duminică, 21 august 2011

Cum să creezi un colţ sălbatic de 1000 mp cu un buget la mişto


- O fotografie a colţului sălbatic, care se vede în stânga sus, făcută în aprilie 2011.
-

Bine e să începi anumite lucruri cu sfârşitul. Inclusiv când o pui de-o gospodărie. Bine e să-ţi trăieşti viaţa în umbra morţii, să nu uiţi că eşti finit, că nu eşti nici nemuritor, nici fără de capăt. Zicea un sfânt priceput că ăsta e începutul înţelepciunii. Lipsa care e moartea dă, clipă de clipă, plinătate vieţii. A nu te gândi că într-o zi vei pica cu botul în pământ ar fi deci lipsa lipsei, absenţa într-o bună zi a absenţei tale. Eu nu izbutesc, nici n-am izbutit vreodată, ştiu doar gândurile astea cumva pe de rost, dar mă învârt în preajma începutului înţelepciunii precum câinele în lanţ cu ochii pe ciozvârtă. Ehei, de-aş putea să nu niciodată uit că-s doar un cârnat, mi-ar fi viaţa liturghie.

Acum însă am noroc. Am luat pământul ce l-am luat, şi vremea-i aşa că nu pot face mare lucru pe el. Pe-o parte are o secară ce trebuie să şi-o strângă omul, pe cealaltă are o lucernă ce nu-i încă de cosit. Pomii fructiferi şi viţa-de-vie nu-s încă de plantat. Gardul viu nu-i de însămânţat. Neavând nimic de făcut, am pus ochii pe colţul sălbatic, nu cu gând să-l elimin, ci să-l sălbăticesc puţin mai tare, şi-apoi să-i dau drumul să lunece în voia lui. Pentru cei care sunt puţin stingheriţi de ce vorbesc eu aici, ar fi vorba despre zona 5 a unei gospodării permaculturale, aceea pe care dintru început o destinăm "inutilului", adică speciilor forestiere menite să adăpostească păsări şi plante diverse, de pe urma cărora nu vrem să tragem foloase. Locul nostru în care ne propunem să ajungem rar, şi să fim musafiri.


- Altă fotografie, tot din aprilie 2011. -

Ei bine, am noroc. N-am nimic special de făcut, afară de proiectarea gospodăriei, despre care nu vreau să scriu pe blog, pentru că nu-mi prieşte vorbăria despre proiecte. Apoi, marele noroc este că pe pământul ce-am luat există deja un colţ sălbatic, un loc invadat de arbuşti, parte uscaţi, parte vii, o oază de spini în care nu poţi intra fără să te zgârii urât, un colţ semănat cu văgăuni (de iepuri, de vulpe?), cu nişte tufe incredibil de mari de sânger şi de porumbar. Cu doi meri pădureţi incredibili. Îl evaluez ca la vreo 1000 de metri pătraţi (dar o fac regeşte, fără să calculez), e la un capăt, cel mai departe casă, pe vârful dealului, şi conţine două platouri micuţe, unul deasupra celuilalt, unite printr-o râpă pe care n-o poţi ataca din orice unghi.

Partea bună (pe lângă faptul că extraordinar că locul respectiv există, nu mai trebuie să-l inventez), este prezenţa abundentă a arbuştilor. Aşa că, spre deosebire de cursul normal al unei păduri, când arbuştii sunt semănaţi cot la cot cu arborii, eu sunt nevoit să încep să tai câţiva dintre ei. N-am să elimin prea mulţi, ci doar câteva tufe uriaşe (câţiva metri cubi buni) care sunt atât de puternice încât n-ar permite apariţia nici unui copăcel în preajma lor. Nimic nu se va pierde, tulpinile cele mai drepte urmează să le folosesc în grădina de zarzavat pe post de araci, iar în livadă pe post de proptele pentru pomişori. Iar frunzele şi crengile cele mai debile vor asigura mulciul necesar la startul colţului sălbatic.


- Tufe de porumbar, aprilie 2011 -

Ah, era să uit de buget? Păi ce proiect e ăsta care să nu beneficieze de nişte fonduri acolo, orientativ, cât de-o plapumă pe care să n-o depăşesc (prea mult). Am fost într-o pepinieră, să văd cât costă teişorii, glădiţele, stejăruşii... Şi mi s-a tăiat pofta ca să cumpăr de la ei. Adică un tei costă cam 30 de lei. Stejarii undeva ca la vreo 10 lei. În 1000 de metri pătraţi încap fără mari probleme 100 de copaci, şi cum oricum urmează să plantez cam 400 de pomi fructiferi toamna asta, plus vreo 100 de arbuşti... hm, trebuie să fiu puţin strâns la mână. Realitatea e că nu-mi permit exuberanţa unei investiţii de 2-3.000 de lei în colţişorul ăsta. Dar nici n-am să stau până când vor veni banii...

