Permacultura sau Grădina Paradisului (de Stéphane Groleau) - partea I

Introducere

Se poate pleca de la constatări generale: pădurile sunt răvăşite, arse, supraexploatate, şi uneori reîmpădurite cu monoculturi. Ca efecte ale poluării aerului, apei şi a solului, au apărut ploile acide, efectul de seră, reducerea stratului de ozon, problemele de sănătate, eutrofizarea cursurilor de apă, extincţia miilor de specii de organisme vii şi chiar o ameninţare pentru inteligenţă [1]... Din ce în ce mai mult, clima se schimbă : se prevede că « temperatura medie a suprafeţei Terrei ar trebui să crească cu 1 °C până la 3,5 °C în cursul secolului următor » [2]. Se constată un număr în creştere de catastrofe naturale : inundaţii, uragane, furtuni de gheaţă... Mai sunt şi inegalităţile sociale, monopolul societăţilor transnaţionale, exploatarea ţărilor Lumii a Treia, numeroase dispariţii ale speciilor, epuizarea resurselor, şi lista poate continua încă mult. În faţa unei constatări atât de sumbre, e permis să ne punem întrebări: Cum ne-a condus modul nostru de viaţa până aici? Există alternative?

Am descoperit permacultura în acest sfârşit de secol în timp ce mă informam despre existenţa comunităţilor care trăiesc mai aproape de natură. Mi-a atras imediat atenţia, căci este o soluţie foarte viabilă la problemele de mediu şi socială din ce în ce mai acute. Într-adevăr, permacultura este un mod de a gândi şi de a amenaja un mediu înconjurător astfel încât să devină armonioase relaţiile dintre oameni, animale, plante şi Terra. Pentru această cercetare, m-am concentrat pe perioada recentă, de după anii ’80. Mai mult, dacă permacultura este astăzi practicată şi predată pe întreaga planetă, forma actuală este originară din Australia, de aceea o voi analiza cu predilecţie. Dată fiind natura însăşi a permaculturei, va fi necesar pentru început să analizăm contextul istoric şi social al emergenţei acestei practici. Ca să spunem drept, ea depăşeşte de departe simplele principii de agronomie. Acest lucru va permite de asemenea înţelegerea societăţii pe care o voi prezenta, precum şi practicile concrete în sânul acesteia. În cele din urmă, întreg contextul social, politic, economic şi ideologic va putea fi observat.


Prima parte: Contextul global

Din anii ’50 încoace, cu industrializarea şi mondializarea, agricultura ţărănească tradiţională a fost complet devalorizată în favoarea fermelor productiviste şi capitaliste. Se doresc producţii mai mari, se doresc exporturi, se vrea tehnologie, şi bineînţeles profituri mai mari. Rapid, au fost valorizate monocultura, utilizarea îngrăşămintelor chimice, apoi aplicarea pesticidelor.

Multe probleme au fost puse în lumină în urmă cu mulţi ani: bioacumularea şi concentrarea reziduurilor de-a lungul lanţului alimentar, inducerea unei selecţii a insectelor rezistente la tratamente necesitând tratamente din ce în ce mai frecvente, degradarea şi pierderea solurilor, poluarea apei şi a aerului, riscul de cancer, de otrăvire, fără a mai lua în calcul alte probleme încă nedetectate (sau nedezvăluite...). În plus, toată concentrarea societăţilor transnaţionale a condus la o mare dependenţă a producătorilor în faţa auxiliarelor din agricultură (seminţe tratate, îngrăşăminte chimice, pesticide, maşini şi utilaje).

Agricultura a devenit bolnavă. Mulţumindu-ne adesea să producem doar compuşii majori sau consideraţi importanţi (ex: NPK), neglijăm elementele secundare (oligo-elemente) care sunt totuşi necesari plantei. La nivelul animalelor, li se injectează antibiotice, ierbivorele sunt hrănite cu făină de oase, atunci când nu sunt închise în cuşti minuscule. Mai apoi, se comercializează toate aceste produse denaturate şi/sau transformate şi/sau asezonate cu conservaţi şi/sau iradiate şi/sau supraambalate. În acest context a văzut lumina zilei permacultura.


Istoric

Termenul “permacultura” a apărut între 1972 şi 1974 în urma contextului negativ al anilor '60 (bombe atomice, exploatarea pământului, aroganţa poluatorilor, insensibilitatea generală faţă de oameni şi mediu). A fost inventat de către scriitorul, ecologistul, zoologul si designerul Bill Mollison şi viza dezvoltarea unei ştiinţe a pământului interdisciplinară, cu un potenţial pozitivist, integrat şi global. Cuvântul vine din construcţia englezească "permanent agriculture", adică o agricultură care se vrea permanentă şi durabilă. În engleză se face constant referire la noţiunea de “sustainability”, care vehiculează ideea de durabilitate, respect pentru mediu, etc.

În 1981, permacultura a fost predată pentru prima dată la 26 de studenţi [3]. În 1884, sistemele propuse constituiau sisteme viabile şi aveau grijă de pământ. Unii ajungeau chiar să trăiască din munca lor. Astăzi, există mii de persoane care participă la cursuri, la ateliere, la lecturi şi la seminarii. Diplomele au format o reţea care se întinde în numeroase ţări.

Evident, Bill Mollison n-a inventat totul, departe de asta! Printre altele, s-a inspirat enorm din agricultura sălbatică dezvoltată de japonezul Masanobu Fukuoka. Timp de aproape jumătate de secol, acest cercetător-ţăran a experimentat şi şi-a dezvoltat o metodă ale cărei principale trăsături sunt: absenţa lucrărilor agricole moderne, evitarea îngrăşămintelor chimice şi a compostului, independenţa în raport cu orice produs chimic [4]. Permacultura reînnoadă legăturile cu toată ştiinţa tradiţională şi ancestrală. Ea face un fel de sinteză din ansamblul cunoştinţelor milenare proprii fiecăruia dintre popoarele Terrei. Aşa cum fiecare regiune are clima sa proprie, tipul ei de sol, topologia precum şi fauna şi flora specifice, numeroase practici agricole diferite s-au dezvoltat de-a lungul istoriei. Astfel, ne dăm seama în ce măsură covârşitoare putem învăţa unii de la alţii. Prin accentul pe care permacultura îl pune asupra amenajării unui teritoriu îmbinând arbori şi plante, se apropie mult de conceptul de agricultură forestieră.

(va urma)


Note:

[1] Philippe Gauthier, «La pollution menacerait l’intelligence», Cybersciences, 25/04/1999, http://www.cybersciences.com/Cyber/3.0/N1793.asp

[2] Emmanuelle Bergeron, « La météo en 2050 : chaud et orageux en fin de journée », QuébecScience, mai 2000, http://www.cybersciences.com/cyber/4.0/2000/05/climat.asp

[3] Bill Mollison, Permaculture, a practical guide for a sustainable future, p. ix.

[4] Masanobu Fukuoka, La révolution d'un seul brin de paille, p. 59-61.

Vezi aici partea a II-a.