duminică, 24 august 2014

Cum îi cresc copacului rădăcinile

Zilele astea am stat şi m-am gândit la tata. Cum oare a putut să se nască la ţară şi să devină, înainte de a mă fi născut eu, citadinul perfect. Să fi luat din sat barem duminica, să fi iubit muzica şi portul. Ciudată metamorfoza celui care vedea în cântul popular nimic mai mult decât o supărătoare formă de zgomot. I-a fost urât la câmp, aşa spunea buna. Iar mie nicăieri nu mi-i mai drag ca-n câmp, să văd satul de departe, şi să mă pierd în marea de pământ.

Diribao are trei ani, şi-i datorează tatei numele. Să citeşti toate cărţile, altfel ajungi la Diribao - a fost probabil singurul discurs educaţional, cea mai lungă predică ce mi-a facut-o vreodată. Am citit toate cărţile, şi încă vreo câteva pe deasupra, şi tot am ajuns la Diribao. Acolo unde el era cuprins de urât, de urâtul acela de care avea în urmă cu vreo patru ani să moară, eu am fost cuprins de frumos. Mi-a sărit în spate frumosul ăsta mocnit, după ce mi-a dat târcoale pe la douăzeci şi opt de ani. Atunci am zis că, dacă la treizeci şi opt îmi pot cumpăra pământ, îmi iau. Iar dacă măcar la patruzeci şi opt îmi pot lua, tot îmi iau. Şi dacă, în cele din urmă, abia la cincizeci şi opt îmi pot lua, tot iau. N-a fost nevoie de atât de mult, şi m-am afundat în pământ până la glezne.

Citeşte mai mult!

marți, 25 martie 2014

Voluntari la ferma Diribao

*Ne face o deosebită plăcere să anunțăm că ferma Diribao, despre care tot povestim și vom mai povesti aici, tocmai a intrat în rețeaua fermelor WWOOF Romania (Willing Workers on Organic and Traditional Farms) și, ca urmare, primește voluntari din țară și din străinătate. 


Mai jos, câteva detalii necesare despre tot ce trebuie să știe omul voluntar și doritor să vadă ce se întâmplă la Diribao. Esențialul, ca de obicei, stă bine-mersi în ultimul paragraf :)


Diribao

Persoană de contact: Radu

Descrierea terenului și regiunii geografice: 

Ferma Diribao este localizată într-o regiune deluroasă din județul Cluj, Transilvania. Ferma este situată la cca. 8 kilometri de centrul comunei, la marginea unui cătun de cca. 100 de persoane. Zona este ferită de trafic (cele mai frecvente vehicule sunt căruțele trase de cai), este foarte liniștită și se află lângă imașul comunei (ca urmare, fondul sonor al vitelor și talăngilor este asigurat pe tot parcursul zilei). Zilele de vară sunt calde, uneori caniculare, iar nopțile sunt răcoroase.

Terenul pe care îl utilizăm la acest moment se prezintă astfel: 2,6 hectare pentru gospodărie, livadă tânără (al doilea an) și pășune – în regim de proprietate, 1,2 hectare pentru cultură furajeră (lucernă) – în regim de proprietate, 2,3 hectare pentru culturi principale (porumb+fasole+dovleci, sfeclă furajeră, ovăz) – în regim de arendă.

Ce se cultivă și se crește la fermă: La acest moment avem un armăsar tânăr, două vițelușe, 6 iepuri (în curs de înmulțire), 6 perechi de porumbei (în curs de înmulțire). Purceluși, gâște, găini și curci. Cultivăm hrana pentru aceste animale: fân, lucernă, ovăz, porumb, floarea-soarelui. De asemenea, folosim o seră de cca. 70 de metri pătrați și o grădină de legume de 400 de metri pătrați.

Dimensiunile aproximative ale fermei:– 3,8 ha + 2,3 ha în arendă

Perioada în care primim voluntari: iunie – septembrie.

Limbi vorbite: româna (nativ), engleză – foarte bine, franceză – excelent, spaniolă – foarte bine.

Descrierea activităților voluntarilor: Anul acesta dorim să continuăm construcția casei mari – în tehnică de cob + zidărie de butuci (cordwood), astfel că activitățile principale în timpul zilelor însorite de vară vor fi prepararea cobului și tencuitul. De asemenea, vom avea numeroase activități agricole și gospodărești de bază: hrănim și îngrijim animalele, plantăm, cosim (pe rouă, când cântă coasa-n iarbă!), culegem și folosim stuful, facem diverse lucrări simple de dulgherie, aplicăm mulciul, scoatem și cărăm apă, gătim (și adesea gătim chiar bine :) ). Putem “preda” sau împărți aceste activități cu voluntarii, în funcție de preferințele și interesele fiecăruia dintre ei. La Diribao, ziua se sfârșește cu apusuri spectaculoase și povești în jurul focului până când ne fură somnul.