Habar n-am, poate că par zgârcit. Cei care mă cunosc bine mă taxează, dimpotrivă, de risipitor. În ce mă priveşte, ştiu prea bine că dezleg băierile pungii când vine momentul să iau ceva bun, oricum s-o fi traducând bunătatea asta - uneori e trăinicie, pentru că detest obiectele consumabile, sau să arunc obiecte în general; alteori e lucrul frumos, cred sincer că urâtul ne poate ucide, şi de aceea cumpăr uneori lucruri frumoase, mi se face rău când aud judecăţi de tip utilitarist şi mi-e profund milă de oamenii care-şi organizează viaţa strict pe linia asta. Plus că am aşa, un dispreţ pentru bani atunci când cumpăr ceea ce depăşeşte orice valoare financiară din lumea asta... de exemplu pământul, dar simt că n-o să mă uit la bani nici când am să cumpăr un câine, sau un cal...


- Tufe de porumbar, tufe de sânger, aprilie 2011. -

Deci bugetul este, doamnelor şi domnilor, 100 de lei. Sper să mă încadrez. Din suma aceasta pătrăţoasă, intenţionez să cumpăr câteva instrument: un fierestrău cu care să tai arbuştii uscaţi ce încă n-au căzut la pământ, precum şi arbuştii care sunt prea numeroşi, un plantator pentru bulbi, pe care intenţionez să-l folosesc pentru ghinde şi castane, şi un plantator conic pentru seminţe de glădiţă şi salcâm. După cum este foarte evident, singurii copăcei pe care sper să-i aduc vor proveni direct din pădure, plus ce mai am puiet crescut alandala pe lângă bloc. Restul vor fi strict seminţe. Ah, să nu uit, mai aduc şi ceva butaşi de cătină albă pe care vreau să-i pun lângă râpă, planta asta prezintă proprietatea curioasă de a-şi trimite drajonii la deal, se caţără pur şi simplu şi fixează terenurile în pantă, oricât de abruptă ar fi ea.

Acum, la sfârşitul lunii august, am găsit deja disponibile în natură seminţe de tei şi seminţe de paltin. În oraş sunt câteva exemplare suficient de joase încât să se poată recolta cu mâna, fără scară, fără nimic. Am strâns o sacoşă de-aia mare cu seminţe, pe care urmează să le împrăştii haotic. Sunt mici, şi majoritatea vor da greş, vor îngrăşa pământul. Asta e soarta seminţelor, cu cât sunt mai mici cu atâta supravieţuiesc mai greu. Iar dacă am să fiu uimit cu câte s-or lega, nu-i bai, că le transplantez într-un an doi, puiet să am eu, că sigur am să-i fac rost. Cu ghindele şi castanele nu mai merge aruncate, alea chiar trebuie îngropate, e ceva dichis, dar se prind aproape toate. Şi nucile la fel. Dar nu pun nuci, va veni şi vremea lor în livadă, n-are rost să mă încurc. Mai degrabă aduc nişte butaşi de soc, şi mai caut ceva arbuşti ca să diversific zestrea locului.


- Colţul sălbatic în iulie 2011. Se văd tufele de sânger izolate, puternic colorate în roşu. -

Ca să concluzionez, zilele astea încep să tai şi arunc prima pungă de seminţe. Cumpăr fierestrăul pentru crengi. Încerc să investighez mai bine zona, oricum am senzaţia c-am s-o parcurg centimetru cu centimetru atât când voi tăia din arbuşti, cât şi când voi planta seminţele. Sper să mă încadrez în buget. Mă rog, măcar pe termen scurt, pentru că în perspectivă s-ar putea s-aduc o băncuţă acolo, când s-or sălta copăceii spre cer şi-o să fie umbră. Iar dacă mi-a ajuta Dumnezeu, poate-or să mă îngroape puii mei în colţul sălbatic, pentru că aşa-i obiceiul prin satele acelea, lumea-şi ţine morţii în curte, nu-i exilează la cimitir, precum romanii pe vremuri. Şi la faza asta sigur sar din suta de lei pe care mi-am propus s-o cheltuiesc.

