miercuri, 20 aprilie 2011

Ed Verheij, Agricultura forestieră (note de lectură)

Nu toţi agricultorii vizează producţii record la hectar. Unii doresc să reducă riscul recoltelor proaste.

Arborii nu furnizează doar produse utile, ci joacă un rol vital ca elemente permanente în peisaj, sprijinind capacitatea regiunii de a hrăni populaţia. Este esenţial ca vegetaţia permanentă să acopere terenurile, fie că este vorba despre copaci, arbuşti, plante agăţătoare sau ierburi perene.

Agricultura forestieră a apărut ca disciplină distinctă în anii 70.

Interacţiunile din sisteme de agricultură forestieră sunt foarte complexe. Fiind vorba de arbori, este nevoie de ani până când aceştia ating un nivel notabil. De-a lungul anilor, interacţiunile lor cu culturile însoţitoare şi/sau animalele se schimbă neîncetat. Rezultatele nu se obţin rapid, şi nu sunt spectaculoase.

Impactul favorabil al arborilor

Arborii protejează solul împotriva caniculei, vânturilor puternice şi ploilor violente. Dau umbră oamenilor şi animalelor, dar şi culturilor însoţitoare.

Copacii acţionează ca nişte "pompe nutritive": asorb substanţe din straturi mult mai profunde decât cele la care au acces culturile anuale, apoi restituie solului cea mai mare parte a acestor elemente atunci când îşi pierd frunzele. Culturile anuale profită de pe urma stratului arabil constituit de frunze şi crengile arborilor.

Arborii protejează:
a) mediul, avantajul principal în agricultură fiind conservarea solului.
b) culturile însoţitoare şi/sau animalele domestice.
Arborii produc:
a) îngrăşăminte verzi, furaje, lemn de foc;
b) recolte ale arborilor de cultură: fructe, fibre, lemn pentru tâmplărie.

Dacă culturile anuale domină în defavoarea arborilor, urmează degradarea terenurilor prin eroziune şi spălarea elementelor nutritive în urma ploilor violente.

Aplicaţii practice în agricultura forestieră

Sistemele de agricultură forestieră se pot clasifica în:
a) tradiţionale: grădinile de lângă casă, arborii din parc şi gardurile vii;
b) moderne: perdelele de arbori şi barierele din garduri vii;
c) recente: cultura în culoare şi perioadele de repaos verde ameliorate.

Ţarcuri vii

Există două tipuri de garduri vii:
a) arburi cu spini care servesc drept stâlpi pentru ţarcuri uniţi între ei cu rafie, sârmă ghimpată sau bambus;
b) garduri vii.

Atunci când un gard viu este plantat sau semănat, agricultorul doreşte ca gardul să crească repede, dar când atinge înălţimea dorită o creştere rapidă implică tunderea gardului de 3-4 ori pe an. Este nevoie deci de multă muncă, depusă atunci când în fermă sunt lucrări abundente.

O perdea de arbori împotriva vântului este în general un rând de arbori şi arbuşti de talie mare plantaţi perpendicular pe direcţia vântului dominant. O perdea-adăpost este constituită din cel puţin trei rânduri paralele de arbori şi arbuşti.

Parcuri arboricole (arbori dispersaţi)

Arborii din anumite câmpuri sunt foarte dispersaţi, şi permit folosirea terenului ca păşune sau pentru cultivare. Atunci când furajele sunt rare din cauza secetei, arborii constituie o sursă de furajare.

Cultura agroforestieră pe culoare

Este un sistem în care benzi de cultură anuală sun instalate între rândurile de arbori sau arbuşti, semănând cu garduri vii. Ca tehnologie, se situează undeva între repausurile verzi ameliorate, parcurile arboricole şi barierele de garduri vii.

Din păcate, sistemul nu a răspuns aşteptărilor şi este practicat de foarte puţini agricultori. Sistemul este recomandat pe terenuri în pantă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu