Edward S. Faulkner, Nebunia plugarului (note de lectură)

1. Marja de eroare

Teza acestei cărţi este aceea că plugul care este utilizat în toată lumea civilizată este cea mai puţin satisfăcătoare opţiune pentru pregătirea terenului în vederea cultivării semănăturilor.

Niciodată nu s-a formulat o motivaţie ştiinţifică pentru arat. Nimeni n-a putut să dea un răspuns atunci când a fost întrebat de ce nu este bine ca îngrăşămintele organice să fie lăsate la suprafaţă, în loc să fie îngropate cu plugul.

Toate construcţiile teoretice despre administrarea solului s-au bazat pe presupunea axiomatică a corectitudinii aratului. Numai că aratul este incorect. Deci toate teoriile privind cultivarea plantelor trebuie reexaminate pornind de la faptul că a ara este un lucru greşit.

Dacă n-am fi mers împotriva legilor naturii atunci când am început să arăm terenurile, am fi evitat problemele create astfel (eroziunea solurilor, inundaţiile, diminuarea pânzei de apă freatică, compactarea şi impermeabilizarea solurilor), precum şi eforturile pentru a le soluţiona.

În America există mai multe maşini care echipează fermierii decât oriunde în lume. Şi totuşi, ţăranul chinez sau ţăranul altor state “înapoiate” produce mai mult raportat la aceeaşi suprafaţă decât fermierul american cu echipamentele lui de ultimă oră.

Cea mai mare parte a cunoştinţelor noastre despre relaţiile nutriţionale ale plantelor sunt strict academice: clasificate superficial şi niciodată dezvoltate în vederea utilităţii practice. Ştim desigur că nici un animal n-ar putea supravieţui dacă ar fi hrănit cu produşi chimici de sinteză. Nu e greu de apreciat că toate animalele, precum şi omul, ar dispărea de pe pământ dacă ar fi private de hrana organică oferită de plante.

Ideile îndeobşte acceptate privitoare la îngrăşămintele verzi au fost modificate de două recomandări :
a) incorporarea îngrăşămintelor verzi în sol devreme, înainte ca acestea să se lemnifice şi să putrezească greu;
b) dacă totuşi îngrăşămintele verzi se lemnifică, trebuie adăugaţi azotaţi înainte de incorporarea acestora în sol.

Scopul adăugării azotaţilor este acela al grăbirii rescompunerii masei verzi, lucru care chiar se întâmplă, numai că produsul rezultat este adesea spălat în afara solului de primele ploi care cad după apariţia lui. Rezultatul administrării îngrăşămintelor verzi în aceste circumstanţe este adesea unul nul.

Faţa pământului este un cimitir, şi aşa a fost întotdeauna. În pământ se întorc cei vii atunci când mor, înapoind ceea ce au luat cu împrumut pentru a da formă şi substanţă scurtei lor călătorii sub soare. Nici o plantă, nici un animal, nici altceva nu poate stabili un drept de posesie permanentă asupra materialelor care-i compun corpul.

A venit vremea să analizăm metodele noastre de administrare a solului în funcţie de suprafaţa pe care o găsim în păduri şi în câmpurile pe care nu le-a atins plugul. Nu este nici o infracţiune în plagierea căilor naturii.

Scopul acestei cărţi este acela de a demonstra că problemele solului se datorează psihologiei oamenilor. Acolo unde oamenii nu sabotează dorinţa naturii de a creşte, nu există probleme ale solului.

Eroziunea prin spălare este foarte importantă, şi cu mult mai amplă decât eroziunile vizibile de suprafaţă. Ceea ce se pierde prin această eroziune specială ajunge în pânzele de apă freatică şi în mare.

2. Ce este solul?

Ca şi electricitatea şi multe alte lucruri importante şi familiare, solul nu a fost niciodată definit în mod corect. Nici nu este de aşteptat să fie definit acum.

