duminică, 19 august 2012

Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre buget, costuri şi alte măgării)

Se spune că samuraii Japoniei tradiţionale ignorau complet matematica şi se mândreau cu asta. Îşi dedicau viaţa stăpânirii sabiei katana, artelor marţiale şi oricărei mişcări din sprinceană prin care li s-ar fi putut ghici sufletul, dar nu şi tablei înmulţirii. Problemele lui 100 + 100 şi a lui 3 x 9 nu le tulburau nici memoria, nici starea mentală, fiind lăsate în seama abjecţilor negustorilor. Îmi vine în minte şi cavalerul interpretat de Jean Reno în Les Visiteurs, care aruncă galanton conţinutul unei pungi de aur pentru a intra, secole mai târziu, în palatul care aparţinuse familiei sale: nu numără, bagă mâna şi scoate cât cuprinde, nici nu se aşteaptă ca banii să fie număraţi, îi risipeşte în încăpere ca pe boabe de grâu. Dacă am mai fi nobili şi liberi, am proceda la fel, n-am socoti, am risipi, iar banii s-ar înmulţi precum grâul în spic, prin minunea naturii. Banul dispreţuit te îndrăgeşte ca o curvă frumoasă, şi te curtează în genunchi, îţi linge şi urma tălpilor în praf. Dar dacă te uiţi la el cu interes, îi sare curu’n obraz, îţi întoarce spatele cu ţâfnă şi te îngenunchează el pe tine.

Îmi cer scuze deci dinainte pentru caracterul inevitabil mârlănesc al oricărui text legat de bani. Doamne-ţi mulţam că m-ai ferit s-ajung redactor de bilanţuri contabile, sau scriitor de bugete pentru fonduri europene, personal Îţi mai mulţumesc pentru că în ultimii ani mi s-a blurat tabla înmulţirii cu şapte sau mai rău, şi te rog să nu ierţi nimic când vine vorba de din astea, în mare mila Ta! Deja sunt încântat că nu ţin minte preţurile la haine, la mâncare, la facturi şi cam la nimic, o iau ca pe-un progres, dintotdeauna m-am aflat pe drumul cel bun (doar că stau într-o parcare). De aceea orice discuţie cu mine legată de buget, costuri şi alte măgării stă sub semnul ratării, şi nici acest text nu va constitui vreo excepţie.

Nu ştiu dacă am resursele de graţie pentru a scrie ceva lizibil pe acest subiect. Mi-e teamă să nu contribui involuntar la utilitarismul obtuz, la urâţenia ergonomică şi la jegul cantitativist care ne-au invadat epoca şi vieţile. De fapt, nu cred c-ar trebui cu adevărat să-mi fie teamă. N-o să muriţi voi de urât citindu-mi rândurile. Nici n-o să vă alegeţi cu liste cu cifre, e adevărat. Tot ce veţi putea să vă faceţi, va fi o idee. Ca atunci când citeşti o poveste despre Făt-Frumos care pleacă în lume, nu-i totuna cu a-ţi lua traista-n băţ şi a o croi la drum, dar tot capeţi o idee despre ce-a fost căutarea norocului de altădată, fără asigurare medicală, fără bilet de tren, fără all inclusive la destinaţie. Chiar fără să ştii dacă există şi cum arată destinaţia.

Cred c-am mai spus, casa de cob presupune mai multă manoperă decât bani. Costă nesemnificativ dacă raportezi la un salariu de occidental, şi dacă priveşti produsul finit. E ca un ulcior de lut pe care-l faci tu însuţi, pe o roată improvizată, din pământ cleios şi apă, un lucru atât de util dar cu costuri incomensurabil de mici. Dar, tot ca un ulcior de lut, e nevoie să sapi adânc în pământ ca să faci rost de material, trebuie să-l laşi să se pătrundă de apă mult timp (olarii spun că lutul bun stă trei-patru ani în apă), apoi trebuie ştiinţă şi îndemânare ca să scoţi un vas din care apa să nu ţâşnească aiurea, iar dacă totul a fost bine, atunci nu crapă în cuptor, şi da, la urmă e mai bun decât căuşul palmei, e mai adânc şi duci vinul mai spornic la gură. Casa de cob nu costă mulţi bani, dar e întreprindere cu dichis, cere un pic de cunoştinţe, ceva abilităţi manuale, timp şi prieteni. Mai cu seamă timp şi prieteni, dacă nu te dau banii afară din casă e bine să ai din belşug de-amândouă.

