Ed Verheij, Înmulţirea şi plantarea arborilor (note de lectură)

Arborii nu furnizează doar produse (alimente, lemn de construcţii, medicamente), ci permit în egală măsură conservarea mediului şi ameliorarea condiţiilor de viaţă pe o exploatare agricolă.

Arborii reduc vântul şi temperatura maximă, ridică temperatura minimă şi contribuie la sporirea umidităţii din atmosferă, acţionând concomitent ca barieră împotriva umidităţii din aer.

Distincţia între arboricultură şi arbori auxiliari ţine mai ales de metodele de înmulţire:
a) în silvicultură şi agricultura forestieră, se adoptă în general metode simple, potrivite pentru înmulţirea pe scară mare, cei mai mulţi dintre copaci fiind cultivaţi pornind de la seminţe;
b) în livezi şi plantaţii, cei mai mulţi dintre arbori sunt înmulţiţi prin metode complicate: butăşire, marcotaj, drajonare sau altoire.

Amplasarea arborilor trebuie făcută în funcţie de rostul lor:
a) arborii fructiferi – cât mai aproape de casă;
b) arborii folosiţi pentru furaje – mai aproape de locurile de păşunat;
c) arborii folosiţi pentru lemn de foc – în locurile mai îndepărtate ale fermei.

Nu există arbori miraculoşi: de exemplu, copacii cu creştere rapidă tind să devină concurenţi feroci pentru resurse, jenând culturile vecine.

Seminţele au un sistem de rădăcini mult mai bun decât cel al butaşilor şi al marcotelor, lucru care ameliorează vigoarea plantelor şi amână momentul înfloririi şi al apariţiei fructelor. Acest avantaj pentru silvicultor devine un dezavantaj atunci când arborii sunt cultivaţi pentru fructele lor. De aceea horticultorii preferă exact butaşii, drajonii şi marcotele.

Dacă aveţi intenţia să colectaţi seminţe de la arborii locali, alegeţi fructele coapte conţinând seminţe mari şi sănătoase.

Multe tipuri de sămânţă îşi pierd rapid forţa germinativă, uneori şi la o săptămână de la părăsirea fructului. Atunci când nu pot fi semănate imediat, este mai bine să fie lăsate în fruct până în momentul semănării.

Pentru a conserva seminţele arborilor, acestea trebuie păstrate într-o cămară răcoroasă şi uscată. Uscarea seminţelor nu se va face prin expunere la razele soarelui. Atunci când sunt bine uscate, seminţele pot fi depozitate în vase de argilă, cutii metalice sau săculeţe de pânză.

Pentru unii copaci, germinarea poate dura luni de zile, sămânţa având nevoie de temperaturile reci ale iernii, sau cele călduroase ale verii, pentru a putea încolţi. Accelerarea germinaţiei are loc în cazul aplicării unor tratamente:
a) înmuiere în apă;
b) înmuiere în apă caldă;
c) scarificare;
d) stratificare.

Puietul nealtoit provine adesea din natură.

Butaşii se produc prin tăierea unei ramuri şi plantarea ei în vederea producerii de rădăcini. Drajonii sunt "aruncaţi” de plantă direct din rădăcina ei, pe care o vreme o parazitează, producându-şi în cele din urmă propriile rădăcini. Marcotajul este o tehnică ce vizează producerea de rădăcini direct pe ramuri, înainte ca acestea să fie transplantate în sol.

O pepinieră este o parcelă în care pot fi cultivaţi arbori în condiţii mai mult sau mai puţin controlate:
a) protecţie împotriva animalelor domestice şi sălbatice;
b) aprovizionare cu apă;
c) umbră împotriva razelor pe vreme caniculară şi protecţie împotriva vânturilor violente;
d) condiţii ameliorate ale solului.

În pepinieră trebuie întotdeauna respectate două principii:
a) materialul de plantat trebuie să fie gata la timp;
b) rădăcinile reprezintă ceea ce se îngrijeşte cel mai mult în pepinieră.

Seminţele arborilor rămân în pepinieră mult mai mult decât seminţele legumelor: de la 2 luni la 1 an.

Adâncimea la care se seamănă corespunde în general dublului diametrului seminţei. De exemplu, o sămânţă cu diametrul de 3 cm trebuie semănată la 6 cm adâncime. Seminţele relativ mari (cum sunt nucile) vor putea germina pe un sac de iută umed, acoperite de un alt sac de iută umed.

Transferul seminţelor germinate în straturile din pepinieră se numeşte repicare.

Pentru a profita de avantajele oferite de cultivarea arborilor în vase (de lut, tablă, plastic), merită de găsit combinaţia optimă a următorilor factori: dimensiunea vaselor, perioada de creştere în vase (înainte de transplantarea definitivă pe teren), dimensiunea materialului de plantat.
Pepiniera se instalează cât mai aproape de sursa de apă. Terenul trebuie să fie cât mai plat, însă cu o lejeră pantă pentru a permite apei să se scurgă. Dacă panta este mai mare de 2%, trebuie construite terase.

Pepiniera trebuie să dispună de umbră, pentru că cele mai multe seminţe de arbori sunt adaptate să-şi înceapă viaţa la umbră, la adăpostul arborilor deja mari. Dacă nu dispunem de arbori care să facă umbră, putem construi structuri cu umbră artificială (din rogojini, paie, fân etc.).

De asemenea, pepiniera trebuie să fie la adăpost de vânturile violente. Dacă terenul este expus, trebuie construită o structură care să pareze vântul dominant.

Paturile pentru seminţe pot fi construite ca şi straturi înălţate (răzoare).

În pepinieră, îngrăşămintele lichide sunt ideale. De exemplu, un amestec constituit dintr-o parte de bălegar şi cinci părţi apă este lăsată la fermentat timp de 10 zile. După care se diluează până ia aspectul unui ceai subţire.

Cei mai mulţi dintre copaci apreciază solurile lejer acide.

Dacă aveţi intenţia de a planta conifere, trebuie să aveţi în stratul cu seminţe pământ din pădurile de conifere. Acesta conţine micro-organisme care colaborează cu rădăcinile coniferelor, permiţând arborilor să absoarbă nutrimentele mai uşor.
Citeşte mai mult!

Ed Verheij, Agricultura forestieră (note de lectură)

Nu toţi agricultorii vizează producţii record la hectar. Unii doresc să reducă riscul recoltelor proaste.

Arborii nu furnizează doar produse utile, ci joacă un rol vital ca elemente permanente în peisaj, sprijinind capacitatea regiunii de a hrăni populaţia. Este esenţial ca vegetaţia permanentă să acopere terenurile, fie că este vorba despre copaci, arbuşti, plante agăţătoare sau ierburi perene.

Agricultura forestieră a apărut ca disciplină distinctă în anii 70.

Interacţiunile din sisteme de agricultură forestieră sunt foarte complexe. Fiind vorba de arbori, este nevoie de ani până când aceştia ating un nivel notabil. De-a lungul anilor, interacţiunile lor cu culturile însoţitoare şi/sau animalele se schimbă neîncetat. Rezultatele nu se obţin rapid, şi nu sunt spectaculoase.

Impactul favorabil al arborilor

Arborii protejează solul împotriva caniculei, vânturilor puternice şi ploilor violente. Dau umbră oamenilor şi animalelor, dar şi culturilor însoţitoare.

Copacii acţionează ca nişte "pompe nutritive": asorb substanţe din straturi mult mai profunde decât cele la care au acces culturile anuale, apoi restituie solului cea mai mare parte a acestor elemente atunci când îşi pierd frunzele. Culturile anuale profită de pe urma stratului arabil constituit de frunze şi crengile arborilor.

Arborii protejează:
a) mediul, avantajul principal în agricultură fiind conservarea solului.
b) culturile însoţitoare şi/sau animalele domestice.
Arborii produc:
a) îngrăşăminte verzi, furaje, lemn de foc;
b) recolte ale arborilor de cultură: fructe, fibre, lemn pentru tâmplărie.

Dacă culturile anuale domină în defavoarea arborilor, urmează degradarea terenurilor prin eroziune şi spălarea elementelor nutritive în urma ploilor violente.

Aplicaţii practice în agricultura forestieră

Sistemele de agricultură forestieră se pot clasifica în:
a) tradiţionale: grădinile de lângă casă, arborii din parc şi gardurile vii;
b) moderne: perdelele de arbori şi barierele din garduri vii;
c) recente: cultura în culoare şi perioadele de repaos verde ameliorate.

Ţarcuri vii

Există două tipuri de garduri vii:
a) arburi cu spini care servesc drept stâlpi pentru ţarcuri uniţi între ei cu rafie, sârmă ghimpată sau bambus;
b) garduri vii.

Atunci când un gard viu este plantat sau semănat, agricultorul doreşte ca gardul să crească repede, dar când atinge înălţimea dorită o creştere rapidă implică tunderea gardului de 3-4 ori pe an. Este nevoie deci de multă muncă, depusă atunci când în fermă sunt lucrări abundente.

O perdea de arbori împotriva vântului este în general un rând de arbori şi arbuşti de talie mare plantaţi perpendicular pe direcţia vântului dominant. O perdea-adăpost este constituită din cel puţin trei rânduri paralele de arbori şi arbuşti.

Parcuri arboricole (arbori dispersaţi)

Arborii din anumite câmpuri sunt foarte dispersaţi, şi permit folosirea terenului ca păşune sau pentru cultivare. Atunci când furajele sunt rare din cauza secetei, arborii constituie o sursă de furajare.

Cultura agroforestieră pe culoare

Este un sistem în care benzi de cultură anuală sun instalate între rândurile de arbori sau arbuşti, semănând cu garduri vii. Ca tehnologie, se situează undeva între repausurile verzi ameliorate, parcurile arboricole şi barierele de garduri vii.

Din păcate, sistemul nu a răspuns aşteptărilor şi este practicat de foarte puţini agricultori. Sistemul este recomandat pe terenuri în pantă.
Citeşte mai mult!