duminică, 23 octombrie 2011

Hilaire Belloc, Un eseu asupra restaurării proprietăţii, (note de lectură)


Prefaţă

Adevărata problemă nu este aceea a restaurării puterii de cumpărare, ci a restaurării libertăţii economice. Este adevărat că nu poate exista libertate economică fără putere de cumpărare, dar nu este adevărat că puterea de cumpărare este echivalentul libertăţii economice.

Autorul nu propune nici o schemă pentru restaurarea libertăţii şi a proprietăţii. Nici un program. Şi asta pentru că, în opinia sa, problema este "insolubilă prin mijloace generale". În continuare: "Răul a ajuns atât de profund încât, deşi promovarea unei doctrine noi este nepreţuită, crearea unei maşinării noi şi efectivă imediat este imposibilă." Crearea noii proprietăţi trebuie făcută încetul cu încetul, la firul ierbii.

În ceea ce priveşte optimismul la modă când e vorba de soluţii ideologice: "Respectul pentru realitate mă forţează să spun că Restaurarea Proprietăţii, în condiţiile în care această instituţie aproape a dispărut, este o sarcină aproape imposibil de săvârşit. Dacă ar fi pur şi simplu imposibil de îndeplinit, n-ar merita nici măcar o picătură de cerneală. Nu este pur şi simplu imposibil de îndeplinit, sau, cel puţin, nu este pur şi simplu imposibil să începi o schimbare. Însă sorţii împotriva reconstruirii libertăţii economice într-o societate care a dobândit de mult practica şi obişnuinţa sclavagismului salarial sunt dificili dincolo de orice altă sarcină politică.”

Dacă ratează o astfel de schimbare, societatea noastră este obligată să restaureze sclavagismul. Ori sclavie, ori proprietate, nu există a treia cale.

I

Omul, pentru a putea trăi, trebuie să transforme mediul dintr-o stare în care acesta este mai puţin util pentru el într-una în care este mai util. Acest proces se numeşte "Producerea Bogăţiei". Această transformare se înfăptuieşte prin intermediul mijloacelor de producţie. Este evident că cine controlează mijloacele de producţie controlează până la urmă bogăţia însăşi.

Orice familie este liberă dacă poate controla pe deplin toate mijloacele necesare producţiei bogăţiei de care are nevoie pentru a trăi normal. Însă acest ideal este inuman, omul fiind un animal social.

Societatea fiind necesară omului, apar două limitări ale libertăţii economice:
a) diviziunea muncii (fiecare se specializează în ceva, pe care-l poate schimba cu ceilalţi, spre beneficiul reciproc);
b) principiul unităţii (statul trebuie să existe într-o formă sau alta).

Mijloacele de producţie se controlează prin intermediul proprietăţii.

“Astăzi, în Anglia, şi într-o măsură mai mică în multe alte ţări, proprietatea larg răspândită s-a pierdut. Faptul de a fi proprietar numai este o trăsătură generală a societăţii, capabilă să-i determine caracterul. Dimpotrivă, absenţa proprietăţii, dependenţa de un venit salarial precar şi de voinţa altora este trăsătura generală a societăţii noastre şi-i determină caracterul." (p. 4)

Capitalismul este starea societăţii în care o minoritate controlează mijloacele de producţie, lăsând masa cetăţenilor fără proprietate. Corpul social al acestei din urmă categorii de cetăţeni se numeşte “proletariat”.

În capitalismul industrial, proletariatul trăieşte în insuficienţă şi insecuritate. Fără restaurarea libertăţii, proletariatul poate fi protejat prin:
a) statul servil;
b) comunism.

În statul servil, capitalismul îi ţine pe oameni în viaţă exploatându-i contra unui salariu, iar atunci când nu o poate face îi ţine în viaţă prin intermediul unui mic ajutor social.

Singura formă de societate în care suficienţa şi securitatea se combină cu libertatea este aceea în care proprietatea este bine distribuită şi o mare parte a familiilor deţin şi controlează mijloacele de producţie.

Libertatea economică este bună doar dacă împlineşte anumite nevoi ale naturii umane. Liberul arbitru nu funcţionează dacă omul este privat de libertatea economică.

Nu există democraţie autentică prin delegaţie. Nu există nici conducere economică prin delegaţii. Şi asta pentru că liberul arbitru nu se exercită prin delegaţie.

Parlamentele şi democraţia sunt ireconciliabile. Parlamentarii nu sunt poporul, ci doar o oligarhie formată din politicieni de profesie. Esenţa acestei oligarhii este corupţia, pentru că pretind a fi oglinda naţiunii.

Socialismul şi capitalismul sunt produsele gemene ale aceleaşi false filosofii.

Iluzie născută în capitalism: conflictul dintre libertate şi abundenţă.

Fără libertate economică societatea nu-şi poate permite luxul reacţiilor critice la adresa statului. Doar în cadrul libertăţii economice putem avea o opinie publică.

Trei clauze trebuie avute în vedere când ne apropiem de rezolvarea practică a problemei proprietăţii:
a) restaurarea proprietăţii nu se poate face în mod mecanic;
b) o astfel de reformă nu se poate petrece fără o stare mentală generalizată în social;
c) încercând să restaurăm Libertatea Economică, este nevoie de puterea statului.

Atât statul capitalist cât şi statul comunist sunt structuri mecanice, inumane. Statul distributist (sau statul proprietarilor) este prin definiţie neterminat, nefinisat, incomplet, ca orice organism viu.

Actualmente, oamenii au uitat ce este proprietatea. Toţi vorbesc în termeni de loc de muncă şi salarii. Cei mai mulţi dintre oameni nu-şi doresc proprietatea, ci creşterea veniturilor.

II

Două principii:
a) Orice efort pentru a restaura instituţia proprietăţii poate fi încununat cu succes printr-o bulversare deliberată a tendinţelor economice naturale.
b) Efortul nostru va fi soldat cu un eşec dacă nu este însoţit de reglementări care să apere proprietatea privată, imediat după restaurare.

Efortul restaurării proprietăţii într-o societate ca a noastră poate fi comparat cu acela a reîmpăduririi pământului.

Ideea conform căreia capitalismul apare de la sine, şi în mod necesar, din simpla instituţie a proprietăţii private, este fructul unei pseudo-istorii şi a unei pseudo-filosofii. În realitate, capitalismul a apărut doar atunci când mijloacele de apărare care garantau proprietatea bine distribuită, proprietatea privată, au fost în mod deliberat făcute ţăndări de către o formă a răului căreia nu i s-a rezistat suficient.

Ceva care să poată fi numit proletariat exista înaintea revoluţiei industriale: oameni fără pământ, lucrând deja în transporturi şi comerţ, sau în meşteşuguri. Numai că nu ei au dat tonul. Nu erau suficient de numeroşi atunci când revoluţiile religioase din secolul XVI au distrus zidurile care protejau libertatea.

Prima mare distrugere a fost cea a breslelor, alături de confiscarea proprietăţilor obşteşti în toate statele în care a învins Reforma. Numai după agresarea ţărănimii şi proletarizarea ei a început capitalismul.

Maşinile nu controlază mintea omului, deşi o pot afecta.

Plutocraţia corupe maşina legislativă, şi nicăieri nu este mai evident acest lucru ca în democraţia parlamentară.

III

Problema care se pune este cum să începem restaurarea proprietăţii într-o societate în care proprietatea a fost aproape distrusă, principiul uitat, obişnuinţa cu ea pierdută pentru majoritatea cetăţenilor.

Aparent, cauza răului este competiţia fără limite. Însă putem merge mai departe decât atât. Peste tot unde proprietatea este divizată, societatea are oroare ca cel mai mic şi mai slab să fie eliminat de cel puternic. Dacă vrem să restaurăm proprietatea, trebuie să eliminăm falsa filosofie care stă la baza capitalismului şi a armatei sale de sclavi.

Trei lucruri trebuie făcute:
a) restaurarea micului cultivator, distribuitor şi meşteşugar, mai ales sub forma familială;
b) divizarea întreprinderilor care în mod obligatoriu trebuie să fie mari, la mai mulţi proprietari;
c) confirmarea acestei divizări prin instituţii care s-o menţină şi să împiedice degradarea proprietăţii în capitalism.

IV

Domeniul marilor unităţi economice devine din ce în ce mai mare. Această tendinţă are două cauze :
a) natura instrumentului utilizat (ex: sistemul căilor ferate);
b) eliminarea costurilor cu competiţia.

În ciuda a ceea ce s-a zis, progresul tehnic şi descoperirile nu s-au făcut în sprijinul marilor unităţi de producţie. Noi descoperiri şi noi aplicaţii nu produc în mod inevitabil instrumente scumpe în defavoarea celor ieftine.

V

Restaurarea proprietăţii înseamnă, şi întotdeauna a însemnat de-a lungul istoriei, întâi de toate restaurarea proprietăţii asupra pământului.

