joi, 21 noiembrie 2013

Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre bucătăria cu verandă)



Şi a fost vară, şi a fost toamnă : vara lui 2013 s-a dus şi ea acolo unde sunt toate celelalte. Iar vara este cel mai bun moment pentru construcţiile de cob, aşa că probabil am să-mi măsor verile ce vor urma în astfel de construcţii, parte pentru mine, parte pentru prieteni. Ar fi trebuit, sau cel puţin aşa cumpăneam anul trecut, să încep lucrul la casă, după terminarea fundaţiei. Dar mi-am zis, şi nu regret deloc, că mai bine amân un an pentru a duce la bun sfârşit, în răstimpul acestei veri, un proiect mai mic dar mai cu folos. Am ales să fac o bucătărie de vară-iarnă. Un spaţiu închis, unde să fie adăpost în zilele caniculare, cu o verandă unde să se poată servi masa afara, sub razele soarelui la răsărit. Aşa am citit undeva, într-o carte scrisă de un american, că simplul fapt de a găti masa în afara casei reduce încălzirea acesteia din urmă semnificativ în timpul verii. M-am convins că musai trebuie o bucătărie de vară. Iar eu pur şi simplu ador când americanii descoperă ceea ce ţăranii noştri ştiau de ‘jdemii de ani.

Proiectul l-am rezolvat simplu. Mai greu mi-e uneori să mă scarpin în cap : până pricep că mă mănâncă, până înţeleg că de vină-i capul rău, dar al meu, până mă decid ce mână să folosesc şi de ce, adesea problema dispare de la sine. Ideea a fost să pun cap la cap refuzul de a face un cubuleţ cu dorinţa de a avea un perete comun între spaţiul închis şi cel semideschis (constat că deja mă exprim ca într-o revistă de fiţe). Deci, mai omeneşte vorbind, cum să conciliezi dragostea pentru clădirile cilindrice cu ideea de perete comun ? Păi, în arhitectură e ca-n viaţă : mai laşi din condiţii. Un perete comun te obligă să mai faci şi nişte unghiuri de 90 de grade (ce oroare !), dar măcar iese ceva economie de material şi muncă.




Am aşezat ansamblul cu deschiderea spre sud, adica fereastra cea mai mare va trage energie din mediu în timpul iernii. Evident, adio umbră vara dacă nu punem nişte perdele solide la început, până creşte viţa-de-vie. Umbrarul l-am pus spre est, ca să pot servi o cafea dimineaţa, pe răcoare. Nici vorbă să-l punem spre vest, mi-ar fi sărit cafeaua direct în barbă, aşa de tare bate uneori vântul dinspre apus. La nord am închis tot, nicio fereastră, nimic. Cum spuneam, bucătăria are 3 unghiuri de 90 de grade tăiate, iar în unicul ei unghi drept este proiectată o sobă pe colţ, astfel încât în interior spaţiul va semăna destul de mult cu un octogon.

Şi acuma, tehnica de lucru. Cob, zic dintru început. Dar de ce nu şi cordwood, că tot am citit despre zidăria cu butuci. Notaţi că eu ce citesc noaptea, a doua zi şi execut, numai basmul cu Harap-Alb nu mi-a ieşit încă. Bine, deci cob să fie, şi ţâpăm şi nişte butuci de fag în perete, că nuc n-avem. Cu fundaţie-dren şi saci umpluţi cu pietriş, ca să fie experiment până la capăt. Cu acoperiş verde, ca pe Căsuţa piticilor. Cu grinzi din trunchiuri decojite, ca să fie rustică precum bârlogul ursului. Cu geamuri şi parbrize zidite în cob, cu nişe şi rafturi în perete. Un fel de repetiţiei generală pentru căsuţa de cob de la Diribao.



