţia sa de informaţia şi abilităţile dobândite prin observaţie.

O tehnică înseamnă “cum să" facem ceva. Strategiile adaugă tehnicilor dimensiunea temporală.

Căi de a dezvolta un proiect:
a) analiză;
b) observaţie;
c) deducţie din natură;
d) opţiuni şi decizii;
e) informaţii punctuale;
f) combinare aleatoare;
g) diagrame de fluxuri;
h) analiză zonală şi sectorială.

3.2. Analiza. Proiectare prin enumerarea caracteristicilor componentelor

Principiul auto-reglementării
Scopul proiectului funcţional care se auto-reglementează este de a plasa elemente sau componente astfel încât fiecare să servească nevoile, şi să accepte rezultatele altor elemente.

Un element poluator este un produs al unui component al sistemului care nu este utilizat în mod productiv de nici un alt component al sistemului.

Pentru ca o componentă a proiectului să funcţioneze, trebuie amplasată în locul potrivit. Înainte de asta, trebuie să răspundem la mai multe întrebări:
a) Care este utilizarea produselor acestui component anume, în raport cu nevoile altor componente?
b) Ce nevoie a acestui component este îndeplinită de alte componente ?
c) În ce este acest component incompatibil cu alte componente ?
d) Care sunt beneficiile aduse de acest component altor componente?

Răspunsurile acestea vor furniza amplasamentul relativ sau vor asista accesul unui component la celelalte.

Componentele unei mici ferme familiale sunt :
a) Structuri : casă, hambar/grajd, seră, coteţ de găini ;
b) Construcţii : iaz, gard viu, împletitură de nuiele, garduri ;
c) Animale domestice : găini, vaci, porci, oi, peşti ;
d) Destinaţiile terenului : livadă, păşune, cultivarea cerealelor, grădină, crâng;
e) Context: piaţă, muncă, finanţe, abilităţi, oameni, terenuri disponibile, limite culturale;
f) Ansambluri: tehnologii, maşini, drumuri, sistem de canalizare.

Cele mai multe dintre ferme nu se bucură de multiplele beneficii a amplasării corecte a componentelor, sau de accesul unui component la celălalt. Din această cauză cele mai multe dintre ferme sunt în mod corect privite ca fiind locuri de muncă grea, şi sunt ineficiente energetice.

Fără să inventezi nimic nou, poţi reproiecta componentele existente astfel încât fiecare să servească altora.

Proiectarea analitică poate opera fără experienţa vreunui spaţiu concret. Însă implementarea va ţine cont de condiţiile specifice locului.

3.3. Observaţia. Proiectare prin dezvoltarea observaţiei directe pe teren

Observaţia nu poate fi reglementată ştiinţifică, de aceea este dispreţuită de către teoreticieni. Niciodată însă o hartă, sau un model computerizat, nu vor putea înlocui analiza terenului.

3.4. Deducţie din natură. Proiectare prin adoptarea lecţiilor învăţate din natură

Exemplul lui Masanobu Fukuoka, care a văzut orez crescând spontan în natură, şi şi-a pus întrebarea: dacă orezul poate creşte fără arătură, atunci noi de ce muncim atâta? În timp, a ajuns la producţii bune de orez fără lucrări agricole, fără biocide şi fără să utilizeze maşini.

3.5. Opţiuni şi decizii. Proiectarea ca selecţie de opţiuni sau căi bazate pe decizii

Pot fi făcute alegeri între:
a) Produse sau recolte.
b) Abilitaţi sau ocupaţii.
c) Oportunităţi de procesare locală sau la distanţă.

Singurul scop real al unui proiect iniţial este de a dezvolta un anumit tip de plan în funcţie de care să se demareze într-o situaţie confuzie şi complexă.

3.6. Informaţii punctuale. Proiectare pornind de la hartă

Destul de abstract şi nu poate înlocui contactul cu terenul. Printre avantaje, trebuie menţionat că proiectarea în funcţie de peisaj este astfel foarte vizuală.

3.7. Asamblarea la întâmplare. Proiectare prin analizarea rezultatelor asamblărilor la întâmplare

Această metodă este un generator de creativitate. Este amuzant, şi se poate ajunge la rezultate inovatoare.

Rezolvarea creativă a problemelor: Reformulează o problemă în multe feluri, bulversează abordările convenţionale, şi permite fiecărei soluţii să fie luată în considerare. În acest proces se pot găsi soluţii simple şi neaşteptate.

3.8. Diagramele fluxurilor. Proiectare pentru muncă

Este de preferat ca cineva care cunoaşte procesul de muncă să fie consultat la această abordare.

3.9. Analiza zonelor şi a sectoarelor. Proiectare prin aplicarea modelului fundamental

Zonele sunt serii ce cercuri concentrice, în care cercul cel mai interior este cel mai frecventat şi cel mai intensiv gestionat. Scopul zonelor este conservarea energiei.

Zona 0 este casa.

Zona 1 cuprinde grădina, crescătoria de iepuri, porcuşorii de guinea, porumbeii, tancuri de colectat apa, spirala cu ierburi.

Zona 2 cuprinde livada propriu-zisă, adăposturile pentru animale domestice, straturile cu culturile principale.

Zona 3 cuprinde culturi comerciale sau animale care urmează să fie vândute sau schimbate în trocuri.

Zona 4 cuprinde păşune.

Zona 5 este colţul sălbatic (pădure).

Însă această zonare cu greu se potriveşte unui loc concret. Zonarea concretă trebuie făcută în funcţie de:
a) numărul de vizite pe care-l face la o plantă, un animal sau o structură;
b) numărul de vizite de care are nevoie o plantă, un animal sau o structură.

Regula de aur este să dezvolţi perimetrul cel mai apropiat mai întâi, să-l controlezi, apoi să te extinzi. În cele din urmă întreaga suprafaţă va răspunde nevoilor tale.

Cum să evaluezi amplasarea zonală: Plasează un component în relaţie cu alte componente sau funcţii, şi pentru o mai eficientă utilizare a spaţiului şi a nutrienţilor. Caută rezultate care servesc unor nevoi speciale care nu pot fi altfel obţinute local.

Regulile conservării energiei: Fiecare element (plantă, animal sau structură) trebuie să fie amplasat astfel încât să servească cel puţin două sau mai multe funcţii. Fiecare funcţie (ex: colectarea apei, protecţia împotriva incendiilor) este îndeplintă în două sau mai multe feluri.

Principiul amplasării: Dacă modelul general de ansamblu este corect analizat, şi deciziile de amplasare sunt corecte, mult mai multe avantaje decât am proiectat devin evidente. Sau, dacă pornim bine, alte lucruri bune vor urma în mod firesc cu titlu de rezultat neplanificat.

Aspectul descrie orientarea unei pante faţă de soare. Pantele sudice sunt cele mai însorite. Pantele nordice sunt cele mai umbroase.

Dacă elementele proiectului sunt zonate cu grijă, dacă sectoarele energetice sunt analizate corect, dacă unghiul soarelui şi beneficiile aduse de pante sunt maximizate pentru utilizare, iar construcţiile sunt orientate spre funcţii, atunci baza proiectului este funcţională.

3.10. Zonarea informaţiei şi etică

Atunci când vorbim despre dominarea naturii, vorbim în realitate despre distrugere. Nu avem nici dreptul, nici vreo justificare etică pentru a defrişa sau a modifica profund zonele sălbatice, ca să creem peluze, eroziune, şi să utilizăm ineficient terenurile.

Zonele noastre sunt zone de distrugere, informaţie, energie disponibilă, dependenţă umană.

Rezumat:
1. Orice este util. Nu e în mod necesar util pentru oameni, dar este util pentru viaţa în general din care noi suntem o părticică.
2. Nu putem ordona funcţii complexe. Acestea trebuie să evolueze singure.
3. Nu putem cunoaşte decât o fracţiune din ceea ce există. Întotdeauna vom fi o parte minoră a întregului sistem informaţional.

Suntem profesori doar în grădinile noastre, şi elevi oriunde altundeva.

Eroare tipică: Atunci când ajungem în natura sălbatică, suntem în conflict cu atât de multe forme de viaţă încât credem că trebuie să le distrugem ca să existăm noi.

3.11 Proiectare progresivă

Cele mai multe dintre proiectările inginereşti sunt bazate pe schimbări mici la proiecte deja existente, până când limite superioare ale eficienţei sau performanţei sunt atinse.

3.12. Sumarul metodelor de proiectare

Proiectarea unui spaţiu nu are nevoie de demersul unui singur specialist, ci mai degrabă o abordare multi-disciplinară şi bio-socială care ia în calcul efectele pe care mediul le are asupra ocupanţilor.

3.13. Conceptul de ghilde în natură şi proiect

Metodologiile proiectării policulturale se folosesc mai mult de interacţiunea dintre specii decât de configuraţie, deşi ambele sunt necesare proiectului.

Ghildele sunt ansambluri de plante şi animale din specii diferite care îşi aduc beneficii reciproce în urma unei convieţuiri. Există un element central (plantă sau animal).

Motive de asociere a speciilor :
a) să beneficieze în urma reducerii competiţiei rădăcinilor;
b) să acorde sprijin împotriva dăunătorilor;
c) să creeze mulci;
d) să furnizeze nutrienţi (în special azot);
e) să ofere adăpost împotriva îngheţului, arşiţei sau vântului.

Între plante relaţiile pot fi de:
a) simbioză ;
b) indiferenţă ;
c) conflict.

Un exemplu de vecinătate potrivită : dacă punem un măr lângă un nuc, mărul va suferi şi în cele din urmă va muri. Pe de altă parte, dudul nu suferă dacă se află în apropierea nucului, şi aduce beneficii mărului. Aşadar, între măr şi nuc este bine să se afle un dud.

3.14. Succesiunea: evoluţia unui sistem

Putem remarca în natură existenţa plantelor-pionier, care ocupă spaţiile cele mai vitrege, şi care mor făcând loc plantelor mai pretenţioase. Cele mai multe dintre buruieni sunt astfel de plante-pionier, iar existenţa lor într-un loc arată cât de vitregit este acel spaţiu d.p.d.v. ecologic.

3.15. Stabilirea şi menţinerea sistemelor

Prioritatea în stabilirea unui sistem constă în găsirea locului şi calcularea costului.

Cele mai bune surse pentru seminţe şi plante sunt întotdeuna împrejurimile, pepinierele publice şi pădurile. Contează foarte mult să acumulezi seminţe, să colectezi materiale de construcţie în vederea refolosirii.

Planificarea este un moment critic.

Activităţile precursoare sunt:
a) împrejmuirea (cu gard sau gard viu);
b) reabilitarea solului;
c) controlul eroziunii;
d) alimentarea cu apă.

Sistemele dezvoltate trebuie să fie compacte. Sistemele la scară mare au pierderi şi ineficienţe la scară mare.

Succesiunea implementării unei ferme de subzistenţă :
a) stabilirea unui mic cap de pod ;
b) stabilizarea unei arii de dimensiuni reduse ;
c) dezvoltarea subzistenţei ;
d) căutarea unor produse comercializabile.

Chiar şi într-o grădină comercială, nu ne putem baza pe mai mult de 3-10 specii, în condiţiile în care putem avea peste 25-75 de specii sau chiar mai multe.

Este mai normal să proiectezi singur sistemul în care vei trei, decât să apelezi la experţi care nu au nici o legătură de viaţă cu spaţiul proiectat.

3.16. Proceduri practice generale în proiectarea proprietăţii

Înainte de orice se evaluează necesităţile clientului. O idee clară despre finanţele ocupanţilor este necesară pentru ca planul să fie viabil financiar.

Se aleg locurile pentru:
a) căi de acces şi alte lucrări similare ;
b) casă şi cladiri anexe;
c) alimentare cu apă şi purificarea apei, irigaţii;
d) sisteme energetice;
e) păduri, recolte şi amenajări pentru animale.

Proiectul este îmbinarea dintre peisaj, oameni şi abilităţi în contextul unei societăţi regionale. Dacă proiectul se termină cu aspectele fizice şi omeneşti, rămâne incomplet. Luarea în calcul a aspectelor financiare şi legale, plus o introducere la resursele zonei, cu o idee clară privind marketingul şi venitul din servicii şi produse (luând în calcul şi noile trenduri) sunt de asemenea esenţiale.

Iată ce ar trebui să obţină un proiect bun pe o perioadă de 3 până la 6 ani:
a) reducerea nevoilor de câştig (prin conservarea mâncării şi micşorarea costurilor cu energia);
b) repararea şi conservarea peisajelor degradate, a clădirilor, a solurilor, şi a speciilor cu grad de risc;
c) produse sustenabile pe termen scurt, mediu şi lung;
d) un produs unic, de preferabil esenţial, pentru regiune ;
e) trai corect (muncă bună) pentru ocupanţii, în domeniul serviciilor sau a bunurilor;
f) statut legal clar şi sigur pentru ocupanţi;
g) un peisaj armonios şi productiv, fără deşeuri sau otrăvuri ;
h) o participare cooperantă şi bogată în informaţii cu societatea regională.

Capitolul 4. Înţelegerea modelelor

Modelul unui copac poate fi întâlnit în multe structuri naturale sau nu:
a) explozie
b) eveniment
c) eroziune
d) idee
e) germinare
f) ruptură.

