Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre bucătăria cu verandă)

Doamnei arhitect Ileana Mavrodin

Şi a fost vară, şi a fost toamnă : vara lui 2013 s-a dus şi ea acolo unde sunt toate celelalte. Iar vara este cel mai bun moment pentru construcţiile de cob, aşa că probabil am să-mi măsor verile ce vor urma în astfel de construcţii, parte pentru mine, parte pentru prieteni. Ar fi trebuit, sau cel puţin aşa cumpăneam anul trecut, să încep lucrul la casă, după terminarea fundaţiei. Dar mi-am zis, şi nu regret deloc, că mai bine amân un an pentru a duce la bun sfârşit, în răstimpul acestei veri, un proiect mai mic dar mai cu folos. Am ales să fac o bucătărie de vară-iarnă. Un spaţiu închis, unde să fie adăpost în zilele caniculare, cu o verandă unde să se poată servi masa afara, sub razele soarelui la răsărit. Aşa am citit undeva, într-o carte scrisă de un american, că simplul fapt de a găti masa în afara casei reduce încălzirea acesteia din urmă semnificativ în timpul verii. M-am convins că musai trebuie o bucătărie de vară. Iar eu pur şi simplu ador când americanii descoperă ceea ce ţăranii noştri ştiau de ‘jdemii de ani.

Proiectul l-am rezolvat simplu. Mai greu mi-e uneori să mă scarpin în cap : până pricep că mă mănâncă, până înţeleg că de vină-i capul rău, dar al meu, până mă decid ce mână să folosesc şi de ce, adesea problema dispare de la sine. Ideea a fost să pun cap la cap refuzul de a face un cubuleţ cu dorinţa de a avea un perete comun între spaţiul închis şi cel semideschis (constat că deja mă exprim ca într-o revistă de fiţe). Deci, mai omeneşte vorbind, cum să conciliezi dragostea pentru clădirile cilindrice cu ideea de perete comun ? Păi, în arhitectură e ca-n viaţă : mai laşi din condiţii. Un perete comun te obligă să mai faci şi nişte unghiuri de 90 de grade (ce oroare !), dar măcar iese ceva economie de material şi muncă.

Citeşte mai mult!

Cu sau fără tehnologie în gospodăria ţărănească

Un fin observator, francez trăitor pe meleagurile noastre pe care am fost onorat să-l cunosc şi cu care am avut ocazia în câteva rânduri să vorbesc, comentează adesea la articolele pe care le postează pe Facebook: tic-tac, tic-tac, tic-tac... Ar trebui să ni se graveze ticăitul ăsta în minte de fiecare dată când ne gândim la sistemul de pensii, la sistemul de sănătate, la sistem în general, ba chiar la tot ce ţine de civilizaţia energetică/tehnologică. Totul trebuie proiectat pe spirala descendentă a timpului, care o ia la fugă în vârsta de fier, erodând şi sfărâmând tot ce cutează să-i reziste. Suntem educaţi (prost) să gândim în termeni statici, ca şi cum universul ar sta în loc de fiecare dată când noi privim tâmp la el, până când ne prindem şi ouăm o definiţie. Ei bine, lucrurile se mişcă, şi numai mintea noastră înceată numeşte cu acelaşi nume realităţi schimbătoare. Tic-tac, tic-tac, tic-tac, vorba franţuzului.

Deci mergem la ţară. Ne-am săturat de oraş, ne-am învins greaţa îndelung cultivată pentru noroi, suntem pregătiţi să îndurăm cu stoicism tăcerea iernii şi jurăm pe roşu să nu înnebunim de la greierii ăştia odioşi care nu mai tac dracului odată. Sau o data? Am calculat cât lapte dă pe zi o vacă deşi niciodată, nici la beţia cea mai cruntă un ţăran n-ar face asta, ştiut fiind că o vacă nu este egal altă vacă, adică Dumnezeu nu se repetă. Dar noi nu suntem ţărani, noi înjurăm de “băi, ţărane”, noi suntem orăşeni, adică gândim în termeni de vaca aritmetică, vaca redusă la unitate, pe care o poţi aduna, scădea, înmulţi şi împărţi pe pătrăţelele unui caiet de mate. Ar trebui să se spună: băi, orăşeanule!