Am săpat fundaţia împreună cu Ovidiu, la 70 cm adâncime. Apoi am umplut-o cu Silviu. De fapt, am umplut-o cu pietriş, în ultima clipă mi-a fost milă să-l jertfesc pe Silviu, un prieten atât de mare pentru o clădire atât de mică. Aşa că am cărat amândoi pietrişul din drum, adică de la vreo 60 de metri de execuţie. De execuţia lucrării, despre asta vorbim. Normal, camionul ar fi trebuit să descarce cam al 8 metri, dar în ziua aceea a plouat, aşa că n-a mai intrat la Diribao, de teamă că se afundă şi nu mai iese. Am uitat să spun că n-am asfaltat nimic acolo, că nu asfaltez nici în momentul în care scriu aceste rânduri, şi că oricum nu voi asfalta până în veacul veacului. De aceea la Diribao roţile intră când e uscat, sau nu mai intră deloc.

Pentru transportul pietrişului am folosit un Ferrari şi un Lamborghini. Zic asta în caz că vă confruntaţi cu aceeaşi plăcere într-o zi. Ferrari este roaba mea cumpărată dintr-un magazin. De unică folosinţă. Roaba, la magazin mai merg. E un miracol c-a supravieţuit primilor 2 ani de Diribao. Plin de recunoştinţă, visez s-o pensionez la grajd, transport bălegar şi resturi de sub iesle. Dacă nu, atunci nu. Ferrari este uşoară, cu capacitate 0,07 mc (calculat), perfect funcţională şi mai ales roşie. Lamborghini e o splendoare de roabă concepţia unui nene cu aparat de sudură, gardă la sol joasă, spărtură asimetrică stânga faţă, cârpită prin aşezarea unui carton, cu roata înclinată într-un superb unghi de 45 de grade (nu Celsius, nici Farenheit, nici locotenent-colonel, ci grade pur şi simplu). Roata se freaca languros de ceva metal, forţa de frecare te freacă exact ca-n manualul de fizică, clasa a nouă, pagina 83, stânga sus, cu roşu. Iar capacitatea unui Lamborghini face ca orice Ferrari din lumea asta să pară o capră agilă în raport cu o vacă odoleană.



 Normal, când am început zidăria (alt cuvânt n-am găsit mai potrivit), am vrut să ştiu în cât timp dau gata clădirea. La partea cu calculele, am făcut câteva, au ieşit foarte bine, doar că realitatea s-a dovedit diferită. Hai să vedem întâi partea cu aritmetica. O clădire sub formă de cub cu latura de 4 metri şi grosimea de 50 cm, la care se ataşează la nord un zid de 4 metri, cu aceeaşi grosime, înseamnă aşa, fără să scădem uşi, ferestre, nişe, rafturi, cam 20 x 0,5 x 2,5 = 62,5 mc. Zice Ianto Evans undeva că un intelectual face cam 0,5 mc de cob zilnic, în vreme ce doza pentru un om prost este undeva cam la 1 mc. Automat îmi spun că eu fac doza de om prost, detestând moluscoizii ochelarişti, chelioşi, burtoşi şi nevricoşi, amatori de Milan Kundera, lichior de ciocolată şi analgezice. Eh, chestia e că deşi sunt mai aproape de un om prost decât şi-a imaginat naiva mea învăţătoare, totuşi 1 mc de cob n-am făcut în nicio zi.

Hai să detaliem. Nu ştiu dacă are vreo importanţă, însă anumite detalii atunci când te apuci să faci o construcţie din cob s-ar putea să conteze. La Sasca număram lopeţile de argilă, lopeţile de nisip, şi făceam un cobuleţ mititel-înfăşăţel, pupa-l-ar mama pe el. Dacă te apuci de lucru cu adevărat numeri roabele pline ochi. Eh, o să ziceţi, spirite deductive cum vă ştiu : cobul mic se face mai repede decât cel mare. Păi, nu, zic eu. Poţi face orice cantitate, timpul de realizare este condiţionat doar de capacitatea ta fizică de a o manevra fără să-ţi hâieşti vertebrele. Doza mea este : 1 roabă de nisip (cu pietriş pentru presopunctură) + 1 roabă de argilă + 10-15 litri de apă + zahăr pudră şi bicarbonat după gust. Se poate şi mai mult, dar nu merită. Cât durează omogenizarea ? Mai puţin decât încărcarea, nu glumesc, şi incomparabil mai puţin decât ziditul pur şi simplu.