Simbolurile yin-yang, svastica, infinitul şi mandala descriu şi ele multe căi. Spirala pare să fie modelul fundamental al universului.

4.1. Introducere

Totul în natură se supune unor modele care pot fi abstractizate: valurile, dunele de nisip, peisajele vulcanice, copacii, chiar şi comportamentul animalelor. Dacă obţinem înţelegerea fenomenelor naturale fundamentale, dobândim un instrument foarte puternic pentru proiectare, şi găsim o cunoaştere aplicabilă în multe discipline.

Modelarea este modul în care ne încadrăm proiectul, cadrul în care introducem informaţia, entităţile şi obiectele asamblate, în vederea observării analitice a conexiuniilor, şi selectării materialelor şi tehnologiilor specifice.

Natura se comportă dincolo de rigoarea regularităţilor euclidiene iubite de tehnocraţi şi arhitecţi. Natura se prezintă sub forma unor cercuri imperfecte, niciodată plană şi niciodată sub formă de pătrat. Liniile apar doar pe distanţe infinitezimale. Natura vine în valuri, se furişează, zboară, plânge, este dincolo de măsurători precise şi este inteligibilă doar ca senzaţie şi ca sistem.

Nimic din ceea ce observăm nu este regulat, parţial din cauză că suntem observatori imperfecţi. Pentru noi, lucrurile regulate sunt acelea produse pe cale mecanică pornind de la punctul nostru de vedere restricţionist.

A învăţa un model fundamental este totuna cu a învăţa un principiu: poate fi aplicabil unui mare număr de fenomene, unele complexe, altele simple.

Nu trebuie să facem confuzie între înţelegerea formei şi cunoaşterea substanţei (harta nu este teritoriul). Totuşi, înţelegerea formei ne aduce o mai bună înţelegere a funcţiei, şi ne sugerează strategii potrivite pentru proiectare.

4.2. Un model general al evenimentelor

Ce vedem atunci când ne uităm în lume ?
a) valuri ;
b) linii de curgere ;
c) forme pufoase (nori, coroanele arborilor) ;
d) spirale (galaxii, floarea soarelui, vârtej de apă;
e) lobi;
f) ramuri;
g) împrăştieri;
h) reţele (faguri, crăpături în noroi).

Modelul fundamental este acela al copacului, dar luându-se în considerare atât partea lui vizibilă (tulpină şi coroană), cât şi cea invizibilă (rădăcini simetrice coroanei). Acest model mai poate fi numit "cotorul de măr". Tornadele ilustrează acelaşi model.

4.3. Matrici şi strategii de compactare şi complexitate a componentelor

Un set de valuri sinusoidale care se intersectează, dezvoltat după o matrice pătrată sau hexagonală, va oferi imaginea unei suprafeţe compusă din forme rezultate din modelul fundamental. În felul acesta, matricea este o mozaicare. Pentru acest model Bill Mollison inventează termenul "teselare” (din latinescul “tesserae” – placă de ţiglă).

Dacă privim tulpina unui copac de sus în jos, creşterea acestuia se face prin succesiunea de forme din ce în ce mai mici, în cadrul aceloraşi dimensiuni. Această matrice se numeşte anidare (stivuire de tip matrioşka). Pentru acest model Bill Mollison inventează termenul “anidare” (din latinescul “nest” – cuib).

Dacă suprapunem două spirale care se mişcă în sensuri opuse, obţinem modelele petalelor de la cele mai multe dintre flori, sau vârtejurile frunzelor. Aceasta este matricea suprapunerii.

Teselarea, anidarea şi suprapunerea ne oferă strategii potrivite pentru dezvoltarea entităţilor complexe şi compacte, sau pentru analizarea peisajelor complexe.

4.4. Proprietăţile mediului

Distingem datorită proprietăţilor lor specifice: aerul, apa, pământul şi stânca. Fiecare diferenţă are definită un hotar, suprafaţă sau interfaţă cu alt mediu.

Strategia proiectării hotarelor/marginilor: Crearea trăsăturilor complexe ale hotarelor este o strategie fundamentală de proiectare pentru crearea nişelor temporale şi spaţiale.

4.5. Trăsăturile hotarelor

Hotarele sunt, în natură, locuri foarte potrivite pentru localizarea organismelor, din mai multe cauze:
a) particulele se pot acumula în mod natural sau se pot depozita aici (hotarul însuşi acţionează ca o reţea sau ca o barieră);
b) nişe speciale sau unice sunt disponibile în spaţiu sau în timp în cadrul ariei hotarului ;
c) resursele a două (sau mai multe) medii sunt disponibile în hotar sau în apropiere.

Orice hotar (falie, faleză, lizieră) are o anumită profunzime, constituind un al treilea mediu, diferit de cele pe care le separă.

« Efectul de lizieră » este un factor important al permaculturii.

4.6 Armonia şi geometria hotarelor

Gardurile în zig-zag rezistă vânturilor puternice mult mai bine decât barierele drepte. Lizierele dinţate permit adăposturi şi micro-climate mai umede, mai uscate, mai fierbinţi pentru o varietate de specii.

Fără a modifica suprafaţa unui iaz, putem dubla numărul plantelor aflate la hotarul dintre iaz şi uscat crenelând acest hotar.

Efectul de lizieră se explică prin aceea că diferenţele duc la schimburi. Hotarele sunt conexiuni.

4.7 Hotare şi componente compatibile şi incompatibile

Efectele posibile la întâlnirea între două medii sunt:
a) nici o diferenţă în recolte, stabilitate sau creştere (0,0)
b) unul beneficiază în detrimentul altuia (+,-) (-,+)
c) ambele beneficiază (+, +)
d) ambele pierd în recoltă şi vitalitate (-,-)
e) unul beneficiază, celălalt nu este afectat (+,0) (0,+)
f) unul pierde, celălalt nu este afectat (-,0) (0,-).

În culturile intercalate se lucrează intens cu efectul de lizieră, putându-se obţine dublul producţiei care ar putea fi preluată de pe suprafeţe monoculturale.

Plasează un component mutual-compatibil între două sisteme incompatibile.

Selectează şi plasează componentele aşa încât incompatibilitatea să fie anulată, iar interdependenţa maximizată.

Este stupid să încerci să subliniezi diferenţele, în loc să le valorifici creativ.

Regula de aur a proiectării: lucrează la scară mică, şi lucrează variat.

Între medii există un fenomen de difuziune.

4.8. Sincronizarea şi modelarea evenimentelor

Suntem noi înşine parte dintr-o ghildă de specii aflate înăuntrul şi înafara corpului nostru. Popoarele aborigene şi practicienii medicinei Ayurvedice ai vechii Indii au nume pentru aceste ghilde, sau fiinţe formate din două sau mai multe specii care trăiesc ca un singur organism. Cea mai mare parte a naturii este compusă din grupuri de specii care lucrează interdependent, iar această complexitate are la rândul ei regulatori de sincronizare.

4.9. Spirale

Ca atâtea fenomene “reale”, spiralele naturale nu sunt perfecte, ci arată o progresie uşoară, şi o fază de disipare după o lungă perioadă.

Spiralele se găsesc acolo unde este nevoie de:
a) flux armonios;
b) formă compactă;
c) mulţime eficientă;
d) schimb în creştere;
e) transport sau ancorare.

4.10 Flux peste peisaj şi obiecte

Temperatura, presiunea şi viteza vântului sunt adesea legate:
a) presiune scăzută – viteză înaltă – temperatură rece – (tendinţă expansivă);
b) presiune înaltă – viteză scăzută – temperatură caldă - (tendinţă constrictivă).

4.11. Flux deschis şi modele de flux

Creaturile care trăiesc în condiţii de flux deschis sunt astfel încât se prezintă adaptate fenomenelor de mare presiune şi pot dezvolta "burlane” pentru a orienta fluidele şi gazele de-a lungul corpurilor lor.

4.12. Fenomene toroidale

Torusul este un fenomen natural foarte răspândit. În formă de gogoaşă, îl întâlnim la exploziile atomice, la gazele ieşite din motoarele diesel, la cerculeţele din fumul de ţigară. Un torus este un vortex tridimensional închis.

4.13. Dimensiuni şi potenţiale; generatori

Pe teren plat, atunci când forţele nu acţionează cu putere, se produc modelele lobulare. Pe teren colinar, energia este în general o combinaţie de flux şi gravitaţie.

4.14. Modele închise (sferice); creştere şi expulzare

Atunci când materia se acumulează în jurul obiectelor cosmice, acestea au 3 tipuri de reacţii
a) devin mai dense;
b) să se umfle şi să intre în expansiune;
c) să ejecteze materialele spre poli.

4.15. Ramuri şi efectele lor; conducte

Fractalii sunt la fel de comuni în natură ca şi în gândirea abstractă. Exemple: zone devastate, nori, fulgere, reţele neuronale şi semnalele lor, proceduri de căutare pe calculator, fulgi de zăpadă, ramurile şi rădăcinile arborilor.

4.16. Ordini de magnitudine în ramuri

Acolo unde există ramuri, funcţionează mai multe modele :
a) modelul asimetric al bazinelor hidrografice;
b) modelul împletiturii de nuiele;
c) modelul reţelei de îmbinări a rocilor;
d) modelul clasic al copacului.

4.17. Niveluri şi dimensiuni

La fiecare punct de îmbinare (branşament), totul se schimbă: presiune, flux, viteză, schimburi gazoase, forme de viaţă asociate cu dimensiuni specifice ale ramurilor.

4.18. Clasificarea evenimentelor

A. Clasificare după natura evenimentelor:
a. Exploziv, dezintegrare, eroziune, impact, percutare.
b. Creştere, integrare, construcţie, translatare.
c. Conceptual, idee, gândire creativă, intuiţie.

B. Stagiu
a. Strict potenţial (sămânţă negerminată, idee neexplorată, bombă nedetonată).
b. În curs de evoluţie.
c. Completat (creştere şi expansiune epuizată), articulat.
d. Degenerare (dezintegrare, înlocuire sau invadare de către noi evenimente), dezarticulare.

C. Dimensiune
a. unu (fenomene lineare), curbe.
b. doi (fenomene de suprafaţă), mozaic.
c. trei (fenomene solide), copaci.
d. patru (fenomene solide în mişcare), incluzându-se dimensiunea temporală.
e. mai multe (fenomene conceptuale), modele ale particulelor de forţă, stare şi energie.

D. Locaţie
a. Generând în jur suprafeţe echipotenţiale (furtuna pe mare).
b. În mediu (sisteme meteorologice “frontale”).
c. În unghi de 90 de grade cu suprafeţele (copaci).
d. Înglobări (anumite explozii şi organisme).
e. O idee, localizată în afara dimensiunilor normale spaţiale şi temporale.

4.19. Timp şi relativitate în model

Există o credinţă buddhistă conform căreia tot timpul e închis în prezent, la fel cum toţi copacii, trecuţi şi viitori, stau închişi într-o minusculă sămânţă.

4.20. Lumea în care trăim ca mozaicare de evenimente

Înţelegerea (chiar şi parţială) a modelurilor de bază care conectează fenomenele crează un foarte puternic instrument abstract pentru proiectanţi. În fiecare moment al procesului de proiectare, modelarea corectă poate asista obţinerea de recoltă sustenabilă pornind de la fluxuri, forme de creştere şi informaţie. Modelele impuse în construcţia unui ansamblu domestic pot duce la economie de energie, estetică satisfăcătoare şi funcţie, susţinând acele organisme care locuiesc în habitatul proiectat.

Modelele ne spun că toate particulele, toate valurile, sunt grupate în fluxuri. Fiecare îl defineşte pe celălalt. Toate împreună alcătuiesc un plan. Nu există organisme individuale sau evenimente separate. Toate se află într-un câmp de evenimente sau ca expresie a forţei vieţii.

4.21. Introducere în aplicarea modelelor

Modelarea are două aspecte : perceperea modelelor care există deja şi cum funcţionează, urmată de impunerea modelelor în scopul obţinerii unor rezultate specifice.

4.22 Utilizările tribale are modelărilor

Dezvoltând numerele şi simbolurile alfabetice, am abandonat învăţarea modelelor în educaţia civilizaţiei noastre. Civilizaţiile premoderne îi învaţă pe copii enorm de multe lucruri despre univers prin cântec şi dans, iar hermeneutica acestor forme artistice el este dată mai târziu, atunci când sunt capabili s-o înţeleagă.

4.23. Mnemonica sensului

În multe dintre credinţele lumii (ex : Aum mani padme hum - Diamantul din inima lotusului) apare un nucleu esenţial.

4.24. Modelele societăţii

Clasele ocupaţionale din societate sunt:
a) lucrătorii urbani manuali sau fără competenţe (penurie de resurse materiale, statut social inferior, se nasc mai mulţi băieţi decât fete, familii numeroase, poliandria este acceptabilă);
b) clasa “de mijloc” (resurse adecvate, slujbe normă întreagă, se nasc cam tot atâţia băieţi cât şi fete, familii de dimensiuni medii, monogamie, adesea monogamie serială);
c) nivelurile superioare (resurse abundente, perioade flexibile de lucru, se nasc mult mai multe fete decât băieţi, familii mici, bărbaţii au amante şi concubine);
d) niveluri foarte înalte (mai multe fete decât băieţi, căsătoriile sunt alianţe economice, facilitate de şcoli şi cluburi exclusiviste).