Unde ar trebui să încline balanţa, spre bani sau spre timp? Ianto Evans are aici o argumentaţie extraordinară, pe care nu fac decât s-o reproduc (aş putea s-o şi plagiez, dar e coadă prea mare pentru postul de prim-ministru, nu se face să mă obosesc): atunci când plăteşti pentru o casă, asiguri şi profitul tuturor celor care vând materiale pentru casa respectivă, precum şi al celor care lucrează la ea. Mai mult decât atât, plătind pentru o casă trebuie să ai o slujbă, sau o afacere, deci implicit plăteşti impozite pe venit, sau pe profit, asigurări pentru servicii medicale jegoase şi contribuţia la o viitoare pensie inexistentă. În plus, plăteşti şi combustibilul cu care mergi la servici pentru a câştiga banii cu care plăteşti combustibilul pentru a merge la servici (fraza asta m-a dat peste cap, e ca şi cum ai avea un aparat menit să-ţi uşureze viaţa şi care curăţă cartofii, îi spală, îi taie french fries, îi prăjeşte şi-n final îi mai şi mănâncă). Dacă în plus ai împrumutat banii din bancă, plăteşti şi pe tanti de la ghişeu, şi pe nenea care păzeşte banca cu pulanul, şi pe directorul băncii, şi amanta directorului, şi banca-mamă care a împrumutat banca-fiică, şi împrumuturile de la FMI, şi rata de schimb, şi comisionul pentru comision.

Atunci când îţi faci casă singur, transmiţi un mare pa: industriei de materiale de construcţii care poluează grupa mare, statului roman care nu mai încasează impozite din care fură aleşii neamului, patronului român care vrea să lucrezi pentru el de la opt la opt, dinozaurilor care altceva mai bun n-au avut de făcut în cretacic decât să-şi preschimbe slăninuţa în petrol şi gaze naturale de unică folosinţă, cămătarilor pentru că s-au deghizat în bănci cuminţi de sub castani... Cum să zic, îţi faci subit o mulţime de prieteni! Asta, evident, dacă-ţi faci căsuţă de cob singur, altfel n-are haz, dacă te-apuci să plăteşti manopera costă cât o casă convenţională, plus avantajele deloc neglijabile ale abordării ecologice, pe acelea nu ţi le va lua nimeni niciodată, pentru că una-i casa din lut şi alta-i cea din plăci prefabricate de beton, sau cărămidă izolată cu poliester, şi alte şi alte materiale moderne care ne dăruiesc, pe lângă poluarea mediului şi urâţenia modernităţii, diferite alergii şi boli pe care, dacă n-ar fi existat, ne-ar fi fost greu, dacă nu imposibil, să le inventăm din capul nostru.

N-am. Aşa i-am răspuns unei prietene care m-a întrebat zilele trecute care-i bugetul meu pentru casă. N-am, cum adică?, n-am avut niciodată aşa ceva. De ce aş face acum vreo excepţie? N-am făcut niciun calcul prealabil, nu am economisit nicio sumă mirobolantă, nu am mers la nicio bancă (dacă rimează ceva în propoziţia asta îmi tai o unghie de nervi). Sunt, conform rutinelor curente ale înţelepciunii, complet în plop, iar plopul în aer. Când am pornit aveam ceva bănuieli legate de costuri, aştept ca timpul să mi le confirme măcar parţial. Câştigăm ceva bani, mult mai puţini decât înainte de începerea crizei, care de fapt s-ar putea nici să nu fie o criză, ci sfârşitul capitalismului pur şi simplu. Mă consider norocos c-am izbutit să cumpăr pământ, asta mi se pare esenţial, nu-ţi poţi face casă în spatele blocului, sau într-un loc special amenajat pentru picnic. Restul se rezolvă, dacă ai timp şi prieteni.

