sâmbătă, 21 iulie 2012

Căsuţa de cob de la Diribao (episodul de la 4 metri adâncime)

M-am gândit să organizez acest jurnal în funcţie de evenimente sau oameni, ori şi una şi alta. Deci nu după zile, săptămâni sau mai ştiu eu ce, prefer un jurnal atemporal, ordonat după modelul Vedelor, în funcţie de zei şi imnuri, după întrupări şi adevăruri, nu după criterii mărunt cronologice. De aceea, fiind spuse cele ce trebuiau spuse în episodul chilot, adică acela care atrage atenţia asupra unor minuni fără să le dezvăluie, plonjăm imprudent în fântână. Adică aşa cum am făcut-o eu şi cu Nicu.

Am mai zis undeva că dacă vrei să ţi-o furi cu un meşter, trebuie să apelezi la mica publicitate. Am păţit-o cu mai mulţi ani în urmă, când am cumpărat apartamentul din Turda, şi a fost nevoie de câteva ciurucari ca să pună parchetul la 2 camere. Unul dintre doreii pe care i-am cunoscut atunci mi-a lăsat moştenire o întrebare genială, pe care v-o pasez şi vouă, e bună rău: “N-ai cumva un rotopercutor?” Nu ştiu ce voia să rotopercuteze marele om prin pereţii mei, dar i-am răspuns pe loc: “Dacă aveam un rotopercutor, ce crezi, mai erai tu pe aici?” Pai, haplea omisese să fosforeze următorul şpagat logic: cine are sculă ştie şi s-o folosească, deci nu se încurcă cu mercenari. Mai târziu am intrat în lumea magnifică a micului orăşel de adopţie, am cunoscut instalatori meticuloşi până la exasperare, meşteri faini, mecanici auto eleganţi ca nişte lorzi şi cam tot ce-şi poate dori un citadin pe lumea asta.


Pe acelaşi principiu, îl întreb pe Toma fermierul cine face fântâni prin părţile locului. Mi-l recomandă pe Cristi, la un sat mai încolo, care are un buldo mititel ca o bijuterie, cu braţ de 3 metri, cu care-ţi sapă şi-n casă dacă vrei o groapă în care să ţii berea la rece. Îl sun, stabilim o duminică după-amiază, pentru că în timpul săptămânii e prea ocupat. Ştiu, duminica nu-i cel mai bun moment pentru săpat o fântână. Sâmbătă ne loveşte trăznetul pe amândoi: mie începe maşinuţa să mi se înece dacă o turez peste 1500, lui i se bubuie utilajul şi organul nobilului animal! Aşa mi-a zis luni, că duminică a fost prea cătrănit să-mi răspundă la telefon. Chiar aşa: organul nobilului animal! Mai pe scurt: pula calului, asta e în Ardeal un sinonim pentru nimic, zero barat în patru, nix, nada, ciu-ciu. Păi şi normal, dacă buldo nu e, nimic nu mai e!

Cu o mână cumpăr filtre şi ulei, să-mi revigorez Fordul, dadă-dadă scapă de tusea păcătoasă (probleme cu alimentarea). Cu cealaltă caut în Piaţa de la A la Z un fântânar, un utilaj, ceva să dea cep fluxului de apă despre care spuneam aici. Troznesc consumabilele la un mecanic de nădejde, dar maşina continuă să mă zguduie. Nu, n-am alimentat-o cu benzină (e un diesel), cel puţin nu recent, am băgat odată vreo câţiva litri, dar nu acum, că m-am lecuit. Sunt negru de supărare şi-mi zic a nu ştiu câta oară că voi fi cel mai fericit om din lume când toate droştele au să tragă pe dreapta. Găsesc un fântânar, o, miracol, care-mi cere fix cât buldozerul: 250 de lei pentru 3 metri. Batem palma telefonic.