4.25. Artele în serviciul vieţii

În societăţile tribale, cea mai mare parte a artei este mnemonică în slujba modelelor fundamentale. Funcţia decorativă este incidentă, în vreme ce educaţia sacră funcţionează în cadrul modelelor. "Decoraţia" este doar un aspect trivial al artei.

Cea mai mare parte din arta modernă este individualistă şi decorativă. Chiar şi atunci când un “motiv” plagiază ceva din vechile origini, funcţia sa educativă şi sacră este ratată. Distracţia şi decoraţia sunt funcţii valide şi importante ale artei, totuşi sunt funcţii minore.

Arta aparţine oamenilor, nu este un mod de a risipi energia pentru câţiva dintre ei. Arta popoarelor tribale închisă în muzee este o formă de genocid cultural, cunoaşterea fiind dizlocată din contextul ei, obiectele fiind trivializate în scopuri decorative.

4.26. Aplicaţii adiţionale la modelare

Spirala plantelor, cu diametrul bazei de 2 metri, iar înălţimea în punctul maxim de 1-1,3 m.
Citeşte mai mult!

Will Hooker, Introducere în permacultură (cursul 3)

Cursul 3 poate fi downloadat de aici.

Discuţie cu studenţii despre rezultatele la testul Ecological Footprint Quiz. Cei care călătoresc, în special cu avionul, scot punctajele cele mai defavorabile. Alte comentarii despre Carbon Footprint Calculator.

Video recomandat: The Global Gardner

Permacultura nu este o evanghelie, ci un mod de a gândi.

Ecologia se ocupă cu relaţiile dintre organisme şi mediu.

Toată viaţa de pe Pământ se desfăşoară pe un strat subţire, numit biosferă.

Omul este în vârful piramidei trofice, dar face totuşi parte din ecosistem. A-l situa în afara sistemului e totuna cu a-l transforma într-un predator iresponsabil. În permacultură, imperativul ecologic este să înţelegem că omul este parte din sistem.

Modelul cooperării este superior modelului competiţiei.

Ce este o buruiană ? O plantă care creşte în locul în care noi n-am vrea să crească. O parte din plantele ce trec drept buruieni sunt cele mai hrănitoare plante pe care le avem.

O sursa majora de energie pe planetă : lumina soarelui.

David Holmgren a lansat conceptul de « embodied energy » (energie incorporată). Problema la care încearcă să răspundă acest concept este : Cum anume putem măsura ceea ce facem şi ceea ce suntem, în termeni de unităţi energetice ? Numele acestei unităţi este « emergy ». Deciziile trebuie luate calculând nu banii, ci emergies. În momentul în care energia bazată pe petrol devine hiperscumpă, orice contabilitate financiară îşi pierde sensul.

A proiecta înseamnă a face coregrafia unui flux energetic.

Peluza are semnificaţii culturale. În UK, peluza însemna la origini că ai multe oi, care pot s-o pască.

La momentul actual de devastare ecologică, avem nevoie de plante anuale ca să ne hrănim. Unul din primele lucruri pe care îl face un proiectant în permacultură este să introducă plante perene, schimbând accentul de la agricultura anuală la agricultura perenă.

Atunci când creezi o grădină ecologică, trebuie să urmăreşti:
a) ameliorarea solului;
b) plante perene vs. plante anuale;
c) straturi (niveluri) suprapuse de plante;
d) comunităţi de plante;
e) grupuri de funcţii.
Citeşte mai mult!

Will Hooker, Introducere în permacultură (cursul 2)

Cursul 2 poate fi downloadat de aici.

Întrebare: De ce este importantă sustenabilitatea acum?

Pământul poate susţine în mod natural 2 miliarde de oameni.

Lectură recomandată: John Lyle, Regenerative Design for Sustainable Development

Atunci când primii colonişti europeni au ajuns în America, pe continentul America de Nord trăiau cam 600.000 - 18.000.000 de oameni (evaluările nu au ajuns la o cifră unanim acceptată). Acum sunt 300.000.000.

Civilizaţia noastră a dezvoltat un sistem linear: luăm ceva dintr-un loc (numit sursă), îl transformăm, îl utilizăm, apoi îl aruncăm într-o hazna. Evident, are sens să reciclezi. Însă începem să fim lipsiţi de resurse.

Lectură recomandată: Donella Meadows, Beyond the Limits

Criză de mediu şi criză socială?
Mediu:
- Încălzirea globală
- Degradarea solurilor
- Epuizarea resurselor (peak oil).

Social:
- Distrugerea familiei şi a comunităţii
- Comportamente care creează dependenţă.

Economic & politic:
- Îndatorare financiară fără precedent
- Capitalism sălbatic
- Iluzie şi dezamăgire.

Lectură recomandată: Jane Straus, Enough is Enough

Umanitatea se îndreaptă spre o paragmă a sărăciei resurselor. Suntem deja la vârful de producţie a petrolului, sau poate dincolo de acest moment. Permacultura permite o viaţă în abundenţă alimentară, în condiţiile în care combustibilii fosili devin din ce în ce mai scumpi.

Trebuie să gândim în termeni de sisteme ciclice.

Etica permaculturii:
1. Ai grijă de pământ
2. Ai grijă de oameni
3. Imparte surplusul (produse, timp, energie)

Pământul este viu, iar această credinţă îţi schimbă percepţia.

Lectură recomandată: Wendell Berry, Questionnaire, în volumul Livings (am găsit poemul pe net şi l-am redat în partea finală a acestui post)

Principiile permaculturii (aşa cum au fost formulate de Bill Mollison):
1. Utilizarea proximităţii
2. Fiecare element îndeplineşte mai multe funcţii
3. Fiecare funcţie importantă este suplinită de mai multe elemente
4. Planificarea energetică eficientă
5. Utilizarea resurselor biologice
6. Reciclarea energetică
7. Sisteme intensive la scară mică
8. Succesiune şi evoluţie accelerată
9. Diversitate
10. Efecte de lizieră

Principiile permaculturii (aşa cum au fost formulate de David Holmgren):
1. Observă şi interacţionează
2. Capturează şi stochează energia
3. Obţine o recoltă
4. Fii cumpătat şi acceptă reacţii
5. Utilizează şi pune în valoare resurse regenerabile şi servicii
6. Nu produce deşeuri
7. Proiectează de la model la detalii
8. Integrează mai degrabă decât să segreghezi
9. Utilizează soluţii mici şi lente
10. Utilizează şi pune în valoare diversitatea
11. Utilizează liziere şi pune în valoare elementele marginale
12. Utilizează în mod creativ şi reacţionează la schimbări

Grădinile cele mai productive au între 1250 mp şi 5000 mp.

Dacă vei sa salvezi lumea, începe de la pragul uşii.


“Questionnaire” (a poem by Wendell Berry)

1. How much poison are you willing
to eat for the success of the free
market and global trade? Please
name your preferred poisons.

2. For the sake of goodness, how much
evil are you willing to do?
Fill in the following blanks
with the names of your favorite
evils and acts of hatred.

3. What sacrifices are you prepared
to make for culture and civilization?
Please list the monuments, shrines,
and works of art you would
most willingly destroy.

4. In the name of patriotism and
the flag, how much of our beloved
land are you willing to desecrate?
List in the following spaces
the mountains, rivers, towns, farms
you could most readily do without.

5. State briefly the ideas, ideals, or hopes,
the energy sources, the kinds of security,
for which you would kill a child.
Name, please, the children whom
you would be willing to kill.

Sursa poemului este aici.
Citeşte mai mult!

Will Hooker, Introducere în permacultură (cursul 1)

Pe blogul Permaculture Media Download, la secţiunea Documentare, se află cursul de introducere în permacultură susţinut de Prof. Will Hooker la NC State University. Mai bine de 40 de ore video, un material universitar foarte complex (predare + activităţi practice) susţinut cu pasiune şi umor de un profesionist desăvârşit.

În perioada următoare mi-am propus să folosesc cu mare atenţie această oportunitate oferită de Permaculture Media Download, notând câte ceva pentru cei care nu au suficientă vreme să parcurgă pe îndelete prelegerile profesorului. Desigur, nici aceste notiţe, nici altele, nu pot înlocui studierea materialelor-sursă.


Cursul 1 poate fi downloadat de aici.

Curs predat la NC State University în 2010. Autorul predă la universitate de 35 de ani, este de formaţie arhitect peisagist, şi este instructor permacultural de 14 ani.

Permacultura este înainte de toate o metodă interdisciplinară de a trăi sustenabil, pentru casă, grădină şi comunitate.

Bill Mollison: Permacultura (cultură permanentă) este un proiect conştient de ecosistem agricol care mimează ecosistemul natural.

Permacultura este o revoluţie deghizată în grădinărit.

Permacultura nu proiectează fundul grădinii, sau parcări, sau pieţe publice. Permacultura proiectează sisteme, iar studenţii sunt invitaţi să gândească în termeni de sistem.

Sistemul natural este cel mai bun profesor.

Survol asupra întregului curs. Recomandări (imperative) de lectură. Fiecare student se prezintă.

Lecturi:
a) Bill Mollison şi David Holmgren – Permaculture One
b) Bill Mollison şi David Holmgren – Permaculture Two
c) Toby Hemenway – Gaia’s Garden (a doua ediţie)
d) Bill Mollison – Introduction to Permaculture
e) Bill Mollison – Permaculture. A Designer’s Manual
f) Albert Bates – The Post-Petroleum Survival Guide and Cookbook
g) Stephen and Rebecca Hren – The Charbon-Free Home
h) David Holmgren – Permaculture. Principles & Pathways Beyond Sustainability

Site-uri recomandate:
http://www.holmgren.com.au/
http://www.patternliteracy.com/

Video recomandat:
Bill Mollison, In Grave Danger of Falling Food
Citeşte mai mult!

Bill Mollison, Permacultura. Manualul proiectantului, partea I (note de lectură)

Lumea nu mai poate susţine dezastrul cauzat de agricultura modernă, pădurile monoculturale, şi proiectarea necugetată a aşezărilor umane, iar în viitorul apropiat vom vedea sfârşitul risipei de energie, sau sfârşitul civilizaţiei aşa cum o cunoaştem, din cauza poluării cauzate de om şi a schimbărilor climatice.

Prefaţă

Permacultura (agricultura permanentă) este proiectarea conştientă şi întreţinerea unor ecosisteme agricole productive care au diversitatea, stabilitatea şi elasticitatea ecosistemelor naturale. Este integrarea armonioasă a peisajului şi a oamenilor care-şi furnizează singuri mâncarea, energia, adăpostul şi răspund altor nevoi materiale şi non-materiale într-un mod sustenabil.

Capitolul 1. Introducere

1.1 Filosofia proiectării permaculturale

Realitatea tristă este că suntem în pericol de a pieri din cauza propriei noastre stupidităţi şi a lipsei de responsabilitate în viaţă.

Oamenii sunt sunt singura resursa indispensabila oamenilor.

Prima directivă a permaculturii: Singura decizie etică este să fim responsabili pentru propria existenţă şi pentru cea a copiilor noştri.

Principiul cooperării: Cooperarea, nu competiţia, este baza însăşi a sistemelor vii existente şi a supravieţuirii viitoare.

1.2 Etica

Baza etică a permaculturii:
1) Ai grijă de pământ, pentru ca toate sistemele vii să persiste şi să se înmulţească.
2) Ai grijă de oameni, să ajungă toţi la resursele necesare existenţei lor.
3) Stabileşte limite pentru populaţie şi consum, dominându-ţi nevoile.

Ideea permaculturii este :
a) să lucrezi împreună cu şi nu împotriva naturii;
b) să observi îndelung şi cu grijă mai degrabă decât să acţionezi îndelung şi fără grijă;
c) să apreciezi sistemele şi oamenii în funcţie de toate funcţiile lor, mai degrabă decât să soliciţi una dintre ele ;
d) să permiţi sistemelor să evolueze.

Regulile utilizării unui ecosistem în vederea conservării lui:
a) Reducerea risipei, deci a poluării.
b) Înlocuirea în întregime a mineralelor pierdute.
c) Contabilizarea atentă a energiei.
d) Evaluarea pe termen lung a efectelor acţiunii asupra societăţii.

Metode de a obţine permanenţa în agricultură:
a) îngrăşarea constată a pământului;
b) păşuni permanente;
c) pădurile.

Ceea ce este caracteristic pentru agricultura permanentă este faptul că necesarul sistemului pentru energie este furnizat de acel sistem. Agricultura modernă este dependentă de inputuri energetice externe.

1.3 Permacultura pe teren şi în societate

Permacultura se concentrează pe proiectul benefic, poate fi adăugată tuturor competenţelor etice, şi are potenţialul de a-şi face loc în toate îndatoririle umane.

În grădină trebuie creat în mod activ sol, lucru care se petrece în mod firesc într-un ecosistem. Apa trebuie capturată prin cât mai multe metode.

Capitolul 2. Concepte şi teme în proiectare

Toate organismele vii sunt sisteme deschise, cu alte cuvinte îşi menţin formele şi funcţiile complexe prin schimburi continue de energie şi materiale cu mediul. Spre deosebire de mecanisme, care disipă energia prin frecare, organismele vii "construiesc" substanţe complexe din substanţele cu care se hrănesc, forme de energie mai complexe din energia pe care o absorb.