Cum sezonul acesta se apropie de final, hai să vedem cum stăm la capitolul cheltuieli. Totuşi, am fost suficient de atent încât să notez pe ce-am dat banii. Pfoai, ce listă de gospodinuţă tipicară avem noi aici:

a) Prin martie am cumpărat vreo 10 mc de lemn de la moţi, din munte. A costat cam 1200 lei. Jumatate din cost a fost transportul. Normal, am cumpărat ca să-mi fac un gard cu imaşul, cam 130 metri, să nu mă împiedic de vite când construiesc. Totuşi, ceva lemne au intrat şi la organizarea de şantier (toaletă, duş, magazie). O altă parte am ars-o la focuri de tabără, oricum erau deşeuri vândute cu titlul de margini, nu s-a risipit nimic. A mai rămas suficient pentru cuşti de iepuri la anul. Greu de zis deci care este costul efectiv din perspectiva construcţiei, probabil că nu mai mult de 200 de lei.

b) Pentru fundaţie, 3 camioane de piatră de carieră, în total 30 de tone. Posibil să mă încadrez aici, poate mai trebuie unul. Se prea poate să mai rămână piatră în acest din urmă caz, dar nu-i bai, că fundaţii am să tot fac. Fiecare camion a costat 600 lei, aici trebuie să fiu prudent cu preţul, depinde de cariera unde se face exploatarea, de tipul pietrei şi de distanţa pe care se face transportul. A mea e un granit nu tocmai spectaculos, dar rezistent şi până la urmă destul de ieftin.

c) Un camion de piatră de râu la 350 de lei, cu care am umplut şanţul, făcând un pod destul de grosolan între Diribao şi drumul satului. A trebuit să iau cam juma de camion pentru a căptuşi fântâna cu piatră, am avut noroc, a fost de unde. După ce m-am blocat cu maşina în pietre de m-a scos vecinul cu tractorul (am un talent unic, până acum am fost remorcat de 3 ori, candidez la titlul de cel mai imprudent şofer intergalactic), am ajuns la concluzia că trebuie să fac ceva pentru a lega pietrele, aşa că am vărsat câteva roabe de argilă şi apoi de nisip, aştept să plouă şi să facă priză. Nu, nu întrebaţi vreun inginer constructor dacă ideea mea e bună, o să spună sigur că e o tâmpenie.

d) Un camion de pietriş mărgăritar pentru drenajul de sub fundaţie, 500 de lei, iarăşi preţul diferă în funcţie de distanţa de la carieră. Două camioane de nisip, fiecare de câte 500 de lei, pentru mortar. Var? Nu ştiu, n-am nici cea mai vagă idee cât var va înghiţi fundaţia. Probabil că 40 de saci, sau 80. Pe acolo. Preţul unui sac e de 13 lei, şi are 25 kg. La 3 părţi nisip intră 1 parte var, deci 25% din mortar se cumpără la sac, restul la camion (fără ambalaj).

Hai să calculăm până acuma: aproximativ 1000 de euro cheltuiţi. Probabil că încă 500 până voi pune cazmaua la pământ, la 15 septembrie. Deci 1500 de euro în primul sezon. Combustibilii nu se pun, că oricum mă dădeam cu maşina la mare, şi/sau la munte, şi/sau la părinţi şi socri, am tăiat dulcea listă cu turism şi-am trecut un singur cuvânt: Diribao. E posibil să fi realizat chiar economii la motorină, nu ştiu, poate da, poate nu. Vai, ce sumă ridicolă, ce mă fac, pe unde scot cămaşa? Cum am să-mi justific statutul social, cum am să scot capul în oraş cu ruşinea asta? Păi sunt unii care sparg mai mulţi bani într-o vacanţă în Egipt sau Turcia, la faimoasele olinclusivuri unde mănânci şi bei până-ţi crapă burta. Iar eu nu mă învrednicesc nici măcar să-mi fac o casă ieftioară cu 40 mii de euro, la superofertă.

Ia să vedem unde e perspectiva, poate-poate salvăm cumva situaţia. Nu mă pricep, până nu termin casa nu fac decât să-mi dau cu presupusul ca un diletant (din italianul dilettare = a avea plăcere, a fi pasionat de). Am calculat azi cubajul zidăriei, foarte-foarte aproximativ, adică strict diferenţa dintre cilindrul exterior şi cel interior pentru fiecare cameră, fără să-mi bat capul cu scăzutul uşilor, ferestrelor, nişelor şi dulapurilor din perete. Mi-a dat ceva pe la... staţi numai să găsesc foaia cu calculele, e pe undeva pe aici, pe birou, alături de ceaşca de cafea, imprimanta, un teanc de cărţi de vizită de la oameni complet nefrecventabili, agrafe de birou (două cutii), un ban rupt intenţionat pe la mijloc, un stick, stiloul meu cu cerneală albastră (în sfârşit, anul ăsta am scris numai cu neagră, a venit timpul să mă fac şi eu om ca oamenii), bun, am găsit-o.

Dacă am fost bun la geometria în spaţiu am calculat corect: 176 mc de cob. Asta e un fel de maxim, cifra de 150 mc e mult mai sigură. Cum proporţia la care am ajuns va fi de o parte argilă (moka, excavată din fundaţie) la 4 părţi nisip, avem cam 120 mc nisip de cumpărat, adică 12 camioane a câte 500 de lei, deci 6000 de lei, sau 1500 de euro. Hai că mi-a venit inima la loc, simt că mi se curăţă onoarea de consumator cu Vanish. Mai adăugăm uşi, ferestre, ceva lemn pentru acoperiş, izolaţii, deci încă vreo 2000 de euro. Cap la cap, e logic să-mi imaginez (sună delicios faza cu logica imaginaţiei, nu ştiu de unde-am scos-o, dintr-un vis de la patru dimineaţa, cred), că voi cheltui cam 5000 de euro. Punct. Niciun sfanţ în plus. Nici dacă mi-l împrumută banca şi-mi plăteşte dobândă ca să-l cheltui. Nici cu fonduri europene, nici prin programul guvernamental “Prima casă de cob de la Diribao”. Am zis.

E o chestiei de principiu, ţine de evadarea din economia ficţională a banului, înspre oikonomia despre care vorbeşte Aristotel, (cu mulţumiri lui Ovidiu Hurduzeu pentru readucere aminte): “ştiinţa sau arta producerii, distribuirii şi păstrării valorilor de uz concrete ale căminului şi comunităţii pe o perioadă mai îndelungată” versus crematistica: „arta acumulării maxime de către indivizi a valorii de schimb abstracte sub forma banilor, într-un timp scurt”. Deci eu părăsesc crematistica pentru oikonomie, teribil de inteligent mai sună (de fapt, voiam să spun că-mi bag picioarele în bani, dar nu-mi găseam singur cuvintele). A nu cheltui bani înseamnă concomitent a dispune de un enorm bagaj de timp, şi aici da, voi fi nabab, în trei ani (cât cred că va lua proiectul) am timp să arunc cu jerbe de zeci de mii de ceasuri, arteziene de sute de mii de minute, explozii fantastice de milioane şi milioane de secunde. În loc să mă îndatorez băncilor, la finalul acestui proiect voi fi vândut tuturor celor care au lucrat la el, tuturor celor care n-au lucrat şi tuturor celor care, din diverse motive numai de ei ştiute, nu intră nici în prima, nici în a doua categorie. Ei mă vor putea scoate din casă pentru a pune bicepsul la alte case din cob, pentru a face evaluări pertinente, nu aburelile pe care le-am scris în acest material.

Şi uite aşa, fără preaviz de 15 zile, fără manifestaţii sterile şi fără să votăm prosteşte, părăsim întreaga logică a sistemului. Libertatea nu se asumă sub forma nedării socoteală nimănui, nici nu există o asemenea libertate, ci alegând de cine depindem: pe de o parte fişierele contabile ale unor bănci, bonuri fiscale, contracte cu firme de antreprinză în construcţii, enorme liste de materiale – pe de cealaltă parte tehnici deprinse nemijlocit, ore şi ore de efort şi distracţie alături de prieteni, ceva bănuţi cheltuiţi în vreo 3 ani, ca să nu se simtă prea bolovănos la bugetul familiei. Am ales a doua variantă. Într-o zi, cu ceva ani în urmă, am aflat că anumite lucruri nu pot fi cumpărate cu bani, ca de exemplu viaţa cuiva drag aflat pe moarte, sau o dragoste care se duce, sau liniştea. Anii ce s-au scurs n-au făcut decât să lungească teribil lista. De fapt, cele mai multe dintre lucrurile de care avem musai nevoie sunt non-financiare. Nici măcar o casă bună şi frumoasă nu are neapărat nevoie de bani, dar absoarbe competenţă, timp, efort. Şi uite aşa terminăm textul în mod grandios, parafrazându-l pe şoricelul acela beat mort care, sprijinindu-se tehui de damingeană, urla din toţi bojocii: „Unde-i Sistemul, ca sa-l fut?”

Pentru poze explicite, de (re)citit:
Căsuţa de cob de la Diribao (episodul pilot)
Căsuţa de cob de la Diribao (episodul de la 4 metri adâncime)
Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre multe alea-alea)
Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre cer)
Căsuţa de cob de la Diribao (episodul despre fundaţii şi drenaje)

19 comentarii:

  1. 5000 de euro.. hmm .. interesant... foarte interesant....plus o tona de timp si prieteni. pare realizabil si pentru noi. si sa am loc pentru 100 de soiuri de menta pe care sa le pot freca in fiecare zi... da, imi place.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. buna! o invitatie : Alaturați-vă grupului nostru pentru discuții , ajutor reciproc (cum sa construiesti , renovezi cat mai natural , sanatos) : https://www.facebook.com/groups/337018086397605

      Ștergere
    2. Am incercat, v-am remarcat pe internet si am incercat deja de vreo cateva ori. Insa de fiecare data mi se spune: This content is currently unavailable. Banuiesc ca ati setat grupul ca fiind secret.

      Ma puteti insa adauga in grup trimitand o invitatie pe numele meu: Radu Iliescu.

      Ștergere
  2. am inceput si eu in aceasta vara o casa care are baza(fundatia) din cauciucuri de masina pline cu pamant.Nu sunt eco dar vor fi acoperite -tencuite cu cob si zic eu ca acesta va "ecrana"..Am ridicat zidul pana sub ferestre si astept sa am apa pt a continua. Terenul este in panta, asa ca am inceput excavarea pt un lac de captare a apei si pt a produce si argila. Este de munca dar altfel nu se poate.Bafta multa.
    Gabin

    RăspundețiȘtergere
  3. Parca citesc varianta moderna capitolului Economy din cartea Walden. Foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga jumatate apa jumatate apa,

    chestiunile legate de preturi am sa le comentez de-a lungul timpului. Da, bugetul de 5000 de euro pare realist, cu conditia sa dispui de timp si sa ai prieteni dispusi sa viseze acelasi vis.

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga gabriel, partea eco la o fundatie din cauciucuri este ideea de a recicla un produs devenit inutil. Am vrut si eu asta, insa m-am impotmolit exact la capitolul cu gasitul cauciucurilor. Plus ca, neavand posibilitati grozave de transport, as fi ajuns sa platesc mai mult decat piatra.

    RăspundețiȘtergere
  6. cauciucurile se gasesc relativ usor; sunt patroni de "vulcanizari" care au stocuri mari. Unul a vrut sa-mi aduca un camion, numai sa-i platesc drumul (ca sa scape de ele).
    Am ales varianta cu anvelope cu gandul de a scapa de lucrarile de drenaj si de a castiga poate un an din timpul lucrarilor.
    Ma gandesc acum sa mai inalt zidul pt a mai scuti lucrul la cob.
    Am facut proba la cum ar fi sa construiesc un iglu din cauciucuri.Prinse intre ele cu holzsuruburi pare ca nu sunt probleme.Ar trebui apoi tencuit la exterior cu cob si ar fi bun de magazie, adapost pt pasari sau altceva.

    RăspundețiȘtergere
  7. gabriel, dacă îmi permiți un sfat. Nu s-a confirmat încă faptul că tehnica cu cauciucuri ar fi foarte sănătoasă pentru cei care vor locui în casa respectivă. Și nici nu cred că va veni prea curând acel moment.

    Cobul respiră și implicit va respira și eventualele emanații (în 5-10-15 sau oricâți ani) ale cauciucurilor. Sfatul meu ar fi să păstrezi cauciucurile doar pentru fundație și pentru magazii și grajduri, nu pentru zidurile casei tale. Spor și dă-ne de știre despre cum ai făcut.

