duminică, 9 iunie 2013

Cu sau fără tehnologie în gospodăria ţărănească

Un fin observator, francez trăitor pe meleagurile noastre pe care am fost onorat să-l cunosc şi cu care am avut ocazia în câteva rânduri să vorbesc, comentează adesea la articolele pe care le postează pe Facebook: tic-tac, tic-tac, tic-tac... Ar trebui să ni se graveze ticăitul ăsta în minte de fiecare dată când ne gândim la sistemul de pensii, la sistemul de sănătate, la sistem în general, ba chiar la tot ce ţine de civilizaţia energetică/tehnologică. Totul trebuie proiectat pe spirala descendentă a timpului, care o ia la fugă în vârsta de fier, erodând şi sfărâmând tot ce cutează să-i reziste. Suntem educaţi (prost) să gândim în termeni statici, ca şi cum universul ar sta în loc de fiecare dată când noi privim tâmp la el, până când ne prindem şi ouăm o definiţie. Ei bine, lucrurile se mişcă, şi numai mintea noastră înceată numeşte cu acelaşi nume realităţi schimbătoare. Tic-tac, tic-tac, tic-tac, vorba franţuzului.

Deci mergem la ţară. Ne-am săturat de oraş, ne-am învins greaţa îndelung cultivată pentru noroi, suntem pregătiţi să îndurăm cu stoicism tăcerea iernii şi jurăm pe roşu să nu înnebunim de la greierii ăştia odioşi care nu mai tac dracului odată. Sau o data? Am calculat cât lapte dă pe zi o vacă deşi niciodată, nici la beţia cea mai cruntă un ţăran n-ar face asta, ştiut fiind că o vacă nu este egal altă vacă, adică Dumnezeu nu se repetă. Dar noi nu suntem ţărani, noi înjurăm de “băi, ţărane”, noi suntem orăşeni, adică gândim în termeni de vaca aritmetică, vaca redusă la unitate, pe care o poţi aduna, scădea, înmulţi şi împărţi pe pătrăţelele unui caiet de mate. Ar trebui să se spună: băi, orăşeanule!

Citeşte mai mult!

duminică, 2 iunie 2013

Întoarcerea la sat sau mic ghid despre cum să ne recuperăm opincile lăsate de tata în barieră

Prin anii ‘70-‘80 exista o vorbă de duh despre unii români proaspăt urbanizaţi, uşor de detectat prin aceea că abandonaseră cu desăvârşire buna-cuviinţă a săteanului, fără a fi dobândit între timp manierele convenţionale ale orăşeanului. Urlete şi şuierături ca “pe deal”, muzică dată la maxim, obligatoriu populară (între timp schimbată pe manele), bătut covor, femeie, copil, vecin, ş.a.m.d., cam acesta este portretul celui care “şi-a lăsat opincile în barieră”. Aşa îi persiflau ceilalţi, orăşeni la a doua (până la a noua) generaţie, ori proaspăt urbanizaţii mai discreţi, cei care izbutiseră să-şi însuşească imediat visurile citadine: maşina “mică”, concediul la mare, copil la facultate.

Noi suntem generaţia care facem drumul îndărăt. După ce “ne-am realizat” (Doamne, ce farmec tâmpit poate să aibă limba română în gura prostului), vrem să părăsim slujbele din multinaţionale sau din sistem, vrem să renunţăm la apartament, punem capăt concediilor din străinătate, şi toate acestea pentru o căsuţă fără termopane, o grădină mare şi o vacă cu lapte. Traseul trece musai, ar trebui să înţelegem bine asta, prin bariera unde tata şi-a lăsat opincile. Şi nu va fi câtuşi de puţin mai uşor, e naiv cine îşi imaginează asta.

Citeşte mai mult!