2.1 Introducere

Ipoteza Gaia – pământul este mai puţin un ansamblu material, şi mai mult un proces de gândire. Pământul reacţionează pentru a reface echilibrul distrus de om.

Culturile aborigenilor australieni utilizează mitul pentru a arăta în ce mod actele inutile şi distrugerea necugetată a elementelor aduce catastrofe şi suferinţă.

2.2 Ştiinţa şi cele 1000 de nume ale lui Dumnezeu

Deşi putem observa natura, sistemele vii nu permit definiţia ştiinţifică strictă, întâi de toate pentru că sunt în permanent proces de schimbare, apei pentru că viaţa reacţionează la investigaţie sau experimente.

Imediat ce începi să studieze sisteme deschise, devii parte a sistemului studiat.

2.3 Aplicarea legilor şi a principiilor în proiect

Principiul intervenţiei vieţii : În haos se află oportunitatea impunerii ordinii creative.

Legea întoarcerii: Tot ce iei, trebuie să dai înapoi. Sau: Natura cere ceva în locul fiecărui cadou. Sau: Utilizatorul plăteşte.

Inerente acestei din urmă legi sunt conceptele de replantare, recliclare, durabilitate, şi utilizarea corectă a deşeurilor. Natura îi penalizează foarte dur pe cei care ignoră această lege.

Prima lege a termodinamicii, reformulată de Watt: Întreaga energie care intră într-un organism, populaţie sau ecosistem poate fi considerată energie care se stochează sau pleacă. Energia poate fi transferată dintr-o forma într-alta, dar nu poate dispărea, sau să fie distrusă, sau creată. Nici un sistem de conversie a energiei nu este complet eficient.

Sau reformulată de Asimov: Întreaga energie din univers este constantă iar totalul entropiei este în creştere.

Entropia este energie pierdută, inutilizată de către sistem. Pentru proiectant se pune întrebarea: “Cum pot utiliza cel mai bine energia înainte ca aceasta să plece din sistemul meu ?"

Cuvântul-cheie în sistemele deschise este “schimb”. De exemplu, la nivel local, oraşele par să fie deschise, însă ele returnează puţină energie la sistemele care le alimentează, nefiind antrenate într-o relaţie de schimb, ci într-una de comerţ unidirecţional, returnând în schimb deşeuri sub formă de poluare. Oraşele încalcă clasica “lege a întoarcerii”.

Sistemele vii organizează în mod constant şi creează stocări complexe pornind de la energie şi materiale difuze, acumulând, descompunând, construind şi transformându-le pentru utilizări viitoare.

Birch a stabilit şase principii ale sistemelor naturale:
a. Nimic din natură nu creşte pentru totdeauna.
b. Continuarea vieţii depinde de menţinerea ciclurilor bio-geochimice globale de elemente esenţiale, îndeosebi carbon, oxigen, azot, sulf şi fosfor.
c. Probabilitatea dispariţiei unei populaţii sau a unei specii este cea mai mare când densitatea este foarte înaltă sau foarte mică.
d. Şansa pe care o au speciile de a supravieţui şi de a se reproduce depinde înainte de toate de unul sau doi factori cheie din reţeaua complexă de relaţii ale organismului cu mediu.
e. Abilitatea noastră de a schimba faţa pământului creşte în proporţie mai mare decât abilitatea de a anticipa consecinţele acestei schimbări.
f. Organismele vii nu sunt doar mijloace, ci şi scopuri. Pe lângă valoarea lor instrumentală pentru oameni şi alte organisme vii, mai posedă şi o valoare în sine.

Câteva consideraţii practice care trebuie respectate:
a) Sistemele pe care le construim ar trebui să reziste cât de mult se poate, cu cât mai puţină întreţinere.
b) Aceste sisteme, alimentate de soare, ar trebui să producă nu doar propriile lor nevoi, ci şi nevoile oamenilor care le creează şi le controlează. În felul acesta sunt sustenabile, şi îi ţin în viaţă şi pe cei care le construiesc.
c) Putem utiliza energie pentru a construi aceste sisteme, cu condiţia ca în timpul funcţionării acestora, să fie capabile să acumuleze şi să stocheze mai multă energie decât cheltuim pentru a le înfiinţa şi a le întreţine.

Principii de proiectare în permacultură:
1. Lucrează cu natura, mai degrabă decât împotriva naturii.
2. Problema este soluţia. Corolar: Orice este o resursă utilă.
3. Fă cele mai mici schimbări pentru cel mai mare efect posibil.
4. Recolta unui sistem este teoretic nelimitată.
5. Orice îşi face propria grădină.

2.4 Resurse

Resursele pot fi clasificate în:
a) acelea care sporesc prin utilizare modestă (ex: un arbust care dacă este tuns îşi păstrează capacitatea de a produce furaje);
b) acelea neafectate de utilizare (ex: un peisaj);
c) acelea care dispar sau se degradează dacă nu sunt utilizate (ex: o recoltă sau un fânaţ);
d) acelea reduse prin utilizare (ex: o pădure, un strat de argilă);
e) acelea care poluează sau distrug alte resurse dacă sunt utilizate (ex: autostrăzi, elemente radioactive).

Într-o fermă se produc mai ales resurse de tipul a), b) şi c). Într-o societate normală nu se face apel la resurse de tipul e). Principiul cheie al utilizării înţelepte a resurselor este principiul lui “suficient”.

Principiul dezastrului: Orice sistem sau organism poate accepta doar acea cantitate de resurse care poate fi utilizată productiv. Orice aport de resurse dincolo de acest punct aruncă sistemul sau organismul în dezordine. Suprafurnizarea de resurse este o formă de poluare cronică.

Suprafurnizarea şi subfurnizarea de resurse produc efecte identice. La rigoare, subfurnizarea de resurse poate fi contracarată scăzându-se creşterea şi mărindu-se spaţierea dintre organisme, însă suprafurnizarea unei resurse poate duce la creştere inflaţionistă, la supraaglomerare, şi la sociopatia organismelor.

2.5 Recolte

Există recolte impalpabile: sănătate, securitate, context social satisfăcător şi stil de viaţă plăcut.

În acest moment operează mai mulţi factori care reduc recolta naturală a sistemelor naturale. În cea mai simplă formă, este vorba despre suprautilizarea de energie în sisteme degenerative din cauza utilizării aberante a energiei provenite din combustibilii fosili. “Otrăvirea prin utilizare neproductivă” este observabilă şi larg răspândită. De aceea trebuie să ne concentrăm pe utilizare productivă, care trebuie să ducă la transformarea ei în creştere biologică şi să menţină materialul viu în ecosistemul global. Resursele inutilizate, risipite sau utilizate iresponsabil sunt energii care scapă de sub control, creează haos, distrug resurse fundamentale, şi în cele din urmă anulează recolta sau surplusul.

Definiţia recoltei din sistem: Recolta este suma totală a surplusului energetic produs, stocat, conservat, sau convertit prin proiect. Energia este un surplus din momentul în care sistemul însuşi are la dispoziţie tot ceea ce are nevoie pentru creştere, reproducere şi întreţinere.

Cărbunele şi piatra nu aduc fructe, ci producte. Recoltele aduse de minerale sunt finite. În afara vieţii, nu există fructe.

Rolul vieţii în producţie : Lucrurile vii, inclusiv oamenii, sunt singurele sisteme care pot captura resurse pe această planetă, producând fructe. Aşadar, suma şi capacitatea formelor de viaţă este cea care decide producţia şi surplusul din sistem.

STRATEGII CARE CREAZĂ RECOLTE
Strategii fizice şi de mediu:
- Crearea unei nişe în spaţiu. Furnizarea de resurse critice.
- Reabilitarea şi crearea solului.
- Integrarea structurilor şi a peisaj.

Strategii biologice:
- Selecţia cultivarurilor care solicită îngrijiri puţine şi a speciilor pentru un anumit amplasamant.
- Investigarea altor specii pentru recolte utile.
- Furnizarea nutrienţilor cheie. Reciclarea deşeurilor biologice (mulci, bălegar).
- Organizarea de ghilde benefice şi cooperative de plante şi animale.

Strategii spaţiale şi configuraţionale:
- Acumularea de unităţii, funcţii, şi specii.
- Îmbinarea de unităţii, funcţii şi specii.
- Geometrie spaţială inovativă de tip margine şi armonie.
- Îndreptarea materialelor sau a energiei către viitoarea lor utilizare.
- Zonă, sector, pantă, orientare, şi strategii (Capitolul 3).
- Utilizarea modelelor speciale care se potrivesc irigaţiei, sistemelor de recoltă sau conservării de energie.

Strategii temporale:
- Acumulare secvenţială (plantare intercalată, recolte intercalate).
- Creşterea frecvenţei ciclice.
- Îmbinarea ciclurilor şi a succesiunilor.

Strategii tehnice:
- Utilizarea tehnologiei potrivite şi cu efecte de reabilitare.
- Proiectarea structurilor eficiente energetic.

Strategii de conservare:
- Îndreptarea resurselor către viitoarea lor utilizare.
- Reciclarea la cel mai înalt nivel.
- Stocarea sigură a hranei.
- Recolte obţinute fără arătură sau cu arătură superficială.
- Crearea de sisteme şi obiecte foarte durabile.
- Stocarea apei pentru utilizări ulterioare.

Strategii culturale:
- Îndepărtarea barierelor culturale care stau în calea utilizării resurselor.
- Transformarea resurselor neobişnuite în resurse acceptabile.
- Mărirea câmpului de opţiuni culturale.

Strategii legal/administrative :
- Îndepărtarea impedimentelor socio-legale din calea utilizării resurselor.
- Crearea de structuri efective pentru gestionarea resurselor.
- Evaluarea costurilor şi adaptarea sistemelor pentru toate intrările şi ieşirile de energie.

Strategii sociale:
- Eforturi conjugate, punerea în comun a resurselor, partajarea.
- Circulaţia banilor în interiorul comunităţii.
- Acţiunea pozitivă pentru a îndepărta şi a înlocui sistemele stânjenitoare.

Strategii de proiectare:
- Conectări armonioase între componente şi sub-sisteme.
- Formularea de opţiuni în ceea ce priveşte amplasarea clădirilor şi a locuinţei.
- Observarea, gestionarea şi administrarea sistemelor.
- Punerea în practică a informaţiei.

Limitele producţiei: Producţia nu este o cantitate fixă în nici un sistem proiectat. Este măsura înţelegerii şi abilităţii proiectanţilor şi a administratorilor de proiect.

Producţii extinse
Concentrarea producţiei într-o perioadă scurtă este o strategie fiscală, nu una de mediu şi de subzistenţă, şi a dus la regimul de "ospăţ şi foamete" pe pieţe şi pe câmpuri, precum şi la costuri înalte de stocare. Scopul nostru ar trebui să fie acela al dispersării recoltelor în timp, astfel încât să existe mai multe produse în toate sezoanele.

Producţie şi stocare
Strategiile de stocare sunt critice.

Impedimente culturale în calea recoltelor
Mulţi citadini au dezvoltat zoofobii. Toate animalele utile le sunt profund respingătoare. Concomitent, cumpără şi întreţin aligatori, şerpi boa, şobolani, pisici şi câini.

Conceptul de producţie maximă : falsitatea « marelui dovleac »
Factorii care cresc producţia sunt :
a) selecţia genetică ;
b) creşterea fertilizării ;
c) creşterea irigării ;
d) descreşterea competiţiei făcută de speciile concurente ;
e) mai buna gestiune în utilizarea producţiei.
Este vorba până la urmă exact de factori de dezechilibru.

2.6 Ciclurile: nişe în timp

Ciclurile sunt orice evenimente sau fenomene recurente. Dacă nişele sunt oportunităţi în spaţiu, ciclurile sunt oportunităţi în timp, şi ambele adăpostesc multe evenimente şi specii.

Principiul oportunităţii ciclice: Fiecare eveniment ciclic creşte oportunitatea unei recolte. Creşterea ciclică este creşterea recoltei.

Timpul este o resursă care poate fi acumulată în ecosisteme.

2.7 Piramide, reţele de hrană, creştere şi vegetarianism

Conceptul de piramidă trofică este foarte util, dar şi foarte simplist şi are foarte puţine în comun cu realitatea de pe teren, şi poate fi aplicat doar atunci când este vorba despre hrana animalelor domestice.

Trebuie luaţi în considerare mai mulţi factori:
1. Natura este mult mai complexă decât arată piramida.
2. Piramida ignoră feedback-ul.
3. Lanţurile alimentare nu sunt foarte simple.

Întrucât piramida unidirecţională este foarte suspectă, la fel este şi argumentul conform căruia ar trebui să fim vegetarieni pentru a ameliora problemele legate de scăderea de rezerve alimentare ale omenirii.

2.8 Complexitate şi conexiuni

Numărul elementelor într-un agregat sau sistem afectează cu certitudine complexitatea potenţială, în cazul în care potenţialitatea depinde de numărul sau conexiunile funcţionale dintre elemente.

2.9 Ordine sau haos

Principiul dezordinii: Ordinea şi armonia produc energie pentru alte utilizări. Dezordinea consumă energie fără nici o utilitate.