    RăspundețiȘtergere
  8. Omule man, cauciucurile par sa emane atunci cand sunt infierbantate de soare, dar altfel ...Am vazut un film cu ele folosite ca pontoane pe un lac undeva in nordul Europei, apoi in alta parte am vazut cum le aruncau in mare si pestii inotau printre ele. Se spunea cum ca materialul ar fi inert, foarte stabil, nu se descompune nici in apa sarata etc...
    si vad oamenii fericiti pe filmuletele youtube cu earthship

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga Man, si eu cred ca totusi anumite deseuri ar putea fi reciclate. E adevarat ca la Diribao facem ceva fitos, 100% cu resurse naturale. Totusi, fie si experimental, as utiliza o fundatie cu cauciucuri pentru un grajd, de exemplu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu stiu cum iti reusesc toate celelalte (am citit doar povestea de faţă, sunt boboacă aici :) ), da' chestia cu scrisul iti iese FOARTE BINE. Nici nu respir cand te citesc :). Savuros si spumos. Delicios :). Iacata, o sa te dau exemplu profesorilor mei, dintr-a-ntaia pan' la ...a cata o mai fi (ca nu cred eu ca ma opresc aici, desi as vrea..), pen' ca, daca ei mi-ar fi predat asa precum o faci tu aici, toata stiinta s-ar fi strâns si asezat, cuminte si bun, in căpşorul meu :).
    Imi place ce faci tu aici, e BINE si extrem de util.
    Noroc ca eu vara nu dorm:) si-o sa am timp sa citesc tot . Si-apoi, sa si exersez :).
    Imi pare interesant ceva : sunt constructor si va trebui sa intreb/invat, cred ca va trebui sa "uit" mare parte din ce am invatat pan'acum . Norocul (meu) e ca in lut se pune musai suflet, si asta imi pare a fi cel mai important..

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce parere ai apropo de costuri si investitii de generatorul de curent tinut lasecret de aici: http://www.enational.ro/live/construiti-va-un-generator-tesla-si-aveti-electricitate-pe-gratis-170724.html/

    Si apoi de faptul ca deja acest tip de generator cu energie solara se comercializeaza cumva: http://www.nikolateslasecret.com/?hop=0

    RăspundețiȘtergere
  12. Draga Liana Nicolae, ce sa zic, e mare valva pe internet in jurul inventiilor lui Tesla. Posibil sa mearga, eu n-am cultura inginereasca, si-mi pare rau, dar nu poti sa le ai pe toate, iar unde nu te pricepi, n-ar fi rau sa se priceapa un prieten. Daca functioneaza inventia asta cu electricitate pe gratis, sa stii ca am sa am un aparat la o vreme. Si-as vrea sa mearga...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu are legatura cu subiectul de mai de sus, dar are legatura cu ceea ce ti-ai propus. http://zambestechiardaca.blogspot.ro/2012/10/omul-care-planta-copacisimplu-frumos-si.html
      Sper doar sa ai nevoie de o mina de ajutor.

      Ștergere
    2. Da, stiu de asta. E fantastic.

      Ștergere
  13. Pe mine ma roade o intrebare, caci am sensibilitate la mizerii juridice: pentru a construi o casuta de cob e nevoie de autorizatie de constructie? Ma nelinisteste mai ales partea cu fundatia din piatra, caci arhitectii eco mi-au confirmat ca legea la noi interzice fundatiile din piatra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Mihaela,

      casuta de cob de la Sasca Montana, construita de Ileana Mavrodin, este autorizata cu titlul de adapost temporar pentru paza animalelor, si asta pentru ca nu are structura de rezistenta asa cum numesc asta constructorii si arhitectii de azi. De fapt, cobul insusi este concomitent structura de rezistenta, dar specialistii nu admit si nu analizeaza aceasta posibilitate.

      In rest, ce sa-ti zic, eu vreau sa locuiesc intr-o casa, nu intr-o autorizatie. Nu intentionez nici sa ma invelesc cu autorizatia, nici sa ma racoresc, nici sa-mi tina de foame, nici de sete, nici de dor de codrul verde. Am sa am autorizatie, n-o sa-mi demoleze nimeni constructiile, te asigur ca nu exista mecanism birocratic care sa nu poata fi pacalit de cineva suficient de inteligent incat sa analizeze creativ situatia.

      Ștergere
  14. super Tare! Felicitari! as fi onorat sa va alaturati grupului nostru de pe FB : buna! o invitatie : Alaturați-vă grupului nostru pentru discuții , ajutor reciproc (cum sa construiesti , renovezi cat mai natural , sanatos) : https://www.facebook.com/groups/337018086397605

    RăspundețiȘtergere