miercuri, 29 mai 2013

Căsuţa de Cob de la Diribao (episodul despre cum să-ţi organizezi viaţa după o obositoare şi benefică dezorganizare)

Zilele trecute un prieten îmi zice următoarele: “Şi eu vreau să mă mut la ţară şi să trăiesc mai independent. Totuşi, indiferent unde te muţi şi chiar dacă îţi produci mâncarea şi toate cele, ai totuşi responsabilităţi faţă de copii. Adică trebuie să-i ţrimiţi la o şcoală sau o facultate chiar. Haine, tratamente medicale, piese de schimb, materiale de construcţii, etc, sunt doar câteva lucruri la care mă gândesc acum. Cum o să faci bani pentru toate acestea, sau cum plănuieşti să rezolvi probleme de genul acesta?” Omul a sintetizat în câteva rânduri dilema orăşeanului sătul de oraş, dar care se învârte în jurul satului precum vulpea lângă poiata de găini. Să-i răspundem lui, şi celor care gândesc în aceşti termeni, pe îndelete.

Întâi de toate, să ne înţelegem, a te muta la ţară şi a trăi independent sunt totuşi două lucruri diferite. E adevărat că autosuficienţa se organizează mai bine la ţară decât într-o cuşcă de iepuri de la etajul patru din oraş, dar dacă nu eşti atent poţi fi zdrobit de roţile economice şi cu o fermă îndelung zemuită cu fonduri europene şi împrumuturi bancare. De fapt, există suficiente reţete pentru o viaţă marginală şi în Bucureşti, ştiu pe cineva care e freelancer specializat în grafică pe calculator, locuieşte într-o rulotă şi se deplasează cu o bicicletă. Este mult mai independent decât mulţi fermieri cu pământuri, grajduri de vite şi utilaje perfecţionate, care când trag linia constată că muncesc aproape degeaba.


Deci, a fi indepedent este în bună măsură o chestiune de organizare. Autosuficienţa se premeditează, şi ca toate parcursurile presărate cu noutăţi, nu e un marş triumfal, pe covorul roşu. Victoriile sunt superbe, dar anumite lucruri nu merg, şi trebuie să ştii să-ţi gestionezi eşecurile (mă opresc  aici cu banalităţile, ca nu cumva textul ăsta să ia aerul unui material de revistă de succes proastă). Revenim la punctul de pornire şi sintentizăm problematica: a) autosuficienţa; b) şcoala copiilor; c) hainele; d) tratamentele medicale; e) mecanizarea; f) materialele de construcţii.

Despre autosuficienţă am vorbit şi despre asta vom vorbi până la capăt, pentru că toate punctele după a) tot la asta fac trimitere. Intuitiv, orăşeanul simte că a deveni ţăran presupune o infuzie de responsabilitate. Şi e la fel de greu şi fascinant cu întoarcerea leului în libertate. Una e să stai la oraş, să-ţi “produci” legumele cu coşul în supermarket, şi alta e să gestionezi o grădină de câteva sute/mii de metri pătraţi. Una e să “mulgi” laptele de pe raft (1,5% grăsime, un fel de zoaie cu urme de lactoză), şi alta e să ai grijă de o vacă, adică un animal care trebuie să mănânce, să fie muls corect, să bea apă curată, să facă o vizită regulamentară la taur, să fete viţei, etc. Toate lucrurile care pot fi făcute semi-tâmpeşte în Ferentari capătă greutate atunci când trebuie să decizi, şi apoi să te bucuri sau să suporţi consecinţele propriilor decizii.

Şi aici ajungem la o constatare pe care am făcut-o în lunile ce s-au scurs: prostia se vede mai bine la ţară. Oricât ai fi de sufocat mintal, nu-i foarte greu să pui produsele într-un coş la supermarket. Acelaşi gest îl face şi academicianul, şi portarul de la bancă. Dar un animal neglijat, sau o grădină greşit croită, o curte netocmită şi-un om nechitit la treabă, toate acestea sar în ochi la ţară. Fără nici o urmă de exagerare, ţăranul este şi manager, îşi face şi marketingul, este şi agricultor, şi zootehnist, ca să nu enumeră decât competenţele lui cele mai vizibile (lăsându-le pe cele înalte, prin excelenţă invizible, pentru alte abordări). Iar dacă face lucrurile acestea prost,  nu înseamnă că nu le poate face şi bine, de asta avem la ţară oameni care abia îşi duc zilele, dar şi oameni cu stare, gospodari.