2.10 Funcţii permise şi funcţii forţate

Orice element viu cheie poate îndeplini mai multe funcţii în sistem, dar dacă încercăm să forţăm prea multe funcţii, elementul intră în colaps.

Principiul stresului şi al armoniei: Stresul poate fi definit atât ca împiedicare a funcţiilor naturale, cât şi ca funcţie forţată. Armonia poate fi definită ca integrare a funcţiilor alese şi naturale, precum şi ca îndeplinire a nevoilor esenţiale.

2.11 Diversitate

Diversitatea este numărul componentelor sau al construcţiilor din sistem. Însă diversitatea nu are nici o legătură cu conexiunile dintre elemente. De aceea diversitatea în sine nu garantează stabilitatea recoltei.

O mare diversitate poate crea haos sau confuzie, în vreme ce funcţii multiple aduc ordinea şi dezvoltă resurse. Calea de mijloc constă în a include atâta diversitate într-un ecosistem cultivat cât poate menţine el însuşi, lăsându-l să se simplifice să devină mai complicat în funcţie de natura lui.

Principiul stabilităţii: Nu numărul elementelor diverse dintr-un proiect conduce spre stabilitate, ci numărul conexiunilor benefice dintre aceste componente.

Informaţia este resursa potenţial critică. Aceasta devine o resursă doar atunci când este obţinută şi cursul acţiunii se desfăşoară în acord cu ea.

2.12 Stabilitate

Sensul stabilităţii într-un ecosistem este auto-reglarea. Stabilitatea dintr-un ecosistem nu este stabilitatea unui stâlp de beton.

2.13 Timp şi recoltă

Anumite sisteme vechi compuse din indivizi gigantici (copaci sau animale) au nevoie de energie doar pentru a-şi menţine sănătatea, şi de aceea utilizează mai puţin din energia solară care le este pusă la dispoziţie, de aceea fluxul de energie prin sistem este mai redus. În consecinţă, recolta este mai redusă. Îmbătrânirea este o funcţie a timpului.

În economia actuală, risipim energie pentru a face bani. Dar în viitorul apropiat, sistemele care risipesc energie vor trebui să dispară.
Citeşte mai mult!

Costăchescu Elena, Iepuri, animale de blană şi vânat, (note de lectură)

Partea I

Capitolul 1. Caractere morfologice şi fiziologice ale iepurilor de casă

1.1. Originea şi domesticirea

Aparent, domesticirea iepurelui s-a petrecut mai recent decât a celorlalte specii de interes zootehnic.

1.2. Ciclul de viaţă şi determinarea vârstei

Puişorii de iepure se nasc fără păr pe corp, cu ochii închişi şi cu greutatea de 45-70 g. La 4-5 zile după fătare, părul începe să crească pe cap, iar la 18-20 zile corpul este în întregime acoperit cu păr. Ochii se deschid la 10-12 zile. În primele 3 săptămâni puii se hrănesc numai cu lapte matern.

La vârsta de 7-8 zile apar incisivii posteriori care urmează să-i înlocuiască pe cei de lapte. La această vârstă vom întâlni în cavitatea bucală la iepure 6 incisivi superiori dispuşi pe trei rânduri spate în spate. Procesul de înlocuire durează aproximativ 10 zile, perioadă după care rămân doar 4 incisivi superiori. Schimbarea acestora are loc între vârsta de 7-17 zile. La vârsta de 18 zile, apar premolarii permanenţi care îi vor înlocui treptat pe cei de lapte; la 20 zile apar molarii care ajung la nivel la 30 zile; la 6 luni tabla dentară este eliptică devenind treptat ovală până la 18 luni, apoi rotundă.

Unghiile cresc continuu, fiind tot mai lungi odată cu vârsta. Până la 12 luni, unghiile nu se observă din blană, fiind acoperite cu păr. Acestea sunt subţiri, elastice şi ascuţite. La 12 luni au o lungime egală cu a părului de la extremitatea distală a membrelor, apoi devin lungi, groase şi tot mai curbate.

Oasele lungi cresc până la vârsta de un an.

1.3. Particularităţile anatomo-fiziologice

Spermatogeneza începe la vârsta de 40-50 zile, testosteronul începe să fie secretat la 42 zile, iar primii spermatozoizi apar în ejaculat după 85 zile, dar au o posibilitatea slabă de fecundare şi un mare procent de anomalii.

Primele încercări de comportament sexual se manifestă la vârsta de 60-70 zile, în schimb monta propiu-zisă cu fecunditate survine după 150 zile (105-120).

Animalele sunt pe deplin maturizate după 140 zile (20 săptămâni).

Capitolul 2. Comportamentul la iepure

2.1. Aspecte comportamentale la iepurele domestic

Iepurele sălbatic îşi marchează teritoriul în care trăieşte cu ajutorul urinii şi cu un feromon eliberat în acelaşi timp cu fecalele. Crotinele sunt repartizate pe întreg teritoriul astfel că toţi iepurii străini care pătrund în acest teritoriu sesizează mirosul şi recunosc locul ca fiind ocupat. Pentru a marca obiectele prezente în teritoriu: cum ar fi trunchi de arbori sau pietre, iepurele îşi freacă bărbia de aceste obiecte. Acest semnal reprezintă puncte de recunoaştere pentru cei din colonie şi semnal de avertizare pentru indivizii străini. Masculul posedă aceste glande situate sub bărbie, mai dezvoltate decât la femelă; de asemenea indivizii ce ocupă un loc important în ierarhia de grup au aceste glande mai dezvoltate decât ceilalţi.

2.2. Comportamentul social

Este un animal preponderent nocturn, evitând astfel o parte din duşmanii obişnuiţi. Sunt animale deosebit de fricoase şi sperioase cu reacţii psihice puternice. Reacţionează imediat chiar violent, faţă de prezenţa câinilor, a şobolanilor, la zgomote puternice şi neobişnuite.

Iepurele este un animal prietenos, se ataşează de personalul de îngrijire, dar manifestă frică şi rezervă faţă de persoanele străine.

Aglomeraţia determină şi creşterea agresivităţii, scăderea duratei de viaţă, efecte intim legate tot de activitatea glandei suprarenale.

2.3. Comportamentul teritorial

Adăpostul pentru iepurele domestic trebuie să fie durabil, prevăzut cu un refugiu sau astfel conceput încât iepurii să nu aibă motive să se ascundă, evitând orice fenomen care poate nelinişti iepurii. Atunci când iepurele se introduce într-o cuşcă nouă, el o explorează, apoi o marchează cu mirosul propriul.

2.4. Comportamentul sexual

Atunci când se introduce un mascul în cuşca unei femele, datorită comportamentului său teritorial mai accentuat, acesta începe prin explorarea şi
marcarea noului “teritoriu”, în timp ce femela încearcă să elimine intrusul. Dacă
invers, se introduce femela în cuşca masculului, ambele animale au reacţii imediate de tip sexual. Împerecherea trebuie supravegheată, pentru a şti dacă femela a acceptat monta.

2.5. Comportamentul matern

Iepuroaica domestică trebuie să aibă o cuşcă de fătare, care reproduce aproximativ galeria de fătare, cu dimensiuni care să permită fătarea şi alăptarea. Ea trebuie menţinută minim 15 zile şi se scoate ţinând seama de dezvoltarea coordonării motrice şi capacitatea de termoreglare a iepuraşilor.

2.6. Comportamentul alimentar

Iepurele tinde să bea şi să mănânce pe tot parcursul celor 24 ore, cu o predominanţă nocturnă. Din această cauză, hrana şi apa trebuie să se găsească în permanenţă la dispoziţia animalelor, iar hrănitorile trebuie să fie astfel concepute încât să protejeze alimentele de murdărire, care se va produce sigur dacă hrana se aşează pe sol.

Începând din a treia săptămână de viaţă, iepuraşii încep să mănânce din nutreţul mamei lor. Fiind mici, ei pot intra cu uşurinţă în hrănitor, unde le place foarte mult să stea, murdărind furajul.

Iepurele sugar este alăptat o singură dată pe zi, timp de 2-3 minute, arareori de 2 ori/zi.

Iepurele adult poate supravieţui lipsei complete de apă, fără alterarea ireversibilă a funcţiilor vitale 4-8 zile, timp în care îşi reduce greutatea cu 20-30%.

2.8. Consideraţii asupra gustului şi mirosului la iepure

Perceperea gustului depinde şi de temperatură. Sensibilitatea gustativă este “dublată” între 10-20°, este constantă între 20-30° şi diminuează între 30-40°. Sensibilitatea pentru gustul “amar” şi “sărat” scade când creşte temperatura. Perceperea pentru gustul acid şi dulce creşte odată cu temperatura.

Mirosul emanat de membrii unui grup constituie un semnal de avertizare pentru alţi indivizi. Când iepurele nu are activitate socială dejecţiile lui sunt slab odorate. În perioada de reproducere, masculii depistează femela în călduri şi după miroul lăsat de
aceasta pe locurile pe unde a trecut. Intensitatea mirosului oscilează de la un iepure la altul funcţie de vârstă, sex şi la schimbarea anotimpurilor.

2.9. Stresul şi implicaţiile lui în creşterea iepurilor

Iepurele are o sensibilitate exagerată la factorii de stres. Orice modificare începând cu mediul, mirosurilor străine, teama şi alte modificări ambientale fie ele cât de mici şi aparent fără importanţă, constituie pentru iepuri factori de stres ce adeseori pot să-i cauzeze moartea.

Capitolul III. Alimentaţia iepurilor

O iepuroaică de 4,5 kg care alăptează 7 pui, consumă în jur de 520 g furaj/zi.

O particularitate a suptului la iepuri este faptul că iepuraşii nu-şi păstrează locurile fixe, în timpul suptului, ei schimbând locurile; astfel o femelă poate alăpta mai mulţi pui decât îi permite numărul de sfârcuri (8-10).

Se remarcă la femelele cu mulţi pui, tendinţa de a consuma mai de timpuriu şi alte furaje decât laptele matern, comparativ cu femela cu pui puţini. Puii rămaşi orfani se pot alăpta cu ajutorul unei pipete sau cu o sticluţă cu lapte de vacă, capră sau înlocuitori.

Capitolul IV. Reproducţia iepurilor

La masculi - la naştere testiculele sunt coborâte în cavitatea abdominală. Ele coboară în scrotum în apropierea maturităţii sexuale şi rămân acolo cât timp animalul este în reproducţie. Iepuroiul are posibilitatea să-şi retragă testiculele în cavitatea abdominală în cazul întreruperii activităţii sexuale de frică sau în timpul bătăilor cu alţi masculi.

Masculii sunt pe deplin maturi sexual după 140 zile (20 săptămâni).

Căldurile se manifestă la iepuroaică, cel mai intens, la 1-3 zile; 9-12 zile şi 28-30 de zile de la fătare. Semnele caracteristice estrului sunt şterse. Un crescător cu experienţă sesizează câteva aspecte de comportament modificate, cum ar fi: femela răscoleşte aşternutul, simulează construcirea cuibului şi stau întinse în cuşcă mai mult timp. Duse în cuşca masculului, acceptă monta. O femelă ce nu este în călduri, nu acceptă masculul, fiind agitată.

La iepure, actul montei se desfăşoară rapid, durând câteva secunde. Reflexele sexuale se succed rapid, însămânţarea fiind de tip vaginal cu dop vaginal incomplet. Finalul actului sexual se remarcă prin faptul că masculul scoate un sunet specific şi cade în lateral.

Maturitatea sexuală apare la vârste diferite în funcţie de rasă. Vârsta optimă pentru prima împerechere este de 5-6 luni pentru rasele mijlocii, 8-9 luni pentru rasele mari şi 4-5 luni pentru rasele mici. În general împercherea (monta) se face dimineaţa între orele 6-7 şi seara între orele 18-20 în timpul verii şi între orele 10-15 în timpul iernii. Actul montei durează 2 minute. Unui mascul i se pot repartiza pentru montă 8-10 femele. În perioada împerecherii un mascul poate monta de 3-4 ori pe zi. După montă se face obligatoriu un repaus de 24 ore.

Pentru ca reproducătorii să fie exploataţi raţional, vârsta maximă de folosire la reproducţie este de 3-4 ani pentru iepuroaice şi 4-5 ani pentru masculi.

Întrucât gestaţia şi alăptarea în acelaşi timp epuizează organismul femel, se recomandă împerecherea la 28 zile după fătare.

Gestaţia durează 31-31 zile.

Până la vârsta de 2-3 luni este foarte greu de deosebit sexul puilor după caracterele exterioare. În aceste condiţii sexul se poate determina apreciind distanţa dintre orificiul anal şi genital, care este de două ori mai mare la masculi faţă de femele.

Capitolul V. Sisteme de creştere

Sistemele tradiţionale de creştere sunt:
a) extensiv;
b) semiintensiv;
c) intensiv.

În ultimii 5-6 ani a fost emisă ideea amplasării fermelor de iepuri în “aer liber”, deoarece se reduc cheltuielile cu investiţiile, iar condiţiile de creştere sunt apropiate de condiţiile ecologice în care s-a format şi dezvoltat această specie.

Pentru gospodăriile populaţiei se recomandă amenajarea crescătoriei lângă locuinţă, într-un spaţiu semideschis cu cazare în cuşti din diferite materiale, utilizând diferite sisteme de umbrire.

