duminică, 5 ianuarie 2014

Aurel Şara, Mihai Benţea – Alimentaţia animalelor (note de lectură)

Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2011

Capitolul I. Cerinţele nutriţionale la animale
1.1. Norma şi raţia de hrană
Norma de hrană reprezintă cantitatea de substanţe nutritive (energie, proteină, aminoacizi, Ca, P, vitamine, microelemente etc.) necesare unui animal timp de 24 h.
În funcţie de producţia principală, hrana se normează pentru animalele de : reproducţie, creştere, lapte, carne, lână şi ouă.
Prin raţia de hrană se înţelege cantitatea de nutreţuri administrată unui animal timp de 24 ore, în care trebuie să se asigure integral, cantitativ şi calitativ, cerinţele prevăzute de normă.
Raţia trebuie să îndeplinească câteva condiţii :
a)      să fie completă;
b)      să fie echilibrată;
c)      să fie săţioasă;
d)      să fie gustoasă;
e)      să fie sănătoasă;
f)       să fie economică.

1.2. Cerinţele nutriţionale pentru întreţinerea funcţiilor vitale
1.2.1. Cerinţele de energie
Necesarul de energie pentru întreţinerea funcţiilor vitale reprezintă 35-65% din raţia zilnică, în funcţie de specie şi producţie.
Necesarul de energie este mai redus la ovine şi mai ridicat la cabaline. La bovine cerinţele sunt mai mari cu 20-30% comparativ cu cele pentru ovine.
Rasele uşoare au metabolismul bazal mai intens decât rasele grele.
Tineretul animal are un metabolism bazal mai intens decât animalele adulte.
La masculi necesarul energetic este mai mare decât la femele, iar la animalele castrate metabolismul bazal este mai redus decât la cele necastrate.
1.2.2. Cerinţele de proteină
Animalele nu pot să trăiască fără cantităţi minime de proteină chiar dacă primesc în hrană din abundenţă celelalte substanţe.
1.2.3. Cerinţele de substanţe minerale
În general, necesarul de substanţe minerale pentru întreţinerea funcţiilor vitale la animale este mic.
1.2.4. Cerinţele de vitamine
Se apreciază în funcţie de specie, vârstă, sistem de creştere, tehnologie aplicată etc.


1.3. Cerinţele nutriţionale pentru animalele de reproducţie
1.3.1. Influenţa alimentaţiei asupra funcţiei de reproducţie
1.3.1.1. Influenţa alimentaţiei asupra reproducţiei la femele
Subalimentaţia determină o serie de tulburări funcţionale care pot afecta parţial sau total reproducţia la femele, în funcţie de nivel şi durată (întârziere a pubertăţii, tulburări de ovogeneză, desfăşurare anormală a ciclurilor sexuale, lipsa libidoului, călduri liniştite, anestrie prelungită după parturiţie).
Subalimentaţia calitativă, caracterizată prin lipsa sau carenţa unor substanţe nutritive, este una dintre cele mai frecvente cauze ale infecundităţii la animale.
1.3.1.2. Influenţa alimentaţiei asupra reproducţiei la masculi
Alimentaţia poate influenţa negativ funcţia de reproducţie în următoarele situaţii :
a)      de supraalimentaţie ;
b)      de subalimentaţie ;
c)      de alimentaţie cu valoare incompletă, lipsită de unele substanţe nutritive.
Taurii şi vierii sunt cei mai sensibili la supraalimentaţie.
1.3.2. Cerinţele pentru femelele de reproducţie
Femelele gestante au nevoie de o cantitate sporită de hrană.
În primele două treimi ale gestaţiei, ritmul de creştere a fetuşilor  la toate speciile este redus, aproximativ 20-35% din greutatea de la naştere.
În perioada de gestaţie avansată se intensifică procesele anabolice care duc la o creştere în greutate a femelelor chiar dacă nivelul alimentaţiei rămâne constant. Creşte foarte mult sinteza proteică.
1.3.3. Cerinţele pentru reproducătorii masculi
Supraalimentaţia energetică a masculilor este mult mai dăunătoare funcţiei de reproducţie decât o subalimentaţie moderată.