21 de comentarii:

  1. Cand s-or coace bine o sa-ti trimit eu o mana de seminte de gladitza... in caz ca doresti normal.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca doresc? Glumesti. Sunt mort dupa gladita. Imi trebuie asa, ca la vreo 4 kg de seminte, pentru ca tot gardul viu la proprietatea asta (cam 650 m) vreau sa-l fac din gladita. Stiu ca dureaza, dar esentialul este ca nu ma grabesc.

    Am inventariat toate gladitele din orasul meu, si stiu care dintre ele au pastai si care n-au. Zilnic trec pe langa cateva si ma uit sa vad gradul de coacere. Prin octombrie-noiembrie am sa incep sa culeg, recoltez boabele iar pastaile le bag la compostat.

    Stiu ca mai este un tip care vinde seminte, de prin Iasi. Daca am sa mai am nevoie, cumpar si de la el.

    RăspundețiȘtergere
  3. :)
    Nu am mana asa de mare (4 kg) dar ce gasesc pun deoparte. Putin va fi mai mult decat nimica.

    Si eu le-am "ginit" tot prin oras. Balconul este mic pentru asa ceva.

    Sper ca nu ai inteles gresit... am zis "trimit" nu "vand" ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. 4 kg de seminte de gladita e o cantitate foarte mare. Daca-mi poti trimite si 100-200 de grame, este foarte bine. Ai dreptate, "putin va fi mai mult decat nimica". Avem amandoi varsta la care stim ca cine refuza un caine viu pentru ca leul este mort, ramane doar cu un leu mort.

    Am inteles foarte bine ca "trimiti", nu "vinzi". Poate recoltez si eu niste seminte de platan, am gasit unul in Cluj, sunt doi si la Turda... Pacat ca n-am drum degraba prin Iasi, unde Copoul e plin...

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca este vorba despre: http://en.wikipedia.org/wiki/Platanus
    Sunt si la noi in Sibiu... parca au niste "mingiute" pe post de fructe.
    Pentru biomasa sau pentru ce iti trebuie?
    Cand se recolteaza?

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Cipm, vad ca n-am nimerit-o cu platanii. Adica, daca la tine sunt, atunci inca n-am gasit ceva deosebit sa-ti ofer. Dar timpul nu-i pierdut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru ca sunt in la tara si nu am inca net abia acum am citit articolul.
    Draga Radule, se pare ca avem bucurii comune :). Eu am in spatele gradinii un parau si malul acela instabil tot incerc sa-l fixez prin vegetatie. Ca forma, malul seamana cu coltul tau salbatic, atat ca al tau e mult mai mare si e fixat sanatos. Am ceva vegetatie spontana, cu restul incerc sa vin eu. Deja am pus salcami, catva nuci, salcii, vreau sa adaug din flora spontana alte cateva. Cred ca voi scrie intr-o zi ceva pentru a da idei celor care au un petic langa parau si nu-l folosesc deloc, sau mai rau, e pentru depozitarea gunoiului.
    Poate facem un schimb de experienta, sa ne ti la curent cu fiecare etapa din evolutia coltului tau salbatic.
    Sa sti ca atunci cand nu am somn aplic un truc: ma duc cu gandul la coltul meu verde si-mi imaginez cum va fi peste catva ani cand ma voi plimba prin el acolo salciile langa parau, sacamii printre care cobor, catva corni, lemn cainesc inflorit si mosdrean. Pe jos nu mai vad pamatul acela sterp, ci trifoi (idee furata de la tine :) ), menta si alte plante melifere. O coarda-doua de vita de vie. Trag aer in piept inchipuindu-mi ca simt mirosul proaspat. Si adorm linistit :).
    P.S. Vreau sa-ti multumesc pentru notele tale de lectura, sunt pentru mine principala sursa de informare. E extraordinar ca ne impartasesti ceea ce citesti.

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga Marius, mi-era dor sa te citesc. Fireste ca avem bucurii comune, iar vestea buna este ca mai sunt multi ca noi. Fluxul ideilor noastre nu va mai fi deloc neglijabil dupa o vreme.

    Pe masura ce coltul salbatic va evolua, voi scrie noi materiale. Numai ca nu-mi place sa scriu ce vreau sa fac inainte de a face. Dupa, asta-i alta problema...