Sistemul semiintensiv - este cunoscut şi sub denumirea de sistem gospodăresc, este cel mai răspândit în crescătoriile de tip familial, necesitând totuşi o serie de amenajări în funcţie de numărul de iepuri ce se cresc. În acest sistem se pot creşte iepuri pentru producţia de carne, lână şi blăniţe. Iepurii se înmulţesc în aceste condiţii în spaţiul unei cuşti. Creşterea se poate face în cuşti individuale sau colective.

Probleme speciale în creşterea iepurilor

Zgomotele obişnuite, cum ar fi cele produse de aparatele de ventilaţie, personalul de deservire, manipularea utilajelor, distribuirea furajelor, care se repetă zilnic nu provoacă stres. În schimb, variaţiile de temperatura, umiditate, ventilaţie, zgomotele bruşte şi neobişnuite duc la puternice tulburări.

În perioada căldurilor mari este necesar să se menţină temperaturi mai scăzute, pentru a evita scăderea peformanţelor pierderilor şi reducerea mortalităţilor legate de excesul de căldură. Aceasta se menţine prin ventilaţie şi stropire cu apă a aleilor de acces între rândurile de cuşti.
Citeşte mai mult!

Ralph Borsodi, Această civilizaţie urâtă, partea a IV-a (note de lectură)

Partea a IV-a. Aspectul material

Capitolul XIII. Confortul

Malthus a enunţat o lege: capacitatea populaţiei de a umple pământul

Confortul are şi aspecte calitative, nu doar cantitative. Nu este suficient să fim capabil să asigurăm cantitatea potrivită de bunuri necesare şi fanteziste pe care o dorim. Nu avem o cucerire a confortului dacă lucrurile care ne satisfac necesităţile sunt obţine prin sacrificarea capacităţii noastre de a ne bucura de ele. Iar capacitatea de a ne bucura pare să fie legată inexorabil de metodele prin care creăm ceea ce consumă.

Statele industrializate s-au consacrat producţiei bogăţiei, nu confortului. Ideea conform căreia confortul va fi atins prin creşterea neîncetată a producţiei este o iluzie. E mai uşor să fie atins nu prin producerea a cât mai mult posibil, ci a cât mai puţin posibil.

Confortul este starea celui ce nu îndură suferinţă impusă, sau nedreaptă, sau involuntară, ori frig, foame şi alte necazuri ale trupului. Confortul este o stare de bunăstare moderată, temperată, stabilă fizic. Nu exclude activitatea - chiar activitatea intensă şi aventuroasă. Activitatea şi efortul intens distrug confortul doar dacă devin fară sens, fără scop şi inoportune. Însă confortul este o condiţie a mentalului în egală măsură cu bunăstarea materială. Cu greu putem fi confortabili dacă flămânzim sau tremurăm de frig. Dar putem fi la căldură şi hrăniţi corespunzător însă în continuare inconfortabili dacă ne este teamă, sau suntem naivi, ignoranţi, insensibili şi ne lipseşte capacitatea de a distinge cu discernământ între diferitele feluri de confort pe care le-a creat umanitatea.

Uriciunea şi disconfortul pe care le-a adus fabrica pot fi aproape în întregime abolite prin simpla soluţie a refuzării de a cumpăra produsele fabricilor indezirabile şi neesenţiale. Desigur, dacă numai câţiva indivizi vor înceta să cumpere produsele acestea, fabricile nu vor dispărea. Însă cei care o vor face vor câştiga bogăţie, sănătate şi fericire.

O casă organizată, creativă şi productivă ne poate elibera de dependenţa pe care o avem în raport cu fabrica. Casa de azi, aşa cum ne-a definit-o fabrica, nu poate. Familia restrânsă de astăzi, constând din doi părinţi şi copiii lor, este doar un rudiment de familie.

Numai familiile rurale, care îşi pot asigura o bună parte din nevoi, se pot sustrage influenţei fabricilor neesenţiale şi indezirabile.

Responsabilitatea pentru distrugerea independenţei fermierilor americani poate fi atribuită cu prisos aplicării sistemului industrial la agricultură. Specializarea a distrus agricultura diversificată din trecut şi a înlocuit-o cu agricultura industrială de azi.

Este adevărat că specializarea le permite fermierilor să utilizeze maşini care le înlesnesc munca, şi cresc nivelul total al producţiei. Însă îi pun pe fermieri în poziţia deloc de invidiat în care se găsesc şi fabricile: capacitatea de a produce mult mai mult decât poate absorbi piaţa cu profit. Specializarea tinde să-i forţeze să producă fără să-i răsplătească pentru riscul, capitalul şi munca investite.

Astăzi, familia de la fermă munceşte prea mult. Familia angajată în industrie, comerţ sau alte profesii nu face deloc fermaj. Familia de la fermă ar trebui să-şi raporteze munca la propriile necesităţi (şi nu la cele ale pieţei), în vreme ce familia care nu face fermaj ar trebui să înceapă să facă pentru a răspunde necesităţilor vieţii. Acesta este drumul spre libertatea economică, iar libertatea economică este esenţială pentru cucerirea confortului. Pentru fermier calea este uşoară. Pentru muncitorul industrial şi pentru cel care lucrează într-un birou, este dificil, deşi nu în întregime imposibil. Pentru afaceristul de succes, este încă şi mai greu, pentru că nici o necesitate nu-l împinge în această direcţie. Dar pentru omul-calitate, este adesea singura cale spre confort. Iar dacă ştie o meserie manuală sau o artă, este aproape la fel de simplu pentru el ca şi pentru fermier.

Generaţii de dependenţă de munca industrială şi produsele fabricate industrial au distrus abilitatea oamenilor de a fi autosuficienţi şi de a cuceri confortul. Atrofierea atributelor care fac din om cel mai adaptabil animal face ca specializarea lor să fie în continuare uşoară şi necesară. Orice efort de a se deplasa în cealaltă direcţie, spre independenţă şi individualism, i-ar doborâ. Doar fermierii şi nefermierii adaptabili ar supravieţui unui parcurs spre libertatea economică. Restul ar dispărea cu toţii, aşa cum au dispărut patricienii romani şi clienţii lor, înainte de invazia triburilor germanice adaptabile. Ar dispărea nu din cauză că n-ar fi în lume muncă pe care s-o facă, ci doar pentru că civilizaţia noastră industrială i-a transformat în semi-roboţi incapabili de ajustările care ar face din ei fiinţe autonome.

Capitolul XIV. Mâncarea, îmbrăcămintea şi adăpostul: elementele esenţiale ale confortului

Confortul nu este posibil dacă elementele sale esenţiale sunt procurate prin muncă excesivă sau prin muncă inexpresivă şi lipsită de interes. Niciun confort nu este posibil dacă şomajul, boala şi bătrâneţea, în loc să fie necazuri, sunt dezastre economice.

Capitolul XV. Factorii căutării confortului: I. Ferma

Nu poate exista confort fără casă şi pământ. Nu poate exista confort într-un apartament în care copiii sunt lipsiţi de prezenţa mamei.

Omul este un animal făcut să trăiască pe pământ. Atâta timp cât avem acces la pământ, sutem liberi să muncim ce dorim şi liberi să trăim cum vrem. În momentul în care accesul nostru este condiţionat, limitat în vreun fel, libertatea noastră este condiţionată. Şi acolo unde se termină libertatea şi începe servitutea, acolo se termină confortul şi începe disconfortul.

Istoria nu înregistrează aproape nici o ipostază în care locuitorii lipsiţi de pământ ai oraşelor să-şi fi abandonat viaţa citadină, cu excepţia situaţiilor în care cad pradă foametei, bolilor sau războiului. Nici măcar pauperizarea nu ar face masele citadine să ia în calcul vreun tip de viaţă la ţară. Mizeria pe care o cunosc în oraş nu este nimic faţă de teroarea abjectă pe care o resimt în faţa perspectivei de a eşua, şi pe bună dreptate, în încercarea de a-şi asigura traiul cu ajutorul pământului. Odată ce masele unei naţiuni încep să se concentreze în oraşe, calităţile esenţiale traiului la ţară încep să se atrofieze. Individul crescut la oraş este din copilărie lipsit de antrenamentul, cunoaşterea şi obiceiurile mentale ale vieţii la ţară. Nu are niciuna dintre abilităţile de a trăi confortabil la ţară, nu posedă niciuna dintre valorile care-l fac pe ţăran să se bucure de lumea lui.

Pentru orăşean, ruralitatea este un loc unde poţi trăi doar vara. Viaţa de la ţară este inferioară, pentru că lipsesc aglomeraţiile. Oamenii de la ţară trebuie să facă o mulţime de lucruri ei înşişi, lucruri pe care la oraş le fac femeile de servici şi gunoierii. Bineînţeles, familiile de la ţară trebuie să anticipeze, uneori pentru un an întreg. Prin comparaţie, familia de la oraş gândeşte doar de la o factură la alta, de la o rată la alta.

Copilul de la ţară ştie mai multe despre cereale, despre producerea untului şi despre drumul de la in la cămasă decât poate afla din cărţi, poze şi enciclopedii copilul de la oraş. Şi totuşi ne amăgim mândrindu-ne cu sistemul nostru şcolar ultra-modern, şi cu accesul la informaţie de care are parte copilul de la oraş.

Capitolul XVI. Factorii căutării confortului: II. Timpul

Geniul timpului nostru se gândeşte cum să abolească muncă, în loc să se gândească cum s-o înnobileze. Încercăm în mod constant să scăpăm de ea, aşa cum căutăm în mod firesc să scăpăm de tot ceea ce ne este neplăcut.

Dacă vrem să ne petrecem timpul în mod înţelept, trebuie să distrugem prezenta dihotomie dintre muncă şi joc.

Legea confortului: Omul trebuie să-şi folosească toate facultăţile mentale şi toţi muşchii cu care este dotat.

Poate unul dintre cele mai grave defecte ale economiei câştigă-şi-cumpără este aceea că fabrica a promovat ideea că banii sunt măsura tuturor lucrurilor. Măsurăm lucrurile pe care le consumăm prin preţul lor. Măsurăm oamenii pe care-i cunoaştem prin cât câştigă. Măsurăm viaţa pe care o trăim prin bani, spunând că "timpul înseamnă bani". Timpul nu înseamnă câtuşi de puţin bani. Timpul este chiar viaţa.

Adevărata economie nu este cea monetară, ci cea a timpului, la fel cum adevărata risipă nu este cea monetară, ci cea a resurselor materiale neregenerabile.

În societatea industrială nu este nevoie de bătrâni. Acest tip de societate este făcut pentru tineri, pentru adulţii viguroşi. Omul tânăr este preluat de fabrică şi utilizat până devine incapabil să mai supravegheze maşinile. După 35 de ani, femeia muncitoare îşi găseşte totmai greu de lucru. După 45 de ani, bărbatul muncitor are aceeaşi soartă. În civilizaţia industrială bătrânii nu sunt utili, pentru că nu funcţionează.

Timpul liber pentru care nu suntem pregătiţi este mai rău decât absenţa timpului liber.

În cele din urmă, pentru a ne acomoda noi înşine cu circumstanţele în care civilizaţia industrială ne-a plasat, a trebuit să transferăm toate tehnicile care constituie eficienţa fabricii spre profesii. Specializare, instituţionalizare şi oportunitate au trebuit să ia locul înţelepciunii care ar trebui să fie interesul major al omului învăţat. Pentru că civilizaţia noastră are mai degrabă oportunităţi pentru experţii tehnicieni decât pentru cărturari.

Nu putem cheltui decât un singur lucru: timpul. Modul în care ne petrecem timpul, activităţile cărora ne dedicăm zilele, orele şi minutele vieţii noastre, acestea constituie singurul lucru din care poate proveni confortul nostru. Nici o cantitate de bogăţie şi putere, nimic din ceea ce civilizaţia noastră ne oferă din abundenţă : sport, distracţie, artă, literatură, muzică pe bani, oricât de perfect ar fi executate, nu este o compensaţie suficientă pentru timpul preţios dedicat muncii care ne distruge însăşi capacitatea noastră de a ne bucura de viaţă.
Citeşte mai mult!

Ralph Borsodi, Această civilizaţie urâtă, partea a III-a (note de lectură)

Partea a III-a. Personajele piesei: Marele Om şi micul om

Capitolul IX. Personajele piesei

Trei tipuri de actori:
a) omul-turmă (americanii);
b) omul-cantitate (afaceriştii);
c) omul-calitate (artiştii).

Până la urmă, fiecare civilizaţie este un amestec de oameni-turmă, oameni-cantitate şi oameni-calitate. Dacă oamenii-calitate predomină, avem o civilizaţie frumoasă. Dacă predomină oamenii-cantitate, civilizaţia este urâtă. Dacă cei mai puternici sunt oamenii-turmă, nu există civilizaţie.

Din 1000 de oameni, unul este om-calitate, 2 sunt oameni-cantitate, iar restul de 997 sunt oameni-turmă.