Se spune că a vedea înseamnă a crede. Totuşi, fermierul a văzut şi n-a crezut. A văzut cum pădurile nu sunt afectate de secetă, cum buruienile de pe hotar nu au nici o problemă în timp ce lanul de porumb se usucă din cauza lipsei apei. Aceeaşi vreme este şi în pădure, şi pe hotar, şi în lanul de porumb. Cu toate acestea, nici pădurea nici buruienile nu dau vreun semn că le-ar fi sete.

Una dintre cauzele care au dus la actuala stare de lucruri dezastroasă din agricultură este ideea că oamenii trebuie să ajute plantele să crească. În realitate, nimeni nu poate face nimic pentru ca o plantă să crească. Chiar şi atunci când le cultivăm în mediu artificial, ne rezumăm până la urmă la a reproduce mediul natural.

Se poate spune că dacă invenţia grapei cu disc ar fi precedat-o pe cea a plugului, iar dacă echipamentul pentru plantat şi cultivat ar fi fost conceput să opereze la suprafaţă, lăsând neatinse reziduurile plantelor, atunci n-ar fi fost niciodată nevoie de plug.

3. Solul nu este erodat

Într-un anume sens, foarte important, solul nu este erodat atunci când substanţele minerale provenite din descompunerea materiei organice îl părăsesc, pentru că, la drept vorbind, acestea nu sunt sol. Eroziunea începe doar atunci când suprafaţa solului devine non-absorbantă, din cauza faptului că, în absenţa materiei organice prezentă în toate solurile vii, dispare capilaritatea şi totul devine prea compact.

Practic, tot ce este necesar pentru pregătirea unei noi culturi se reduce la trecerea cu grapa, care va disloca resturile vegetale ale culturii anterioare, păstrându-le totuşi la suprafaţă, după care se tasează cu un tăvălug, în vederea refacerii capilarităţii solului. Ulterior se poate proceda la semănat.

Solul, format din materie organică, poate reţine enorm de multă apă (de câteva ori propria greutate).

Resturile vegetale sunt îndepărtate de pe sol pentru că maşinile agricole se pot mişca mai uşor pe un sol perfect curat. Însă, dat fiind faptul că producţiile sunt mai mari pe un sol care conţine resturi la suprafaţă, atunci echipamentele agricole actuale sunt nepotrivite pentru sarcinile care le sunt încredinţate.

Pentru a creşte producţia şi pentru a opri eroziunea solului (în fapt, unul şi acelaşi scop) trebuie să nu mai introducem materia organică sub suprafaţa solului, acolo unde rădăcinile plantelor nu o pot ajunge şi nu o pot prelucra. “Conservarea solului” constă în activarea şi punerea în circulaţie biologică a substanţelor minerale care, de la începuturile timpurilor, au fost zăvorâte în structurile rocilor de la suprafaţa pământului.

4. Tradiţii ale aratului

Plugăritul este aproape universal. Fermierilor le place să are. Toată literatura agricolă îi sfătuieşte pe fermieri să are cât mai adânc. Cu toate acestea, nu există nici o motivaţie ştiinţifică pentu care aratul ar fi preferabil abandonării resturilor agricole la suprafaţă. Dintre toate răspunsurile, atunci când sunt întrebaţi de ce anume ară, fermierii par să încline în cea mai mare măsură spre justificarea că în acest fel scapă de buruieni.

S-a avansat ideea că rolul aratului ar fi acela de a expune solul la cantităţi mai mari de oxigen. Numai că solul pădurilor, care suportă arbori impresionanţi, nu arată că ar avea nevoie de mai mult oxigen decât conţine deja. S-ar putea spune că plantele nu au nevoie de mai mult oxigen decât intră deja în solul din care se retrage apa.

5. Cercetare (nesponsorizată... neconvenţională)

Autorul povesteşte cum a transformat terenul din spatele casei, conţinând în 1930 un nivel de zero materii organice, într-un teren din ce în ce mai fertil, devenit normal în 1938.