Citeşte mai mult!

Întoarcerea la sat sau mic ghid despre cum să ne recuperăm opincile lăsate de tata în barieră

Prin anii ‘70-‘80 exista o vorbă de duh despre unii români proaspăt urbanizaţi, uşor de detectat prin aceea că abandonaseră cu desăvârşire buna-cuviinţă a săteanului, fără a fi dobândit între timp manierele convenţionale ale orăşeanului. Urlete şi şuierături ca “pe deal”, muzică dată la maxim, obligatoriu populară (între timp schimbată pe manele), bătut covor, femeie, copil, vecin, ş.a.m.d., cam acesta este portretul celui care “şi-a lăsat opincile în barieră”. Aşa îi persiflau ceilalţi, orăşeni la a doua (până la a noua) generaţie, ori proaspăt urbanizaţii mai discreţi, cei care izbutiseră să-şi însuşească imediat visurile citadine: maşina “mică”, concediul la mare, copil la facultate.

Noi suntem generaţia care facem drumul îndărăt. După ce “ne-am realizat” (Doamne, ce farmec tâmpit poate să aibă limba română în gura prostului), vrem să părăsim slujbele din multinaţionale sau din sistem, vrem să renunţăm la apartament, punem capăt concediilor din străinătate, şi toate acestea pentru o căsuţă fără termopane, o grădină mare şi o vacă cu lapte. Traseul trece musai, ar trebui să înţelegem bine asta, prin bariera unde tata şi-a lăsat opincile. Şi nu va fi câtuşi de puţin mai uşor, e naiv cine îşi imaginează asta.

Citeşte mai mult!

Căsuţa de Cob de la Diribao (episodul despre cum să-ţi organizezi viaţa după o obositoare şi benefică dezorganizare)

Zilele trecute un prieten îmi zice următoarele: “Şi eu vreau să mă mut la ţară şi să trăiesc mai independent. Totuşi, indiferent unde te muţi şi chiar dacă îţi produci mâncarea şi toate cele, ai totuşi responsabilităţi faţă de copii. Adică trebuie să-i ţrimiţi la o şcoală sau o facultate chiar. Haine, tratamente medicale, piese de schimb, materiale de construcţii, etc, sunt doar câteva lucruri la care mă gândesc acum. Cum o să faci bani pentru toate acestea, sau cum plănuieşti să rezolvi probleme de genul acesta?” Omul a sintetizat în câteva rânduri dilema orăşeanului sătul de oraş, dar care se învârte în jurul satului precum vulpea lângă poiata de găini. Să-i răspundem lui, şi celor care gândesc în aceşti termeni, pe îndelete.

Întâi de toate, să ne înţelegem, a te muta la ţară şi a trăi independent sunt totuşi două lucruri diferite. E adevărat că autosuficienţa se organizează mai bine la ţară decât într-o cuşcă de iepuri de la etajul patru din oraş, dar dacă nu eşti atent poţi fi zdrobit de roţile economice şi cu o fermă îndelung zemuită cu fonduri europene şi împrumuturi bancare. De fapt, există suficiente reţete pentru o viaţă marginală şi în Bucureşti, ştiu pe cineva care e freelancer specializat în grafică pe calculator, locuieşte într-o rulotă şi se deplasează cu o bicicletă. Este mult mai independent decât mulţi fermieri cu pământuri, grajduri de vite şi utilaje perfecţionate, care când trag linia constată că muncesc aproape degeaba.

Citeşte mai mult!

Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre bucătăria de vară şi grajd)

Anul ăsta, dacă va fi suficientă vreme vara ce se profilează la orizont, mai facem la Diribao două clădiri: o bucătărie de vară în care să se poată şi dormi şi un grajd pentru patru animale mari. Din saci de cob, sau din earthbags, cum spun KakiHunter şi Donald Kiffmeyer. Tehnica se prevede a fi foarte rapidă ca execuţie, mai puţin sculpturală decât cobul dar puţin mai scumpă (sacii de polipropilenă şi sârma ghimpată costă totuşi ceva). Partea absolut frumoasă a acestor clădiri este că fiecare dintre ele ar trebui să coste aproximativ 1000 de euro în stadiul semifinisat.

Să începem cu grajdul. Căldirea va avea suprafaţa utilă de 6 m x 4 m, cu înălţimea de 2,25 m, animalele fiind dispuse într-un singur rând. Ideea este de a avea un grajd pentru 2 vaci şi 2 cai care să fie folosit timp de 5 luni pe an (lunile noiembrie-mai). În restul timpului animalele urmează să fie cazate pe păşunea adiacentă, sub cerul liber, fără niciun adăpost pentru intemperii. Şarpantă din lemn de brad cu acoperiş de trestie, care să adăpostească porumbei. Fundaţie din saci dubli cu pietriş mărgăritar, 50 cm adâncime, şi 3 rânduri ridicată peste nivelul solului (adică 3 x 12,5 cm = 37,5 cm). Şapă de beton cu canal de scurgere pentru urină şi colectare în bazin de purin aflat în exteriorul clădirii. În mod firesc, ideea şapei de beton nu mi-ar plăcea foarte mult, dar grajdul este foarte aproape de pânza freatică, şi infiltraţiile mi-ar plăcea şi mai puţin.

Citeşte mai mult!

Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre Căsuţa Piticilor)

Anul trecut, prin august, ne-am gândit, Silviu şi cu mine, să punem mâna să facem ceva din cob, un cuib de rândunică, orice. Vara se apropia de sfârşit, săpasem fundaţia pentru casă, începusem să-i băgăm stratul de dren din pietriş mărgăritar, dar noi aveam dorul argilei frământate cu nisip de la Sasca. Ce să facem? Zic, o cuşcă de căţel. Voiam pe atunci să-mi cumpăr un Ciobănesc Caucazian, îmi plac dintotdeauna câinii mari spre foarte mari, dar exclud Dogul German sau Cane Corso şi în general orice câine cu păr mai mic de cinci degete pe el. N-are rost să chinui în iarna românească un animal selecţionat într-o zonă cu climat blând, oceanic.

Chestia e totuşi că Ciobănescul Caucazian nu are nevoie de cuşcă decât vara, şi anume pentru umbră. Canicula îl topeşte ca pe-un omuleţ de zăpadă şi-l duce în pragul apoplexiei. Iarna n-are bai, stă sub ploaie şi se lasă acoperit de ninsoare cu maximă nesimţire. Deci se justifică o căsuţă din cob, una mărişoară, în care să se poată roti, şi care să-i furnizeze până la urmă umbra. Aşa că ne-am gândit să facem o căsuţă circulară, cu raza de 1 metru, înaltă de 1,4 m, şi pe care s-o acoperim cu pământ, pe care să semănăm iarbă (sau mai degrabă să aşteptăm s-o invadeze iarba, are şi tărăgănarea farmecul şi beneficiile ei). Am făcut-o într-un timp record, zic eu, şi în rândurile care urmează am să încerc să scriu toate observaţiile pe care le-am putut face în acest răstimp.

Ca orice proiect de începător, a fost mult prea mare în raport cu scopul. Nici măcar un Ciobănesc Caucazian nu ar fi avut nevoie de o cuşcă cu suprafaţa de 3,14 mp. Între timp s-a lipit de noi un căţelandru de Ciobănesc Mioritic, care a avut înţelepciunea să-mi arate încă din timpul construcţiei că niciodată nu va dori să locuiască acolo: s-a aşezat cuminte în partea de nord, care deja făcea umbră, şi n-a binevoit să intre sub acoperiş nici măcar când a fost gata. Hector a iernat la un vecin cumsecade, s-a făcut mare şi lânos ca un berbec, şi e primul animal de la Diribao. Şi el, şi ciripitoarele locului, apreciază foarte mult petecul de umbră oferit de Căsuţa Piticilor. Şi asta pentru că, în cele din urmă, am schimbat destinaţia construcţiei în aceea de loc de joacă pentru copiii familiei.