Vine Nicu. Nu ne-am văzut de 9 ani, de pe vremea când eram în Haşdeu, în căminul 16, iar el era student, şi-am ciocnit un vin împreună. Greu de zis cu ce prilej. A aflat că facem căsuţă şi a venit. Nu l-am întrebat când vine, nici cât stă, nici când pleacă. Iau din cele ce oferă viaţa fără să strâmb din nas, fără să cântăresc, fără să aleg. Tout est bon chez elle, y’a rien a jeter, cum ar zice Brassens. I-am fost profesor la sfârşitul secolului trecut, pe vremea când eram mult mai rău şi mai puţin nebun ca acum. Trebuie să fi fost o experienţă neplăcută, cred. Are amabilitatea să mă contrazică. E pictor, restaurator şi designer. A venit ca meşter, şi în zilele ce-au urmat a trebuit să constat că este. Are geniul improvizaţiei utile, se adaptează la ceea ce găseşte, creează instrumente noi, are o energie fizică inepuizabilă. Diribao avea nevoie de omul acesta care a petrecut multe luni de viaţă pe grindurile din Delta Dunării, fără nici un ban în buzunar, pescuind şi mâncând peşte, cu câteva kilograme de mere îngropate în nisip, capabil să transforme un cort obişnuit într-unul pe care nicio furtună să nu-l smulgă.


Chiar asta facem în prima seară, când un vânt ameninţător mătură mica noastră tabără. Partea dintre Vest e supraînălţată, pentru ca vântul să nu mai întâmpine nicio rezistenţă, să poată să se strecoare pe sub cort, şi să se ducă în legea lui. A doua zi vin meşterii. 3 metri, 250 de lei. Au săpat, am vorbit, am mâncat, am băut bere împreună. Pe înserat, când au ajuns pe la 2 metri adâncime, îi întrebat: şi dacă în loc de 3 metri trebuie săpaţi 4, cât costă? Cum cât? încă 250 de lei. Acolo s-a rupt pelicula urât de tot. Pai staţi aşa, pui de lele, dar noi cum ne-am înţeles? 250 de lei metru linear. Nu, nu-i deloc aşa, înainte de a veni, după ce am vorbit de vreo 3 ori, am recapitulat: lucrarea presupune săparea unei fântâni de 3 metri, care este preţul, şi mi-aţi spus că e 250 de lei. Da, zice dorelul, metru linear. Cum vrei tu, fac o concesie, dar mie nu mi-ai zis de metru linear, mie mi-ai zis 250 de lei şi gata. Trebuia eu să ghicesc că-i vorba de un metru? Eu ţi-am cerut un preţ pe lucrare, ce-mi pasă mie de detaliile fântânăritului?


Gata, tocul jos şi predaţi lucrările! Pardon, hârleţul jos, vă dau banii şi valea! 500 de lei pentru o groapă de 2 metri, cu latura de 1,4 m. Îşi strâng sculele şi demarează în trombă. Eu mă uit ca mutul la iapă, ca prostul la groapă. Miroase a apă, e sigur, dar nu izvorăşte nimic. Îl sun din nou pe nenea cu organul nobilului animal, care nu mai înjură zootehnic dar nici nu-mi spune ceva optimist legat de săracul buldozer. Mă uit la Nicu, se uită la mine. Dacă aşteptăm paştele cailor se vor surpa malurile. Fără apă în proximitatea sitului, efortul de a face cobul se dublează, sau poate şi mai rău. What a man can do, another man can do, parcă aşa ne-a fost vorba, nu? Bag scara în groapă şi cobor cu cazmaua mea din inox, mai frumoasă şi mai eficientă la chestii din astea ca un ozeneu. Nicu leagă coarda lui de alpinist de toarta găleţii. Soarele încă nu a asfinţit, înfing cazmaua, umplem găleata, o trage peste buza fântânii to be şi-o tufleşte nu departe.