6. Dovada la scară mare

Oamenii de ştiinţă sunt de acord în privinţa efectului de secetă pe care îl atrag cantităţile mari de materie organică introdusă în sol prin metoda aratului, dar nu există un consens la nivelul explicaţiilor. Comportamentul plantelor în sol compact, discuit, este dovada cea mai bună că aratul este inutil.

Omul şi-a asumat în mod eronat îmbunătăţirea metodelor de hrănire a plantelor pe care le-a practicat corect Natura. Pus în faţa necesităţii de a descuraja competiţia pentru hrană a altor plante, care le ameninţă pe cele pe care doreşte el să le cultive, omul a sfârşit prin a înfăptui operaţiuni care duc la dispariţia chiar a hranei de care are nevoie plantele sale. Problemele pe care le are omul sunt deci consecinţa erorii sale fundamentale. Pentru a le pune capăt, omul trebuie doar să se întoarcă la metode care imită cele ale Naturii.

7. Solul creat de maşini

Se poate spune că am lăsat solurile să degenereze în primul rând pentru că există prea mult sol bun peste tot pe faţa pământului. Partea bună este că putem recrea solul peste tot acolo unde acesta a fost distrus, fie prin eroziunea vântului, fie prin păşunat excesiv, fie prin recolte epuizante.

Nu este necesar ca solul să fie închis la culoare pentru a produce bine, deşi este adevărat că solul productiv întotdeauna îşi arată calitatea prin prezenţa materiei organice putrezite, care este de culoare închisă.

Cu ajutorul unui tractor şi al îngrăşămintelor verzi, omul poate face un sol productiv în doar un an.

Nu se poate spune că un anume tip de sol este mai bun decât altul pentru o anumită recoltă, cu condiţia ca solul să aibă suficient material organic la suprafaţă.

Nu există la ora actuală nimic mai bun decât discul pentru incorporarea la suprafaţă a substanţelor organice. Este un instrument bun, care are însă câteva limitări:
a) nu poate fi utilizat pe teren foarte pietros;
b) este dificil de manevrat în pantă;
c) în absenţa unor tehnici speciale, discul nu lasă suprafaţa lină în urmă.

Pentru foarte mulţi fermieri curăţenia câmpurilor proaspăt arate constituie un motiv de mândrie. Problema nu este cum se prezintă suprafaţa acestor ogoare, ci ideea noastră despre frumuseţe.

Aratul a devenit acceptat ca o axiomă a agriculturii, preludiul necesar oricărei operaţiuni. Chiar dacă lucrul cu plugul a fost asociat timp de mulţi ani cu deteriorarea ogoarelor noastre, încă nu am înţeles că pentru a rezolva problemele trebuie să încetăm cu arăturile.

8. Vremea lăsată de Dumnezeu

Omul poate conserva umezeala dăruită de cer, sau o poate risipi. Trebuie să înţelegem că dacă suficientă materie organică este incorporată la suprafaţa solului, acesta va deveni un rezervor capabil să reţină în mare proporţie apa de ploaie. Bineînţeles, masa spongioasă va da drumul la apa de care au nevoie culturile, care altfel ar suferi serios în perioadele dintre ploi.

Trebuie să considerăm că este normală orice suprafaţă a solului care a fost nearată, sau orice sol arat care a avut timp să-şi refacă reţeaua capilară a apei. Orice suprafaţă înierbată sau păşune, precum şi orice gard viu pot fi considerate ca făcând parte din peisajul natural.

Dacă este gestionat corect, solul poate fi făcut să reţină precipitaţiile naturale până la nivelul la care rădăcinile îşi caută în mod normal hrana esenţială. Prezenţa masei organice la suprafaţă îmbogăţeşte apa cu substanţe prin intermediul cărora, picătură cu picătură, apa astfel tratată va aduce mai multă creştere plantelor decât apa aflată între particulele minerale ale solului. Apa conţinută astfel de masa organică ajunge la îndemâna plantelor fără ca oportunitatea prezentată de hrana plantelor să fie risipită în vreun fel. Adevărul despre vreme este că omul o poate folosi foarte bine – dacă vrea.

