miercuri, 13 februarie 2013

"Revoluție într-un spic" - cartea 3 din TEI!

Dragi prieteni ai Agriculturii Sustenabile, 

A venit momentul să vă dăruim a treia carte din biblioteca gratuită TEI. Este vorba despre o carte scrisă nu numai de un agricultor desăvârșit, dar și de un adevărat înțelept. 

Un înțelept pentru care "scopul ultim al agriculturii, nu este de a cultiva terenul, ci acela de a cultiva şi perfecţiona fiinţa umană".

Volumul de față reprezintă versiunea mult revăzută și adăugită a unei ediții românești deja existente în spațiul virtual.

Vă reamintim că avem de gând să traducem în continuare cărţi excepţionale de agricultură sustenabilă, arhitectură ecologică, permacultură, economie alternativă, peak oil şi alte domenii marginalizate de mass-media şi de sistemul educaţional.

Dar pentru a putea traduce în condiții excelente și distribui gratuit aceste cărți avem în continuare nevoie de voluntari. Mai exact, redactori de carte, traducători (amatori sau profesioniști, nu contează) de limbă engleză și franceză, corectori și specialiști în DTP-Desktop Publishing.

Cei care vor și pot să-și sacrifice câteva ore lunar pentru o asemenea cauză sunt rugați să ne scrie la carti.din.tei[a rond]gmail.com .

Vă rugăm să distribuiți linkul de mai jos însoțit și de acest mesaj.


Pe facebook ne găsiți aici: http://www.facebook.com/tei.traduceriecologiceindependente

Și acum, în aplauzele Dvs., maestrul Fukuoka și a sa "Revoluție într-un spic" :) :

http://www.scribd.com/doc/125163973/Masanobu-Fukuoka-Revoluție-intr-un-spic-TEI

Citeşte mai mult!