joi, 8 martie 2012

Pippa Greenwood, 1001 de idei pentru grădina ta (note de lectură)


[Cartea scrisă de Pippa Greenwood este o colecţie de sfaturi şi poze. Paragrafele scurte şi abundenţa imaginilor o fac deci uşor de răsfoit. Totuşi, să nu se înţeleagă că ar aluneca în derizoriu sau facil. Tomul se adresează celor care nu sunt şocaţi să cultive morcov la umbra unei tufe abundente de clematite, şi nu văd nimic nepotrivit într-o pergolă invadată de dovlecei. Poate de aceea este abordată îndeosebi ipoteza micii grădini urbane, de până la câteva sute de metri pătraţi, care este concomitent spaţiu de recreere şi loc produs legume şi fructe pentru familie. Pentru aceasta şi pentru sugestiile deosebite în ideea estetizării, găsesc că cele 1001 sunt pentru grădina mea. Şi a voastra, de ce nu?]

Este bine de privit îndelung grădina, de preferinţă pe orice vreme şi în diferite perioade ale anului. Numai aşa ne putem forma o imagine exactă despre tot ce ne poate oferi.

O povaţă veche spune că atunci când intraţi într-o grădină nouă trebuie să aşteptaţi un an înainte de a face ceva. Deci nu vă grăbiţi.

În cazul în care vă doriţi rododendroni şi nu aveţi sol acid, cea mai simplă metodă este amenajarea unui strat înălţat. Invers, dacă vreţi să cultivaţi plante care au nevoie de sol alcalin iar ceea ce se află în grădină e mai degrabă acid, incorporarea de var pe un strat înălţat este soluţia.

Pietrişul şi prundişul incorporate la 30 cm sunt foarte utile pentru solul greu, căruia îi îmbunătăţesc drenajul şi aerisirea.

Straturile de compost se aplică cel mai bine pe pământ umed, toamna târziu sau primăvara devreme.

Dacă lucraţi în sol greu, lutos, o furcă solidă este mai bună pentru îmbunătăţirea drenajului decât o sapă.

Este esenţial ca roata e la roabă să aibă cauciuc pneumatic şi nu plin, pentru că este mai uşor de împins.

Stropitoarele galvanizate, chiar dacă sunt mai scumpe, îşi merită banii. Duza detaşabilă este obligatorie, altfel nu se pot curăţa.

În orice grădină este nevoie de un şopron pentru păstrat uneltele, bulbii şi seminţele înainte de plantare.

Dacă vă deranjează aspectul dalelor noi, aplicaţi peste ele bălegat lichid sau iaurt, pentru a stimula apariţia algelor şi a muşchilor.

Stratul de pietriş dintr-o cărare trebuie să aibă 3 cm grosime.

Un gard poate fi foarte uşor mascat de o plantă căţărătoare care creşte repede: clematita (Clematis montana).

Un şopron neaspectuos se poate acoperi foarte bine cu un caprifoi (Lonicera) şi arată bine tot anul.

Un număr impar de plante este mai natural decât unul par.

Primele zece plante interesante întregul an:
a) Arbustus unedo;
b) Pieris (specii şi cultivari);
c) Laurus nobilis;
d) Buxus;
e) Euonymus fortunei;
f) Trachycarpus fortunei;
g) Erica şi Calluna;
h) Yucca;
i) Lauri (Ilex);
j) Conifere pitice, ca Pinus mugo.

Primele zece specii de arbori pentru grădinile mici:
a) Acer negundo “Flamingo”;
b) Acer griseum;
c) Acer palmatum;
d) Acer pseudoplatanus “Brilliantissimum”;
e) Cercis siliquastrum;
f) Koelruteria paniculata;
g) Magnolia stellata;
h) Mai multe specii de Prunus;
i) Pyrus salicifolia “Pendula”;
j) Robinia pseudoacacia “Frisia”.

Cele mai bune plante căţărătoare pentru a escalada tufe:
a) Eccremocarpus scaber;
b) Zorea (Ipomoea);
c) Tropaeolum speciosum;
d) Sângele voinicului (Lathyrus);
e) Clematite;
f) Cobaea scandens;
g) Thunbergia alata.

Clematis montana are o creştere nestăvilită, şi se poate dovedi copleşitoare pentru anumite suporturi.

Plante căţărătoare pentru locuri cu umbră:
a) Akebia quinata;
b) Celastrus scandens;
c) Clematis alpina;
d) Clematis macropetala;
e) Humulus lupulus;
f) Hydrangea anomala;
g) Lonicera japonica şi varietăţi;
h) Lonicera periclymenum;
i) Parthenocissus tricuspidata;
j) Schisandra chinensis.

Plante căţărătoare pentru locuri însorite;
a) Actinidia kolomikta;
b) Passiflora caerulea;
c) Solanum crispum;
d) Trachelospernum asiaticum;
e) Vitis “Brant”
f) Wisteria.

Plante căţărătoare cu parfum:
a) Clematis armandii;
b) Clematis “Elizabeth”;
c) Lonicera japonica;
d) Lonicera periclymenum;
e) Trandafirii;
f) Trachelospernum asiaticum;
g) Wisteria.

2 comentarii:

  1. Foarte interesante articole, un blog cu adevarat binevenit.
    Mare lucru ca cineva incearca sa cultive vechile plante, sa nu se piarda.
    Am insa o remarca. Poate ar fi mai bine sa nu mai folositi termenul de Topinambur, e un fel de cal-magar, nu exista termenul in dictionar. E o planta cunoscuta la noi de muuullta vreme, se cheama nap porcesc, nu avem nevoie de termenul englezesc ca il stim de multa vreme pe el de nap porcesc. Poate nu suna grozav, dar ne intoarcem la traditii nu la fumuri!
    Asa cum unii introduc fortat termenul de cob, de te apuca rasul. Cob?????=lut, pamant.
    Ca e vorba de zona de campie, unde se combina cu paiele- fiindca astea se gaseau in zona- si atunci amestecul e paianta, sau in Muntenia, unde se combina cu sipcute de lemn, -ca paiele erau greu de obtinut, dar resturi de lemn erau garla- si se numea varghie, venim acuma sa reinventam roata, si nu-i mai spunem roata ci e altceva, wheel.
    Buna planta, napul porcesc!
    Cat despre semintele de tigva, pot sa va trimit eu doritorilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru aprecieri. Da, ii dam inainte si cu teoria, si cu practica...

    Termenul de topinambur coexista cu cel de nap porcesc, l-am intalnit si-n traduceri, si in lucrari de specialitate redactate de romani. Eu cred ca daca vrei sa "vinzi" napi, nu are rost sa-i numesti napi porcesti. E o chestie de comunicare, pana la urma.

    Cat despre cob, atat cat cunosc eu acuma, este o alta tehnica decat paianta. E diferenta mare intre cob si paianta, pentru ca a doua tehnica presupune utilizarea lemnului ca suport-schelet, in vreme ce cobul se lipseste fara mari probleme de el.

    Si eu sunt categoric impotriva barbarismelor, si pe cat posibil utilizez resursele limbii romane atunci cand scriu in romana. Dar daca o realitate nu are corespondent in limba romana, atunci neologizam.

    RăspundețiȘtergere