9. Capcana drenajului

Suntem obişnuiţi să drenăm apa de pe solul saturat. Experienţa însă ne spune că drenajul instalat acolo unde nu este imperativ necesar este cea mai sigură cale spre scăderea producţiei.

Cheltuielile cu drenarea terenurilor sunt semnificative. Adesea, simpla lor acoperire cu materie organică diminuează considerabil problemele. Terenurile aflate în păduri, cu grade de înclinaţie importante, nu sunt niciodată supuse eroziunii, chiar şi sub presiunea unor averse de o violenţă impresionantă. Înainte de a proceda la instalarea unui sistem de drenaj, trebuie văzut dacă încărcarea solului cu materie organică nu reprezintă exact soluţia potrivită.

Solul din care începe să lipsească materia organică se videază rapid de micro-organisme şi insecte. El devine deşert, şi singurul lucru care nu-l consacră ca atare este prezenţa destul de regulată a precipitaţiilor atrase de păduri.

Doar mlaştinile au nevoie de drenare. Dacă pe un teren normal apar suprafeţe umede, adevărata problemă este dispariţia materiei organice.

10. Despre tipuri de sol

Atunci când primii colonişti au venit în America, era imposibil de aflat ce fel de sol se găseşte sub picioarele lor, atât era de abundent stratul productiv de humus.

Din raţiuni academice, tipurile de sol pot fi importante. Din raţiuni practice, nu au nici un fel de importanţă. Dacă materia organică este oferită solului, comportamentul lui este întotdeauna acelaşi.

11. Castraveţi pentru grădinar

În urmă cu 30 de ani, studenţii în pedologie ai unei universităţi americane întrebau de ce este necesară aplicarea de îngrăşăminte chimice la un sol dotat din plin chiar cu elementele pe care acele îngrăşăminte le conţineau. Răspunsul dat a fost acela că mineralele din sol sunt extrem de insolubile, altfel nu s-ar afla (încă) acolo. Părea logic. Poate fi de înţeles că, dacă fie şi numai 0,25% din fosforul conţinut de un sol s-ar dizolva într-un singur sezon, atunci mai devreme sau mai târziu plantele ar suferi fantastic din cauza acestei carenţe. Explicaţia părea bună, însă nu ţinea cont de cumpătarea naturii.

Putem recunoaşte faptul că în cel mai bun caz omul nu contribuie cu nimic la creşterea plantelor. În cel mai rău caz distruge cu rapiditate condiţiile excelente de creştere amăgindu-se că hrănesc recoltele.

Pământul, dacă este lăsat de capul lui, este capabil de mult mai bune producţii decât ar putea scoate fermierii de la el. Condiţiile care favorizează putrezirea materiei organice sunt aceleaşi cu cele care favorizează creşterea recoltelor.

Bacteriile saprofite care consumă îngrăşămintele verzi, dacă sunt lăsate să-şi facă treaba la suprafaţa solului, fixează azotul atmosferic. Asta înseamnă că nu este nevoie de azotaţi. Şi mai înseamnă că inclusiv leguminoasele care fixează azotul sunt inutile (cu condiţia descompunerii aerobice a îngrăşămintelor organice).

În procesul descompunerii materiei organice, se degajă dioxid de carbon. Acesta se dizolvă în apă, moment în care apare acidul carbonic. Acesta din urmă este cel mai bun solvent organic pentru minerale utile plantelor.

Există o grămadă de azot în aer. Cantităţile de minerale din sol sunt practic nelimitate. Tot ce trebuie să facem este să folosim noi practici, care să descătuşeze forţele naturale existente. Trebuie să nu mai vindem castraveţi grădinarului, utilizând îngrăşăminte chimice pentru soluri deja fertile.

