vineri, 9 septembrie 2011

Heinz Erven, Paradisul meu (note de lectură)


NOTĂ: Textul care urmează nu constituie reproducerea integrală a volumului Paradisul meu, al lui Heinz Erven. Simplele note de lectură nu pot înlocui parcurgerea completă a lucrării. Puteţi cumpăra această carte la Librăria Jovis, împreună cu alte titluri.

În prefaţă: Ştiinţele naturii – chimia, botanica, zoologia, medicina, agronomia etc. – îşi ating limitele când încetează să se mai orienteze după legile naturii. Mai ştiutoare decât natura nu poate fi nici o ştiinţă; acestea pot să cerceteze natura, să descopere lucruri noi, care până atunci nu erau cunoscute, dar nu trebuie să se ridice deasupra naturii şi să-şi propună schimbarea acesteia.

Hrănirea păsărilor de curte o face utilizând sub chip de furaje combinate: urzica, tătăneasca şi dragaveiul cu frunza netedă (Rumex obtusifolius). Urzica se administrează numai după ce a fost cosită şi uscată, pentru că prin uscare perişorii ei îşi pierd efectul iritant. Urzica uscată mai este adăugată iarna în hrana păsărilor.

Albinele sunt primele victime ale stropirii cu pesticide şi insecticide. La rândul lor, păsările care consumă albine intoxicate preiau toxinele şi mor.

Dacă se doreşte practicarea unei legumiculturi şi pomiculturi biologice, pe primul loc stă protecţia păsărilor. Toate speciile de păsări îşi hrănesc puii cu insecte, larve, ouă de insecte, fluturi mici, omizi etc., până când ei reuşesc să-şi procure singuri hrana. De exemplu, o pereche de piţigoi, care hrăneşte într-o vară două generaţii de câte 10-13 pui, trebuie să caute şi să ducă la cuib circa 70 kg de insecte, larve şi ouă de insecte din pomi şi tufişuri.

Păsările consumă din furajele puse la dispoziţie de om, doar până când găsesc din nou hrană naturală, pe care o preferă întotdeauna.

Este bine ca pe un hectar de livadă să existe cel puţin 50 de cuiburi de păsări. În mijlocul grădinii este bine să existe un coş plin cu pene de găină, lână de oaie pieptănată, rafie, fân etc., pentru ca păsările să-şi poată amenaja cuibul. Păsările trebuie să aibă apă suficientă, şi astfel vor atenta mai greu la cireşe şi căpşuni (pe care le caută de sete).

Inclusiv păsările răpitoare trebuie colonizate într-o livadă.

Un agricultor conştient de responsabilitatea lui faţă de natură cedează bucuros câteva procente din recolta sa colaboratorilor necuvântători. Dacă ai un asemenea sistem de protecţie al păsărilor poţi privi liniştit cum insecte de diferite soiuri îţi atacă pomii, deoarece ştii că acest coşmar se termină cel mai târziu când apar primii pui de pasăre şi începe perioada de hrănire a acestora.

Un muşuroi de furnici roşii fereşte de dăunători o pădure în suprafaţă de 2–4 ha. Pomii fructiferi aflaţi în imediata apropiere a muşuroaielor de furnici sunt mai viguroşi şi prezintă frunze de culoare verde închis. Şi în pădure se poate constata că vegetaţia este mai abundentă în apropierea muşuroaielor de furnici.

Urechelniţele distrug păduchii plantelor. Viespile se hrănesc cu muşte de casă. Ariciul decimează şoareci, melci şi tot felul de omizi.

Pentru grădină, râma este animalul care înlocuieşte cazmaua. De aceea grădinarul va folosi cazmaua numai dacă plantează un pom sau sapă o groapă, în rest cazmaua nu are ce căuta în grădină.

Aratul pămânutului sau săpatul cu cazmaua înseamnă nu doar un consum mare de energie, dar şi deranjarea vieţii din sol. Este preferabil să se radă solul cu o sapă ascuţită, nu mai mult de 3-5 cm din stratul de suprafaţă. Ţelina rezultată se strânge şi se compostează. Apoi se cultivă un amestec de mazăre şi fasole, care acoperă solul cu verdeaţă. În acest fel solul se afânează şi se îmbogăţeşte în azot. Iarna leguminoasele degeră, iar solul rămâne tot timpul acoperit. În felul acesta pământul devine în doar un an pământ de grădină. Dacă este foarte puţin timp, se poate recurge la semănatul de muştar sau de spanac de Noua Zeelandă (Tetragonia expansa).

După plantarea pomilor nu se mai efectuează nici o lucrare la sol. Eventual se seamănă din când în când leguminoase. În nici un caz solul nu rămâne descoperit peste iarnă, trebuie acoperit fie cu îngrăşăminte verzi, fie cu materiale care degeră iarna (gunoi de grajd în strat subţire, fân, iarbă, frunze uscate etc.).

În mod curent, agricultorii care practică metode moderne intră în iarnă cu terenurile arabile descoperite, cu straturi întoarse, expuse gerului, vântului şi adeseori secetei. Astfel terenurile ajung în primăvară într-o stare biologică precară, nefiind capabile să asigure plantelor suficiente elemente nutritive.

Este o greşeală ca la arăturile adânci de toamnă să încorporăm gunoi pe brazdă. Materialul organic proaspăt trebuie prelucrat în condiţii aerobe, de către organismele din straturile superioare ale solului. De aceea, gunoiul trebuie folosit doar ca acoperământ sau cel mult încorporat superficial în sol. În adâncime ar putea avea loc doar procese de putrefacţie, cu formare de substanţe inhibitoare pentru creşterea plantelor.