Bun, zic, deci câţi cobi intră într-un mc ? Am calculat după roabă, acolo e uşor să cubezi. Ferrariul are 0,07 mc, deci la 10 cobi = 10 roabe ai cam 0,7 mc, doza unei zile. La o vreme am făcut cobi mai mari, de o roabă şi juma, deci cam 0,9 mc. Da, dar n-am mai făcut 10, au fost fie 9, fie 8, niciodată 10. Deci metrul acela cub, munca aceea ca mutul, care merge ca untul, n-am atins-o. Bine măcar că nu mă compromit cu Milan Kundera, nu mă spurc cu lichior de ciocolată şi categoric nu mă otrăvesc cu analgezice. Eh, şi mai spun: dacă fac 1 mc de cob pe zi, atunci în a 62-a zi, taman la amiază, sunt un om cu o clădire terminată. Mă uit în urmă şi zic : nu, nu-i chiar aşa.

În partea iniţială a lucrării, merge strună. Apoi, pe măsură ce înaintezi, apar locuri unde trebuie să te concentrezi mai mult. De exemplu, chiar dacă o nişă este un gol, tu lucrezi la golul acela cu suficientă atenţie încât n-ai spor de viteză. La geamuri iarăşi este nevoie de griji suplimentare, mai ales acelea îngropate. Pe de altă parte, cobul este o nebunie, ceea ce se poate face cu el nu se poate cu nimic. Geamurile rotunde pe care le-am îngropat sunt de fapt nişte termopane cu latura de 1 metru. Ei bine, nu au buiandrug, le-am pus pur şi simplu şi am clădit în faţa şi în spatele lor până la vreo 10 cm deasupra, unde am îmbinat tot cu cob. Practic, deasupra geamurilor (şi e valabil şi la parbrize), se află o coloană de aer de câţiva centi, pentru că materialul se tasează, se lasă şi dacă apasă asupra sticlei, cioburile sunt garantate. Tasarea durează câteva luni bune, de aceea clădirea n-a fost tencuită, însă abia aştept să vină primăvara şi să-i dau un var alb ţărănesc şi o vopsea pe bază de argilă roşie, cu oxizi de fier, să fie pusă în valoare bijuteria.



Plusuri : prietenii, butucii, geamurile, uşa, nişele, îngustarea zidului spre vârf. Toate astea scad cubajul. Minusuri : duminicile, zilele de turism, dimineţile cu cafea multă, canicula. Apoi, acoperişul, care mănâncă un timp nebun, ca şi fundaţia de altfel. Dar a ieşit. E acolo, în picioare, şi când intri înăuntru, ei bine, te simţi înăuntru, şi e copleşitoare senzaţia de înăuntru pe pământul acela gol, până nu demult. Şi acum, câteva detalii mai tehnice de final :

a)      Zidul se îngustează natural spre vârf, mare grijă ca totuşi procesul să nu ia viteză, altfel terminaţi casa la 1,5 m de la sol. Dacă zideşti din exterior, atunci exteriorul va tinde să fie perpendicular cu solul, îngustarea petrecându-se mai ales la partea din interior. Ceea ce e foarte bine pentru senzaţia de spaţiu dinăuntrul casei, dar nu foarte vesel dacă vreţi să cumpăraţi mobilă din comerţ. Pentru a obţine efectul de « ciupercă », adică îngustarea dinafară, cel mai bine e să lucraţi dinăuntrul casei.



b)      Este preferabil să cumpăraţi geamurile din timp. Foarte din timp, cu multe luni înainte dacă se poate. Noi am dat comandă de termopane la mătuşa Tamara, iar după trei săptămâni ni s-a spus să aşteptăm, moment în care ne-am crizat un pic şi i-am zis să şi le bage în cur. Mătuşa Tamara a mai zis că a vrut să ne facă un bine – nu ştiu de ce toţi cei care mă încurcă sau mă calcă mărunt pe nervi zic invariabil că au vrut să-mi facă un bine.
c)       Ca să construieşti cu cob (sau cob şi butuci de lemn), trebuie să fii atlet. Vestea bună este că se poate şi să nu fii, pentru că oricum devii. Zilnic trebuie urcat pe zid o cantitate de cel puţin 1500 kg de material. Acolo unde clădirea trece de 1,5 m nu se mai pot utiliza baloţii de paie, trebuie schele. Eu am folosit o scară. De foarte multe ori. De fapt, dacă vrei să ai condiţie fizică bună, sau să scapi pur şi simplu de o burtă indecentă, fă o casă de cob. Nu te îngrijora, poţi să mănânci slană afumată, poţi să abuzezi de ouă, de fripturi şi de smântână, de fapt, singura dietă în care trebuie să mănânci mult şi bine, slăbind negreşit la final, are astăzi un nume : casa de cob pe care ţi-o faci chiar tu.