1.4. Cerinţele nutriţionale pentru creştere şi îngrăşare
1.4.1. Influenţa alimentaţiei asupra creşterii şi dezvoltării
Dacă subalimentaţia este de scurtă durată şi tineretul dispune de rezerve corespunzătoare de compensaţie, după revenirea la hrănirea normală sau abundentă animalele pot recupera pierderile prin creşterea apetitului şi prin imbunătăţirea coeficienţilor de utilizare a substanţelor nutritive.
Un nivel energetic ridicat folosit înainte de sacrificare determină creşterea proporţiei de grăsime în carcasă.
Grăsimea de tip oleic specifică porumbului, ovăzului, şrotului de floarea soarelui imprimă grăsimii animale o consistenţă redusă. Secara, orzul, cartofii, leguminoasele verzi sau sub formă de fân produc grăsime cu o consistenţă ridicată. Borhoturile influenţează negativ calitatea şi conservabilitatea cărnii. Făinurile animale imprimă gust şi miros specific cărnii.
1.4.2. Cerinţe pentru creştere şi îngrăşare
Necesarul de substanţe nutritive este determinat de sporul de creştere realizat.
În primele săptămâni de viaţă sporul în greutate conţine peste 70% apă. Odată cu înaintarea în vârstă, se reduce treptat proporţia de apă, proteină şi substanţe minerale şi va creşte proporţia de grăsime.

1.5. Cerinţele nutriţionale pentru producţia de lapte
1.5.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de lapte
Nutreţurile suculente administrate în hrană au efect stimulator asupra producţiei de lapte.
Nutreţurile ca masa verde, seminţele de oleaginoase, uruiala de porumb reduc consistenţa grăsimii, în timp ce fibroasele, uruielile de orz, grâu, boabele de leguminoase şi rădăcinoasele fac să crească consistenţa.
1.5.2. Cerinţele pentru producţia de lapte
Laptele colostral este mai bogat în proteină, grăsimi, substanţe minerale, enzime şi anticorpi dar mai sărac în lactoză comparativ cu laptele propriu-zis.

1.6. Cerinţele nutriţionale pentru producţia de ouă
1.6.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de ouă
Făina de peşte depreciază gustul şi mirosul ouălor.
Pentru colorarea gălbenuşului cei mai importanţi pigmenţi sunt : luteina din lucerna verde şi zeaxantina din porumbul galben.
1.6.2. Cerinţele pentru producţia de ouă
Cantitatea insuficientă de calciu determină scăderea producţiei de ouă sau chiar încetarea ouatului.

1.7. Cerinţele nutriţionale pentru producţia de lână
1.7.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de lână
În comparaţie cu celelalte producţii animale, cerinţele în energie şi proteină pentru producţia de lână sunt mai mici.
1.7.2. Cerinţele pentru producţia de lână
Oile cu lână grosieră utilizează mai eficient proteina decât oile cu lână fină.

1.8. Cerinţele de apă la animale
Cerinţele de apă sunt influenţate de un complex de factori :
a)      cantitatea de substanţă uscată ingerată ;
b)      structura raţiilor ;
c)      conţinutul în NaCl.
Temperatura ridicată a mediului ambiant determină creşterea consumului de apă peste valorile normale. Creşterea cea mai mare se înregistrează la păsări.
O vacă în lactaţie care produce 30 l lapte/zi bea 100 l apă/zi.
Temperatura apei nu trebuie să fie sub 9-10 grade celsius. Din acest punct de vedere cele mai pretenţioase sunt porcinele şi păsările, şi cele mai puţin pretenţioase sunt ovinele.

Capitolul II. Alimentaţia taurinelor
2.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a hranei la taurine
Capacitatea şi compartimentarea tubului digestiv la taurine permite prelucrarea digestivă a unor cantităţi mari de nutreţuri voluminoase cu un conţinut ridicat de celuloză.
Avantajele proceselor rumenale :
a)      valorificarea eficientă a nutreţurilor celulozice ;
b)      convertirea proteinei mai puţin valoroase din nutreţuri şi a substanţelor azotate neproteice, în proteină cu o valoare biologică ridicată ;
c)      sinteza vitaminelor din complexul B, C şi K ;
d)      posibilitatea protozoarelor de a-şi forma rezerve corporale de amidon.
Dezavantaje :
a)      scindarea amidonului în rumen nu este avantajoasă, deoarece o parte din energia acestuia se pierde sub formă de metan, eliminat prin eructaţie şi căldură de fermentaţie ;
b)      scindarea şi metabolizarea proteinelor cu valoare biologică ridicată la nivelul rumenului este dezavantajoasă din punct de vedere cantitativ.
Excesul de concentrate în alimentaţia vacilor poate conduce la îngrăşarea lor, având şi un efect negativ asupra stării de sănătate.