Prezenţa pietrelor la rădăcina copacilor are efecte benefice, în sensul că pietrele acţionează ca îngrăşăminte minerale de lungă durată, iar sub ele se instalează o viaţă insensă şi bogată: gândaci, viermi, şopârle etc.

Dăunătorii şi bolile atacă plantele atunci când solul se află în dezordine. În acest caz, fie pământului îi lipsesc unele elemente nutritive, fie datorită unei fertilizări excesive, hrănirea plantelor nu este echilibrată. Plantele îşi pierd astfel rezistenţa la boli şi dăunători. Seceta îndelungată poate conduce şi ea la îmbolnăvirea plantelor.

Tuful vulcanic aşternut pe sol în strat de 3-4 cm acumulează nu doar apă, ci şi căldura soarelui. Dacă viţa-de-vie sau căpşunile au tuf vulcanic la rădăcină, fructele lor se coc mai repede. În timp, sub influenţa factorilor de mediu, tuful se transformă în pământ.

Plămădeala de urzică sau tătăneasă este foarte bun îngrăşământ pentru toate culturile. Plămădeala de tătăneasă este foarte indicată pentru tomate. Niciun grădinar nu trebuie să se lipsească de urzică, tătăneasă, pelin, coada calului. Mai pot fi folosite ca fungicide şi insecticide: ceapa, usturoiul şi hreanul.

Pentru a se asigura clienţilor fructe de bună calitate pe toată durata anului, se plantează un număr mare de soiuri. Şi în cazul viţei-de-vie se recomandă un ameste cât mai variat de soiuri.

Dacă producţia este foarte mare, fructele se răresc manual, obţinându-se astfel fructe de 3-4 ori mai mari decât de pe pomul nerărit.

Între rândurile de viţă-de-vie se recomandă plantarea de usturoi (care previne atacul bolilor produse de ciuperci), gălbenele, crăiţe (care atrag insectele) şi diferite specii de leguminoase.

Pentru îngrijirea pomilor fructiferi se recomandă ungerea trunchiurilor cu o pastă obţinută din caolin, balegă proaspătă de bovine şi apă de ploaie. Pasta se aplică cu bidineaua, după curăţarea trunchiurilor cu peria de sârmă. Pe parcursul anilor, trunchiul devine neted, astfel încât insectele nu au unde să ierneze. Cine nu are caolin poate folosi varul. Dacă se introduce şi fiertură concentrată din coada calului, se asigură aportul de acid silicic, al cărui efect este întărirea pereţilor celulari.

Prima condiţie pentru o livadă mixtă sănătoasă este alegerea corespunzătoare a soiurilor şi portaltoilor. Odată rezolvată această problemă, putem începe să lucrăm după modelul pădurii ce conţine un ameste de specii.

Dacă solul este subţire, se poate semăna urzică mare care, cosită şi lăsată pe loc, oferă cantităţi mari de humus. În acelaşi scop se pot folosi: morcovul sălbatic, sâlnicul, urzica moartă, coada racului, piciorul caprei, păpădia, coada şoricelului etc. Intervalele dintre rândurile de pomi pot fi cultivate cu trifoi şi alte specii de leguminoase, pentru ca azotul din aer să fie transformat în îngrăşământ.

În livadă trebuie să existe plante sanitar: vetrice (Tanacetum vulgare), conduraşii, pelinul.

Hreanul plantat printe piersici previne atacul şi băşicarea frunzelor. Mai are efect şi asupra unor boli de la vişin. În podgoriile vechi întâlnim hrean sălbăticit, semn că înaintaşii cunoaşteau mai bine decât noi mijloacele de vindecare şi apărare naturale.

Usturoiul trebuie şi el lăsat să se sălbăticească în livezi şi vii, pentru că acţionează împotriva fungilor şi dăunătorilor. Mirosul lui nu este agreat de şobolani, care părăsesc şi ei zona.

Premisa unei plantaţii sănătoase de căpşuni este acoperirea permanentă a terenului, aşa cum vedem în ădure. În grădină, ca material de acoperire, se pretează foarte bine:
a) paiele;
b) acele de conifere;
c) coaja de copaci;
d) tuful vulcanic;
e) muştarul galben (care creşte foarte repede şi în plus îndepărtează nematozii, la fel ca şi crăiţele).

Ceapa se cultivă pe stratul de anul trecut al morcovilor. Sfecla roşie este lângă un strat de ceapă, bobul lângă cartofi. Varza cultivată împreună cu ţelina urmează după bob sau după mazăre timpurie, care lasă în urma lor terenul îmbogăţit în azot.

Conopida se cultivă împreună cu ţelina (conopida protejează ţelina împotriva ruginii, iar ţelina protejează conopida împotriva albiliţei). Salata se cultivă împreună cu ridichile de lună (salata îndepărtează puricii de pământ). Ceapa cu salata (ceapa protejează salata împotriva bolilor).

Alte combinaţii benefice:
a) prazul cu ţelina;
b) prazul cu pătrunjelul de rădăcină;
c) andivele cu guliile;
d) feniculul cu varza chinezească;
e) fasolea oloagă cu castraveţi.

Legume care nu se suportă, inhibându-se reciproc în creştere:
a) tomatele cu feniculul;
b) gulia cu sfecla roşie;
c) fasolea oloagă cu ceapa şi mazărea;
d) salata cu pătrunjel.

3 comentarii:

  1. Cartea momentan nu mai este disponibila si ma gandeam daca esti de acord sa imi imprumuti cartea ta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cartea a fost retipărită. Poate fi procurată de la Libraria Jovis - Paradisul Meu

    De asemenea a mai apărut o carte foarte utilă despre Producerea compostului

    RăspundețiȘtergere