În pofida a ceea ce spun politicienii, oamenii nu sunt egali nici fizic, nici mental. Indivizii sunt înainte de toate inegali din cauza că nu provin dintr-o singură rasă, o singură naţionalitate, o singură familie. Ei sunt inegali datorită diferenţelor de sânge, istorie, cultură, mediu, naţionalităţi şi familii. Oamenii unei singure rase nu sunt egali cu cei din alta, cei dintr-o naţiune cu cei ale altor naţiuni, cei dintr-o familie cu cei din altele. Niciodată doi indivizi nu pot fi egali din cauza că suma totală a factorilor eredităţii, mediului şi experienţei nu poate niciodată să fie aceeaşi în oricare doi indivizi.

Variaţia este faptul de bază al naturii. Doar omul standardizează. Variaţia ar trebui deci să fie acceptată în orice plan de producere a unei civilizaţii frumoase.

Programele politice, economice, sociale, educaţionale care încep cu axioma că oamenii sunt egali sunt clădite pe o ficţiune. Societăţile bazate pe aşa ceva conţin seminţele propriei inutilităţi.

Democraţia pare să confere putere maselor. Dar nu poate împiedica masele să fie jefuite de indivizii predatori mai mult decât îi poate împiedica o turmă pe lupi s-o dijmuiască. Puterea nu trebuie să fie oferită celor incapabili s-o exercite.

Democraţia face din conformism cel mai mare bine din lume.

Omenirea are nevoie de o aristocraţie a oamenilor superiori, nu de o aristocraţie a sângelui.

Capitolul X. John Doe, omul mediu: tipul-turmă

Dezvoltarea şcolară a lui John Doe se termină cu şcoala generală. Atunci când o părăseşte, citeşte, scrie, şi are o brumă de aritmetică, istorie şi geografie, considerându-se educat. Ulterior, viaţa sa intelectuală este paralizată de cititul regulat al ziarelor.

John Doe poate înţelege aspiraţiile omului-cantitate, de aceea îi acceptă dictatul. El este însă complet nepregătit pentru gusturile, activităţile şi interesele omului-calitate, în care n-are încredere şi de care îi este teamă. Nerecunoscând superioritatea niciunor valori, le neagă existenţa, şi crede că omul-calitate vrea să-l impresioneze cu o superioritate mitică.

John Doe este patriot, harnic, onest şi credul. Nu este sensibil, nici suficient de inteligent, nu aspiră să-şi dezvolte capacităţile peste cele ale grupului din care face parte. Are pasiuni şi aversiuni convenţionale în muzică, literatură şi artă.

Capitolul XI. John D. Rockefeller: tipul-cantitate

Cariera intelectuală a acestui tip uman nu diferă de cea a lui John Doe. Pot avea aceleaşi gusturi, aceleaşi preocupări în aspectul material al vieţii, însă predatorul are, faţă de omul mediu, un apetit extraordinar pentru bani şi putere şi o voinţă atroce fără de care nu se pot securiza şi reţine averile şi puterea.

Capitolul XII. Charles W. Elliot: tipul-calitate

Charles W. Eliot, preşedinte al Universităţii Harvard, nota despre ce ar trebui să deţină un student:
a) Un corp disponibil. Nu în mod necesar muşchii unui atlet. O circulaţie bună, digestie, putere de a dormi, şi de a veghea, nervi buni.
b) Puterea de a susţine activitatea mentală.
c) Obiceiul de a gândi independent despre cărţi, tradiţii puternice, evenimente curente. Antrenament universitar, adică opusul celui militar sau industrial.
d) Obiceiul comportamentului liniştit, discret, rezervat, departe de ceilalţi şi la adăpost de vulg.
e) Reticent, rezervat, nu prea multe cunoştinţe, dar câţiva prieteni buni. Poate departe de orice bisericuţă. Expunându-şi caracterul atât de vizibil pentru oricine, încât nimeni niciodată să nu-i facă o propunere dezonorantă.
Aceasta ar fi şi definiţia omului-calitate.
Citeşte mai mult!

Ralph Borsodi, Această civilizaţie urâtă, partea a II-a (note de lectură)

Partea a II-a. Fabrica

Capitolul IV. Fabrica însăşi

Fabricile tind să concentreze populaţia, fiind agenţi de congestie.

Fabrica dă naştere mahalalelor.

Fabrica este un loc echipat cu instrumente şi cu maşini cu care se produc bunuri printr-un sistem care implică producţie de masă, diviziunea muncii şi uniformitatea produselor.

La începutul revoluţiei industriale, producţia europeană era de trei feluri:
a) producţie domestică;
b) producţie la comandă;
c) producţia de breaslă.

Producţia domestică este o funcţie familială. Mai supravieţuiesc astăzi doar: cusutul, conservele, spălarea rufelor.

Din producţia la comandă avem exemplul notabil al croitoriei la comandă. Fierarul satului este un alt exemplu de activitate la comandă.

Producţia de breaslă a necesitat specializare.

Calitatea produselor manuale era atât de mare încât cu greu ar putea fi reprodusă astăzi. Trebuia să fie calitate, pentru că lucrurile produse astfel trebuiau să fie utilizate atât de mult încât să justifice efortul depus pentru crearea lor.

Calitatea înaltă şi deprecierea lentă au fost corolarul inevitabil al producţiei individuale, la fel cum calitatea modestă şi deprecierea rapidă este corolarul producţiei industriale. În sistemul vechi, producţia era un mijloc. În sistemul modern, producţia a devenit un scop.

Coborând preţurile, fabrica face posibil pentru mase să consume mai mult. Coborând calitatea şi reducând durabilitatea, face necesar ca oamenii să consume mai mult. În cele din urmă, eliminând amprenta personală din procesul de producţie, subţiază şi ataşamentul lor pentru lucrurile pe care le cumpără şi le posedă. Toate aceste efecte ale producţiei de serie îi fac pe oamenii obişnuiţi să consume mai mult, să risipească mai mult, şi să distrugă mai mult decât în trecut. La nivel superficial, totul e minunat: acum mâncăm mai mult, ne îmbrăcăm cu mai multe haine, locuim în case mai bune, utilizăm mai multe mobile şi ustensile, ne transportăm mai rapid şi cu mai multă libertate ca înainte. Umanitatea totuşi nu a atins acest nivel de bunăstare materială fără să plătească un preţ îngrozitor în termeni de confort real pentru rolul jucat de fabrică în atingerea lui.

Printre efectele producţiei industriale se numără dezvoltarea noii baze economice a imperialismului.

Înainte de apariţia producţiei de fabrică, exista comerţ strict pentru a procura ceea ce dorea publicul să cumpere, mai degrabă decât să impună prin tehnici de marketing ceea ce fabricau producătorii. Comerţul internaţional nu depăşea nivelul schimbului de produse de lux. Negustorii erau în primul rând importatori. Ei exportau numai pentru a face importul cu putinţă.

Patru aspecte ale influenţei fabricii asupra umanităţii:
a) influenţa în privinţa calităţii bunurilor produse;
b) influenţa asupra celor angajaţi în producerea acestor bunuri;
c) influenţa fabricii în direcţia publicului consumator;
d) influenţa exercitată asupra acelora care conduc lumea.

Fabrica a pus la dispoziţia oamenilor bunuri care altădată erau rezervate doar celor mai bogaţi. Este, desigur, greu de estimat în ce măsură acest lucru se datorează fabricii în sine, şi în ce măsură ţine de oamenii de ştiinţă şi inventatorii care s-au pus în sprijinul progresului industriei, în detrimentul progresului manufacturilor domestice.

Se mai consideră că fabrica a contribuit la libertatea politică a oamenilor. Muncitorii au o voce în guvern, fac parte din suveranitatea statului.

Iarăşi, fabrica este creditată cu creşterea salariilor şi reducerea timpului de muncă al angajatului. Ba chiar, fabrica promite ca în viitor să fim şi mai bogaţi decât astăzi.

Capitolul V. Produsele fabricii

Produsele fabricii sunt de trei feluri:
a) produse dezirabile, necesare menţinerii standardului nostru de viaţă, care pot fi cel mai bine produse de fabrică (ex: sârma de cupru);
b) produse dezirabile, dar care pot fi realizate la fel de bine, şi adesea mai economic, în afara fabricii (ex: conserva de bulion);
c) produse nedorite, care nu sunt esenţiale şi pot interfera cu menţinerea standardului de viaţă (ex: medicamentele).

Aşadar, există două tipuri de fabrici:
a) esenţiale (care oferă produse necesare şi care pot fi executate doar de fabrici);
b) neesenţiale (care fabrică fie produse esenţiale ce pot fi puse la punct şi în afara fabricii, precum şi produse care ar fi mai înţelept să nu fie niciodată realizate).

Cea mai mare parte a produselor industriei alimentare sunt neesenţiale şi ar fi mai bine să nu fie fabricate defel. Cu toate acestea, industria alimentară este cea mai mare ramură (ca număr de populaţie antrenată) din SUA.

Făina albă este un produs industrial tipic. Ea înlocuieşte făina integrală produsă în fermele mici. Este dincolo de orice îndoială că făina alba e un aliment inferior făinei integrale (din s-au eliminat coaja şi germenii), atât din punct de vedere gustativ cât şi ca valoarea nutritivă. Părţi esenţiale ale cerealei (vitaminele, sărurile minerale, elementele laxative naturale) au fost eliminate.

Nu există nici un motiv d.p.d.v. dietetic pentru a separa făina albă de restul componenţilor din cereale. Însă d.p.d.v. industrial există suficiente motive. În primul rând, făina alba se strică mult mai greu, deci poate fi transportată pe distanţe mari şi păstrată cu uşurinţă. Făina integrală, ca şi ouăle proaspete şi laptele proaspăt, sunt produse potrivite distribuţiei la scară mică, pentru că trebuie să fie întotdeauna proaspete pentru a fi vândute.

Apoi, ar mai fi profitul. Este mult mai rentabil să produci 3 lucruri în loc de unul. Suntem persuadaţi prin reclame că pâinea albă este mult mai sănătoasă şi mai gustoasă decât pâinea neagră ţărănească. Deci ni se vinde o făină albă de calitate inferioară, la un preţ mai mare. Apoi ni se spune că din uruială înmuiată în lapte se produce un mic-dejun superior cerealelor integrale. Alt subprodus care ni se vinde deci mai scump. În cele din urmă, tărâţea ne este vândută ca un medicament (pentru a ameliora constipaţiile cauzate de faptul că mâncăm pâine albă în loc de pâine integrală). Al treilea produs este mai scump ca primele. Şi uite aşa, industrializarea ne-a adus trei forme de nedorit ale celui mai dorit aliment.

Aşa cum banii fără acoperire tind să scoată banii cu acoperire din economie, produsele de proastă calitate tind să elimine produsele de calitate superioară.

Prelucrarea familială a textilelor a fost cel mai dur atinsă de concurenţa industrială, şi probabil va fi ultima formă de economie familială care va renaşte.

Fabrica a înlocuit variabilitatea cu uniformitatea în cazul obiectelor pe care le utilizăm, le îmbrăcăm, le consumăm. Nu a produs numai o cantitate foarte mare de obiecte, ci le-a produs cu calitate uniformă. Or, uniformitatea, cu excepţia pieselor de schimb pentru maşini, este o virtute îndoielnică. Fabrica ne-a obişnuit atât de mult cu uniformitatea absolută încât cei mai mulţi dintre oameni îi ataşează o importanţă ridicolă.

Produsul fabricii ţine de trei factori :
a) plus-depreciere ;
b) plus-uzură morală ;
c) plus-consum.

Fabrica ne furnizează produse uniforme, sacrificând avantajele varietăţii. Ne furnizează produse care sunt ieftine, privându-ne de avantajul calităţii. Ne oferă produse abundente, facându-ne să abandonăm avantajele economisirii muncii şi resurselor naturale. Omenirea poate trece la producţia domestică fără să piardă cât ar crede la prima vedere.

Capitolul VI. Lucrătorii fabricii

Fabrica i-a găsit pe oameni muncind pe câmp. I-a mânat pe cei mai mulţi în oraşe, lăsând un număr anemic la ţară. I-a transformat din ţărani, servitori şi artizani în salariaţi. Pe artizani i-a găsit ca oameni liberi. Le-a distrus breslele, le-a înjosit arta şi i-a făcut pe urmaşii lor să lucreze în fabrici, depozite şi birouri. Pe intelectuali i-a găsit trăind din generozitatea celor puternici şi bogaţi. I-a preschimbat într-o clasă de oameni trăind din abilitatea de a-şi capitaliza mintea, din dorinţa de a-şi comercializa talentul, sau din dedicarea faţă de o muncă ale cărei limite erau setate de afacerile moderne.

Patru lucruri pe care fabrica le-a făcut pentru muncitor trec drept un câştig în ochii apologeţilor industrializării:
a) reducerea numărului de ore de lucru;
b) creşterea venitului;
c) ieftinirea produselor;
d) îmbunătăţirea statutului social şi politic.

Reducerea numărului de ore de lucru pe zi/săptămână nu trebuie să fie confundată cu reducerea timpului anual de lucru. Sunt motive serioase să considerăm că astăzi se munceşte mai mult decât înainte de apariţia fabricii. În timpul Evului Mediu, şi în timpul perioadelor încă şi mai puţin complicate dinainte, perioada dedicată petrecerii era încă şi mai mare decât acum. În timpul Evului Mediu mai mult de o treime din an era dedicată celebrării diferitelor festivaluri şi sărbători religioase. Oamenii munceau în vremurile acelea întunecoase pentru a trăi. În această epocă luminată, părem să trăim doar ca să putem munci.