Citeşte mai mult!

Despre sobele-rachetă - a patra carte din biblioteca gratuită TEI!

Dragi prieteni ai Agriculturii Sustenabile, 

Suntem tare bucuroși să anunțăm apariția în limba română, în traducerea gratuită a grupului TEI, a splendidei cărți a lui Ianto Evans și Leslie Jackson despre "sobele-rachetă" - "o carte despre un sistem unic de încălzire, care va deveni nepreţuită şi fascinantă pentru oricine doreşte să se încălzească cu lemne şi să-şi menţină confortul 24 de ore pe zi." 

Dar, înainte de a vă îndruma către linkul cărții, am dori să vă spunem câteva lucruri foarte importante din "culisele" TEI. 

La acest moment, avem traduse integral sau în proporție de peste 90% nu mai puțin de 10 cărți (!) (estimăm că în aproximativ o lună, la acestea se vor adăuga încă 4. Și peste încă o lună, încă 4. Știm, e absolut îngrozitoare această perspectivă :) ). 

Aceste cărți aparțin următoarelor domenii: agricultură sustenabilă și permacultură (3 cărți), economie alternativă (2 cărți), arhitectură ecologică (o carte), sere și unelte gospodărești pe care le poți construi singur (2 cărți), Peak Oil și efectele acestuia (o carte), pedologie și microfauna solului (o carte). Toate, fără excepție, sunt cărți esențiale, multe dintre ele devenite deja clasice. 

Înainte de a ajunge la public, fiecare dintre aceste cărți trebuie să fie citită și corectată paragraf cu paragraf, frază cu frază, de un redactor - adică de un om care cunoaște foarte bine și limba română, și limba-sursă (engleza sau franceza). O muncă dificilă, care cere mult timp, multă atenție și foarte multă răbdare. În acest moment, mica noastră echipă de redactori nu poate acoperi decât o mică parte din cantitatea de pagini traduse. Așadar, pentru ca cele 10 cărți despre care spuneam mai sus să poată ajunge să fie distribuite liber, ca și celelalte cărți TEI, avem o imperioasă nevoie de noi redactori. 

Nu putem oferi bani, fiindcă TEI e un grup de voluntari. În schimb, oferim o echipă mai motivată decât orice multinațională, accesul la cărți superbe care vor fi citite ulterior de câteva mii de oameni, mândria de a fi contribui la un proiect fantastic de frumos și certitudinea că lucrând bine și cu folos împreună, vom face din România un petec de pământ mai bun și mai respirabil. 

Aceia dintre voi care pot să-și asume această sarcină pe cât de dificilă, pe atât de nobilă, sunt rugați să ne scrie la carti.din.tei [a rond] gmail.com . 

Firește, avem în continuare nevoie și de traducători (amatori sau profesioniști) din limbile engleză și franceză. Ne pot găsi la aceeași adresă: carti.din.tei [a rond] gmail.com

În final, vă rugăm să distribuiți linkul de mai jos însoțit și mesajul de mai sus.

Și acum, în aplauzele Dvs., Ianto Evans și Leslie Jackson: :)

http://www.scribd.com/doc/132185105/Ianto-Evans-Leslie-Jackson-Inc%C4%83lzitoare-cu-mas%C4%83-termic%C4%83-TEI

Citeşte mai mult!

"Revoluție într-un spic" - cartea 3 din TEI!

Dragi prieteni ai Agriculturii Sustenabile, 

A venit momentul să vă dăruim a treia carte din biblioteca gratuită TEI. Este vorba despre o carte scrisă nu numai de un agricultor desăvârșit, dar și de un adevărat înțelept. 

Un înțelept pentru care "scopul ultim al agriculturii, nu este de a cultiva terenul, ci acela de a cultiva şi perfecţiona fiinţa umană".

Volumul de față reprezintă versiunea mult revăzută și adăugită a unei ediții românești deja existente în spațiul virtual.

Vă reamintim că avem de gând să traducem în continuare cărţi excepţionale de agricultură sustenabilă, arhitectură ecologică, permacultură, economie alternativă, peak oil şi alte domenii marginalizate de mass-media şi de sistemul educaţional.

Dar pentru a putea traduce în condiții excelente și distribui gratuit aceste cărți avem în continuare nevoie de voluntari. Mai exact, redactori de carte, traducători (amatori sau profesioniști, nu contează) de limbă engleză și franceză, corectori și specialiști în DTP-Desktop Publishing.

Cei care vor și pot să-și sacrifice câteva ore lunar pentru o asemenea cauză sunt rugați să ne scrie la carti.din.tei[a rond]gmail.com .

Vă rugăm să distribuiți linkul de mai jos însoțit și de acest mesaj.

Pe facebook ne găsiți aici: http://www.facebook.com/tei.traduceriecologiceindependente

Și acum, în aplauzele Dvs., maestrul Fukuoka și a sa "Revoluție într-un spic" :) :

http://www.scribd.com/doc/125163973/Masanobu-Fukuoka-Revoluție-intr-un-spic-TEI
Citeşte mai mult!

Edward Faulkner - Nebunia aratului - a doua carte din TEI!

Dragi prieteni ai Agriculturii Sustenabile,

E o surpriză și pentru noi, ca, la doar o lună de la lansarea primei cărți din biblioteca gratuită TEI, să vă putem deja face cadou cea de-a doua lucrare! E vorba despre formidabila "Nebunia aratului", scrisă de agronomul Edward H. Faulkner în anii '40. O carte care va spulbera multe mituri referitoare la sol și, mai ales, la atitudinea noastră față de el.

Înainte de a vă trimite linkul către carte, vă rugăm mult să citiți și să distribuiți și rândurile de mai jos:

Grupul TEI - Traduceri Ecologice Independente este în creștere, ca și volumul de muncă și numărul de cărți care urmează să fie puse gratuit la dispoziţia cititorilor. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom mai fi mai aproape de scopul nostru - acela de a crea o comoară de informație practică, o bibliotecă a independenței reale față de Sistem. În planul nostru editorial, se numără cărţi excepţionale de agricultură sustenabilă, arhitectură ecologică, permacultură, economie alternativă, peak oil şi alte domenii marginalizate de mass-media şi de sistemul educaţional. Pentru a le putea publica în continuare curat și eficace, avem mare nevoie de oameni dornici să-și sacrifice câteva ore lunar și pricepuți în următoarele domenii:

- REDACTORI/TERMINOLOGI pentru limbile engleză și franceză. Adică oameni atenți, care, după ce traducerea brută este finalizată, o iau și o confruntă, frază cu frază, cu originalul; se ocupă de precizia traducerii - pe baza unor glosare de termeni și a dicționarelor; face astfel încât cartea să aibă un stil unitar (dincolo de amprenta personală a fiecăruia dintre traducători); unde e cazul, întoarce frazele astfel încât să sune cât mai bine pre limba noastră.

- DTPiști (indiferent de programul de editare preferat. Dacă puteți crea o carte care să arate precum cartea de față sau cartea lui Holzer, lansată cu ceva vreme în urmă, e perfect)

- TRADUCĂTORI (amatori sau profesioniști) de engleză, franceză, germană și italiană.

- CORECTORI.

Acum știm că se poate! Voluntarii sunt rugați să ne dea un mail la carti.din.tei[a rond]gmail.com.

***

Ca bonus, vom avea în curând disponibile și variantele adaptate pentru e-readere - atât a cărții de față, cât și a cărții lui Sepp Holzer. :)

Ne găsiţi pe facebook aici: http://www.facebook.com/tei.traduceriecologiceindependente




Și acum, în aplauzele Dvs., Edward Faulkner:
http://www.scribd.com/doc/121341876/Edward-Faulkner-Nebunia-aratului-TEI
Citeşte mai mult!