12. Boli şi plăgi

În literatura de specialitate se admite în general teoria conform căreia cu cât sunt mai bune condiţiile pentru creşterea plantelor, cu atât sunt mai mici riscurile pentru boli şi atacuri ale insectelor.

Este adevărat faptul că epoca epuizării solurilor coincide cu perioada în care bolile şi insectele au devenit extrem de agresive. Există suficiente motivă ca să considerăm că cele două lucruri sunt conectate între ele.

Cândva se ştia că în gălbenuş se găsesc cele mai multe dintre vitamine. Astăzi, gălbenuşurile sunt sărace, pentru că hrana oferită găinilor este săracă în vitamine. Iarăşi, se ştia că laptele de vacă are un conţinut bogat în săruri minerale şi vitamine. Numai că laptele de azi este sărac, pentru că în alimentaţia vacilor lipsesc ieburile şi pajiştile furnizoare. Ce ştim cu certitudine este că nici găina, nici vaca nu sintetizează vitamine şi săruri singure, de aceea atenţia se îndreaptă spre plante, şi în cele din urmă spre sol.

Atât timp cât în fermajul şi horticultura convenţională lupta împotriva bolilor de orice fel a devenit inevitabilă, se poate pune întrebarea : în ce fel o metodă de pregătire a solului poate aduce o schimbare în bine?

Este rezonabil să considerăm că insectele şi bolile intră în expansiune doar într-un mediu potrivit, aşa cum se întâmplă şi cu alte fiinţe vii. Se pare, în plus, că mediul care este cel mai bun pentru boli şi insecte este cel nepotrivit pentru plantele gazde; iar condiţiile favorabile dezvoltării plantelor sunt intolerabile pentru boli şi insecte.

13. Fermajul fără buruieni

Buruienile i-au ţinut ocupaţi pe ţărani timp de multe generaţii. Astăzi, sunt considerate ca inevitabile. Totuşi, poate nu este chiar aşa. Poate că buruienile sunt mai vulnerabile decât credem noi.

Ni se pare că atunci când arăm pământul controlăm înmulţirea buruienilor. Este adevărat că arătura îngroapă adânc seminţele plantelor nedorite, care astfel nu mai pot germina. Numai că tot arătura scoate al suprafaţă seminţele plantelor îngropate în urmă cu un an sau doi, şi acestea germinează fără probleme. Ceea ce pare a fi o metodă sigură, este de fapt tot ce poate fi mai vicios în materie de controlare a buruienilor. Nu suntem decât victimele metodelor noastre de lucru cu pământul.

În această lucrare se vorbeşte adesea despre secara de toamnă, dar nu pentru că ar fi cel mai bun tip de îngrăşăminte verzi, ci pentru că este o opţiune foarte nimerită pentru ţara autorului. Însă fiecare fermier trebuie să caute soluţia potrivită pentru regiunea lui. La rigoare, dacă un câmp este plin de buruieni, acestea pot fi tratate ca îngrăşăminte verzi.

Este imposibil de precizat câte recolte vor trebui incorporate în sol până când acesta va deveni negru din nou. Probabil este vorba de 2-5 ani.

14. Pământul poate zâmbi din nou

Cu cât « mai mare şi mai bun » este plugul, cu atât mai devastator e efectul său. Se evaluează că doar în Statele Unite se degradează suficient sol cât ar putea susţine recolte pentru hrana a jumătate din populaţia lumii.

Care vor fi efectele renunţării la arat ?
a) păşunile vor fi mai verzi, realmente;
b) culturile vor creşte mai bine, cu mult mai puţină atenţie decât primeau până acum ;
c) vitaminele şi mineralele pe care mâncarea noastră le conţinea din abundenţă vor reveni în aceeaşi măsură ;
d) noi vom fi mai sănătoşi, iar viaţa noastră mai confortabilă.

Trebuie să înţelegem că se poate cultiva pământul fără să-l sărăcim.