20 de centimetri, atâta scoatem până nu se mai vede în groapă. Probabil cam 30-40 de găleţi, fiecare la vreo 20 de kilograme. Peste jumătate de tonă, în orice caz. Ne trezim a doua zi în zori şi o luăm de la capăt. El afară, eu înăuntru. Am împrumutat o scară de 3 metri, jos e răcoare, argila e neagră şi cizmele se lipesc de fundul gropii. Nicu improvizează o pârghie de care leagă coarda cu găleata. La capătul celălalt bate trei cuie de 12 într-o buturugă de brad. Ansamblul culisează pe o capră de metal, între două opritoare. Mai mult de jumătate din cursa găleţii e făcut de pârghie, însă tot trebuie să zmucească pentru a o scoate la lumină. Începem să scoatem apă, cizmele intră până la glezne, pământul izvorăşte broboane de apă, o văd prelingându-se pe la colţuri, tricoul meu se udă şi el ca argila, transpirăm amândoi, pământul şi cu mine.

Nu sunt claustrofob, dar am dintotdeauna un pronunţat rău de înălţime. N-am probleme să mă uit de la balcon în jos, pentru că fac asta de mulţi ani, dar îmi amintesc senzaţia de apăsare pe care o aveam în copilărie când urcam pe scară în pod, sau în ziua când am privit oraşul de la înălţimea unui bloc turn. La picioarele Turnului Eiffel am fost încântat să văd o coadă imensă: am avut atunci un motiv serios să mă privez de o ascensiune tâmpească. N-aş putea face alpinism. Nici n-am mari simpatii faţă de Spiderman. După o zi de lucru, constat că o groapă de 3 metri e suficient ca să-mi provoace rău de adâncime. Am săpat şi scara a devenit insuficientă. Ne vom opri de Sântilie, dar ne trebuie musai o altă scară, una de 4 metri. Am văzut una undeva, numai să-mi aduc aminte unde.


Facem primul test: câtă apă se strânge în 24 de ore. În timpul zilei auzim cum se desprind bucăţi de argilă şi cad plescăind. O coloană de jumătate de metru, cam 800 de litri, calculăm noi. Nea Găvrilă, pomicultorul, ne împrumută motopompa şi generatorul lui. N-aş vrea, dar 80 de găleţi în 25 de minute, fără să faci nimic, e o ofertă prea tentantă. Transpiraţia pământului are gust de argilă, dar e limpede şi săţioasă. Bem amândoi, apoi dăm restul la butaşii de sălcii, parţial carbonizaţi de secetă. Afară e uscăciune, mi-au murit câţiva pomi, dar sub pământ apa aşteaptă să-i dăm cep. Atunci când un copac suferă de lipsa apei, ţesuturile lui se înegresc. Cât timp mai rămâne ceva verde, nu-i totul pierdut, dar dacă se înegreşte totul, s-a sfârşit. Dacă am avea copaci mari, vii, mulţi, s-ar rezolva problema, rădăcinile lor ar coborâ până ar da de apă, frunzele ar transpira-o, s-ar forma nori şi seceta ar dispărea. În pădure nu e secetă, doar pe câmpuri şi-n sat. Cireşii mei sălbatici nu par să sufere, puietul lor semănat de vânt nici atât. Numai ce pun eu se înegreşte şi moare.

Dimineaţa mai băgăm motopompa o dată. Apoi cobor. Nicu va rămâne sus. 1 metru, atâta ne dorim. Sau măcar 70-80 de centrimetri. Să facem loc coloanei de apă, să coborâm până la 4 metri. Am adus altă scară, mă uit în groapă şi mă întreb dacă mi-e frică. Fântâna e paralelipipedică, ar fi fost mai bine să fie cilindrică, doar că am refuzat să pun tuburi de beton, apa se îmbibă cu timpul în porcăriile din ciment şi capătă gust rău. Am făcut coş de lemn, din scânduri, cu doi dulgheri din sat. Pământul nu e consolidat, dacă pică un mal nimic nu mă scoate viu de acolo. Mă uit la cerul senin şi-mi zic că dacă e să mor, mi se poate întâmpla şi-n maşină, şi sub o streaşină, şi-n pat. Asta nu înseamnă că n-am să urc în maşină, sau că n-am să trec sub streşini, ori că n-am să dorm uneori în pat. Cobor şi începem să rânim ce s-a surpat. În timpul zilei se prelinge o singură bucată de argilă, la vreo o sută de kilograme. Formidabil de grea pentru un volum destul de mic.