Despre şcoală, acuma. N-am nici răgazul şi nici răbdarea să-mi vărs aici năduful pe şcoala românească. Principala ei funcţie şi singurul motiv pentru care încă mai rămâne în picioare este aceea de a-i ţine pe copii departe de stradă şi de infracţiunile adolescenţilor cu prea mult timp liber. Restul, adică funcţia intelectuală şi cea educativă, au dispărut demult, admiţând c-au existat vreodată. Să nu uităm că primele şcoli pentru toti au apărut pentru a-i educa pe ţăranii refugiaţi la oraş în tehnicile mânuirii maşinilor. Concomitent, n-a exista un mecanism mai sigur pentru a distruge cultura tradiţională decât şcoala modernă. Nu, funcţia intelectuală n-a exista decât cel mult în nişte discursuri festiviste de sfârşit de an, sub umbra coroniţelor pentru premianţi. Cât despre funcţia educativă, principalul ei motor ar trebui să fie chiar profesorul, nu doar salariatul în a cărui fişă a postului există reproducerea unor lecţii de manual. Calitatea umană a profesorilor s-a prăbuşit, la fel cum s-au prăbuşit economia românească, populaţia românească, familia românească. Cine să facă educaţie? Nişte inşi famelici, biată oaste de strânsură, vai de capul lor?

Dar avem şcoli şi la ţară, ca să parafrazez o reclamă la ceva. Sigur, mai sunt, cele pe care nu le-au închis ăi de la putere pentru nerentabilitate. Există şi microbuze care duc copiii în săli de clasă cu bănci, catedre, cretă, burete  şi chiar profesori. Dacă vrei ca micuţul să înveţe să gândească, sau să aibă cultură generală, sau să iasă om din el, aceste şcoli sunt foarte proaste, dar cu nimic mai proaste decât cele de la oraş. Analfabeţi au fost, analfabeţi sunt încă, şi cea mai mare victorie a alfabetizării, pe care niciodată nu mi-a trecut prin cap s-o neg, este asasinarea culturii orale, dublată de distrugerea memoriei individului. Oricum, dacă vrei să-ţi tâmpeşti ineluctabil copilul dă-i zilnic doze de desene animate, jocuri video şi în general anesteziază-l cu imagini. În câţiva ani va fi la fel de inteligent ca un bou, plus toate defectele la care niciun bou n-ar îndrăzni să acceadă: trufie, lene, lipsa compasiunii, violenţă.

Am uitat să spun de facultăţi. Un fel de liceu reloaded, ce ne-am face fără ele? Preferata mea, de departe, este facultatea de resurse umane. Un fel de studii de chizda mă-si, eu când aud de resurse umane simt că cineva mă înjură şi pe loc îmi dovedesc şi eu erudiţia. Întâi de toate că omul nu este o resursă (pe care s-o exploatezi) decât în capitalismul cancerigen din în vremurile noastre, şi să pui un astfel de nume la o facultate e sinonim cu a vorbi despre şcoala superioară de centuriste. Apoi, a fi student la o astfel de eroare presupune că aspiri să te închidă cineva într-o celulă, cu un birou încărcat de hârtii în faţă, din spatele căruia să evaluezi resursa umana. Adică oamenii de exploatat şi aruncat când nu mai ai nimic de scos de la ei, sau poţi scoate mai ieftin de la alţii.