Casa este doar locul în care bărbaţii, femeile şi copii perioadei industriale “dorm şi mănâncă”, deşi devine din ce în ce mai puţin locul în care mănâncă. Este un dormitor – locul de unde muncitorii pleacă la muncă şi copiii prea tineri pentru a munci, pleacă la şcoală, şi de unde fiecare în parte pleacă să se distreze. Nu este locul unde trăiesc cu adevărat. Nu mai este nici locul în care au rădăcini, şi care hrăneşte cu respect de sine pe fiecare membru al familiei pentru că exprimă concepţia lor despre viaţă. Fabrica i-a transformat în nişte indivizi izolaţi care se exprimă prin ceea ce slujbele le permit să cumpere, indivizi devotaţi mai degrabă cheltuirii decât fondării de cămine.

În lumea dominată de fabrică, familia a dispărut ca unitate economică a societăţii. În locul ei se află individul. Individualismul economic introdus de fabrică a redus căsătoria la nivelul de aventură sexuală. Copiii pun în pericol aventura.

Ce face acum fabrica pentru muncitor ?

1. Îl mecanizează neîncetat şi-i reduce pe toţi muncitorii, cu excepţia puţinilor “binecuvântaţi" cu geniu administrativ, la statutul de simple rotiţe într-o maşină industrială gignatică.

2. Scade numărul celor angajaţi în muncă productivă şi creativă reducând numărul muncitorilor necesari pentru a produce bunuri şi condamnându-i pe ceilalţi la vânătoarea de noi slujbe.

3. Îl ridică pe muncitor împotriva angajatorului, separând capitalul şi munca în două interese independente şi antagonice, şi administrează societăţii o succesiune nesfârşită de confruntări nebuneşti şi adesea sângeroase.

4. Îl face pe muncitorul individual să-i fie aproape imposibil să fie autonom şi să-şi dezvolte propria personalitate.

5. Îl distruge pe artizanul priceput pentru care munca este o metodă de expresie în egală măsură cu un mijloc de existenţă, oferind de lucru doar celor ce slujesc maşina, făcând aşadar din ce în ce mai dificil pentru muncitorul priceput să-şi găsească de lucru.

6. Creează lucrători fără iniţiativă şi încredere în sine, şi umple statul cu cetăţeni lipsiţi de interes în chestiunile publice şi cele legate de buna guvernare.

7. Transferă satisfacerea necesităţilor economice ale lucrătorului din cămin la fabrică, furându-i acestuia, soţiei şi copiilor săi, contactul cu solul, privându-i de intimitatea cu lucrurile ce cresc – animale, păsări, legume, copaci, flori - şi distrugându-le capacitatea de a fabrica ei înşişi obiecte pentru ei şi de a se distra şi educa ei înşişi.

8. Condamnă nu doar robotul viu, dar pe toţi cei capabili de efort creativ într-o meserie manuală, într-o artă şi în profesie, la lucru repetitiv, pentru că nu lasă deschisă nici o oportunitate pentru cei care-şi pot exercita talentul şi trăi de pe urma lui.

Înainte de industrializare, fermajul era considerat o ocupaţie de tip part-time. Abia specializarea modernă a dat naştere monstruoasei superstiţii conform căreia niciun om nu poate să de dedice în mod profitabil decât unei singure ocupaţii. Astăzi suntem atât de obişnuiţi cu separarea strictă dintre ocupaţiile reprezentate de agricultură şi prelucrare încât ne vine greu să realizăm cât de anormală este această separaţie.

Ceea ce trebuie remarcat în ocupaţiile dinaintea industrializării este prezenţa elementului ludic, a jocului, în cele mai multe dintre ele. Prin comparaţie, lucrătorul modern este legat de rutină. El ignoră schimbarea anotimpurilor din marele ciclu al anului.

Şomajul a apărut odată cu fabrica. Societatea preindustrială n-a cunoscut noţiunea de om fără loc de muncă. Artizanii şi familiile lor au devenit şomeri sub presiunea bunurilor ieftine create de fabrică. Ţăranii au devenit muncitori prin închiderea accesului la terenurile comune ale satelor.

Ajungând în fabrică, lucrătorul a putut vedea că abilităţile pe care le dobândise nu avea nici un preţ. Maşinile puteau fi operate de lucrători neinstruiţi – adesea copiii şi femeile erau suficient de buni.

Aparent, progresul nu poate avea loc fără ca cineva să sufere.

Înalta productivitate pe care o face posibilă industrializarea – salariile mai mari şi preţurile mai mici care decurg din ea – nu poate compensa pentru lucrător lipsa de satisfacţie pe care o implică munca sa degradată. Acestea sunt forme de compensaţie care într-adevăr înseamnă că în schimbul acceptării faptului că munca sa a fost mecanizată, el trebuie să obţină fericirea doar în timpul pe care-l rezervă consumului.

Reducând practic toţi lucrătorii la statutul de anexe ale maşinilor industriale, răpindu-le toată iniţiativa şi responsabilitatea, divizând şi subdivizând munca în acţiuni din ce în ce mai simple, toate tipurile de material uman pot fi utilizate la fel de bine. Handicapaţii şi nerozii pot face aceeaşi muncă precum oamenii întregi şi inteligenţi.

Există o tendinţă de amplasare a fabricii din ce în ce mai departe de locuinţa lucrătorului. În perioada preindustrială, când munca se făcea la domiciliu, această problema nu exista. De aceea la timpul de lucru de 8 ore mai trebuie adăugată durata transportului, iar la disconfort trebuie adăugat faptul că prânzul, masa principală a zilei, trebuie luat departe de casă.

Cea mai rea influenţă a fabricii asupra lucrătorului este insecuritatea vieţii sale economice. Nimic asemănător n-a existat în perioada preindustrială. Astăzi, muncitorul se poate trezi şomer ca rezultat al unor factori pe care nici el, nici corporaţia pentru care lucrează, nu-i poate controla.

“Posibilitatea de a rămâne fără lucru sau fără venit este suspendată precum sabia lui Damocles asupra celei mai mari majorităţi a salariaţilor. Muncitorul de azi are foarte puţine surse alternative de venit. El trebuie să trăiască din slujba lui, sau deloc. Pentru a obţine un loc de muncă trebuie să locuiască în oraşe congestionate, unde posibilităţile de câştig subsidiar îi sunt negate. De obicei nu deţine casa în care locuieşte. Nici nu cultivă, nici nu recoltează legumele şi fructele pe care le consumă familia lui. Dacă poate mânca ouă, sau să bea lapte, obţine aceste articole de la intermediarii care sunt şi ei departe de scena acestei producţii. Hainele sale sunt cumpărate, nu fabricate la domiciliu. Muncitorul modern trebuie să-şi păstreze slujba dacă doreşte să mai trăiască, şi cu toate acestea ştie că la intervale regulate, oricât de multă strădanie ar avea, mulţi bărbaţi şi femei vor fi şomeri." (W.L. Chenery, via Ralph Borsodi, This Ugly Civilization)

Capitolul VII. Clienţii fabricii

Pentru fabrică, crearea cumpărătorilor pentru produsele sale este vitală dacă vrea să-şi păstreze volumul de vânzări.

Din fericire pentru departamentul de vânzări al fabricii, apariţia producţiei industriale şi declinul corespunzător al producţiei domestice a distrus autarhia oamenilor şi i-a forţat să răspundă nevoilor şi dorinţelor lor cumpărând ceea ce înainte produceau şi prelucrau pentru ei înşişi. Oamenii au încetat să-şi mai dedice timpul şi gândirea pentru producerea şi fabricarea lucrurilor pentru ei înşişi, investindu-se în câştigarea banilor esenţiali pentru cumpărarea celor necesare şi dorite. Economia financiară l-a forţat pe om să plece după salariu, să intre în afaceri pentru a obţine profit, să adopte profesii bănoase.

Astăzi există patru tipuri de femeie :
a) cumpărătoarea;
b) salariata;
c) carierista;
d) casnica.

În timp ce fabrica se ocupa din plin cu convingerea femeilor că nu este necesar să se devoteze vieţii casnice, ele însele erau angajate în a demonstra că pot face la fel de bine tot ceea ce până atunci era considerat lucrul exclusiv al bărbaţilor sau privit în mod exclusiv ca o prerogativă masculină. S-au dedicat înainte de toate câştigării diferitelor egalităţi cu bărbaţii care sunt cunoscute sub numele de drepturi ale femeilor: dreptul la educaţie superioară, dreptul de a practica aceleaşi profesii şi ocupaţii, dreptul de a vota, şi în cele din urmă dreptul la libertate sexuală.

Carieristele îşi trăiesc intens munca, se apropie numai de oameni de felul lor, nu ştiu nimic despre posibilităţile pe care le oferă viaţa în parteneriat cu celălalt sex. Multe dintre ele au o viaţă sexuală anormală, una mergând de la privaţiunea sexuală completă până la vieţi sexuale parţiale în uniuni fără cămin şi copil. Puţine dintre ele se căsătoresc, iar şi mai puţine au copii.

Însă cele mai multe dintre femei nu-şi caută slujbe în afara casei din pasiune, ci pentru că nu au de ales.

În realitate nu există, fiziologic vorbind, ceva care să poată fi numit "timp liber" (leisure). Ceea ce sociologii numesc timp liber nu este decât încetarea activităţii remunerate din fabrică. Pentru cele mai multe dintre femei, timpul liber înseamnă activităţi de cheltuire a banilor pe care-i câştigă la slujbă.

Utilizarea timpului pentru consumism frenetic şi spectacolul pasiv, cu greu reprezintă o îmbunătăţire a ceea ce făcea femeia cu timpul ei în trecut. Dimpotrivă, o perioadă suficient de lungă dedicată acestui tip de timp liber va transforma cu certitudine femeile în barbari mofturoşi.

Este dificil de descâlcit influenţa pe care o are asupra familiei schimbarea preocupării căminului pentru activităţi productive în actuala preocupare cu activităţile de consum, de celelalte influenţe care au venit în acelaşi timp cu fabrica. Influenţa formelor mai democratice de guvernare, influenţa formelor rapide şi ieftine de transport şi comunicare, influenţa literaturii în foileton şi a culturii generale - toate acestea acţionează şi reacţionează asupra familiei în acelaşi timp în care producţia industrială alterează profund contribuţia căminului la viaţa economică a individului şi a societăţii. Ca rezultat al tuturor acestor influenţe, familia este mai mică, e lipsită de continuitate de-a lungul generaţiilor, este în mod vădit instabilă, aşa cum indică valul crescând de divorţuri şi de noi forme de cuplu. Asupra unui singur lucru nu există îndoială : risipirea căminului creativ şi productiv a dus la distrugerea unui element esenţial din liantul care unea familia.

Ni se spune că acum familia este pentru prima dată dependentă în întregime doar de afecţiunea reciprocă pentru a sta împreună - prezumându-se că s-a făcut un mare progres în raport cu constrângerile religiei, legii şi tradiţiei. Dar este uşor de trecut cu vederea că afecţiunile de durată nu supravieţuiesc în vid. Afecţiunea este cel mai adesea produsă ca rezultat al experienţelor petrecute în comun. Bărbaţii care au trecut prin pericole împreună sunt adesea prieteni buni în urma experienţelor comune. De fapt, orice activitate petrecută împreună tinde să stabilească o legătură emoţională. Cu cât mai mare este volumul activităţilor comune, cu atât mai solide sunt legăturile emoţionale. Familia autarhică din trecut, în ciuda constrângerilor care o limitau, producea probabil tot atâtea vieţi fericite cât şi familia modernă.

Oscar Wilde: “Acum oamenii cunosc preţul tuturor lucrurilor şi valoarea niciunuia.”

Capitolul VIII. Sistemul industrial victorios

Sistemul industrial este un grup de metode utilizate pentru a fabrica, printre care cele mai evidente sunt:
a) producţia sistematică;
b) standardizarea pentru asigurarea uniformităţii produselor;
c) diviziunea şi subdiviziunea muncii.

Eficienţa, văzută ca eliminare a risipei, îşi are locul în fabrică. Însă viaţa oamenilor, pentru a merita să fie trăită, trebuie să fie artistică. Nu criteriile cantitative, ci cele calitative se aplică acasă, în educaţie, în activităţile sociale, în literatură, pictură, sculptură. Cu toate acestea apostolii eficienţei nu s-au mulţumit să se limiteze la aplicarea ei în fabrică. Au făcut din eficienţă o filosofie de viaţă şi acum s-au angajat din plin în aplicarea sistemului industrial în reglementările fiecărei activităţi a omului.

Într-o civilizaţie ce reflectă în orice detaliu sistemul industrial, este normal să constaţi că am aplicat această paradigmă în domeniul naşterilor, al bolilor, al morţii şi al îngropărilor. Acum avem maternităţi, creşe, grădiniţe, sanatorii şi chiar camere mortuare, toate organizate după criteriile eficienţei.

În acest fel, sistemul industrial îl introduce pe cetăţean într-un spital sistematizat, îi furnizează o educaţei standardizată, îl încadrează într-o fabrică gestionată ştiinţific, şi-l termină dându-i o înmormântare eficientă şi o intrare perfect ştiinţifică în regiunile fericirii eterne.
Citeşte mai mult!