d)      Bine zice Ianto Evans, ca să finalizezi un proiect de cob trebuie să începi cât de repede se poate, încă de când căldura permite uscarea materialului. Sigur, cob se poate face şi în noiembrie (în 2013 s-a putut), doar că nu se mai usucă decât la focul din sobă. De aceea eu spun că vara este bună, canicula este bună pentru cob. De fapt, lucrătorul la cob trebuie să se adapteze programului ţărănesc, cea mai eficientă abordare în această situaţie : trezire la prima rază de lumină (4 dimineaţa), lucru voios până pe la 11 dimineaţa, apoi mâncare şi somn (musai la umbra rece a zidului de cob) până pe la 15, după care din nou asalt până pe la 20.

Dacă mai vreţi să ştiţi câte ceva, scrieţi şi vă spun. Grosier, evaluez costul de realizare a acestei clădiri cam la 1000 de euro (în condiţiile în care munca prietenilor şi a mea, inestimabile, nu pot figura în niciun calcul contabil).

24 de comentarii:

  1. Domnule, treaba e serioasa. Am asteptat zile, saptamani, luni... Iti salvasem link-ul la loc de cinste. L-am deschis de zeci de ori si...nimic. Pana astazi cand ti-ai motivat toata lipsa. Se pare ca Blogul nu face casa buna cu cobul dat fiind programul spartan povestit. Mai vreau sa postezi. Sigur ai rezerve, (si poze), mai vreau pentru lectura aventurii dar si pentru inspiratia mea si a altor constructori manufacturieri.
    Cu stima!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Don Niai, ai dreptate, imi vine foarte greu sa scriu in perioada de munca intensa. Inca nu este internet la Diribao, de fapt nici curent electric inca nu este, sper ca ambele aspecte sa fie rezolvate anul viitor. Fara legare la retea. Da, mai sunt multe de scris. Vine iarna, anotimpul de studiu si de lucrat la blog :-)

      Ștergere
  2. Parca s-au intors timpurile cand asteptam nerabdator sa apara revista preferata sa citesc un nou episod din cine stie ce roman! Cu gradina, cu gardul viu cum stai? Cred ca nu prea ati mai avut timp..... Totusi zaresc in a doua fotografie niste puieti de pomi fructiferi. Asteptam noi episoade din aventura intoarcerii la sat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Marius, sunt de spus lucruri si despre pomii frunctiferi, si despre animalutele de la Diribao. Si iata, vine vremea scrisului, odata cu caderea zapezii :-)

      Ștergere
  3. Multumiri pt toate informatiile garnisite cu umor.
    Intrebari am doua: ce lemn ai ales pt grinzi?
    -cat este ingropat in pamant stalpul de sustinere si daca a fost tratat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grinzile sunt din fag. Poate nu cea mai fericita alegere. Stalpul de sustinere a fost bagat 1 m in pamant, si a fost tratat cu un foc zdravan, atat. Dedesubtul lui si in lateral este piatra din belsug, altfel se lasa in jos cu acoperis cu tot.

      Ștergere
    2. ..si eu m-am gandit la fag pt ca asta am si e mai ieftin. Cred ca poate rezista destul daca nu e expus ploii. Cat despre fisuri, daca apar se pot chitui.
      Toate cele bune.

      Ștergere
  4. e octombrie, trebuie sa revina radu cu vesti, ia sa mai intram, poate nu face blogspotul update. e noiembrie, sigur revine radu, ca s-a racit vremea. ce-o fi facand radu?
    ce ma bucur c-ai revenit! e iarna si acum avem timp, scrie, radu! despre succese si esecuri, asa da, asa nu, cum a fost, ce va fi. bine ai revenit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari Radu, ma bucur tare ca proiectul merge inainte, imi place mult curbura peretilor, casuta se ridica natural din pamant, ca un copac.