“Atunci când oamenii au devenit sclavi salariaţi, gândesc în termeni de venit. Atunci când sunt liberi din punct de vedere economic, gândesc în termeni de proprietate. Cei mai mulţi dintre oamenii moderni care trăiesc în condiţii industriale privesc reforma economică ca pe o redistribuire a venitului. Proprietatea este pentru ei o iluzie. Realitatea este venitul. Proprietatea înseamnă pentru ei doar un aranjament în urma căruia este asigurat un anume venit. Oamenii liberi o văd însă altfel. Ei se raportează la venit ca la produsul proprietăţii, iar forma tipică a proprietăţii, care este forma ei fundamentală, este proprietatea asupra pământului. În formele orientale ale despotismului, precum şi în condiţii nomade, barbare, proprietatea pământului este ori negată în teorie, ori necunoscută în practică. Însă în lumea noastră occidentală este, şi a fost de-a lungul întregii ei dezvoltări, garanţia şi fundamentul cetăţeniei.” (p. 57)

Nu poţi duce un orăşean la ţară şi să faci din el un ţăran. Nici dacă sunt întrunite cele mai favorabile condiţii, orăşeanul fără instinct pentru pământ nu va izbuti să se adapteze. Totuşi, încă mai există la oraş oameni cu instinct excepţional, capabili să se transforme ei înşişi.

Principala problemă a orăşenilor este obişnuinţa muncii mecanice, repetitive, timp de un anumit număr de ore, sub presiune. Or, munca agricolă este strict diferită. Este diversificată, nu repetitivă. În general nu este intensă. Nu este limitată la anumite ore, ci elastică.

Pământul asigură, în cazul proprietăţii bine distribuite, nu mai mult decât o subzistenţă modestă. În mod normal, omul care are o mică proprietate pe care o cultivă el însuşi, cu ajutorul familiei, nu trebuie să se aştepte să deţină mai mult decât la o existenţă cumpătată.

Unul din primele lucruri pe care îl remarcă un sclav salariat venind dintr-o societate industrială este accela că ţăranii sunt "mizeri". Însă, dincolo de faptul că pământul nu conferă mai mult decât o subzistenţă modestă, mai există o cauză pentru acest lucru: pasiunea ţăranilor pentru independenţă. Din cauza aceasta ţăranului îi place să profite şi de cea mai mică sumă de bani, ezită să cheltuiască atunci când poate să economisească, detestă luxul şi orice simte că ar putea fi taxat drept risipă.

VI

Impozitarea împovărătoare este incompatibilă cu instituţia generală a proprietăţii. Una o omoară pe cealaltă. Acolo unde proprietatea este bine distribuită, rezistenţa la impozitarea abuzivă este atât de pronunţată şi eficace încât impozitarea este eliminată. Acolo unde se face un efort pentru a restaura proprietatea bine distribuită, impozitarea va distruge acest efect.

Taxarea împovărătoare este acea formă de impozitare care a trecut dincolo de punctul după care devine o continuă anxietate şi interferenţă în viaţa producătorului. John Stuart Mill considera că 10% este un impozit destul de onest. Mai mult de atât este o povară.

Impozitarea ar trebui să fie progresivă, în funcţie de venituri.

Idealul proprietăţii nu are nimic în comun cu egalitatea proprietăţii – acest ideal mecanic este în contradicţie cu calitatea personală ataşată proprietăţii.

VII

Creditul nu este o problemă fundamentală în toate societăţile. Funcţia modernă a creditului este o dezvoltare recentă pe scară istorică. S-a dovedit o idee greşită, care conduce spre catastrofă. Creditul este doar o problemă locală şi efemeră.

Puterea băncilor asupra economiei este strict arbitrară, iar instituţia creditului ar trebui controlată.

3 comentarii:

  1. Sclavia a fost abrogata, dar nu si sclavia voluntara, care nu poate fi desfiintata fiindca este voluntara. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "Nu există democraţie autentică prin delegaţie. Nu există nici conducere economică prin delegaţii. Şi asta pentru că liberul arbitru nu se exercită prin delegaţie." - Fraza asta spune tot pentru cine poate înțelege.

    După ce m-am trezit la realitate mi-am pus întrebarea: De ce naibe nu se rezervă fiecărui nou născut o bucată de pământ? Cu asta s-ar putea rezolva două probleme: suprapopularea și libertatea...

    Oamenii au fost dresați să acepte starea de sclavie salariată și să se bucure că pot cumpăra inutilități cu prețul proriei lor vieți...

    Statul este cel mai mare dușman al libertății pentru că libertatea adevărată nu există decât la nivel individual..

    Totul pornește de la individ, iar schimbarea nu se poate face decât acolo. De aceea libertatea ca fenomen social nu poate apărea decât prin emergență după ce o masă critică de indivizi au înțeles că viața lor e doar a lor și poartă întrega responsabilitate pentru ea...

    Renunțarea la această responsabilitate duce la sclavie...

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte interesanyt articol. mersi pentru paragrafe. eu incerc sa fac research intr-ale gradinaritului, caci din primavar investesc toti banii castigati la pariuri sportive live in proiectul meu de gradinarit. vreau sa-mi fac ontai o gradian in stil japonez apoi sa organizez concursuri de gradinarit in tara)

    RăspundețiȘtergere