    Notele de lectura sunt un vechi exercitiu de-al meu. In urma cu vreo 8 ani, disperat ca citesc si nu-mi amintesc tot (ma rog, imposibil, nici acum nu pot sa-mi amintesc tot!), am inceput sa fisez. Cauta pe net "Projet René Guénon", acolo am pus mai cu seama lecturile mele spirituale.

    Sper ca pe masura ce voi lucra, notele de lectura sa alterneze cu materialele survenite din experienta mea directa.

    RăspundețiȘtergere
  9. buna radu! coltul tau salbatic imi aminteste cu o bucat de pamant pe care am primit-o la mine la bunici in sat. Tata era foarte suparat ca a primit un pamant care nu poate fi cultivat, dar mie mi-a placut de prima data. E o bucata dintr-o fosta livada comunista, acum plina de arbusti si pomi fructiferi salbaticiti. Are si o mica buza la o balta de pescuit. De cativa ani ne tot intrebam ce sa facem cu pamantul ala... voi urmari activitatea ta, si poate voi gasi inspiratie si elan. Spor la treaba, pe curand.
    codruta

    RăspundețiȘtergere
  10. buna, codruta
    cu tot respectul, tatal tau trebuie sa cultive acolo o padure. chiar daca e vorba de 1000 de mp (cum e cazul meu), tot incap 100-150 copaci seriosi, care vor fi valorificati peste 20-30 de ani, pe rand, in vreme ce altii le vor lua locul. nu vorbim de suficienta energetica, o familie are nevoie de 0,5-1 ha pentru a-si produce toata masa lemnoasa de care are nevoie, insa 1000 mp este un bun exercitiu pentru inceput. nu exista terenuri inutile, exista doar oameni in cautare de inspiratie.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu sunt cam circumspect in ceea ce priveste aceasta a 5-a zona: cat de mult lasam salbaticia sa se dezvolte si cat de aproape e de gospodaria propriu-zisa? Din cate stiu nici taranilor nostri nu le placeau “sherpariile” langa curte.

    Socru’meu are o minunatie (zice el) de padurice de salcami langa casa. Jungla in toata regula. Se lauda la toata lumea cu ea insa n-a pus nimeni piciorul pe-acolo de ani de zile. Am fost eu anul asta PE LANGA ea sa culeg flori de soc si m-am ales cu niste intepaturi de tantari de m-au tinut 2-3 luni. Inca mai am urme si nu sunt alergic la chestii de astea :-) Cand lasi jungla sa se dezvolte (zeci de ani de zile), se dezvolta…
    Bun, sunt vreo 30-40 de salcami inalti si grosi, foarte buni de taiat la nevoie, o mica avere vorba aia, dar justifica asta jungla de langa casa, cu tot tacamul: tantari, fel de fel de insecte, viespi (unele chiar uriase)? Pentru mine, nu. Imi plac padurile, nu jungla, nu mlastina :-)

    A, si mai are o asa numita “balta”, mai mult plina de mal decat de apa, broscarie, serparie si insectar, total inutila si inestetica. Toti incercam sa-l facem s-o desfinteze, el viseaza la iaz cu pesti :-)

    RăspundețiȘtergere
  12. Ovidiule, tu esti trecut prin metafizica, de aceea am sa-mi permit sa-ti explic de ce socrul tau este mai destept ca tine. Vezi tu, una din cauzele pentru care eu gasesc ca ideile permaculturii sunt bune este aceea ca ilustreaza niste concepte si niste legi metafizice care pot fi gasite in toate religiile.

    Una dintre aceste legi este aceea de a nu incerca sa controlezi totul. Adica sa stapanesti, dar sa lasi concomitent ceva sa-ti scape, pentru ca nu esti atotputernic, ci doar un carnat muritor, care e bine sa stie unde-i sunt limitele, ce poate si mai ales ce nu poate. Nu in ultima instanta, in semn de reverenta fata de pamantul care ne suporta, e bine sa lasam si alte vietati sa fie langa noi: pasarile cerului, chiar rapitoare, insecte "nefolositoare", ierburi ale caror proprietati ne scapa, copaci care nu ne dau fructe.

    Zona a 5-a din permacultura, locul unde mergem poate o data la cateva luni, si in care suntem musafiri, este tocmai partea din ferma care ne scapa, care ni se sustrage, e bucatica aceea care ne aminteste ca nu e bine sa "exploatam" tot, ca mai trebuie lasat ceva si altora. E si jertfa, daca vrei, pentru ca nu e un loc in care depozitam gunoaie, ci e un loc de care ne lipsim, nu semanam porumb, nu pastem calul, ci lasam sa traiasca acolo tantarii, radastele si vrabiile.