Da, televizorul e un mod cât se poate de eficace de a priponi un om în decubit, ca o vită în grajd. Dar nimeni nu zice că şi biroul are aceeaşi funcţie. Îţi poţi rata copios utilizarea mâinilor în timp ce butonezi o telecomandă, dar la fel de uşor te transformi într-o ruină stând la birou. Niciun om normal constituit n-ar aspira să intre într-un univers de tip carceral, şi nu s-ar lăsa orbit de poleiala business oferită de corporaţii. Dacă marele vis pe care şcoala îl sădeşte în mintea copiilor mei este acela de a-l parca într-o zi într-un cubiculum, cu un calculator tronând pe o masă, la care să se aşeze pe un scaun “ergonomic”, atunci nu voi rata nicio ocazie să-i arată că cel mai ergonomic lucru pentru el este să se afle într-un spaţiu deschis, cu soarele sau cerul înstelat deasupra, printre copaci şi cu linia orizontului în câmpul vizual. Copiii mei vor decide singuri dacă vor să fie nişte resurse umane. Fără multă vorbăraie, datoria mea este să le arat cum trăieşte un om liber. Nu discursurile ci forţa exemplului personal constituie adevărata educaţie.

Hainele, adică meşteşugurile. În ziua în care nu vom mai avea haine din petrol (mase plastice), o să fie bai mare.  Dar nu despre asta vorbea prietenul meu, pentru că până la urmă hainele sunt penibil de ieftine şi, evident, îngrozitor de urâte (deşi nu cred că de urâţenie era preocupat prietenul meu). Pentru lucru downloadezi nişte chestii dintr-un second-hand, nicio vacă nu se supără dacă salopeta e din Germania. Ţolul festiv poate fi mai scump, asta e clar, dar aici vestea bună e că la ţară nu prea ai ocazii pentru pantalon la dungă, deci hainele se uzează mai puţin. Dacă eşti scump la vedere, s-ar putea să investeşti odată într-un costum şi cu el pleci şi-n mormânt, afară doar dacă n-ai gusturi mai fistichii şi vrei să fii îngropat într-un cearceaf alb, caz în care te cărăbăneşti direct în pielea goală (sub cearceaf). Oricum o dai, la ţară hainele nu sunt o problemă.

Sistemul medical, cu nelipsita asigurare de sănătate, acest RCA al maşinilor umane. Medicina alopată, cu tot cortegiul de “binefaceri” (chimioterapie, vaccinuri, boli autoimune, tehnici intruzive ş.a.) este o eroare pentru care vom plăti, în crespusculul acestei civilizaţii trecătoare, enorm de scump. De fapt, acum sunt setate multe condiţii pentru catastrofă, şi oricât am conjura noi zeii confortului, al asigurărilor şi al controlului, finalul va fi cât se poate de urât. Am distrus cu agricultura modernă solurile, pregătind condiţiile pentru foamete (mă rog, îi zicem “criză alimentară”). Prin traiul citadin am atentat la inteligenţa celui care-şi pot purta singuri de grijă, iar medicina modernă a debilizat omul. Mă lipsesc. Cataplasma de tărâţe de grâu cu seu de oaie, siropul de pătlagină, cătina în miere, un întreg arsenal de preparate stau la dispoziţie celor care vor să le utilizeze. Bolile copilăriei imunizează mai bine decât vaccinurile, şi în plus nu costă nimic. În general, a fi bolnav nu e o tragedie, nu se dărâmă universul dacă tuşim sau avem un pic de febră. Nu, cancerul nu “iese” cu vaccinuri. A fi corect hrănit, adică cu legume şi produse animale obţinute de pe un pământ sănătos, nechimizat, reprezintă o mai mare garanţie a sănătăţii decât farmacia inimii, Catena.

Ar mai fi de vorbit despre piesele de schimb, adică despre mecanizare. Aici e o mare capcană, pe care am s-o evit uşor, nu pentru c-aş fi inteligent (nu sunt), ci pentru că am o aversiune dintotdeauna pentru tot ce funcţionează cu biele-manivele, obele şi proptele. De când mă ştiu, decât să merg 1 km cu maşina am preferat să fac 10 pe jos. Ştiu, nu e logic, ba chiar am şi maşină, şi o folosesc, dar aştept ziua în care o să trag pe dreapta pentru totdeauna. Eu şi toată lumea. Nu vreau tractor, dacă am să am nevoie o să cresc o pereche de boi. Nu vreau motocoasă, motosapă, motopompă şi nimic care să conţină, fie şi aluziv, cuvântul “moto”. Am coasă, am sapă şi fântână cu cumpănă. Am şi două braţe formidabile, unul pe dreapta şi unul pe stânga. Când mă plictisesc de unul, îl folosesc pe celălalt, iar când vreau să fiu pervers le utilizez pe amândouă. Coasa ma relaxează, sapa mă mobilizează iar fântâna îmi pune la lucru centura scapulară, care nu vă spun unde o ţin când o folosesc, pentru că e producţie unicat, fără piese de schimb, lifetime garantee.

