Căsuţa de Cob de la Diribao (episodul despre cum să-ţi organizezi viaţa după o obositoare şi benefică dezorganizare)

Zilele trecute un prieten îmi zice următoarele: “Şi eu vreau să mă mut la ţară şi să trăiesc mai independent. Totuşi, indiferent unde te muţi şi chiar dacă îţi produci mâncarea şi toate cele, ai totuşi responsabilităţi faţă de copii. Adică trebuie să-i ţrimiţi la o şcoală sau o facultate chiar. Haine, tratamente medicale, piese de schimb, materiale de construcţii, etc, sunt doar câteva lucruri la care mă gândesc acum. Cum o să faci bani pentru toate acestea, sau cum plănuieşti să rezolvi probleme de genul acesta?” Omul a sintetizat în câteva rânduri dilema orăşeanului sătul de oraş, dar care se învârte în jurul satului precum vulpea lângă poiata de găini. Să-i răspundem lui, şi celor care gândesc în aceşti termeni, pe îndelete.

Întâi de toate, să ne înţelegem, a te muta la ţară şi a trăi independent sunt totuşi două lucruri diferite. E adevărat că autosuficienţa se organizează mai bine la ţară decât într-o cuşcă de iepuri de la etajul patru din oraş, dar dacă nu eşti atent poţi fi zdrobit de roţile economice şi cu o fermă îndelung zemuită cu fonduri europene şi împrumuturi bancare. De fapt, există suficiente reţete pentru o viaţă marginală şi în Bucureşti, ştiu pe cineva care e freelancer specializat în grafică pe calculator, locuieşte într-o rulotă şi se deplasează cu o bicicletă. Este mult mai independent decât mulţi fermieri cu pământuri, grajduri de vite şi utilaje perfecţionate, care când trag linia constată că muncesc aproape degeaba.

Citeşte mai mult!

Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre bucătăria de vară şi grajd)

Anul ăsta, dacă va fi suficientă vreme vara ce se profilează la orizont, mai facem la Diribao două clădiri: o bucătărie de vară în care să se poată şi dormi şi un grajd pentru patru animale mari. Din saci de cob, sau din earthbags, cum spun KakiHunter şi Donald Kiffmeyer. Tehnica se prevede a fi foarte rapidă ca execuţie, mai puţin sculpturală decât cobul dar puţin mai scumpă (sacii de polipropilenă şi sârma ghimpată costă totuşi ceva). Partea absolut frumoasă a acestor clădiri este că fiecare dintre ele ar trebui să coste aproximativ 1000 de euro în stadiul semifinisat.

Să începem cu grajdul. Căldirea va avea suprafaţa utilă de 6 m x 4 m, cu înălţimea de 2,25 m, animalele fiind dispuse într-un singur rând. Ideea este de a avea un grajd pentru 2 vaci şi 2 cai care să fie folosit timp de 5 luni pe an (lunile noiembrie-mai). În restul timpului animalele urmează să fie cazate pe păşunea adiacentă, sub cerul liber, fără niciun adăpost pentru intemperii. Şarpantă din lemn de brad cu acoperiş de trestie, care să adăpostească porumbei. Fundaţie din saci dubli cu pietriş mărgăritar, 50 cm adâncime, şi 3 rânduri ridicată peste nivelul solului (adică 3 x 12,5 cm = 37,5 cm). Şapă de beton cu canal de scurgere pentru urină şi colectare în bazin de purin aflat în exteriorul clădirii. În mod firesc, ideea şapei de beton nu mi-ar plăcea foarte mult, dar grajdul este foarte aproape de pânza freatică, şi infiltraţiile mi-ar plăcea şi mai puţin.

Citeşte mai mult!