    RăspundețiȘtergere
  13. Salutare
    Cum nu am reusit sa-ti accesez profilul ("Blogger Profilul solicitat de dvs. nu poate fi afişat. Mulţi utilizatori Blogger nu au ales încă să îşi facă public Profilul. ") pentru a-ti trimite un mail o sa-ti scriu aici.

    Am avut mici emotii... cei de la "administratie" au taiat gladitele si era cat pe aici sa nu ma tin de cuvant. Din fericire intr-un din plimbari am dat peste alt exemplar fapt care mi-a permis sa nu ma fac "de minune". Am strans ceva pastai si mai am in vedere un exemplar langa Sibiu pe care nu am reusit sa-l vizitez.
    Urmeaza sa stabilim un mod in care sa intri in posesia lor.Eventual dupa ce incerc sa adun (daca s-or fi facut si niste seminte de platan)
    Numa' bine!

    RăspundețiȘtergere
  14. Draga Ciprian, esti formidabil. Iti multumesc foarte mult pentru efort, mai ales mirosul pastailor din care se extrag semintele de gladite este greu suportabil.

    Adresa mea de mail este riliescu2000@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  15. Sunt intr-o cutie in pivnita si inca nu sunt de nesuportat. Povestim pe email.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ai ramas la ideea de a face tot gardul viu din gladite ? Eu ma gandeam ca o combinatie de soc cu fag ar fi ideala. Socul pentru florile care le produce si protectia impotriva afidelor. Iar fagul pentru coloritul extraordinar pe care il ofera toamna.

    Ma gandeam ca varianta cu ghimpatele (gladita, mur, maces, salcam, catina) se poate utiliza acolo unde chiar vrei sa scapi de vecini, cu mentiunea ca e greu sa le mai defrisezi ulterior. De exemplu astea tepoase ar merge la limita comunitatii, iar intre vecini ceva mai "domestic" si util.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, continui sa vreau sa fac gardul de gladita. Daca totul e ok, zilele astea trag o brazda in jurul proprietatii si acolo pun semintele. Dupa un an stiu foarte bine de unde bat vanturile dominante, si acolo trebuie facuta perdea de protectie.

      Vezi ca fagul are o problema, e iubitor de umbra in primii ani de viata. Deci nu stiu cat de bun este pentru perdea. Socul e minunat, am incetat anul asta fara succes sa prind ceva, insa la anul o iau de la capat, am nevoie musai de cateva tufe zdravene.

      Ștergere
    2. Multumesc. Ai vreun articol si despre gladita ? Ma interesa daca are ceva proprietati terapeutice sau avantaje care te-au facut sa o alegi.

      Ștergere
    3. Nu stiu nimic terapeutic despre gladita. Stiu ca, daca este lasata de animale in primii ani, face un gard strasnic, cu spini care descurajeaza orice animal. Sunt atras de gardul viu in general pentru ca e... viu, adica sursa de furaje pentru animale in caz de seceta, si de ingrasamant prin compostarea materialului rezultat dupa tundere (dar si dupa tocarea mladitelor). Plus ca e si teribil de estetic, iar in cazul gladitei varsta unui astfel de gard este evaluata la 120 de ani, si mie-mi plac chestiile de durata...

      Ștergere
    4. Mersi de lamuriri si de raspunsuri, inclusiv la cele de la intrebarile anterioare. Nu puneam in discutie utilitatea gardului viu vs gard clasic, aia imi este clara. Incercam sa vad care varianta de gard viu este mai utila. Gen gladita vs soc vs salcam etc.

      Din ce am mai studiat de ieri am inteles ca se aseamana mult cu salcamul, este mai spinoasa si ofera protectie mai buna, dar nu se inmulteste asa usor. Deci ca avantaje as vedea mierea, la fel ca si la salcam, ideal in combinatie cu acesta pentru ca infloresc in perioade usor diferite.

      Mda, cred ca o trec pe lista. Deocamdata am proiectat pe o latura a terenului salcam, pe una soc, vom pune pe a treia gladitza si mai astept idei... :)

      Ștergere
  17. Poze actuale cu acest colt salbatic nu aveti? Sunt curios cum a evoluat natura intre timp. Daca va intereseaza seminte de evodia va pot trimite. Felicitari pentru postari, sunt foarte frumoase si utile!

    RăspundețiȘtergere