Am în sat 2 fermieri în toată puterea cuvântului. Fiecare are peste 30 de vaci, au tractoare, combină, zeci de hectare în proprietate, alte zeci în arendă, subvenţii, etc. Când trag linia, la sfârşitul anului, rămân cu aproape nimic. Facturile la energie pe care le primesc sunt năucitoare, muncesc pe rupte şi sunt veşnic obosiţi, deşi angajează oameni. În plus, sunt grăsuţi şi când te aştepţi mai puţin n-au putere. Reuşesc să supravieţuiască datorită elementelor de sustenabilitate tipic ţărăneşti pe care le-au păstrat în gospodărie. Altfel spus, micii fiermieri încă există datorită faptului că au rămas concomitent şi un pic ţărani. Bilanţurile lor contabile spun un singur lucru: PASIUNE. Trebuie să fii teribil de pasionat ca să câştigi mult, să cheltuieşti aproape la fel de mult, rămânând în cele din urmă cam cu cât rămâne vecinul tău, care are 2 vaci, dar nu vinde cu 1 leu la intermediar, ci cu 3 lei în piaţă, 4-5 hectare de teren, dar nu ierbicidează ci prăşeşte manual ş.a.m.d. Numai pasiunea explică de ce oamenii continuă să facă o agricultură vădit nerentabilă, cu investiţii energetice foarte mari, la preţuri în privinţa cărora nu au nici un control.

Cât despre materiale de construcţie, acestea sunt ca şi mecanizarea. Poţi să-ţi faci o casă cu fundaţie de beton, ziduri de BCA, izolaţie cu vată de sticlă, acoperită cu ţiglă care în 3-4 ani începe să se mănânce de la ploaie, conectată la sistemele energetice precum comatosul la aparate, sau poţi să alegi soluţiile mai ieftine ale celor dinainte, cu multă manoperă este adevărat. Depinde de tine, adică de cum ţi-e mobilată mintea. De fapt, acolo se joacă cele mai multe mize, acolo se petrec marile victorii şi acolo ne luăm cele mai multe şuturi : în sediul numit mintiuca noastră. E fundamental înainte de a pleca la ţară să ştim bine cât de deştepţi suntem, dar şi cât de proşti. Suntem, fiecare din noi, un amestec rafinat de inteligenţă şi prostie. Eu zic că numai cei care au învăţat să trăiască cu amândouă vor izbuti în aventura neobişnuită a întoarcerii la sat. Mă opresc la timp, înainte de scrie ca în revistele mondene, ieslea damelor care jură pe punctul G şi al domnilor care se închină la pătrăţelele de pe abdomen. Adică de pe burtă.

Era să uit: făcutul banilor. Dacă îţi diminuezi necesarul, deja ai făcut enorm de mulţi bani. A produci mâncare, asta înseamnă deja bani. Dacă îţi produci energie (eoliană + biogaz), rămânând să plăteşti factură doar pentru comunicaţii (internet şi telefonie), asta înseamnă tot bani. Oricât de autarhic ai fi, trebuie să vinzi ceva ca să poţi cumpăra altceva. Este bine să te orientezi după pământul pe care-l ai şi după locul unde te afli, pentru a putea ieşi cu 1-2 produse pilot, suficient de bune încât să tenteze pe alţii. În cazul meu, pământul a decis să mă ocup de pomicultură şi viticultură, şi este foarte probabil ca în anii care urmează să dezvolt o mică producţie de fructe uscate, gemuri, dulceţuri şi compoturi. Aflându-mă la marginea unui sat, am unde să dau drumul la 100 de gâşte la păscut, deci probabil că voi vinde şi gâşte, rasa chinezească, păsări uşoare, fără grăsime. Cu ceva efort se poate face şi o fazanerie, altă pasăre de păşune.

Şi uite aşa se poate creiona un portret de ţăran care îşi produce în bună măsură mâncarea, vinde ceva fructe şi păsări mici, cumpără grâu, porumb, şi ovăz pentru cal. N-am să fiu cel mai bogat om din cimitir (bănuiesc că nici măcar n-am să ajung în cimitir, mi-am pregătit un loc frumos într-un crâng unde să mă hodin sub o piatră, când va fi să fie). Nu, m-am să ajung niciodată în Caraibe. La Monaco n-am călcat şi nici nu voi călca. Sunt, oricum, mai interesat să învăţ arabă decât să joc la bursă, şi sper din tot sufletul meu de om deştept care s-a învăţat să convieţuiască cu prostia lui să nu mor înainte de a şti binişor sanscrită.

P.S. Acest articol suferă îngrozitor din lipsa unei poze. Mărturisesc c-am încercat să fotografiez unul dintre aceste gânduri, dar zbura prea tare. Cu ocazia asta am văzut că nu orice se poate.

13 comentarii:

  1. radu, e mai bine fara poza, poate fiecare sa dea stop-cadru gandurilor din mintea lui generate de textul tau articulat si condimentat fix cat trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum va descurcati cu cartile - doar torrente? uneori tre sa strangi tare din... cheltuieli pentru a avea acces.

    In alta ordine de idei si pe mine m-a lovit tare chestia asta. Nu neaparat ce mananc sau ce imbrac, ci ce ofer copiilor, unde merg la scoala; ce facem daca isi doresc sa fuga din sat ca Moromete ala micu. E un aspect serios, poate merita discutie, daca tot l-ati abordat.

    PS: V-am citit postarea alertat de un rss reader in supermarket Auchan, in cautare de vin si celelalte, printre rafturi & punand in cos :)

    Daca e ok, as mai comenta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ”Domnule, eu am dus totdeauna o viată independentă” zice Moromete. Restul e confuzie...

      p.s.: Pai Radu a acoperit subiectul cu scoala... Si daca vor sa fuga, le dati replica lui Moromete al batran: „De ce sa fugiti, fratioare, le-as fi spus, incet nu puteti sa mergeti?”

      Ștergere
    2. Subscriu la ce zice Claudiu. Si daca nu-i cu suparare, plusez cu asta: Educatie si scoli alternative

      Ștergere
  3. Un articol excelent, felicitari. Primim si noi uneori intrebari de genul asta de la tot mai multi oameni care au inceput sa auda de Armonia Brassovia si ar vrea sa intre in comunitate, dar inca ii mai tine cate o scama sau, dupa caz, ditai lantul. Evident, intr-o comunitate, multe din chestiile de mai sus, cu scoala, medicina, cu tehnologia si alte cele se rezolva mai usor. Ca de aia am pornit cu ideea de comunitate, nu fiecare pe cont propriu. Dar cu toate astea, sunt unii care inca ne pun intrebarile respective. Dupa caz, la unii incerc sa le raspund, daca intrebarile nu-s prea multe. Cu altii, in schimb, nu ma mai obosesc.

    Stiu ca e mai simplu sa-i lasam sa-si raspunda singuri la ele, iar apoi, pe masura ce isi vor gasi raspunsurile, vor veni cu mult mai multa liniste alaturi de noi. Altfel, e mai dificil, se duce o lupta de convingere inutila, in care intrebarile unora degenereaza in scepticism, iar raspunsurile altora degenereaza in marketing. Iar asta, in final, nu ajuta nimanui. Pentru ca deasupra tuturor ramane, asa cu spuneai si tu, puterea exemplului. Iar aici, noi, "pionierii" in domeniu, avem intr-adevar un rol important de jucat.. :)

    P.S. Ba se poate, ORICE se poate. Fa o poza gradinii tale. Pun pariu ca intai a fost un gand. Apoi o intentie. Iar abia dupa aceea a venit achizitia.

    RăspundețiȘtergere
  4. L-am mai citit o data si mi-a placut asa mult, incat l-am pus si la mine... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc foarte mult, esti foarte amabil :-)

      Ștergere
  5. Cu toate-s de acord mai putin doua aspecte destul de importante, scoala si medicina.
    Tie ti-e usor a vorbi pentru ca ai un bagaj de cunostinte pe care-l poti transmite urmasilor. De la gramatica la geografie trecand prin istorie si terminand cu artimetica.
    Oare restul pot lua responsabil in maini educatia progeniturilor? Sau poate educatia nu inseamna acumulare de informatie!?
    Acum sistemul de sanatate:
    Ai luat un exemplu nedrept: cancerul. Da, de el nu te salveaza nimeni, tot sub o piatra ajungi, fie ca esti in creierul muntilor sau la Viena. Dar ai avut vreodata o criza renala? Eu am avut, doua. In momentele alea, daca venea cineva la mine cu un cacat aburind spunandu-mi: Ia-l ca te face bine, l-as fi mancat si as mai fi cerut. Stii ce mult face un anti-spasmic? Sau un algocalmin cu scobutil?
    Stii care era rata mortalitatii din cauza aprinderii la plamani? Acum, dupa inventarea antibioticelor, aproape ca nu mai exista mortalitate.
    Oricum, e o discutie sterila, si eu cred ca vom ajunge la ce preconizezi tu, dar pana atunci, ce spun eu sunt aspecte ce nu pot fi trecute chiar asa usor cu vederea. Cand peak oil vine, o sa ai dreptate 100% :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici ar fi enorm de zis, si cred ca daca ti-as spune tot ce gandesc in privinta celor doua subiecte fierbinti (scoala si medicina), ai fi mai mult decat excedat. Si eu nu am in plan sa te necajesc :-)

      Totusi, hai sa detaliem putin, putin, cat am atinge marea cu degetul. Eu sunt omul scolii, sunt profesor, si stiu bine cat valoreaza lumea asta. O stiu cu bune si cu rele, am facut doua facultati si predau din 1996. Am fost preocupat de medievistica si am ajuns inevitabil si la sistemul de invatamant medieval. Pot spune linistit ca acesta a fost ultimul sistem care cauta un singur lucru: formarea de oameni si adecvarea lor la adevar.

      Din secolul luminilor (XVII) si mai ales dupa revolutia industriala, invatamantul a inceput sa fie patronat de industrie si de ideile ateiste. S-a renuntat la formarea de oameni, de carturari si de cautatori ai adevarului, pentru ca industria produce suruburi, panza ieftina si in general marfuri rentabile si proaste, nu oameni.

      Asadar, daca vrei ca ficiorul tau sa fie om, si daca aspiri pentru el la perfectiunea sufleteasca, la caracter ales, la virtuti, si chiar doresti sa se mantuiasca, scoala nu e un ajutor, ba chiar e o piedica. In linii mari consider ca invatamantul de masa a fost o idee extrem de proasta, imediat dupa renuntarea la curricula medievala. De asemeni, consider ca invatamantul mixt, adica fete si baieti a fost o idee extrem de proasta, imediat dupa invatamantul de masa. La toate, la un moment dat se va renunta.

      Cat despre medicina alopata, atunci cand n-am furie am dispret pentru ea. Marile flageluri s-au nascut atunci cand orasele s-au dezvoltat prea mult, pentru ca absenta soarelui, a aerului curat, a igienei, au fost asociate orasului. Mai nou, mancarea proasta, organismele modificate genetic, slujbele nefiresti (si aici e enorm de zis!), degenereaza in cancere, boli autoimune si alergii. Raul trebuie taiat la radacina, nu amagit cu o medicina fundamental eronata.

      Ștergere
    2. Scrii extrem de frumos, din ce-am citit pe blogul tau constat ca avem patanii si idei extrem de asemanatoare, deci ai toata simpatia mea.
      N-am comentat cu dorinta de a ne masura...diplomele, nici pentru a epata si in niciun caz pentru a te necaji. Daca asta ai citit printre randuri, pot sa te asigur ca ai interpretat gresit.
      Si eu cunosc sistemul de invatamant din interior, fiind tot profesor de vreo 10 ani. Sunt cu totul si cu totul de acord ca e un sistem putred, orientat catre industrie si nu catre om. La fel ca tine, as putea vorbi zile intregi fara a ma repeta. E un gen de comunism care incearca egalizarea artificiala a unui talent nativ la desen cu un talent nativ la sport, reusind sa faca ambii oameni economisti. Cu toate astea, cred ca asumarea sarcinii de unic profesor pentru copil este o sarcina ce depaseste orice om, indiferent de gradul de eruditie.
      Acum cu medicina alopata. Sunt convins ca sistemul actual e cel care ne imbolnaveste, printr-un stil de viata incompatibil cu designul nostru. Mult prea sedentari, o alimentatie necorespunzatoare, poluarea, stresul toate sunt argumente pentru boli premature care nu se vor vindecate de corporatiile de medicamente, pentru ca ar pierde din clienti. Dar, sa luam urmatorul exemplu: te-ai mutat la Diribao cu copiii. Sunteti sanatosi, mancati bine, aerul curat si mult mai putin stresati. Dar copiii sunt copii si dintr-o joaca unul "capata" o fractura deschisa. Ai incerca s-o tratezi tu? Eu unul, as sari in masina cu domnisoara mea si m-as opri la primul spital. Dupa care as duce-o la cel mai bun ortoped that money can buy.
      Da, cand paradigma actuala isi va atinge sfarsitul (pentru ca o va face) atunci umanitatea (ca ansamblu) va trebui sa gaseasca alte solutii (sa speram ca in favoarea ei). Dar pana solutiile vor fi gasite, multe drame se vor intampla, mult timp va fi pierdut, multa cunoastere va fi pierduta de asemenea. Iar noi, majoritatea, cred ca ne vom stradui sa supravietuim.

      Ștergere
    3. Nici vorba de masurat diplomele, atunci cand spun cuiva ca mi-am tocit coatele prin amfiteatre dorinta este sa-i arat ca inainte de a fi profesor, sunt etern elev. Deci cunosc invatamantul din ambele parti ale baricadei.

      Vrem sau nu, suntem si profesorii copiilor nostri. Si acolo nu e vorba doar de cunostinte, desi nici vorba sa minimizez ponderea cunostintelor si a memoriei in educatie, totusi aici e vorba de mult mai mult, de cele mai fine reactii pe care le avem si copiii le copie, de modul in care raspundem in situatii limite, care dezvaluie calitatea noastra umana...

      Exemplul fracturii deschise este unul limita, care vizeaza medicina de urgenta. Cum am putea fi siguri ca evitam complet accidentele din viata noastra? Nu putem. Eu nu contest medicina de urgenta, care face si ea ce poate atunci cand uneori n-a mai ramas nimic de facut. Eu resping medicina alopata, si mai ales medicina de preventie, care a transformat o idee nobila (preventia) intr-o practica oneroasa (vaccinuri, vitamine, suplimente alimentare etc.).

      Legat de fracturi deschise, am avut ocazia sa cunosc o femeie, o taranca dintr-un sat din judetul Suceava, care stia sa puna lipitori (vindeca varice). Printre altele, stia sa aseze oasele, inclusiv in cazul fracturilor deschise. Nu stiu sa fi lasat vreun urmas competent. Vezi? Se pierd mestesuguri, nu mai avem fierari, tamplarii nu stiu sa lucreze in lemn, pentru ca isi epuizeaza competentele cu PFL si PAL, nu mai avem potcovari s.a.m.d. Problema serioasa este cea a competentelor reale, cu fiecare batran care moare arde o biblioteca...

      De aceea este bine sa anticipam epuizarea actualei paradigme, sa invatam lucruri serioase, cu aplicabilitate stringenta. Si mai ales sa invatam lucruri practice, in care stau tainele lumii: teologie apofatica, metafizica, limbi sacre si hermeneutica textelor sfinte. Abia atunci vom avea ce transmite...

      Ștergere
  6. De ce Diribao?! Ai vrut sa-l legi de diribau cumva? Sau are alt inteles?
    C.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ideea centrala a acestei postari este independenta, in timp ce este acceptat ca superior conceptul de interdependenta. Chair si mosii nostri stiau ca "unde-s doi, puterea creste", ba mai mult, atuinci cand exista intelegere, armonie si empatie e posibil ca 1+1 sa nu faca doar 2, ci 3, 4 sau chiar mai mult.

    RăspundețiȘtergere