2.2. Influenţa structurii raţiei asupra digestiei rumenale şi producţiei la taurine
Nutreţurile concentrate, rădăcinoasele şi nutreţul însilozat bogat în apă reduc secreţia salivară.  

2.3. Alimentaţia vacilor de lapte
2.3.1. Nivelul ingestiei la vacile în lactaţie şi factorii care îl influenţează
Viteza de consum este mai mare pentru fânurile de calitate.
2.3.2. Alimentaţia vacilor în lactaţie
2.3.2.1. Stabilirea cerinţelor nutriţionale şi a raţiei de hrană
Concentrate energetice : porumb, orz, etc.
Concentrate proteice : şroturi de soia, şroturi de floarea-soarelui, mazăre.
Sfecla furajeră are efect lactogen, de asemenea borhotul de bere.
2.3.2.3. Alimentaţia vacilor în lactaţie în timpul verii
În funcţie de consumul de nutreţ, se pot asigura producţii de 15-20 l lapte/zi fără adaosuri de concentrate. Cu avansarea în vegetaţie creşte conţinutul în celuloză şi se reduce treptat digestibilitatea.
Trecerea de la regimul de stabulaţie la cel de păşunat se face treptat, în decurs de 8-10 zile.
Păşunatul începe când stratul vegetal are înălţimea de 12-15 cl.
2.3.3. Alimentaţia vacilor în gestaţie avansată (repaus mamar)
La vaci gestaţia în cea mai mare parte a ei (circa 7 luni) se suprapune peste lactaţie. Vacile se înţarcă în ultimele 2 luni de gestaţie, înainte să se realizeze 65-70% din greutatea la naştere a fetusului.
Cu o lună înainte de fătare se scot din raţie nutreţurile însilozate, deoarece acestea determină tulburări în metabolismul mineral, influenţând negativ starea de sănătate a noului-născut.
2.4.3. Bolile metabolice şi nutriţionale la vaci
Cetoza este o tulburare declanşată datorită scăderii nivelului de glucoză, respectiv creşterii corpilor cetonici în sânge. Această situaţie apare când ingestia de energie este mai mică decât cheltuielile legate de sinteza laptelui. La animalele bolnave scade producţia de lapte, se reduce apetitul, refuză la început concentratele şi apoi nutreţul însilozat, slăbesc vizibil.
Trecerea rapidă de la regimul de hrană de iarnă la cel de păşunat duce la instalarea tetaniei de iarbă. Boala se manifestă prin reducerea apetitului, contracţii musculare, masticaţie în gol, scăderea producţiei de lapte, iar în forme mai grave animalul rămâne în decubit.

2.4. Alimentaţia taurilor de reproducţie
La stabilirea regimului de hrănire se ţine cont de :
a)      menţinerea taurilor în perfectă condiţie de reproducător ;
b)      menţinerea apetitului sexual ;
c)      obţinerea unui material seminal de calitate şi în cantitate suficientă.
Nu se recomandă tipul de hrănire voluminos, deoarece acesta duce la mărirea abdomenului şi reducerea potenţei sexuale.

2.5. Alimentaţia viţeilor în perioada de alăptare
2.5.1. Particularităţile digestiei şi alimentaţiei viţeilor
În primele 4-6 săptămâni, viţeii pot digera doar laptele. Înţărcarea se face atunci când rumenul este funcţional.
2.5.2. Specificul alimentaţiei viţeilor
Se disting două perioade :
a)      perioada colostrală (primele 5-7 zile de viaţă);
b)      perioada de alimentare propriu-zisă.
Înţărcarea viţeilor se face la vârsta de 50-60 zile. În această perioadă se administrează treptat un regim specific rumegătoarelor. La vârsta de 8-10 zile se dau nutreţuri combinate, lar la 3 săptămâni se introduc fânurile de bună calitate. Nutreţul combinat poate fi înlocuit cu nutreţ concentrat alcătuit din : uruieli ovăz, orz, tărâţe de grâu, şroturi de floarea soarelui, porumb.