    Multumin si asteptam vesti in continuare.
    Ileana

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari pentru subiectele si spiritul blogului, si pentru ca si actionezi!
    Cubajul peretilor e gresit: la cotele respective, volumul peretilor este de 25mc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Slava Domnului pentru ce ati facut!
    Sanatate multa si putere de munca,
    Doamne, ajuta mai departe!

    RăspundețiȘtergere
  8. In sfarsit ... ai inceput sa scrii ...
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  9. Doamne, toată vara am intrat zilnic aici, poate, poate mai scrieţi un articol. Mă gândeam că s-a întâmplat ceva grav de nu mai postaţi. Dar şi când scrieţi....rămân ancorată în blogul acesta

    RăspundețiȘtergere
  10. Ma bucur foarte mult ca ai revenit muschiulosule,sorb cu nesat fiecare intimplare ce ne povestesti,multumesc caci a venit si iarna cu timpul ei de pauza, multa sanatate si putere iti doresc. Marius--Timisoara

    RăspundețiȘtergere
  11. Anul 2014 sa va aduca fericire, bucurii, liniste si armonie sufleteasca, putere de munca si inspiratie ca sa ne delectati cu postarile dumneavoastra superbe. LA MULTI ANI! Cu stima si respect,

    RăspundețiȘtergere
  12. Cât a durat, cu plusuri și cu minusuri, cu tot, lucrarea?
    Deasupra ferestrei mari mai este cob, atâta cât să facă etanșarea pe grinda de deasupra, nu?
    Cât de important este să participi, mai întâi, la un atelier de cobărit, gen ”I. Mavrodin”? Se poate fără ucenicia supravegheată? Se poate ucenicie pe speze proprii (făcut cob în spatele casei, pe barba personală) pe baza informațiilor din cărțile TEI?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne-am apucat destul de tarziu, pe la jumatatea lui iulie, si am lucrat pana prin octombrie. N-am valorificat toate zilele de lucru, am mai si chiulit, dar in linii mari am fost acolo. Peste 75% din timp am lucrat singur, insa zilele in care a mai fost cineva acolo au fost, de departe, cele mai rodnice si cele mai frumoase.

      Atelierele de cobarit sunt pentru tonusul psihologic. Toata informatia este in carti, dar ai nevoie de confirmari si cand faci o cusca de caine, daramite ditai casa pentru 500 de ani.

      Da, corect, deasupra ferestrei mari mai este cob cat sa faca etansarea pe grinda. Nu stiu daca se vede, acolo este si un buiandrug foarte dur.

      Cat priveste oportunitatile de cobarit cu titlu de ucenicie, doamna Ileana Mavrodrin este optiunea nr. 1. In masura in care vor fi interesati, vara asta deschidem portile si la Diribao, mai cu seama ca o sa fie mai multe cladiri, cu diferite stadii de executie. Prevedem si lucru cu acoperis de stuf, am inceput deja in 2013 cu titlu experimental, si-o luam tare cu stuful din primavara, cand proiectam un fanar si niste cotete pentru porci si pasari.

      Ștergere
  13. Geamurile mai mici- cum sunt cele din fotografia cu Silviu pe zid- cum pot fi schimbate daca, din intamplare, un ochi de geam se sparge?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca geamul se sparge, atunci se pune mana pe dalta si se taie cu zid cu tot, pana ajungi sa-l scoti. Portanta zidului este suficient de mare incat sa se poata duce operatiunea la bun sfarsit.

      Ștergere
  14. Salut,
    Trebuie autorizatie de la primarie pentru o constructie de genul asta?
    Multumesc si o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  15. D-na Mavrodin iti poate face proiectul unei asemenea case doar din descrierea locatiei+poze sau ce ar mai trebui???/

    RăspundețiȘtergere
  16. ....unde esti....ca am "facut carare batuta"si eu si cati ca mine dorind sa ne raspunzi sau macar sa mai postezi...SE STRIGAAAA..COB,COB,COB..:)

    RăspundețiȘtergere
  17. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere