joi, 21 noiembrie 2013

Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre bucătăria cu verandă)



Şi a fost vară, şi a fost toamnă : vara lui 2013 s-a dus şi ea acolo unde sunt toate celelalte. Iar vara este cel mai bun moment pentru construcţiile de cob, aşa că probabil am să-mi măsor verile ce vor urma în astfel de construcţii, parte pentru mine, parte pentru prieteni. Ar fi trebuit, sau cel puţin aşa cumpăneam anul trecut, să încep lucrul la casă, după terminarea fundaţiei. Dar mi-am zis, şi nu regret deloc, că mai bine amân un an pentru a duce la bun sfârşit, în răstimpul acestei veri, un proiect mai mic dar mai cu folos. Am ales să fac o bucătărie de vară-iarnă. Un spaţiu închis, unde să fie adăpost în zilele caniculare, cu o verandă unde să se poată servi masa afara, sub razele soarelui la răsărit. Aşa am citit undeva, într-o carte scrisă de un american, că simplul fapt de a găti masa în afara casei reduce încălzirea acesteia din urmă semnificativ în timpul verii. M-am convins că musai trebuie o bucătărie de vară. Iar eu pur şi simplu ador când americanii descoperă ceea ce ţăranii noştri ştiau de ‘jdemii de ani.

Proiectul l-am rezolvat simplu. Mai greu mi-e uneori să mă scarpin în cap : până pricep că mă mănâncă, până înţeleg că de vină-i capul rău, dar al meu, până mă decid ce mână să folosesc şi de ce, adesea problema dispare de la sine. Ideea a fost să pun cap la cap refuzul de a face un cubuleţ cu dorinţa de a avea un perete comun între spaţiul închis şi cel semideschis (constat că deja mă exprim ca într-o revistă de fiţe). Deci, mai omeneşte vorbind, cum să conciliezi dragostea pentru clădirile cilindrice cu ideea de perete comun ? Păi, în arhitectură e ca-n viaţă : mai laşi din condiţii. Un perete comun te obligă să mai faci şi nişte unghiuri de 90 de grade (ce oroare !), dar măcar iese ceva economie de material şi muncă.

Citeşte mai mult!