2.6. Alimentarea tineretului taurin de reproducţie de la 6-24 luni
Trebuie evitată îngrăşarea, care este dăunătoare dezvoltării glandei mamare şi funcţiei de reproducţie. Alimentaţia se bazează pe nutreţuri de volum : fânul de calitate, semifânul, nutreţul însilozat de porumb, sfecla furajeră şi mai puţin pe concentrate.

2.7. Alimentaţia taurinelor supuse îngrăşării
2.7.1. Principii în alimentaţia taurinelor supuse îngrăşării
Concentratele proteice folosite la noi în ţară sunt şroturile de floarea-soarelui şi soia, gluten de porumb, tărâţe de grâu.
Tăuraşii realizează o creştere mai mare şi un consum mai mic/kg comparativ cu femelele.
Castrarea tăuraşilor determină o reducere a sintezei proteice şi o creştere a proporţiei grăsimii în sporul zilnic realizat. Tăuraşii necastraţi realizează un spor zilnic mai mare, utilizează mai eficient hrana şi au mai multă carne în carcasă.
Alimentaţia cu nutreţuri concentrate în cantităţi mari în faza timpurie duce la depuneri mai mari de grăsime comparativ cu îngrăşarea pe bază de fibroase.

Capitolul III. Alimentaţia ovinelor
3.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a hranei la ovine
Faţă de alte animale domestice, depun un efort mai mare pentru asigurarea hranei.
Animale poligastrice, adaptate digestiei nutreţurilor de volum.

3.2. Alimentaţia berbecilor pentru reproducţie
Întrucât monta la ovine are caracter sezonier, alimentaţia berbecilor se face diferenţiat, şi cuprinde trei perioade :
a)      repaus sexual (8-9 luni);
b)      pregătire pentru montă (cu 50 de zile înaintea campaniei de montă);
c)      montă.

3.3. Alimentaţia oilor mame
Păşunea asigură de obicei cerinţele de proteină pentru oi şi capre, însă unele fânuri şi nutreţuri însilozate, precum şi alte nutreţuri vegetale  au un conţinut redus în proteină, fiind necesară astfel suplimentarea hranei cu nutreţuri proteice. Seminţele de oleaginoase, soia şi şroturile sunt cele mai potrivite surse proteice de suplimentare a hranei la oi şi capre.
În prima parte a gestaţiei, care durează 3 luni, fetusul creşte foarte puţin (12-13% din greutatea corporală pe care o are la naştere). În a doua parte a gestaţiei, care durează 2 luni, are loc o creştere rapidă a fetusului (87-88% din greutatea la naştere).

3.4. Alimentaţia tineretului ovin de reproducţie
În primele 3-4 săptămâni de viaţă principala sursă de hrană a mieilor o constituie laptele matern. De la vârsta de 2 săptămâni  mieii sunt obişnuiţi treptat cu suplimente de nutreţuri concentrate şi fân. Tradiţional, înţărcarea se face la 2 luni la mieii din rasele Ţigaie, Ţurcană, etc. şi respectiv la 3 luni la miei din rasele cu lână fină.
3.4.2. Alimentaţia mieilor înţărcaţi
Se asigură, pe lângă păşune, nutreţuri concentrate  formate din uruieli de ovăz, orz, porumb, mazăre, şroturi.

3.5. Alimentaţia ovinelor supuse îngrăşării
În faza de finisare, care durează cca 20 de zile, se urmăreşte îmbunătăţirea însuşirilor organoleptice şi gustative ale cărnii, printr-o alimentaţie adecvată.

Capitolul IV. Alimentaţia caprinelor
Cerinţele nutriţionale ale oilor sunt valabile şi pentru nutriţia caprelor.

Capitolul V. Alimentaţia cabalinelor
La cabaline adăparea are loc înaintea consumului de grăunţe.
Caii valorifică bine nutreţurile concentrate (ovăzul, orzul, porumbul, bobul şi mazărea) iar dintre subproduse, tărâţele şi şroturile, şi mai puţin borhoturile.
Insuficienţa apei reduce cantitatea de substanţă uscată ingerată şi favorizează apariţia colicilor.
Recomandări :
a)      nu se folosesc nutreţuri mucegăite, alterate, îngheţate sau impurificate cu pământ, deoarece determină îmbolnăviri (constipaţii, colici, timpanite) ;
b)      nu sunt recomandate în hrană fânul şi boabele de cereale proaspăt recoltate, ci numai după 2-3 luni de la recoltare ;
c)      nutreţurile leguminoase verzi (trifoiul, lucerna) se utilizează în cantităţi reduse ;
d)      tăiţeii uscaţi de sfeclă se utilizează în cantităţi reduse sau după înmuierea cu apă ;
e)      cerealele, cu excepţia ovăzului, se recomandă să fie utilizate sub formă de uruială cu granulaţie mare ;
f)       rădăcinoasele se pot administra întregi sau sub formă tocată şi în amestec cu pleavă sau cu paie tocate ;
g)      nutreţurile se administrează în următoarea succesiune : fibroasele, suculentele, apa şi la urmă concentratele.
5.2. Alimentaţia armăsarilor de reproducţie
Sezonul de montă este martie-iunie.