Condiții și facilități de cazare: 2 – 4 locuri în căbănuța de cob și butuci de 4 x 4 metri pe care am ridicat-o în anul 2013.Corturi – vă rugăm să aduceți propriul cort și sac de dormit. Dacă nu aveți, putem face noi rost de unul sau îl puteți împărți cu alți voluntari. Nouă ne place mai mult decât orice dormitul în sac, pe baloturi de paie, cu fața în sus, la cerul plin de stele. Orchestra de greieri cântă în fiecare noapte :) Utilizăm o toaletă uscată cu compost și duș solar. Semnalul telefonic variază, în funcție de rețea. Avem semnal bun pe vârful dealului, la cca. 150-200 de metri de casă.Deocamdată, nu avem nici o sursă de curent electric constant.

Descrierea familiei: Pe parcursul sezonului de voluntariat, Radu (profesor de limba franceză) va fi mereu prezent, uneori împreună cu soția (traducător din mai multe limbi) și cei trei copii. Din când în când, ne vizitează prietenii - care sunt cel puțin la fel de simpatici ca noi. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai mare veselia.

Animale: Avem un dulău ciobănesc mioritic (cu nume grecesc, antic) și două cățelușe – una, ciobănesc Belgian – Malinois (cu nume de brand de haine) și una ciobănesc de Bucovina (cu nume de operă celebră). :)

Alimentație: Consumăm deopotrivă legume și carne, ouă, lapte și brânză – numai din surse locale și de încredere. În zilele calde de vară, bem bere (inclusiv pentru hidratare, dar nu numai, oameni suntem), câteodată un pahar de vin seara și, în special în zilele mai reci și ploioase, palincă (inclusiv pentru încălzire, dar nu numai). Bem cu măsură și nu ne plac excesele. Evident, respectăm preferințele alimentare ale voluntarilor.

Notă suplimentară:Diribao este numele de cod pentru o viitoare comunitate de neo-țărani situată într-o zonă aproape părăsită la ora actuală. Diribao nu este doar o comunitate bazată de interes, ci o comunitate de la inimă la inimă, o comunitate care dorim să devină cât mai repede autosuficientă pe termen nedefinit, departe de paradigma vieții hipermoderne. Diribao este numele de cod al unui vis colectiv pentru care muncim de câțiva ani și vom munci până când nu vom mai putea. Dacă împărtășești același vis al simplității, frumuseții și libertății, s-ar putea să vii la noi ca voluntar și să pleci ca prieten. Te așteptăm!

Citeşte mai mult!

duminică, 5 ianuarie 2014

Aurel Şara, Mihai Benţea – Alimentaţia animalelor (note de lectură)

Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2011

Capitolul I. Cerinţele nutriţionale la animale
1.1. Norma şi raţia de hrană
Norma de hrană reprezintă cantitatea de substanţe nutritive (energie, proteină, aminoacizi, Ca, P, vitamine, microelemente etc.) necesare unui animal timp de 24 h.
În funcţie de producţia principală, hrana se normează pentru animalele de : reproducţie, creştere, lapte, carne, lână şi ouă.
Prin raţia de hrană se înţelege cantitatea de nutreţuri administrată unui animal timp de 24 ore, în care trebuie să se asigure integral, cantitativ şi calitativ, cerinţele prevăzute de normă.
Raţia trebuie să îndeplinească câteva condiţii :
a)      să fie completă;
b)      să fie echilibrată;
c)      să fie săţioasă;
d)      să fie gustoasă;
e)      să fie sănătoasă;
f)       să fie economică.

1.2. Cerinţele nutriţionale pentru întreţinerea funcţiilor vitale
1.2.1. Cerinţele de energie
Necesarul de energie pentru întreţinerea funcţiilor vitale reprezintă 35-65% din raţia zilnică, în funcţie de specie şi producţie.
Necesarul de energie este mai redus la ovine şi mai ridicat la cabaline. La bovine cerinţele sunt mai mari cu 20-30% comparativ cu cele pentru ovine.
Rasele uşoare au metabolismul bazal mai intens decât rasele grele.
Tineretul animal are un metabolism bazal mai intens decât animalele adulte.
La masculi necesarul energetic este mai mare decât la femele, iar la animalele castrate metabolismul bazal este mai redus decât la cele necastrate.
1.2.2. Cerinţele de proteină
Animalele nu pot să trăiască fără cantităţi minime de proteină chiar dacă primesc în hrană din abundenţă celelalte substanţe.
1.2.3. Cerinţele de substanţe minerale
În general, necesarul de substanţe minerale pentru întreţinerea funcţiilor vitale la animale este mic.
1.2.4. Cerinţele de vitamine
Se apreciază în funcţie de specie, vârstă, sistem de creştere, tehnologie aplicată etc.

Citeşte mai mult!