Pârghia lui Nicu evoluează de la modelul 2.0 la 3.0. Priponim buturuga cu sfoară de la baloţii de paie, ştiam eu c-o să-mi trebuiască, mi-a fost oarecum să arunc maldărul de sfoară pe care l-am acumulat din primăvară şi până acum. Cuiele au cedat, pârghia a luat-o razna şi era să-mi pice în cap, noroc c-a prins-o. Sforile de rafie nu se vor rupe niciodată pe parcursul lucrării. Asta a fost 2.0. Nicu mai pune un trunchi de brad pe capră, supraînălţând-o. Găleata coboară până aproape de fundul gropii. Se umple din ce în ce mai des cu apă, urcă trântindu-se de pereţi, stropindu-mă până în fundul ochilor, apoi îl împroaşcă pe Nicu până devine totuna. Ne oprim în miezul zilei, urc pe scară şi mă las izbit de mirosul de iarbă şi de vacă de la Diribao. În măruntaiele pământului mi-e frig la picioare, apa are cam 14-15 grade şi cizmele de cauciuc nu ţin mare lucru. Afară e cald, brusc transpiraţia mea încetează să miroase, de fapt se contopeşte cu mirosurile verii, îmi arunc tricoul jos în iarba, am să-l clătesc cu ceva detergent şi-am să-l spăl peste vreo 2 zile, ne turnăm apă pe braţe, pe faţă, pe pulpe, şi decidem să ne lovim cu un pepsi la crâşmă.


Satul e pustiu, oamenii fac boiereşte amiaza, salutăm câteva personaje aciuate la umbră şi luăm o sticlă mare de la frigider. Tot respectul pentru tanti de la tejghea, care nu se ţine cu mâna de nas când o invadăm, cred că puţim ca nişte cotoi în călduri, dar hipertanti e călită, suntem mici copii pe lângă tractoriştii fumători şi alcoolizaţi din belşug. Lingem băutura carbogazoasă la umbră de salcâm, spunem săru’mâna la o babă care colbăieşte pe drum, ne bucurăm de răcoare, lui Nicu i se jupeşte nasul, dezbatem, doct şi experimentat, tot ce se poate şti despre eternul feminin şi apoi ne întrebăm dacă n-ar trebui să ne culcăm şi noi juma de ceas. El la umbră, în coşul fântânii, eu la soare, cu pălăria de paie pe faţă. Apoi scoatem 20 de găleţi groapă. Fântâna începe să aibă debit.

Gata, ultimii centimetri, vreo 30. Înfing târnăcopul cu sete, refac muchiile ca să nu se oprească pe undeva coşul, să iasă strâmb. Începem să scoatem o găleată de apă la 2-3 găleţi de pământ. Îmi amintesc bancul acela, cu Bulă care duce cutia cu scule şi ajunge cu meşterul la o gură de vizitare, iar meşterul intră în apnee în căcat şi apoi revine doct: dă cheia de 14, apoi iar intră în apnee în căcat, pentru a cere cheia de 16, şi căcatul se retrage bolborosind, lăsând totul murdar de căcat, evident, inclusiv meşterul, care însă zâmbeşte fericit şi spune: Bulă, ascultă la mine, pune mâna şi învaţă meserie, altfel ai să duci toată viaţa cutia cu scule.

Răzuiesc colţurile gropii şi imediat locul se umple de broboane. Dacă scot prea mult pământ apa ameninţă să-mi intre în cizme, aşa că fac o groapă mai mică în groapă, ca s-o pot colecta mai uşor. Nu e presiune, nu e şuvoi, apa vine de peste tot, este peste tot, gâdil pânza freatică, nu-i ca-n desenele alea tâmpite din manuale, nu e ceva ca o conductă naturală între straturi solide, e apă şi pământ, e pământ şi apă de-a valma, fântâna e un cep în amestecătura asta, apa urcă până când presiunea izvorului devine egală cu presiunea coloanei de aer de deasupra, e fizică ce spun eu aici, şi mă pricep, credeţi-mă, nu degeaba am avut două trimestre la rând nota 3 în teză la fizică, după experienţa asta ori ajungi să cunoşti, ori zbori din cel mai bun liceu din oraş. Eu am rămas acolo până la bac.


Ne putem opri, grijim doar fundul fântânii, scoatem noroiul, e mai mult voluptatea muncii terminate, oricum mai sunt multe de făcut pentru a avea apă rece şi limpede precum cleştarul, şi-i chiar posibil ca fântâna să rămână la un nivel destul de mediocru. Pentru o fântână e nevoie de multă ştiinţă, şi de multă pregătire dinainte, noi ne-am apucat cum ţoc cum poc. Fântâna bună nu foloseşte tuburi de beton, ci lemn, iar mai deasupra piatră de râu, care să-i ţină rece. Lemnul nu putrezeşte, departe de asta, lemnul la apă se mineralizează lent şi nu mai lucrează, poate sta sute şi sute de ani acolo fără bai. Doar lemnul de deasupra cedează, şi trebuie schimbat la vreo 20-30 de ani. Lângă pereţii coşului de lemn trebuie aruncată cu grijă piatră de râu, iar pe fundul fântânii trebuie aşternut un strat din pietrişul de-i zice mărgăritar, care ţine argilele şi lasă apa limpede. Iar mai apoi fântâna trebuie acoperită, altfel cad tot felul de gângănii, sau, Doamne fereşte!, pui de pasăre şi animăluţe neinspirate.


Treabă foarte bună n-am avut vreme să facem, poate la a doua fântână, pe care vreau s-o fac pe coama dealului, ca să trag conductă să-mi vină apa prin cădere în căsuţa de cob. Am pus lemn de brad şi-i posibil să prindă apa o vreme gust de răşină. Stejarul sau ulmul ar fi fost cu mult mai buni. Fiind o fântână izolată, riscul e să stagneze apa, trebuie să-i inventez utilităţi, să ud grădina şi pomii cu ea, altfel se bâhleşte şi capătă gust sălciu. Dar nu mă supăr, nu mă îngrijorez, mă bucur că am făcut-o. What a man can do, another man can do. N-am devenit fântânari, Nicu şi cu mine, nu cred că vreau să repet experienţa. Dar am făcut-o, am săpat ca doi salahori şi-am dus-o la bun sfârşit, braţele ne-au ascultat, nervii ni s-au încolătăcit cuminţi şi-au stat pe bigudiuri, am cărat câteva tone de pământ fără scripete, urmează să înfingem în pământ salcâmul pe care l-am tăiat pentru cumpănă, apoi să punem altul mai miculuţ în echilibru printre crăcile lui, de care să aninăm la un capăt o lespede de calcar din cariera de la Poşaga, iar de celălalt un lanţ şi-o căldare de metal, provizoriu, până găsesc undeva un ciubăr de dud, care ţine apa fără să sufere. Diribao are prima sa fântână. Fordul ne aduce în oraş sforăind, am pus motorină nouă peste pişoarca leşinată de la OMV, nu se mai screme când accelerez, poate ar trebui să-mi golesc rezervorul cu totul ca să scap de scame. Sau nu.

6 comentarii:

  1. Povestile fantanilor noastre seamna foarte mult. O s-o spun si eu pe a mea, pentru ca ma inspiri. O intrebare am, cum anume se captuseste fantana cu lemn? Eu vreau sa fac un bazin in varful dealului cam de 2(L)x 1(l) x 2,5(H). Cum l-as putea "placa"? Merci, Sorin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce experienta extraordinara! Nu pricep cum mi-a scapat neobservat articolul si l-am citit abia acum.
    Sa dea Domnul sa te bucuri de apa rece si din belsug!

    RăspundețiȘtergere
  3. domnule draga, esti fenomenal!
    te invidiez si te stimez!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa poveste.Visez si eu la o casuta undeva la 10-15 km de oras, cu fantana in curte, cu livada, cu vie ,cu gradina, cu cateva animalute...Poate ca intr-o zi....

    RăspundețiȘtergere
  5. Am si eu o intrebare,cum pot mari volumul de apa de la un izvoras ce curge picatura cu picatura din deal.Multumesc exemple etc

    RăspundețiȘtergere