5.3. Alimentaţia iepelor pentru reproducţie
În perioada de gestaţie, greutatea corporală a unei iepe creşte cu 15-25%.
Nutreţurile care pot provoca colici sunt :
a)      ovăzul şi orzul proaspete ;
b)      masa verde încinsă ;
c)      trifolienele verzi administrate într-un stadiu de vegetaţie prea tânăr ;
d)      masa verde păscută pe rouă.
Apa prea rece poate favoriza avortul.

5.4. Alimentaţia tineretului cabalin
Alăptarea are loc până la vârsta de 6 luni.

5.5. Alimentaţia cailor de tracţiune
Hrana nu trebuie să aibă un volum prea mare, deoarece împiedică deplasarea cu uşurinţă, scăzând astfel randamentul de tracţiune al animalului.

Capitolul VI. Hrana porcinelor
Procesele de digestie şi absorbţie sunt mai intense decât la rumegătoare, fapt care face ca valoarea de utilizare a substanţelor nutritive să fie cu 20-30% mai mare decât la taurinele la îngrăşat.
Capacitatea de digerare a celulozei este redusă. De aceea valorifică bine nutreţurile necelulozice : concentrate, tuberculifere, rădăcinoase şi nutreţul verde.
Administrarea cerealelor sub formă de boabe determină reducerea digestibilităţii acestora. Măcinarea prea fină nu se recomandă, preferându-se granulaţia mijlocie.

6.2. Alimentarea vierilor de reproducţie
Pentru asigurarea vitaminelor şi a substanţelor minerale se foloseşte în hrană:
a)      făina de peşte;
b)      lucerna masă verde;
c)      făina de lucernă;
d)      morcovii;
e)      sfecla.
Ovăzul poate fi folosit în raţia de concentrate în proporţie de 30-40%. Porumbul are conţinut energetic ridicat, dar valoare biologică scăzută.

6.3. Alimentaţia scroafelor de reproducţie
În primele 2 luni de gestaţie fetuşii cresc în proporţie de 8% faţă de greutatea de la naştere, iar în următoarele 2 luni în proporţie de 92%.
Alimentaţia trebuie să fie moderată în timpul gestaţiei şi abundentă în lactaţie.
Se evită alimentarea abundentă a scroafei în primele zile de lactaţie, pentru a preveni o producţie ridicată de lapte care provoacă diaree la purcei.

6.4. Alimentaţia tineretului porcin
Până la 3 săptămâni are loc in mod exclusiv alimentaţia cu laptele matern.
Vieruşii şi scrofiţele selectaţi pentru reproducţie trebuie să ajungă la vârsta de 6 luni la greutatea de 113-122 kg. La 8-10 luni se introduc la reproducţie.

6.5. Alimentaţia porcinelor supuse îngrăşării
Există trei tipuri de îngrăşare :
a)      timpurie
b)      mixtă (carne + grăsime)
c)      pentru grăsime.
Îngrăşarea timpurie este pentru rasele precoce şi vizează obţinerea de exemplare de 100-110 kg. Are două tipuri :
a)      îngrăşărea timpurie pentru carne ;
b)      îngrăşarea timpurie pentru bacon.
Structura amestecurilor de hrană poate influenţa indicii de calitate ai carcaselor. Folosirea tărâţelor, a făinii de lucernă şi a nutreţurilor verzi  determină scăderea nivelului energetic al hranei şi reducerea cantităţii de grăsime din carne.

Capitolul VII. Alimentaţia păsărilor
Păsările nu pot digera cum se cuvine celuloza, din această cauză hrana lor trebuie să conţină o cantitate mică de celuloză brută.
Grăsimile pot fi utilizate în raţia păsărilor în proporţie mai mare decât la alte specii de animale. Aceasta duce la creşterea timpului de staţionare a hranei în tubul digestiv, mărind digestibilitatea şi absorbţia componentelor din hrană.
Digestibilitatea cea mai mare o are gâsca, fiind urmată de raţă, găină şi curcă.

7.2. Alimentaţia găinilor ouătoare
După 10 luni găina nu mai ia în greutate, de aceea se impune o alimentaţie bazată strict pe întreţinerea funcţiilor vitale şi producţie.

7.5. Alimentaţia curcilor adulte, puilor şi tineretului de curcă
Este considerată o « carne rafinată ».
Carnea de curcă este mai scumpă decât carnea de găină :
a)      ouatul are caracter sezonier (ianuarie-iunie), producţia anuală fiind de 50-90 ouă ;
b)      randamentul de utilizare  a proteinei din hrană este mai mic ca la găini, ceea ce impune utilizarea în alimentaţie a nutreţurilor proteice de origine animală în proporţii  mai mari iar în nutreţ combinat trebuie adăugat un nivel proteic  mai ridicat ;
c)      viabilitatea şi vitalitatea puilor în primele zile de viaţă sunt foarte reduse.

7.6. Alimentaţia palmipedelor
Se cresc în special pentru producţia de carne.
Grăsimea poate ajunge până la 40% din greutatea cărnii. De aceea trebuie redus foarte mult nivelul energetic al raţiei.
Ouatul se desfăşoară în ianuarie-iunie. Gâştele încep să se ouă la 30-35 săptămâni şi sunt menţinute în producţie 4 ani.
Pentru producţia de carne, gâştele se cresc până la vârsta de circa 10 săptămâni, când ating greutatea de 4,5-5 kg.
« Ficatul gras » se obţine în urma îndopării forţate. Îndoparea durează 21-24 zile, şi se obţine un ficat mărit de circa 700-800 g.

7.8. Alimentaţia prepeliţelor
Fiecare adult consumă 20-30 g furaj pe zi.

Capitolul VIII. Alimentaţia iepurilor
O particularitate a digestiei iepurilor este producerea de cecotrife (fecale nocturne) care sunt recuperate ulterior prin ingestie.
Cele mai preferate nutreţuri sunt :
a)      făinurile de leguminoase şi naturale iarna ;
b)      vara trifoiul, lucerna, borceagul, varza şi iarba de livadă.
Ca suculente, se pot utiliza : morcovii şi cartofii. Dintre concentrate : porumbul, ovăzul, orzul, grâul, şroturile de soia şi floarea-soarelui.
Pentru a evita meteorizarea, nutreţurile verzi în fază tânără se dau după pălire, iar mai târziu nu se dau în stare umedă.
Următoarele plante stimulează apetitul : pătrunjelul, cimbrul, mărarul, menta, chimionul, romaniţa, etc.
Până la vârsta de 3 săptămâni se hrănesc doar cu laptele matern.
Varza, guliile şi napii imprimă cărnii un gust neplăcut. Rămurelele de brad dau cărnii un gust de vânat. Pâinea îmbibată în lapte dă un gust plăcut.
Uruiala de soia, făina de in, şroturile de floarea-soarelui, morcovii, sfecla, varza, favorizează creşterea părului şi calitatea pielicelelor.

Insuficienţa apei determină reducerea consumului de hrană şi o scădere a greutăţii corporale în special la iepurii adulţi.

2 comentarii:

  1. Stimați persoane
    Pentru a fi de serviciu la compania "Vital-Finance" oferă credite la sfârșitul anului și anume:
    * Creditul pentru toți fermierii sau contractori
    * Credit pentru a însoți copiii de Crăciun
    * Creditul pentru noul an 2017
    * Credit pentru a rezolva datoriile înainte de noul an.
    "Finanțe Vital" este viața ușoară și profitabilă. Aceasta este singura adresă care oferă acces la împrumut: bzhuegbadja@gmail.com
    Apoi ne trimiteti cererile dvs. de împrumut de la 5500 de euro la 5,5 milioane de euro. Rata dobânzii este de 2% pe an.
    Va stam la dispozitie pentru a vă răspunde 24 de ore până la 24 de ore.
    Contact: bzhuegbadja@gmail.com
    Vă mulțumesc și de așteptare pentru întrebările dumneavoastră!

    RăspundețiȘtergere